Regula şi ritualul

(2 martie, seara – Marcu 7:14-37 )

Lipsa ritualurilor să însemne oare lipsa regulilor? Cât de departe putem merge cu paralela dintre regulile aplicate constant şi ritualuri? Când astfel de reguli se transformă în ritual? O societate fără reguli se va dezintegra sub puterea anarhiei. Dar va putea supravieţui o societate, fie ea şi înţeleasă în sensul unei comunităţi religioase, fără ritualuri? Acestea şi multe altele sunt întrebări legitime care se ridică de fiecare dată când încercăm să analizăm reacţia Domnului Isus faţă de ritualurile evreilor.

Am putea spune că în Marcu 7, după versetul 14 discursul Domnului Isus a scăpat de sub control şi a spus lucruri ce nu trebuiau rostite în auzul evreilor care respectau legea. Le spune:  “ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi. Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om, aceea-l spurcă.” Şi cu siguranţă mintea fiecărui evreu din preajma Lui a zburat către animalele spurcate care nu trebuiau să se regăsească în meniul lor. Cum? nu spurcă nimic din exterior ci întinarea pleacă din interior? Nu se poate! Aşa ceva nu ne-a învăţat Moise, este inacceptabil!

Dar Domnul Isus continuă subliniind un adevăr uitat adesea de comunităţile noastre înclinate mai mult către urmărirea şi cimentarea unor rituluri decât înspre mijlocirea schimbării lăuntrice.  Domnul îşi şochează audienţa afirmâd că adevărata întinăciune pleacă din inimă, locuinţă ferecată a harului sau a îndepărtării de har, a adevărului sau minciunii, a curăţiei sau potopului de desfrâu. Inima este un izvor binecuvântat sau blestemat de ape vii sau ape amare.

Este zadarnică renunţarea la tutun şi alcool, bijuiterii şi alte podoabe, adoptarea în grabă a baticului şi renunţarea la cravată; este lipsită de consistenţă orice schimbare exterioară, fundamentată biblic sau nu, dacă aceasta nu are la bază schimbarea inimii. Creştinul îşi începe adevărata lui călătorile spirituală din propriul interior reformat, spălat prin sângele Mielului şi îmbrăcat în “curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit”.

Şi ne întoarcem la reguli. Domnul Isus ştia că aceste învăţături inovatoare care pun accentul pe ce iese din interiorul omului nu pe ce intră, pe inimă şi nu pe exterior pot să fie punctul de plecare a unei învăţături care înlătură orice regulă din viaţa unui om şi nu voia să se ajungă acolo. Ştia că oamenii pot să propovăduiască “Domnul îmi cunoaşte inima” şi astfel să nu se mai supună nici unei rânduieli. Marcu continuă învăţătura Domnului Isus cu o întâmplare care stârneşte şi acum controverse. Nu putem pricepe replica plină de aparentă răutate pe care Adevăratul Mângâietor o dă femeii întâlnite în ţinutul Tirului. Nu putem pricepe nici refuzul iniţial de a o ajuta şi ne şocează jignirea pe care o simţim în cuvintele Sale.  Dar regulile sunt reguli şi ele trebuie respectate iar regula spunea că pâinea trebuie dată  întâi copiilor şi apoi celorlalte vietăţi, că de propovăduire şi miracole trebuie să se bucure întâi evreii, iar Domnul alege să se supună de bună voie acesteia.

Schimbarea adevărată pleacă din interior şi numai pe această bază se pot stabili reguli şi pricipii pe care omul cu viaţă nouă să le respecte. Un ritual care nu are la bază schimbarea vieţii rămâne un ritual gol, fără sens, amăgitor. O viaţă trăită prin respectarea regulilor dar care a plecat de la schimbarea interioară este o viaţă ordonată care face cinste Marelui Stăpân.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Puternica binecuvântare

(2 martie, dimineata – Numeri 23-25 )

Odată salvaţi prin har şi înfiați în familia lui Dumnezeu devenim conştienţi că în jurul nostru se desfăşoară o luptă aprigă; nu auzim zgomotul armelor şi nici larma luptei, nu surprindem decât rar şi doar atunci când suntem foarte atenţi la ce se petrece în jur, scene de luptă la care uneori suntem martori iar câteodată şi participanţi activi. Dumnezeu a decis să ne împiedice să vedem cu ochii fizici desfăşurarea luptei şi hidoşenia  vrăjmaşului dar a lăsat ca sufletul nostru să priceapă bine încleştarea “armată” care se stârneşte uneori împotriva lui.

Ne petrecem mult din efemeritatea noastră între binecuvântare şi blestem, dorindu-ne binecuvântarea şi fugind de blestem. De-a lungul cărarii le întâlnim însă pe amândouă rostite asupra noastră în diferite situaţii, de  difverşi reprezentanţi spirituali şi imediat cum tăcerea este spartă de astfel de cuvinte, inima ne palpită, mintea ne lucrează febril încercând să prindă fiecare sens al cuvintelor şi privim toate elementele realităţii prin ochelarii blestemului sau binecuvâtăriilor spuse.

Balaam ştia însă un lucru pe care noi l-am uitat adesea, marcaţi fiind de cultura orientată spre ocult şi mistic în mijlocul căreia trăim: ştia că ceea ce a binecuvântat Dumnezeu nu mai poate fi blestemat, că peste greutatea binecuvântării harului şi dragostei Lui nu se poate aşeza praful nici unui blestem. Nu trebuie să ne fie teamă de vorbele necugetate şi pline de venin ale blestemătorilor de serviciu, nici de defăimarea plină de ură a celor conduşi de marele defăimător ci singura preocupare ar trebui să fie aceea de a primi binecuvântarea de la Dăruitorul binecuvântărilor.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!