Cand am uitat de maine

(Judecatori 1-3)

Tarziu, în noapte, adormi şi bătrânul general. Sub învelitoarea groasă, pe patul de cazarma, cu oşteni credincioşi aproape, somnul lui Iosua fu agitat. De multe zile nu mai dormea bine. Să fie bătrâneţea sau mulţimea de îngrijorări, povara care îi apăsa umerii obosiţi? Poate amândouă! Deşi împărţise ţara, deşi avea un consiliu de bătrâni înţelepţi, deşi fiecare seminţie era responsabilă de ce îi căzuse la împărţeală, grijile bătrânului nu se diminuaseră. Din contră.

Avea lângă pat, în permanenţă, veştile venite din felurite colţuri ale împărăţiei. Toate începeau triumfator şi sfârşeau bine. Aşa credeau cei care le scriseseră. Pentru Iosua toate aveau un gust amar. “am cucerit Gaza, Aschelonul şi Ekronul cu teritoriile lor. A fost o luptă grea dar Dumnezeul cel credincios a fost alături de noi. Au rămas doar locuitorii din câmpie. Au care de fier şi nu suntem pregătiţi să luptăm cu ei.” “cei din seminţia Beniamin te salută, mare general! Cu noi totul este bine, binecuvântarile Dumnezeului nostru sunt măreţe. Trăim în pace în cetăţile noastre. Cu noi sunt şi iebusiţii, popor liniştit şi harnic.”

Spre dimineaţă Iosua se sculă din aşternut şi se îndreptă spre sala de oaspeţi a casei sale. Acolo se simţea cel mai bine, acolo işi primea prietenii şi tot acolo işi petrecea zilele reflectând la viaţa-i ce statea să apună. Îl îngrijora viitorul mai mult decât orice, îl neliniştea prezentul mai mult decât putea mărturisi oricui. Manase, Efraim, Zabulon, Aser, Neftali, toţi aceştia au început să trăiasca în pace cu cei care trebuiau alungaţi. Toţi acestia vor aduce, mâine, pieirea lui Israel. “Eşti prăpăstios!” îi spuneau. E adevărat, pe la colţuri, niciodată în faţă, trimişii din fiecare seminţie înaintea cărora el a îndrăznit să vorbească. “Este bătrân, Iosua, şi a început să vadă ameninţare şi acolo unde nu este.” Unii încetaseră să işi mai trimită reprezentaţii la el, de teamă să nu fie iarăşi acuzaţi de lipsă de curaj de către cel ce fusese odată comandatul lor.

Le ştia însă inima. Li se înmuiase în faţa cetăţilor cucerite şi a birului ce urmau sa il primească. Niciodată viitorul nu arătase mai bine pentru ei şi pentru familiile lor şi în beţia entuziasmului şi presupusei vitejii au uitat ce este mai important: că nu sabia şi suliţa le asigurase  situaţia de acum ci promisiunea Celui care îi scoase pe părinţii lor din Egipt. Şi tocmai porunca Lui o călcau acum, tocmai Cuvântul Lui îl nesocoteau. Pe faţa bătrânului apăru o grimasa de durere. El, bătrânii ştiau ce înseamnă să nesocoteşti cuvântul Marelui Binefăcător. Nu vor ieşi bine din asta!

Şi poate că cel mai tare îl durea viitorul pe care oricum nu îl va mai vedea. Ştia că efectele neascultării lor de azi vor fi plătite scump de copiii lor. Pe el, Iosua, neascultarea răzvratiţilor acelora l-au costat ani grei de rătăcire în pustiu, morţi fără număr şi aşteptare grea. Care va fi preţul pe care nepoţii şi strănepoţii îl vor plăti? ÎI va milui Înduratorul?… şi gândurile vechiului oştean se transformau în rugă!

Generaţia noastră trăieşte plenar beţia aceasta. Trăim cu nesaţ prezentul ăsta bun şi înrobitor uitând de trecut, ignorând viitorul. Credem că poate o mică avere va cântări mai greu decât neascultarea şi indiferenţa de azi. Credem că  va veni ziua în care ne vom răzbuna pe timp şi vom face acel important de care acum nu avem vreme. Dar azi, în goana noastră, creem datorii pe care numai copiii noştri le vor plăti. Iar preţul nu va fi deloc mic!  

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul. 

© 2014 ganditorul.net Meditatii de-a lungul cărării!