“Daca esti […]”

(Luca 4:1-30)

Cand a plecat spre pustie, plin de Duhul Sfant, El stia ca se duce la examen. Si de data aceasta nu Tatal era examinatorul ci altcineva purta in maini, cu fata rautacioasa si privirile viclene, ciurul, prin care avea sa fie cernut. Ioan vorbise frumos despre El, Ii daduse intaietate si subliniase inca o data ca El este Fiul lui Dumnezeu. Avea dreptate Ioan dar testul abia urma. Si fiecare pas pe care il facea spre pustie era un pas spre dezvaluirea, tot mai adanca, a identitatii Sale. Sita avea sa fie deasa iar momentele acelea de o incarcatura colosala, pentru El si pentru intreaga omenire. Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, s-a asezat in banca, umil, si a primit foaia de examen de la infioratul Inselator.

“Daca esti […]” a inceput examinatorul cu o sclipire in ochi … daca esti… ar fi putut sa inceapa acolo argumentarea! Ar fi putut ca acolo sa fie startul minunilor. Ce usor i-ar fi inchis gura Diavolului! Cel care hranise un popor intreg in pustie, cel care framantase in cer mana, flamanzise. Si pe foaia de examen a scris un singur rand, singura mancare care ii era necesara, singura din care voia sa guste in continuare: Cuvantul lui Dumnezeu. Cerul a izbucnit in urale, iadul a tresarit si pamantul si-a continuat funestul mars.

“Iti voi da […]” a continuat livid talharul. Obisnuia sa dea, de cele mai multe ori doar de pe varful limbii si aproape de fiecare data din ce nu era al lui. I se parea si lui ca ar conduce, ca ar stapani, si imbatat, ca atatia alti ucenici de-ai sai, de propria maretie, mai avea un singur dor: sa primeasca inchinarea. El, maretul Stapanitor, vazand tot ce crease aflat acum sub negura groasa a pacatului, cunoscandu-i durerile de mii de ani si simtind in nari duhoarea grea a unui trup aflat in putrezire ce si-ar fi dorit rascumpararea, putea sa ocoleasca Calvarul. Atunci si acolo putea incepe rascumpararea. Sa ia ce Ii apartine, sa primeasca ca este al Lui. Putea, siret, sa i se inchine celui care isi dorea asa de mult inchinarea. Putea sa arda etapele, putea sa puna capat durerilor, sa salveze pruncii de la moarte, oamenii din boale, popoarele de sub tirania demonilor, natiunile de sub spectrul mortii, putea… dar pe foaia de examen a scris simplu: doar Dumnezeu merita inchinarea! Indiferent de pret si indiferet de ce ti se ofera!

Si apoi un alt “Daca esti […]”. Ultima incercare. Daca Tu esti, atunci Dumnezeu sigur ar… Daca Dumnezeu este cu Tine, atunci sigur s-ar intampla sa… Hai, incearca! Bate la usa Lui si fa-L sa deschida! Ofera-ne un spectacol, da-ne divertisment si te vom crede. Nu conteaza ca Tu si Dumnezeu veti fi actorii, spectacolul este important. Hai, mai in fata, pe scena! Sa vada toti si apoi toti vor crede… sau poate nu! … Si apoi testul se incheie. Mai era un singur drum de facut, cel printre oameni, catre Golgota. 

Identitate! Adevarata identitate se arata abia dupa ce au fost trecute adevaratele teste. Asa de usor se  poate afisa o identitate de paie, netrecuta prin ciur. Dar testele supreme incep cu acel: “Daca esti […]”. Mi-e teama ca noi nu mai auzim aceste cuvinte nu pentru ca Inselatorul s-a schimbat, ci pentru ca identitatea noastra este clara si n-ar rezista unui asemenea test. Ne place sa credem ca suntem, dar devenim cu adevarat pe masura ce completam foi de examen si ne daruim, in mijlocul anchetei dracesti, Singurului care ne face sa fim cu adevarat!

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. 

© 2014 ganditorul.net Meditatii de-a lungul cărării!