Cum pot intelege suferinta – Ravi Zacharias

În cartea sa, Marele Țesător, Ravi Zacharias prezintă 3 pași distincți, necesari atunci când vrei să înțelegi suferința prin ochii lui Dumnezeu. Iată ce are de spus Ravi Zacharias despre suferinta:

Pasul 1: Permiteţi‑I lui Dumnezeu să vă înmoaie inima.
O reacţie corespunzătoare la durere şi dezamăgire ne face sensibili la interacţiunea personală a lui Dumnezeu. El foloseşte durerile şi dezamăgirile voastre ca să vă modeleze inima şi părerea despre realitate. Durerile prin care treceţi vă modelează şi pe voi; acest lucru nu poate fi evitat. La sfârşitul vieţii, inima voastră fie va fi devenit dură şi desensibilizată, fie va fi fost zdrobită sub povara dezamăgirii, fie va fi fost înmuiată de ceea ce face ca şi inima lui Dumnezeu să fie moale.


Pasul 2: Întăriţi‑vă mintea prin credinţă. Învăţaţi să vă încredeţi în faptul că Dumnezeu este stăpân pe situaţie şi să vă bazaţi pe providenţa Sa. Exprimarea unei asemenea credinţe ajută la evitarea tensiunii în ceea ce priveşte scopul lui Dumnezeu. Credinţa aparţine minţii. Dacă nu credeţi
că Dumnezeu este stăpân pe situaţie şi că v‑a format cu un scop, atunci vă veţi zbate în marea largă a inutilităţii şi vă veţi îneca în curenţii săi puternici.
În modelul vieţii, a fi dispuşi să vă încredeţi dincolo de voi înşivă este un imperativ lăsat de Dumnezeu. A umbla prin credinţă înseamnă a urma pe Altcineva care ştie mai multe decât voi, Cineva care nu este doar atotputernic, ci şi bun.

Pasul 3: Priviţi lumea prin lentilele jertfei lui Iisus.
Fixaţi‑vă inima înmuiată şi mintea credincioasă asupra crucii lui Iisus şi, prin ea, priviţi lumea conform modelului lui Dumnezeu. Trebuie să învăţaţi să priviţi lumea durerii prin ochii Celui care o înţelege cel mai bine, nu doar ca durere, ci şi ca zdrobire şi despărţire. Prin dragostea Sa, dovedită la cruce, Dumnezeu ne arată că numai El a aruncat o punte peste distanţa care ne desparte de El. Acesta este modul în care ne capacitează Dumnezeu să privim lumea prin intermediul Golgotei. Dacă nu o veţi vedea astfel, nu o veţi vedea niciodată aşa cum o vede Dumnezeu, iar firele capodoperei pe care El o ţese în viaţa voastră se vor desprinde întotdeauna din model.

Cartea, Marele Țesător, este una dintre cele mai personale scrieri ale regretatului apologet Ravi Zacharias. Întrebarea de la care pornește și în jurul căreia țese întreaga carte, este una vrednică pentru orice om: oare cât de diferit am trăi dacă am fi convinși că fiecare eveniment al vieții noastre – de la cel mai fericit la cel mai tragic sau cel mai obișnuit – este parte a unui proiect meticulos în care toate elementele se întrețes cu o precizie uluitoare?

Alte recomandări de cărți găsiți aici!

Distribuie:

Ai ceva de spus?