Recomandari #2

  • Dacă ar trebui să enumeri câteva din lucrurile pe care biserica le doreşte de la tine, care ar fi acelea? Iată aici o listă cu 7 astfel de lucruri.
  • Vin oamenii să îţi ceara sfatul? Eşti interesat să afli cum să consiliezi oamenii înt-un mod eficient? Atunci
    • Ascultă atent
    • Pune întrebări
    • Repetă ceea ce ţi se spune – lasă persoană să îşi audă propriile cuvinte în gura celuilalt
    • Roagă-te
    • Fii sigur că doar Dumnezeu poate repara. Mai multe despre asta aici
  • Afirmăm, pe bună dreptate, că suntem într-o continuă bătălie spirituală. Ce te aştepţi să se întâmple pe acest câmp de luptă? poate să fie o întrebare revelatoare, care să ducă discuţia mai departe de adevăruri simple. Aici găsiţi câteva răspunsuri posibile.
  • Sunt mii de predici pe care un creştin le ascultă într-o viaţă de credinţă. Înseamnă asta că a devenit un bun ascultător de predici :) Poate că nu! Câteva sfaturi găsiţi aici
  • Tatăl este era în închisoare, în Iran. Fiica împlinea 8 ani. În loc de un simplu şi şters la mulţi ani, tatăl scrie fetiţei o scrisoare impresionantă şi emoţionantă. O puteţi citi aici

… şi aici câştigătorul concursului de vorbit în public, 2014:

 

“Daca esti […]”

(Luca 4:1-30)

Cand a plecat spre pustie, plin de Duhul Sfant, El stia ca se duce la examen. Si de data aceasta nu Tatal era examinatorul ci altcineva purta in maini, cu fata rautacioasa si privirile viclene, ciurul, prin care avea sa fie cernut. Ioan vorbise frumos despre El, Ii daduse intaietate si subliniase inca o data ca El este Fiul lui Dumnezeu. Avea dreptate Ioan dar testul abia urma. Si fiecare pas pe care il facea spre pustie era un pas spre dezvaluirea, tot mai adanca, a identitatii Sale. Sita avea sa fie deasa iar momentele acelea de o incarcatura colosala, pentru El si pentru intreaga omenire. Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, s-a asezat in banca, umil, si a primit foaia de examen de la infioratul Inselator.

“Daca esti […]” a inceput examinatorul cu o sclipire in ochi … daca esti… ar fi putut sa inceapa acolo argumentarea! Ar fi putut ca acolo sa fie startul minunilor. Ce usor i-ar fi inchis gura Diavolului! Cel care hranise un popor intreg in pustie, cel care framantase in cer mana, flamanzise. Si pe foaia de examen a scris un singur rand, singura mancare care ii era necesara, singura din care voia sa guste in continuare: Cuvantul lui Dumnezeu. Cerul a izbucnit in urale, iadul a tresarit si pamantul si-a continuat funestul mars.

“Iti voi da […]” a continuat livid talharul. Obisnuia sa dea, de cele mai multe ori doar de pe varful limbii si aproape de fiecare data din ce nu era al lui. I se parea si lui ca ar conduce, ca ar stapani, si imbatat, ca atatia alti ucenici de-ai sai, de propria maretie, mai avea un singur dor: sa primeasca inchinarea. El, maretul Stapanitor, vazand tot ce crease aflat acum sub negura groasa a pacatului, cunoscandu-i durerile de mii de ani si simtind in nari duhoarea grea a unui trup aflat in putrezire ce si-ar fi dorit rascumpararea, putea sa ocoleasca Calvarul. Atunci si acolo putea incepe rascumpararea. Sa ia ce Ii apartine, sa primeasca ca este al Lui. Putea, siret, sa i se inchine celui care isi dorea asa de mult inchinarea. Putea sa arda etapele, putea sa puna capat durerilor, sa salveze pruncii de la moarte, oamenii din boale, popoarele de sub tirania demonilor, natiunile de sub spectrul mortii, putea… dar pe foaia de examen a scris simplu: doar Dumnezeu merita inchinarea! Indiferent de pret si indiferet de ce ti se ofera!

Si apoi un alt “Daca esti […]”. Ultima incercare. Daca Tu esti, atunci Dumnezeu sigur ar… Daca Dumnezeu este cu Tine, atunci sigur s-ar intampla sa… Hai, incearca! Bate la usa Lui si fa-L sa deschida! Ofera-ne un spectacol, da-ne divertisment si te vom crede. Nu conteaza ca Tu si Dumnezeu veti fi actorii, spectacolul este important. Hai, mai in fata, pe scena! Sa vada toti si apoi toti vor crede… sau poate nu! … Si apoi testul se incheie. Mai era un singur drum de facut, cel printre oameni, catre Golgota. 

Identitate! Adevarata identitate se arata abia dupa ce au fost trecute adevaratele teste. Asa de usor se  poate afisa o identitate de paie, netrecuta prin ciur. Dar testele supreme incep cu acel: “Daca esti […]”. Mi-e teama ca noi nu mai auzim aceste cuvinte nu pentru ca Inselatorul s-a schimbat, ci pentru ca identitatea noastra este clara si n-ar rezista unui asemenea test. Ne place sa credem ca suntem, dar devenim cu adevarat pe masura ce completam foi de examen si ne daruim, in mijlocul anchetei dracesti, Singurului care ne face sa fim cu adevarat!

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. 

© 2014 ganditorul.net Meditatii de-a lungul cărării!

Bunele maniere pentru copilul crestin – recenzia saptamanii

 

A inceput scoala. E si frumos, este si greu. Este si legata de multe amintiri este si incarcata de multe responsabilitati, atat pentru parinti cat si pentru elevi. Si nu doar responsabilitati, ci si o multime de intrebari. Cu ocazia asta parintii se vor intreba: oare va reusi copilul meu sa se integreze, oare va reusi sa tina pasul cu colegii lui, va reusi sa se fereasca de anturajele gresite? Si intrebarile curg si sunt multe si sunt din multe domenii: au de a face cu noi si meseria noastra de parinte, au de a face cu sistemul de invatamant si cu educatia copilului nostru, pe care o dorim buna, solida, baza unei vieti frumoase, au de a face cu ceilalti oameni, cu colegii de clasa, de scoala, cu prietenii si au de a face cu cele mai mari binecuvantari pe care ni le-a dat Dumnezeu: copiii nostri.

Din multimea aceasta de intrebari, daca privim atent in noi, exista o intrebare care sta timida, acolo, in marginea gandirii poate, dar care, desi nu striga la noi, asa de mult cum striga celelalte, este si ea o intrebare importanta, cu atat mai importanta cu cat are de a face cu elementul cel mai important al vietii noastre: credinta, statutul de credinciosi. Intrebarea este: va da dovada copilul meu ca este crescut intr-o familie de credinciosi? Sau pusa altfel, va face cinste numelui de copil de credincios? In clasa, la joaca, in relatiile cu ceilalti, pe strada, in vizita copiii nostri nu sunt doar atat, copiii nostri ci ei mai poarta o eticheta: copii de credinciosi si cei din afara sunt pregatiti sa ne atace atunci cand ceva nu este in ordine. Ne vor ataca pe noi si nu doar atat: vor ataca credinta la care am subscris, biserica la care mergem, in definitiv Domnul pe care il urmam. Si ca lucrurile stau asa stie fiecare parinte, chiar daca sunt momente in care nu este dispus sa recunoasca!

Apostolul Petru spunea bisericilor: Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Despre o purtare buna este vorba si in cartea pe care vreau sa v-o prezint, cartea construita sub titlul: Bunele maniere pentru copilul crestin. Nu este o carte groasa dar este una care se poate explora cu fiecare copil. Ba in plus, copii o vor gasi atractiva fiind o carte cu pagini color si cu multe fotografii inedite.

Redactorul carti, Florin Bica, marturiseste: Se spune ca lucrurile pe care le invatam in copilarie le tinem minte toata viata. De aceea anii copilariei sunt cei mai potriviti pentru invatarea unor reguli de conducata care sa ne faca placuti in ochii celorlalti si sa ne deschida cu usurinta usile pe care le vom intalni in drumul vietii. Iata de ce cartea aceasta este o resursa utila. Ea poate fi punctul de plecare pentru discutii rodnice intre copii si parinti.

Volumul contine 25 de capitole in care sunt prezentate intr-un limbaj accesibil subiecte importante care au legatura cu viata noastra de zi cu zi. Autoarea a structurat fiecare capitol astfel incat sa fie usor de citit. Veti gasi informatiile de baza, esentiale: ce sa faceti si ce sa nu faceti, ce este considerat politicos si ce poate trece drept grosolanie in ochii celorlalti.

Fiecare capitol include, pe langa regulile de buna purtare in diferite circumstante, citate inspiratoare, versete biblie si fragmente literare care ilustreaza modele de comportare manierata sau exemple de comportament necioplit, care trebuiesc, cu siguranta evitate. O parte din capitolele cartii contin teste de verificare a modului in care a fost inteleasa si asumata informatia prezentata.

Spre deosebire de alte materiale educative despre bunele maniere, volumul acesta trateaza subiectul dintr-o perspectiva inedita. A fi civilizat, educat sau bine crescut este, in primul rand, o datorie fata de Dumnezeu. Un bun crestin este si un om care se poarta frumos. Cartea are un capitol dedicat exclusiv modului in care ar trebui sa ne comportam la biserica.

Cele 25 de capitole pot fi usor 25 de teme de discutie cu copilul nostru. Astfel, in 25 de saptamani sau 25 de zile putem sa discutam si sa implementam in copiii nostri modalitatile cele mai bune prin care pot saluta, folosi formulele de politete, pot fi punctuali sau pot purta o conversatie, cum sa se prezinte la servirea unei mese si care sunt regulile de igiena, de vestimentatie, legat de ordine si curatienie. Cartea mai cuprinde discutii si despre: comportamentul in public la socala sau la biserica, despre relatiile cu prietenii si musafirii, despre modul de comportare cu persoanele cu dizabilitati sau despre daruire, timp, munca, bani, vacanta, carti, televizor sau telefon. Nu este uitata nici socializarea online, animalele de companie sau mediul inconjurator.

Nu vom intra in detalii despre continutul acestor 25 de capitole dar credem ca acest volum poate sa devina o resursa valoroasa pentru fiecare parinte interesat de formarea frumoasa a copilului sau.

Cartea se poate comanda aici

Recomandari #1

  1. Fii foarte specific cu ceea ce vrei de la ei (să citească şi să înţeleagă Scriptura  / să se roage / să propovăduiască Evanghelia  / ce ai adăuga?) – dacă nu ştim care sunt ţintele, cum vom şti sa ajungem acolo?
  2. Fii tu primul ceea ce le soliciţi lor să fie
  3. Dă cinste Scripturii în casa ta
  4. Disciplinează constant şi cu înţelepciune

 

LINK

Cadoul de sambata #1

Dacă nu a fost suficient de clar până acum (şi mă gândesc că nu a fost pentru că am scris doar un articol) vă adeveresc eu: mă întorc pe blog şi mă întorc în mod serios, dispus să ofer timp, cu o sumedenie de idei noi.

Prima idee o inauguram astăzi, altele vor veni în zilele ce urmează. Aşadar, pentru cei mai mulţi dintre cei care mă ştiu, este deja cunoscut că activez în zona de carte. Şi nu este nimic mai frumos, pentru un om ca mine, decât să stârneşti bucuri livreşti. Să vezi oameni entuziasmându-se în dreptul cărtilor, străluncindu-le ochii, bucurându-se precum copiii mici. De ce nu ar fi şi blogul o poartă prin care pot ieşi astfel de bucuri, m-am întrebat.

Aşa s-a născut ideea: în fiecare sămbătă, pe blog, este oferită o carte drept premiu. Premiul merge la cel/cea care va scrie cea mai frumoasă recomandare de carte, într-un comentariu la fiecare articol de sâmbătă. Comentariul nu trebuie să fie nici lung, nici scurt, nici elevat şi nici cu greşeli ci doar să fie convingător şi personal. Scrieţi despre ce aţi citit şi v-a atins cu adevărat, scrieţi din inimă şi cartea va fi a voastră.

Este o singură carte disponibilă şi comentariul câştigător va fi desemnat de mine miercuri dimineaţa. Cartea va fi expediată, fără nici un cost suplimentar, la orice adresă din România.

Aşa că începem!

Cadoul de sâmbăta asta este o reeditare inedita a unui titlu care a stărnit şi stărneşte mult interes: Pollyanna  de Eleanor H. Porter. Este o carte dedicată mulţumirii, a celor care vor să devină mai mulţumitori şi mai ales celor care au o problemă serioasă cu nemulţumirea. Spun ca este o reeditare inedită pentru că este însoţită de câteva desene ce mie mi se par cu adevărat inspirate şi pentru că a apărut sub egida unei edituri ortodoxe.

Cand am uitat de maine

(Judecatori 1-3)

Tarziu, în noapte, adormi şi bătrânul general. Sub învelitoarea groasă, pe patul de cazarma, cu oşteni credincioşi aproape, somnul lui Iosua fu agitat. De multe zile nu mai dormea bine. Să fie bătrâneţea sau mulţimea de îngrijorări, povara care îi apăsa umerii obosiţi? Poate amândouă! Deşi împărţise ţara, deşi avea un consiliu de bătrâni înţelepţi, deşi fiecare seminţie era responsabilă de ce îi căzuse la împărţeală, grijile bătrânului nu se diminuaseră. Din contră.

Avea lângă pat, în permanenţă, veştile venite din felurite colţuri ale împărăţiei. Toate începeau triumfator şi sfârşeau bine. Aşa credeau cei care le scriseseră. Pentru Iosua toate aveau un gust amar. “am cucerit Gaza, Aschelonul şi Ekronul cu teritoriile lor. A fost o luptă grea dar Dumnezeul cel credincios a fost alături de noi. Au rămas doar locuitorii din câmpie. Au care de fier şi nu suntem pregătiţi să luptăm cu ei.” “cei din seminţia Beniamin te salută, mare general! Cu noi totul este bine, binecuvântarile Dumnezeului nostru sunt măreţe. Trăim în pace în cetăţile noastre. Cu noi sunt şi iebusiţii, popor liniştit şi harnic.”

Spre dimineaţă Iosua se sculă din aşternut şi se îndreptă spre sala de oaspeţi a casei sale. Acolo se simţea cel mai bine, acolo işi primea prietenii şi tot acolo işi petrecea zilele reflectând la viaţa-i ce statea să apună. Îl îngrijora viitorul mai mult decât orice, îl neliniştea prezentul mai mult decât putea mărturisi oricui. Manase, Efraim, Zabulon, Aser, Neftali, toţi aceştia au început să trăiasca în pace cu cei care trebuiau alungaţi. Toţi acestia vor aduce, mâine, pieirea lui Israel. “Eşti prăpăstios!” îi spuneau. E adevărat, pe la colţuri, niciodată în faţă, trimişii din fiecare seminţie înaintea cărora el a îndrăznit să vorbească. “Este bătrân, Iosua, şi a început să vadă ameninţare şi acolo unde nu este.” Unii încetaseră să işi mai trimită reprezentaţii la el, de teamă să nu fie iarăşi acuzaţi de lipsă de curaj de către cel ce fusese odată comandatul lor.

Le ştia însă inima. Li se înmuiase în faţa cetăţilor cucerite şi a birului ce urmau sa il primească. Niciodată viitorul nu arătase mai bine pentru ei şi pentru familiile lor şi în beţia entuziasmului şi presupusei vitejii au uitat ce este mai important: că nu sabia şi suliţa le asigurase  situaţia de acum ci promisiunea Celui care îi scoase pe părinţii lor din Egipt. Şi tocmai porunca Lui o călcau acum, tocmai Cuvântul Lui îl nesocoteau. Pe faţa bătrânului apăru o grimasa de durere. El, bătrânii ştiau ce înseamnă să nesocoteşti cuvântul Marelui Binefăcător. Nu vor ieşi bine din asta!

Şi poate că cel mai tare îl durea viitorul pe care oricum nu îl va mai vedea. Ştia că efectele neascultării lor de azi vor fi plătite scump de copiii lor. Pe el, Iosua, neascultarea răzvratiţilor acelora l-au costat ani grei de rătăcire în pustiu, morţi fără număr şi aşteptare grea. Care va fi preţul pe care nepoţii şi strănepoţii îl vor plăti? ÎI va milui Înduratorul?… şi gândurile vechiului oştean se transformau în rugă!

Generaţia noastră trăieşte plenar beţia aceasta. Trăim cu nesaţ prezentul ăsta bun şi înrobitor uitând de trecut, ignorând viitorul. Credem că poate o mică avere va cântări mai greu decât neascultarea şi indiferenţa de azi. Credem că  va veni ziua în care ne vom răzbuna pe timp şi vom face acel important de care acum nu avem vreme. Dar azi, în goana noastră, creem datorii pe care numai copiii noştri le vor plăti. Iar preţul nu va fi deloc mic!  

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul. 

© 2014 ganditorul.net Meditatii de-a lungul cărării!

Primul e-book marca gramma.ro

De ceva vreme in birourile Gramma.ro a fost agitatie. Astazi insa am iesit la lumina si nu oricum, ci cu prima carte in format e-book a editurii noastre. S-a lucrat mult, atat in ce priveste designul cat si in ce priveste traducerea, corectarea, aranjarea in pagina, codarea specifica ebook-urilor. Rezultatul este, insa, unul de care suntem nu mandri ci bucurosi.

Apoi, am vrut sa facem aceasta prima carte, ca pe toate cele ce vor urma, disponibila pentru cat mai multi romani. Desi toata lumea din industria de carte este speriata de perspectiva incalcarilor drepturilor de autor, am crezut si credem ca cea mai mare durere pentru un autor, un editor, un translator, un iubitor de carte nu este ca acea carte sa fie copiata ci sa ramana pe un raft obscur (fie el si digital), necunoscuta si nebagata in seama. Necitita, necomentata, nedorita!

Asa ca de astazi, oricine isi doreste, poate comanda cartea direct de pe Amazon (link aici). Urmeaza bineinteles si Apple Bookstore, Barnes and Nobles precum si alti cativa mari distribuitori. Si, un amanunt important, cartea este editata astfel incat citirea ei pe orice dispozitiv este o placere nu o adevarata aventura. (Cartea va fi, in curand, disponibila si in format tiparit aici)

De ce am inceput cu o carte de copii? Pai, printre multiplele argumente, este si dorinta de a ajuta parintii, posesori “vinovati” de tablete sau alte dispozitive, sa citeasca seara, la culcare, copiilor lor, o carte cu adevarat importanta pentru intreaga familie.

Si acum prezentarea cartii:

O carte pe care copiii o vor indragi de la prima pana la ultima fila. Dar nu doar atat! Ci si o carte ce va reusi performanta de a starni si mentine interesul, de a intriga si mai ales de a apropia de Cer pana si pe cei mai mici copii. Cartea poate fi o revelatie atat pentru cei mici cat si pentru parintii sau educatorii care sunt interesati de apropierea copiilor de Cuvantul lui Dumnezeu.
 
Intr-o perioada in care educarea copiilor in spirit crestin ridica nenumarate intrebari, cartea aceasta ne deschide fereastra spre o lume pe care o cunoastem putin dar pe care o apreciem din plin: lumea in care copiii era invatati, inca din frageda pruncie, tot adevarul Scripturii, despre bine si rau, despre planul lui Dumnezeu cu oamenii, despre pacat si consecintele lui, despre viata si moarte, despre lucrurile cu adevarat importante in viata. 
 
Episcop al Liverpoolului, J. C. Ryle a iubit copiii si a luat foarte in serios formarea lor spirituala. Ryle nu se sfieste sa puna lucrurile in lumina adevarului Scripturii, chiar daca se adreseaza copiilor care poate abia stiu sa citeasca, iar felul in care o face este captivant, edificator si plin de continut, de la un capat la altul.
 
Cuprins:
Capitolul 1 – Cei doi ursi 
Capitolul 2 – Copiii ce umbla in adevar
Capitolul 3 – Mic si intelept
Capitolul 4 – Nu vor mai fi lacrimi
Capitolul 5 – Fetita fericita
Capitolul 6 – Lucruri marunte
Capitolul 7 – Devreme, in cautarea lui Dumnezeu
 
JOHN CHARLES RYLE (1816-1900) s-a nascut in  Cheshire County, Marea Britanie. A urmat cursurile Universitatii Oxford,iar in 1841 Ryle a fost ordinat ca pastor si din 1880 a fost numit primul Episcol de Liverpoool. Cartile sale, cel mai adesea publicatii de mici dimensiuni, au fost si raman indragite de crestinii din toate colturile pamantului.
 
“J. C. Ryle este un adevarat campion al Evangheliei. Este unul dintre cei mai bravi si buni oameni pe care ii cunosc” - Charles Spurgeon

[cartile lunii ianuarie ’14] – preluare gramma.ro

 

[preluare de pe blog.gramma.ro]

Incepand din anul 2014 noi, cei de la gramma.ro, ne-am propus sa va aducem mai multa informatie despre carti si mai ales despre cartile care merita atentie. In fiecare inceput de luna vom incerca sa va prezentam cateva carti care ne-au picat in mana in luna precedenta, carti care ne-au impresionat, pe care le-am citit sau cel putin frunzarit pendelete, carti care ne-au placut, carti pe care le iubim. Stim ca viata este prea scurta ca sa ne pierdem vremea cu carti “subtirele” si de aceea orice recenzie poate sa ajute, orice recomandare poate sa fie cu folos.

Asa ca plecam la drum cu ianuarie 2014. Iata cartile care ne-au facut cu ochiul si ne-au convins:

amintiri din viata

1. 20 de ani in Siberia – amintiri din viata

O carte formidabila cu efect de medicament pentru multe din “supararile” noastre. Cartea, editata intr-o forma de exceptie, este scrisa de Anita, o doamna ce ac terminat doar 3 clase dar care, pe langa talentul extraordinar, poarta cu sine  20 de ani de munca silnica, alaturi de cei trei fii, in Siberia.  Dupa o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastra ca neam ar trebui sa dispara.  Cartea aceasta, care nu numai ca se cere neaparat citita, dar ar merita sa fie asezata, prin biblioteci, intr-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ – Monica Lovinescu.  Cartea se poate comanda aici

„Am eșit afară, am pus piciorul pe ganuc (= cerdac) și m-am mai uitat o dată pe feriastră, căci ardia lampa în casă, să o mai văd pe scumpa mea mamă. Am zărit-o oliacă, cum plângia sărmana, rămasă sângurică, bolnavă, fără nime lângă dânsa… Să las pe o mamă bolnavă în pat, care nu să putia stăpâni singură, fără nime lângă dânsa și să fii răpită, ca de niște fiare crunte, fără suflet și fără nici un pic de milă. Mă gândiam chiar atunci că mult mai bine ar fi să-mi deie un plumb, să nu văd, să nu știu că a rămas scumpa mea mamă, amărâtă, necăjită, străină, între patru pereți, fără nime lângă dânsa.”

O recenzie a cartii gasiti aici  Cartea se poate comanda aici

 

 

Hobbitul

2. Hobbitul

Aici, la gramma.ro, am facut un experiment. Sunt o multitudine de filme si imaginii care pun cartile undeva in urma, la coada si copiii nostrii sunt prinsi, cu si fara voia lor, in aceasta lume, a biruintei imaginii. Ce putem face? Si atunci ne-a venit ideea: am luat hobitul acasa si am promis copiilor ca dupa ce il vom finaliza de citit ne vom uita, impreuna, in cadrul festiv, la ecranizare. Experimentul este in derulare.

Intre timp, am descoperit in Hobbitul, o carte savuroasa, numai buna de zavorat intr-o lume a visarii, serile impreuna cu copiii nostri. Lumea lui Tolkien este fascinantă într-adevăr și cui nu-i plac hobbiții până la urmă? Sunt leneși, bonomi, inteligenți, conservatori, hedoniști, buni bucătari și gazde excelente. În plus, sunt utili când pornești într-o aventură periculoassă, fiindcă știu să se furișeze, știu să răspundă la ghicitori și dacă mai găsesc și inele magice, atunci succesul este garantat.

Cartea The Hobbit a fost vanduta in peste 100 de milioane de copii din 1937 pana in prezent si va ramane pentru totdeauna una din cele mai frumoase carti scrise vreodata.

Cartea poate fi comandata de aici

 

Pledoarie pentru Cristos

3. Pledoarie pentru Cristos – editia a II-a

Cautata si iarasi cautata. Ceruta si iarasi ceruta! Asa a fost cu cartea asta timp de cateva luni, daca nu peste un an, bune. SI pentru cei care se ocupa de evanghelizare, pentru cei care vor sa faca ucenici, pentru cei care sunt nevoiti sa dea socoteala pentru credinta lor, cartea este intradevar un ajutor nepretuit.

Pledoarie pentru Cristos se constituie ca o apologie de mare actualitate a istoricitatii lui Isus Cristos ca persoana si a miracolului invierii Sale.
 
Formatia juridica si jurnalistica a lui Lee Strobel, fost reporter la rubrica judiciara din Chicago Tribune, este un atu ce a dus la producerea unei lucrari antrenante, plina de suspans, dar si riguros stiintifica si de o mare exactitate a faptului istoric. Imbinarea informatiei jurnalistice de senzatie ce deschide fiecare capitol, pe de o parte, cu dovezile istorice prezentate cu multa competenta de savantii intervievati, pe de alta, aduce evenimentele istorice petrecute acum doua mii de ani in realitatea noastra imediata.

Cartea poate fi comandata de aici

Anatomia unei dureri4. Anatomia unei dureri

Orice aparitie din C. S. Lewis este un eveniment. Si iata ca luna ianuarie 2014 ne-a surprins si inca bine. Aparuta la o editura evanghelica, cartea se recomanda atat prin autorul ei cat si prin momentul in care a fost scrisa: dupa moartea tragica a sotiei sale ca o modalitate de a supravietui “momentelor de durere innebunitoare de la miezul noptii.”

Anatomia unei dureri este meditatia onesta a lui C. S. Lewis asupra unor probleme fundamentale precum viata, moartea si credinta in mijlocul pierderii. 

 Cartea aceasta contine gandurile lui concise, nedisimulate din acea perioada: “Nimic nu-l scoate pe un om — sau in orice caz pe unul ca mine — din gandirea sa intru totul verbala si din credinta sa intru totul teoretica. Omul trebuie sa fie lovit naucitor pentru a se trezi la realitate. 

 Numai tortura scoate la iveala adevarul. Si numai sub tortura descopera omul acest adevar pentru el.” Ne aflam in fata unei marturii facute fara nici cea mai mica ezitare, dar si de o mare frumusete, despre felul cum chiar si un credincios de talia lui C. S. Lewis poate ajunge sa nu mai gaseasca niciun sens in univers, dar si cum, apoi, treptat, isi poate regasi directia.

Cartea se poate comanda de aici

Lecturi zilnice din istoria Bisericii

5. Lecturi zilnice din istoria Bisericii

Nu putea lipsi, din prima luna a anului, si o carte de meditatii zilnice. Si inca ce carte!  Exercitiu acesta, de a lua la drum, pentru tot anul, un prieten cu doua coperte, cu care sa te intalnesti zilnic poate sa fie unul cu nebanuite bucurii.

5 minute pe zi îţi sunt suficiente pentru a descoperi personaje şi evenimente fascinante din istoria Bisericii. Dacă eşti gata să le sacrifici, atunci cartea Lecturi zilnice din istoria Bisericii este o alegere foarte potrivită, deoarece îţi oferă posibilitatea să afli mai multe despre „familia ta spirituală”, despre oameni care, alături de eroii Bibliei, fac parte din preţiosul tezaur al creştinătăţii.

 În cele 365 de istorisiri/instantanee vei avea ocazia să întâlneşti mari oameni ai lui Dumnezeu, precum: Billy Graham, Martin Luther, C.S. Lewis, John Wesley, Maica Tereza, Francisc de Assisi, Augustin sau Corrie ten Boom.

 

Cartea poate fi comandata de aici:

Marele inchizitor

Cartile citite pot fi, uneori, zabrelele unei inchisori din care nu poti sau nu mai vrei sa iesi. Alteori pot fi aripile catre rasaritul care se incapataneaza sa se indeparteze sau treptele catre o urmatoare etapa, dorita sau doar intuita. Asa sunt ele, prietenii reci si statornici! Uneori tot ele, cartile, se ivesc in freamatul zilelor si tin neaparat sa semene cu ceea ce tocmai traiesti devenind nu doar izvoare de intelepciune ci si leac pentru zile triste.

Zilele acestea pasi ma purtau, ba chiar ma tarau, spre romanul Fratii Karamazov, in special catre renumitul discurs al marelui inchizitor. „Marele Inchizitor urmează sa demonstreze că Satana are dreptate, că oamenii sunt infantilizabili, că scopul propriei lor vieţi trebuie să le fie indus din afară. Lor nu le trebuie libertatea. Având-o, ea îi încurcă. Deoarece nevoia de libertate e a celor puţini şi aleşi, rezultă că doctrina lui Isus e una de elite, neiubitoare de mulţimi şi neatentă la unica lor nevoie reală: nevoia de pâine. În povestea Marelui Inchizitor se consumă de fapt un nou episod din lupta dintre Diavol şi Dumnezeu.” (Gabriel Liiceanu)

Dostoievski – Fratii Karamazov Discursul Marelui Inchizitor

Preotul, ocnasul si mantuirea

Ce deschide poarta spre mantuire, in viata unui om? Cum poate, un preot sau un credincios, sa isi apropie semenul de acel moment al iluminarii, al descoperirii, al reintregirii, al mantuirii? Ani la randul am crezut ca sfatul apasat, insistent chiar, invatatura repetata la “vreme si la nevreme” cum spuneau unii inaintasi, dojana atenta sa nu ii scape nici o alunecare a subiectului ei, regulile transformate in legi si gardurile, pana la cer, a dogmelor traditionale, acestea si altele asemenea lor pot sa aduca un om in curtile Imparatiei. Si poate ca aveam dreptate, poate ca si asta este o cale.  Simpla putinatate a rezultatelor nu trebuie sa invalideze metoda, nu-i asa?

Am descoperit apoi ca ea, mantuirea, se vede cel mai bine in viata mantuitului si nu in cuvintele sale. Ce rost are sa il crezi, in cele vesnice si importante, pe un om care nu nu vadeste incredere, prin felul de vietuire, in vorbele propovaduite?

Jean Valjean, un tanar sarac si flamand fura o paine pentru a-si astampara foamea. Este prins, judecat si inchis, toate sperantele spulberandu-se in haina de ocnas. Dupa mai multi ani, evadeaza si, dupa ce o multime de oameni si case refuza sa-i dea o bucata de paine, ajunge în cele din urma în casa primitoare a episcopului Bienvenu (sa nu credeti ca este  o poveste ce nu isi poate gasi similitudini in realitatea noastra – si astazi, ocnasii intampina aceeasi reactie din partea noastra, a celor liberi). Episcopul, plin de mila crestineasca, il aseaza pe ocnas la masa sa si ii cere Baptistinei (sora sa)  sa aduca mancaruri bune si sa puna tacamurile cele scumpe folosite la ocazii importante! Aceasta, din priviri isi mustra fratele, insa preotul insista, depasind cu mult standardul bunatatii si a dragostei ce se cuvine aratat.

Dupa felul in care era imbracat si starea lui Jean, preotul stia ca are la masa un evadat cautat de politie. Nu era naivitate si nici neatentie la detaliile din jur. Si asta nu-i atat! Episcolul isi opreste musafirul peste noapte si ii pune acestuia la dispozitie  o camera si un pat bun pentru a se odihni. Neobisnuit cu patul moale se trezeste in plina noapte, buimac, cand – potrivit apucaturilor unui ocnas si a amenintarilor din ziua de maine – pune mana pe argintaria ochita în timpul mesei si se pierde in întunerecul noptii. Curand, insa, este prins de jandarmi, adus în fata domnului Bienvenu, care, la acuzatiile jandarmilor, il declara nevinovat, mustrandu-l pe Jean “– De ce nu ai luat si cele doua sfesnice de argint, doar ti le daruisem si pe ele?”

Restul e istorie! Un preot cu inima deschisa, care face din bunatate nu numai o arta dar si un instrument ce deschide usa mantuirii in viata lui JeanValjean! Un ocnas prins in capcana obiceiurilor proaste, inchis in colivia ruginita a propriei vieti. Un roman ce trebuie sa se gaseasca in biblioteca: Mizerabilii!

… si un concert de exceptie!