Resursecrestine.ro live la Ciresarii Online

Fiecare zi de luni înseamnă pentru mine o nouă emisiune Cireşarii Online, o călătorie sprâncenată prin online-ul cu semnificaţii creştine, românesc şi nu numai, o emisiune dedicată celor care îşi petrec o bună parte din timpul lor pe internet, care navighează pe diverse pagini, citesc sau întreţin bloguri, postează comentarii şi vânează resurse preţioase.

Dăţile trecute invitat de seamă al emisiunii a fost Vasila Tomoiagă, blogger clujean, fondatorul blogului de informaţie ClujulEvanghelic.ro. De data aceasta schimbăm registrul şi intrăm, LIVE, cu unul din fondatorii unuia dintre cele mai cunoscute site-uri evanghelice din România: resursecrestine.ro.

Puţini sunt aceia care nu au intrat, măcar din curiozitate, pe resursecrestine.ro. Poate că am căutat o poezie, am vrut să ascultăm un anumită melodie sau să ne uităm la un anume predicator. Indiferent care au fost motivele, resursecrestine.ro a devenit sursa primordială de astfel de informaţie. Tocmai de aceea în seara aceasta (luni, 17 august 2009, ora 22.10) vă propun să cunoaştem îndeaprope acest site şi pe cei care se ascund în spatele lui.

Pentru că emisiunea este Live din studioul Radio Cireşarii, mi-aş dori să putem interacţiona. Aştept mesajele, întrebările sau gândurile de bine, nelămuririle sau doleanţele voastre pe e-mail la ciresariionline@yahoo.com sau pe messenger folosind ID-ul ciresariionline. Tot astfel puteţi interveni şi în cadrul emisiunii.

online_03

© 2009 ganditorul.wordpress.com   Radio

Speranta in Noapte – despre ingrijorare

În seara aceasta vă invit la o nouă emisiune Speranţă în Noapte, live din studioul Radio Cireşarii. Dacă data trecută am vorbit despre nevoia de consiliere, de a avea un duhovnic cu care parcurgem drumul aspru al devenirii noastre întru Cristos,  în această seară de sâmbătă, 15 august 2009, la 22.10 vom porni discuţia despre adevăratele obstacole în viaţa de credinţă, despre monştrii ce ne pândesc la răspântiile  vieţii şi am ales drept temă de pornire discuţia despre îngrijorare.

“Motivele pentru care ne îngrijorăm sunt multe şi variate şi am putea ca în fiecare zi, dimineaţa devreme sau seara târziu să ne lăsăm cuprinşi de îngrijorare, devoraţi de acest sentiment care poate pune stăpânire pe întreaga fiinţă, poate fura bucuria şi încrederea şi lăsa în urmă pustiul fără margini al deznădejdii. Uneori ne îngrijorăm cu privire la noi, alteori cu privire la cei dragi. Uneori motivele de îngrijorare vin din realităţile dure, pline de asperităţi care ne înconjoară şi, de ce să nu recunoaştem, uneori îngrijorarea vine din felul obtuz, greşit în care privim realitatea, din felul nostru ciudat de a face planuri care devin monştrii ce pornesc la luptă împotriva noastră.

Vă invit aşadar la o discuţie deschisă, cu măştile jos, despre îngrijorare. Puteţi interveni oricând în emisiune folosind adresa de e-mail sperantainnoapte@radiociresarii.ro sau sperantainnoapte@yahoo.com sau pur şi simpu scriindu-ne pe ID-ul de messenger sperantainnoapte . Haideţi să răspundem împreună la o seamă de întrebări precum: pentru ce se îngrijoreaza creştinul sec. XXI? cum ne ferim de îngrijorare? ce poveşti triste de viaţă avem din momentele în care îngrijorarea ne-a apăsat? ce medicamente luăm împotriva îngrijorării?

Şi pentru ca discuţia să fie cât mai savuroasă şi consistentă, într-un anumit moment al emisiunii voi avea alăuri de mine, în direct din studiul Radio Cireşarii pe pastorul Vladimir Pustan.

Vă aştept aşadar online, pe www.radiociresarii.ro

speranta_03© 2009 ganditorul.wordpress.com   Radio

Luther si reforma protestanta – 10

Luther a refuzat să admită existenţa celor şapte sacramente acceptate de Biserica Romano-Catolică: (euharistia, botezul, confirmarea, matrimoniul, penitenţa, hirotonisirea, ultima miruire). El argumenta că numai ceva ce îndeplinea simultan condiţiile de a fi prin excelenţă creştin şi instituit de Isus era un sacrament. Astfel numai două din cele şapte taine se potriveau acestor criterii: botezul şi împărtăşania cu pâine şi vin.

În ceea ce priveşte sacramentul botezului, Luther păstrează opinia Bisericii Romane, care susţinea că botezul dă iertare de păcate, izbăveşte de moarte şi de Cel Rău, şi dă fericire veşnică tuturor celor ce cred ceea ce spune şi făgăduieşte Cuvântul lui Dumnezeu

Cât priveşte taina euharistiei, Reformatorul s-a îndepărtat puţin de credinţa Bisericii din care provenea. Doctrina Bisericii spunea că în timpul slujbei se reînfăptuia literalmente moartea lui Hristos şi în momentul în care preotul oferea cuminecătura, pâinea şi vinul de pe altar se transformau efectiv în trupul şi sângele lui Isus. Această doctrină a transsubstanţierii se baza pe convingerea că Isus vorbea la propriu când a folosit cuvintele „Acesta este sângele Meu”, „Acesta este trupul Meu”, în descrierea vinului şi a pâinii din timpul Cinei cea de taină.

Luther a ajuns de la început la concluzia că a considera euharistia ca pe un sacrificiu şi ca pe un vehicul al harului însemna o pervertire a scopului lui Dumnezeu. Din îndreptăţirea numai prin credinţă rezultă că participarea la liturghie nu acorda nici un fel de merite în sensul în care propovăduia Biserica Romano-Catolică.

Liturghia era oficiată în limba latină şi puţini oameni din adunare  înţelegeau ce se spunea. Tendinţa conservatoare a lui Luther era să păstreze folosirea limbii latine. Dar nu a durat mult să fie convins că era inevitabil ca slujba să fie ţinută în limba maternă, aşa că în 1526 a fost publicată versiunea lui în germană a liturghiei. Nu i-a trebuit mult nici până să accepte că practica de a oferi adunării numai pâine  în timpul liturghiei trebuie să înceteze. Schimbarea a constat în cuminecătura de ambele feluri, adică atât pâine cât şi vinul, ceea ce a devenit semnul distinctiv al practicilor reformate si deseori era primul ritual înfăptuit de o comunitate care se desprindea de catolicism.

Luther a respins transsubstanţierea şi a înlocuit-o cu cea ce autorii moderni au denumit cu termenul de consubstanţiere, cu toate că acest cuvânt nu era cunoscut în secolul al XVI-lea. Consubstanţierea implica posibilitatea ca intr-un obiect să se găsească mai mult de un element. Luther şi-a explicat doctrina folosindu-se de analogia fierului încălzit, arătând că aşa cum fierul rămâne fier, când focul intră în el şi ocupă toate particulele, la fel şi pâinea rămâne pâine când este pătrunsă de trupul lui Isus în timpul Sfintei Comuniuni.

În ceea ce priveşte teologia euharistiei, Luther se luptase şi se rugase atât de mult, încât era convins că Dumnezeu îi descoperise adevăratul înţeles. Această convingere era intensificată de uriaşul confort spiritual personal pe care îl prilejuia sentimentul prezenţei reale a lui Isus în timpul Sfintei Comuniuni. Reformatorul a ajuns chiar să urască pe oricine argumenta că slujba era pur simbolica sau că prezenţa era mai degrabă  decât substanţială.

O controversă euharistică rămasă memorabilă a avut loc între Reformatorul de la Wittenberg şi reformatorul elveţian contemporan lui, Huldreich Zwingli. Este cunoscut faptul că cei doi teologi au ajuns la concluzii aproape identice în legătură cu aproape toate chestiunile importante, cu excepţia uneia.

S-au făcut eforturi considerabile de-a-i convinge pe cei doi lideri să ajungă la un acord, totuşi atât cei doi cât şi Bisericile descendente (luterană şi zwingliană) au rămas întotdeauna distante fiecare dintre ei, fiind convins că numai interpretarea sa asupra Bibliei era în concordanţă cu voia lui Dumnezeu.

(va urma)

Iti recomand si:

Luther si reforma – 1

Luther si reforma – 2

Luther si reforma protestanta – 3

Luther si reforma protestanta – 4

Luther si reforma protestanta – 5

Luther si reforma protestanta – 6

Luther si reforma protestanta – 7

Luther si reforma protestanta – 8

Luther si reforma protestanta – 9

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi toate noutăţile.

© 2009 ganditorul.wordpress.com Apel la istorie!

O noua emisiune Ciresarii Online la 22.10

După cum deja o parte din voi ştiţi, în fiecare luni seara prezint la Radio Cireşarii o emisiune dedicată mediului online cu semnificaţii creştine. Încerc să pun laolaltă, prin interviuri şi discuţii deschise, prin analize şi comentarii cât mai pertinente, elementele online-ului care ne impresionează, ne ajută sau informează.

Data trecută am început un interviu cu Vasile Tomoiagă, omul care a adus în fiinţare şi îngrijeşte de Clujul Evanghelic, un blog dedicat informaţiei din mediul creştin clujean. Vom continua discuţia şi în emisiunea de astă seara (luni 10 august 2009), de pe www.radiociresarii.ro, la ora 22.10. Vom discuta despre regulile de copyright pe care fiecare creştin ce are de a face cu calculatorul trebuie să le respecte, despre cum se face apologetică online şi multe altele.

Vă aştept aşadar alături de mine astă seara la 22.10 pe www.radiociresarii.ro. Gândurile, sfaturile şi comentariile voastre le aştept pe e-mail la ciresariionline@radiociresarii.ro

online_03© 2009 ganditorul.wordpress.com   Radio

Speranta in noapte – nevoia de consiliere (emisiune radio)

În  spatele oricăror doi ochi se ascund drame adânci. Sunt bine baricadate de măşti groase şi zâmbete smulse, îmbrăcate în vorbe de bine şi ascunse de ochii oricărui străin. Le purtăm fiecare, însinguraţi, convinşi că nimănui nu-i pasă sau nu ar trebui să ii pese.

Doar seara târziu, când suntem singuri în cămara sufletului, dam masca jos şi ne uimim de profunzimea dramelor udate cu lacrimi amare. Totuși creștinul este chemat la o viaţă din belșug, la libertate şi plinătate, viaţă la care am renunţat însă de mult în mijlocul vitregiilor de tot felul.

Emisiunea Speranţă în noapte vă invită în fiecare sâmbătă, la radiociresarii.ro, într-o călătorie de regăsire a noastră în faţa lui Dumnezeu şi a planurilor lui Dumnezeu faţă de noi.

Sâmbătă, 8 august la 22.10 vă aştept la o primă emisiune cu măştile jos, emisiune în care vom vorbi despre nevoia de consiliere a noastră şi a celor de lângă noi. Vom pleca de la o poveste de viaţă dramatică şi vom escalada munţii intrebărilor cu privire la rolul pe care mărturisirea, consilierea, sfătuirea şi recunoaşterea le au în vieţile noastre.

Emisiunea se doreşte a fi una interactivă şi de aceea vă aştept pe toţi acei care consideraţi ca aveţi ceva de spus legat de acest domeniu al consilierii creştine, în direct, la Radio Cireşarii, prin e-mail (sperantainnoapte@yahoo.com) sau  prin messenger (sperantainnoaptea).

© 2009 ganditorul.wordpress.com Apel la istorie!

Invitatie – radiociresarii.ro

De câteva luni bune Radio Cireşarii, un radio exclusiv online, se pregăteşte să treacă de la stadiul de playlist la cel de radio cu emisiuni înregistrate sau în direct. S-a pus la punct un studio şi o grilă de programe, s-au găsit colaboratorii, s-au îmbrăcat haine noi şi astăzi, luni 3 august, la ora 12.30 Radio Cireşarii pleacă pe un drum nou.

În fiecare luni seara, de la 22.10 vă invit cu drag la Cireşarii Online, o emisiune despre online-ul cu semnificaţii creştine. Vom răsfoi împreună bloguri cunoscute, vom vorbi despre impactul pe care îl au anumite site-uri asupra voastră şi vom cunoaşte creştini interesanţi şi mai ales, activi în lumea online. Vom bate timid la uşa celor mai mari organizaţii creştine din lume, ne vom plimba pe holurile site-urilor celor mai importante biserici şi vom cunoaşte pe aceia care fac din internet un loc de întâlnire al copiilor lui Dumnezeu.

În seara asta v-am pregătit o surpriză: prima parte a interviului cu bloggerul Vasile Tomoiagă. Vom vorbi despre blogul ClujulEvanghelic.ro, despre cum este să fii un blogger cunoscut, despre regulile blogului şi ale comentariilor, despre experienţe frumoase dar şi experienţe triste în lumea online.  Astăzi la 22.10!

ciresarii header

Luther si reforma protestanta – 9

Castelul pare să fi fost destul de deprimant. La început, neavând nimic de făcut, Luther a avut un sentiment de cădere în gol după toată agitaţia din ultimele luni care împreună cu epuizarea nervoasă au apropiat de el, din nou, depresia. Cu toate acestea perioada petrecută la Wartburg, s-a dovedit a fi fructuoasă, căci la lansat pe Luther intr-o nouă carieră literară, ca strălucit traducător al Bibliei în germană, începând cu Noul Testament.

Între timp, la Wittenberg, gândurile lui Luther încep să dea roade: preoţi celebrau liturghia fără să îmbrace veşmintele de cult; recitau rugăciunile în latină dar şi în germană; mulţi preoţi, călugări şi călugăriţe nu purtau reverenda sau rasa, şi se căsătoreau; indulgenţele şi relicvele erau dispreţuite în public; zilele de post erau transformate ostentativ, în ocazii de ospeţe şi petrecere; icoanele Fecioarei şi ale sfinţilor erau profanate.

Prietenul şi adeptul său, Andreas Karlstadt, căsătorit acum, predică în Biserica parohială îmbrăcat în haine lumeşti şi oferă şi vin celor ce se împărtăşesc pentru prima dată (până atunci numai preoţii avuseseră acces la potir). Alt atac se îndreaptă împotriva icoanelor, a altarelor laterale şi a altor adaosuri lumeşti în Biserică. Din păcate, aşa s-a ajuns şi la distrugerea unor extraordinare opere se artă.

La Wittenberg, vine acum un trio de „profeţi” carismatici din oraşul Zwickau, numiţi adesea anabaptişti deoarece aveau idei similare cu aceştia. Ei propovăduiesc că importantă este lumina care vine asupra cuiva de la Dumnezeu, orice altă învăţătură teologică este fără de folos, ba chiar dăunătoare.

Ei mai susţineau că Împărăţia lui Dumnezeu avea să apară curând pe pământ şi că adepţi lor vor avea nişte revelaţii speciale. Până şi Melanchthon, teologul mişcării luterane a fost impresionat de ei în timp ce Karlstadt a fost de-a dreptul influenţat de ei: se dezbracă de roba profesorală şi pleacă împreună cu soţia sa într-un sat pentru a face agricultură. Universitatea din Wittenberg începe să se golească, căci Constadt îi îndeamnă pe studenţi să lucreze pentru că   ei nu poţi primi ştiinţă decât prin Duhul Sfânt, conform învăţăturilor profeţilor de la Zwickau. Convinsese chiar consiliul oraşului Wittenberg să adopte măsuri derivate din învăţăturile lui Luther: bordelurile au fost închise; cerşetoria interzisă; iar pentru săraci s-a creat un fond de ajutoare.

Luther a fost invitat de consiliul oraşului să se întoarcă la Wittenberg, şi să pună capăt dezordinii. Întors la Wittenberg, (după ce stătuse aproape un an la castelul Wartburg) Luther leapădă veşmântul de cavaler şi îmbracă din nou rasa de călugăr, cu barba rasă şi tunsoarea refăcută, redevenind „fratele Martin”.

Ceea ce se întâmpla la Wittenberg era însă în deplină conformitate cu ceea ce propovăduise el, de la accesul la potir al mirenilor, până la administrarea averilor mănăstireşti de către o autoritate civilă. Dar prin apariţia profeţilor de la Zwickau apăruse un element radical, care putea primejdui totul. Dându-şi seama de acest pericol, Luther se hotărăşte să intervină.

Folosindu-se de extraordinarul său prestigiu, printr-o serie de predici remarcabile, Luther reuşeşte să stabilească ordinea: au dispărut grupurile violente de studenţi ce forţau mersul reformei, ca şi profeţii carismatici, Melanchthon a fost aspru mustrat, iar Karlstadt a fost forţat în cele din urmă să plece in exil. Luther insistă asupra păstrării stării de fapt, fără a se mai introduce elemente radicale.

Reforma ecleziastică se va instaura la Wittenberg, sub forma unui serviciu divin simplificat, în limba germană, mai multe predici, fără liturghii private; împărtăşanie pentru masele de laici sub forma vinului şi-a pâinii sfinţite, învăţătură prin catehismele germane şi imnuri congregaţionale în limba germană.

Având o puternică dragoste pentru muzică, pe care o considera una dintre cele mai preţioase daruri ale lui Dumnezeu, se hotărî ca rolul muzicii în slujba Biserici să fie consolidat. De asemenea, el ţinea ca formaţiile să rămână în Biserică, de aceea le-a pregătit melodii şi versuri potrivite.

Luther nu întârzie să facă apel la calm: „Orice act de violenţă face ca Antihrist să devină mai puternic. Răspândiţi Cuvântul lui Dumnezeu, rugaţi-vă cu osârdie, dar nu folosiţi violenţa. Prea marea grabă şi violenţa dovedesc o prea puţină credinţă în Dumnezeu!”

(va urma)

Iti recomand si:

Luther si reforma – 1

Luther si reforma – 2

Luther si reforma protestanta – 3

Luther si reforma protestanta – 4

Luther si reforma protestanta – 5

Luther si reforma protestanta – 6

Luther si reforma protestanta – 7

Luther si reforma protestanta – 8

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi toate noutăţile.

© 2009 ganditorul.wordpress.com Apel la istorie!

Dumnezeul razboaielor

(22 martie, dimineata – Iosua 10-12)

Era linişte în cortul lui Iosua. Vajnicul comandat de oști stătea plecat asupra sulului legii primit din mâna lui Moise şi citea. Era trist dar nu apăsat, gânditor dar nu îngrijorat. Au trecut luni bune de când  întâlnise pe Căpetenia oştirii Domnului şi dialogul acela încă îi stăruia în minte, încă îi crea emoţii şi-l revigora. Au fost luni grele, în care războaiele păreau că nu se mai sfârşeasc.  Au fost alianţele împotriva lor care  s-au născut dar au murit în faşă, au fost înşelaţi de gabaoniţi dar ajutaţi de Dumnezeu. Acum, când sabia începea să cunoască odihna, când soldaţii de pază păreau mai relaxaţi iar poporul mulţumit, acum era timpul de a stabiliza şi întări ţara. Iar planurile începeau să alerge, unul după altul…

Jos, în văile abia cucerite strigătele de suferinţă încă nu încetară. Israeliţii prinseră a săpa gropi comune pentru mulţimea căzută sub sabia lor; se înmormântau de-a valma, bătrâni şi copii alături de bărbaţi şi femei, oameni paşnici alături de  duşmani otrăviţi. Peşterile şi văile umbroase, locurile ascunse şi crăpăturile munţilor erau verificate cu strănicie şi fiecare duşman găsit era ucis cu sânge rece. Ţara trebuia epurată de orice element străin şi în puţine domenii au dat israeliţii dovadă de o aşa de mare meticulozitate în împlinirea legii ca cel în care se poruncea uciderea vrăşmaşilor. Au mers până acolo că au pus foc cetăţilor, au tăiat venele cailor şi ars carele de război.

Roata vremii se întorsese şi după multe sute de ani, sclavii deveneau stăpâni iar stăpânii cunoşteau moartea, lipsa iertării şi asuprirea.

Nu poţi citi  pasaje ca cele din capitolele războiului fără să te revolţi. Umbra de umanism pe care am făurit-o acum 5-600 de ani dar pe care noi, oameni ai secolului postmodernităţii, nu o putem înţelege prea bine, precum şi imaginea siropoasă, aproape hollywoodiană, pe care ne-am construit-o despre Dumnezeu ne împinge la revoltă. Cum, domnule, au ucis copii şi femei fără apărare, bolnavi şi bătrâini inofensivi? Cum este posibil aşa ceva? Unde este discursul despre bine, dragoste, pace şi linişte care ar trebui să caracterizeze poporul ales? Cum a rămas cu Dumnezeul acela milostiv, plin de dragoste şi îndurare? … iar întrebările ar putea continua în acelaşi ton, de aparent justificată oroare.

Sunt voci care spun că Noul Testament pune altfel problema umanităţii, că acolo totul musteşte a dragoste, milă şi îndurare, că acolo Dumnezeu devine Tatăl care iubeşte, aşteaptă şi cheamă, un fel de uncheaş bătrân blazat, care poate fi lovit cu ignoranţă, vorbe grele şi atitudini răutăcioase fără să se supere. În veacul nostru Dumnezeu nu mai are dreptul să se supere, să pedepsească şi să pregătească o zi a judecăţii supreme.

E adevărat, la nivel personal, de individ, Noul Testament dezvăluie inima plină de dragoste şi har a unui Împărat care alege să moară pentru răscumpărarea supuşilor săi. Dar haideţi să ridicăm, pentru câteva momente  gândurile noastre de la nivel personal şi să privim la nivel macro, de societate, de grup, de umanitate. Acolo vom descoperi Apocalipsa ca pe un roman horror ce stă să devină realitate, vom vedea mulţimile de nevindecaţi ce agonizează, de năpăstuiţi ce merg spre arenele romane sau ard în grădinile lui Nero. Nu vă opriţi, luaţi martoră şi istoria noastră, a creştinismului… priviţi cu ochii mari deschişi mulţimile ucise de închiziţie, de cruciade şi interese obscure. Şi acolo avem gropi comune, copii şi femei, bătrâni şi bolnavi. Aşteptaţi să plece marfarul din staţie… se îndreaptă spre camere de gazare din Auschwitz, încărcat cu evreii ce săpau, în vremea lui Iosua, gropi comune altora.

Ne agasează imaginea lui Dumnezeu zugrăvită de războaiele Vechi Testamentale dar uităm că agasării noastre trebuie  ataşată pentru coerenţă, imaginea sângeroasă a unui creştinism înteles greşit şi a unui umanism devastator. Nu atunci au avut loc cele mai mari traume ale istoriei, ci acum, în “evoluata” noastră societate.

În sala tronului lui Dumnezeu e linişte. Marele Rege numără secundele până la marea socoteală şi  răsfoieşte  cartea vieţii umane, cu limitările şi legile ei, ridicată de binecuvântare şi ucisă de blestem.  Când intri acolo, răscumpărat prin sânge, te pleci până la pământ şi te închini. Iar închinarea nu este un sentiment romantic…

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Demnitatea Nasterii

(21 martie, seara – Luca 1:21-38)

Plecă îngerul Gavril cu misiva divină strânsă cu drag la piept. Părăsi pentru câteva momente veşnicia închinării înaintea Marelui Rege şi se avântă spre tărăgănata istorie a vechiului pământ. Zâmbea trist îngerul pentru că tăcerea din cer doar glasul Mielului a putut-o frânge, iar Mielul ce va ridica păcatul lumii prin propria jertfă era Unicul Fiu de Dumnezeu. Văzduhul era învolburat iar stăpânirile lui se pregăteau de război. Nimeni nu îi frânse zborul dar simţi la fiecare margine de stea umbra celui ce învăluise în negură şi minciună întreaga umanitate.

În Nazaret, un sătuc umil din Israel, un colţ de lume neînsemnat Maria păstra în suflet comoara nepreţuită a purităţii. O încălzea gândul la Iosif, vrednicul logodnic, şi o încurajau fărâmele de speranţe pe care le culegea din lege. Nu avea gânduri de mărire şi nici nu îşi făcuse planul cu privire la ce să smulgă de la viaţă. Trăia simplu, cultivând năzuinţa unei vieţi în rânduială, înţelegând prea bine rolul ei de femeie într-un sat din Israelul cucerit.

“Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har!” îi spuse îngerul în timp ce îşi pleca întreaga fiinţă înaintea ei. “Har şi plecăciune” este prea mult pentru o femeie din Nazaretul prăfuit, har şi binecuvântare nu se poate găsi decât în casele preoţilor de seamă, a împăratului şi slujilor lui. Har şi strălucire numai acolo este, nu în cocioaba ei pictată de vreme. “Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu… “ iar cuvintele şi promisiunile curgeau ca un fluviu pentru care ea nu avea stăvilar ci doar o concluzie vrednică de omul care se cunoaşte bine pe sine: “Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!”

… restul e istorie, o istorie a pământului ce primeşte în dar şansa unui nou început. Pentru omul lumii moderne care are drept mare bucurie consumul spre confort şi idol sigur eul supradimensionat, este dificil de acceptat că dintr-un sat pe care îl găseşti greu pe harta lumii, dintr-o femeie umilă care a învăţat mai curând abecedarul suferinţei, a pornit împlinirea singurei nevoi care conteaza cu adevărat: mântuirea sufletului.

Mă uit cu durere spre fraţii mei şi nu le pot înţelege aplecarea frunţii în faţa celor care miros de departe a praf de stihii şi sunt conduşi din văzduh. Pricep teama pur umană pe care o simţim în faţa celor diferiţi de noi, cei care au în puterea pixului şi a cuvântului viaţa şi mai ales bunăstarea noastră. Ce nu voi putea niciodată pricepe este fruntea căzută în pământ şi buzele ţuguiate a sărut a celor răscumpăraţi cu sânge, plătiţi cu mare preţ, înfiaţi în marea familie şi îmbrăţişaţi de iubire.

În Nazaret era o casă simplă şi probabil demodată. Acolo, la Maria, îngerul avea să aducă vestea ce va schimba Universul. Acolo, strălucirea va îmbrăţişa simplitatea, sfinţenia se va alătura purităţii iar viitorul va cunoaşte speranţa.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Acan, o parte din noi

(21 martie, dimineata – Iosua 7-9)

Ce victorie! În tabăra lui Israel răsunau cântece de biruinţă, se înalţau jertfe de mulţumire şi se întărea încrederea în viitorul luminos prescris din vremuri străbune. Ierihonul, măreaţa cetate era de acum vecină cu colbul pustiei iar zidurile măreţe zăceau întinse în arşiţa soarelui. Printre dărâmăturile mânjite de sânge şi arse de foc, glasul blestemului lui Iosua prinse formă şi, preluat de ecoul istoriei, se pierdu hăt, departe, în negura vremurilor ce îşi aşteptau rândul.

Era victorios şi Acan. În seara bucuriei, când Ierihonul încă fumega,  stătea şi el alături de ceilalţi şi chefuia lângă focul din tabără. Victoria lui era dublă şi în fiecare minut îi zbura gândul la frumuseţile ascunse în pământul din mijlocul cortului său. Ce lovitură de maestru dădu, ce bine reuşise să se descurce! Nimeni nu îl văzu cărând argintul, aurul şi mantaua iar de acum putea să stea liniştit, avea viitorul asigurat. Fusese câteva secunde “deştept” dar nu ştia că “deșteptăciunea” aceasta avea secundele numărate. Încălzit de foc, bucuros de izbânda poporului său şi de-a dreptul fericit datorită isprăvii  sale, Acan se prinse în jocul victorioşilor.

Nopţii bucuriei îi urmă însă, inevitabil, dimineața deznădejdii. Iosua, conducătorul care îndrăznise să treacă Iordanul avea să bea şi el din paharul plin al amărăciunii. Cu mintea la cei câţiva viteji pe care îi pierduse înaintea Ai-ului, cetatea ce nu se lăsă cucerită, terifiat de efectul înfrângerii asupra poporului său şi de-a dreptul îngrozit de tăcerea inexplicabilă a cerului, Iosua merse înanintea Chivotului şi se prăbuşi. Greutatea care îi apăsa pe inimă îl făcu să vorbeasca febril, rostind cuvinte pe care diplomatul Iosua ar fi putut să le schimbe, să le îndulcească, să le transforme. Vorbi însă, şi fiecare cuvânt era o lacrimă, fiecare propoziţie, un strigăt de disperare.

“Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta? Israel a păcătuit…” fu răspunsul unui Dumnezeu care îl iubea şi pe Iosua, neînfricatul conducător de oşti, şi pe generalul falimentar. Cum? Păcat? Adică bucuria din serile trecute, strigătele de victorie şi petrecerile ce au ţinut până în zori doar au mascat urâţenia păcatului, au tăinuit faţa scabroasă a neascultării?

“Cel mai mare dușman al succesului de mâine este succesul de astăzi” spunea Rick Warren. Atunci când trăieşti din plin succesul, sufletul tău celebrează “vârful de munte” pe care ai ajuns iar în vale încă fumegă zilele de ieri în care răsăritul părea departe, este timpul să îţi ascuţi simţurile şi să te pândeşti îndeaproape. Nu este băutură mai ameţitoare ca succesul şi nici sicriu mai întunecat precum culcuşul victoriei. Acolo, beţi de fericire, deplin încrezători în ceea ce suntem şi ceea ce facem, acolo, în momentele în care pare că până şi soarele s-a oprit pentru a ne admira, acolo Acan din interiorul nostru are deja dosită în sân mantaua de şinear iar din buzunare îi curge argintul.

L-au târât pe Acan afară din tabără şi peste nimicnicia lui, peste victoria de moment şi şmecheria ascunsă au ridicat o movilă de pietre. Putea să se deschidă pământul şi să-l înghită, putea fi aruncat într-o peştera sau pur şi simplu ars pe rug… au ales însă să-l transforme într-o piatră de aducere aminte pentru toţi cei care consideră succesul de moment mai preţios decât ascultarea, şmecheria mai de dorit decât umila credinţă.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!