Cadoul de sambata #1

Dacă nu a fost suficient de clar până acum (şi mă gândesc că nu a fost pentru că am scris doar un articol) vă adeveresc eu: mă întorc pe blog şi mă întorc în mod serios, dispus să ofer timp, cu o sumedenie de idei noi.

Prima idee o inauguram astăzi, altele vor veni în zilele ce urmează. Aşadar, pentru cei mai mulţi dintre cei care mă ştiu, este deja cunoscut că activez în zona de carte. Şi nu este nimic mai frumos, pentru un om ca mine, decât să stârneşti bucuri livreşti. Să vezi oameni entuziasmându-se în dreptul cărtilor, străluncindu-le ochii, bucurându-se precum copiii mici. De ce nu ar fi şi blogul o poartă prin care pot ieşi astfel de bucuri, m-am întrebat.

Aşa s-a născut ideea: în fiecare sămbătă, pe blog, este oferită o carte drept premiu. Premiul merge la cel/cea care va scrie cea mai frumoasă recomandare de carte, într-un comentariu la fiecare articol de sâmbătă. Comentariul nu trebuie să fie nici lung, nici scurt, nici elevat şi nici cu greşeli ci doar să fie convingător şi personal. Scrieţi despre ce aţi citit şi v-a atins cu adevărat, scrieţi din inimă şi cartea va fi a voastră.

Este o singură carte disponibilă şi comentariul câştigător va fi desemnat de mine miercuri dimineaţa. Cartea va fi expediată, fără nici un cost suplimentar, la orice adresă din România.

Aşa că începem!

Cadoul de sâmbăta asta este o reeditare inedita a unui titlu care a stărnit şi stărneşte mult interes: Pollyanna  de Eleanor H. Porter. Este o carte dedicată mulţumirii, a celor care vor să devină mai mulţumitori şi mai ales celor care au o problemă serioasă cu nemulţumirea. Spun ca este o reeditare inedită pentru că este însoţită de câteva desene ce mie mi se par cu adevărat inspirate şi pentru că a apărut sub egida unei edituri ortodoxe.

Distribuie: