Recomandari #2

  • Dacă ar trebui să enumeri câteva din lucrurile pe care biserica le doreşte de la tine, care ar fi acelea? Iată aici o listă cu 7 astfel de lucruri.
  • Vin oamenii să îţi ceara sfatul? Eşti interesat să afli cum să consiliezi oamenii înt-un mod eficient? Atunci
    • Ascultă atent
    • Pune întrebări
    • Repetă ceea ce ţi se spune – lasă persoană să îşi audă propriile cuvinte în gura celuilalt
    • Roagă-te
    • Fii sigur că doar Dumnezeu poate repara. Mai multe despre asta aici
  • Afirmăm, pe bună dreptate, că suntem într-o continuă bătălie spirituală. Ce te aştepţi să se întâmple pe acest câmp de luptă? poate să fie o întrebare revelatoare, care să ducă discuţia mai departe de adevăruri simple. Aici găsiţi câteva răspunsuri posibile.
  • Sunt mii de predici pe care un creştin le ascultă într-o viaţă de credinţă. Înseamnă asta că a devenit un bun ascultător de predici :) Poate că nu! Câteva sfaturi găsiţi aici
  • Tatăl este era în închisoare, în Iran. Fiica împlinea 8 ani. În loc de un simplu şi şters la mulţi ani, tatăl scrie fetiţei o scrisoare impresionantă şi emoţionantă. O puteţi citi aici

… şi aici câştigătorul concursului de vorbit în public, 2014:

 

Primul e-book marca gramma.ro

De ceva vreme in birourile Gramma.ro a fost agitatie. Astazi insa am iesit la lumina si nu oricum, ci cu prima carte in format e-book a editurii noastre. S-a lucrat mult, atat in ce priveste designul cat si in ce priveste traducerea, corectarea, aranjarea in pagina, codarea specifica ebook-urilor. Rezultatul este, insa, unul de care suntem nu mandri ci bucurosi.

Apoi, am vrut sa facem aceasta prima carte, ca pe toate cele ce vor urma, disponibila pentru cat mai multi romani. Desi toata lumea din industria de carte este speriata de perspectiva incalcarilor drepturilor de autor, am crezut si credem ca cea mai mare durere pentru un autor, un editor, un translator, un iubitor de carte nu este ca acea carte sa fie copiata ci sa ramana pe un raft obscur (fie el si digital), necunoscuta si nebagata in seama. Necitita, necomentata, nedorita!

Asa ca de astazi, oricine isi doreste, poate comanda cartea direct de pe Amazon (link aici). Urmeaza bineinteles si Apple Bookstore, Barnes and Nobles precum si alti cativa mari distribuitori. Si, un amanunt important, cartea este editata astfel incat citirea ei pe orice dispozitiv este o placere nu o adevarata aventura. (Cartea va fi, in curand, disponibila si in format tiparit aici)

De ce am inceput cu o carte de copii? Pai, printre multiplele argumente, este si dorinta de a ajuta parintii, posesori “vinovati” de tablete sau alte dispozitive, sa citeasca seara, la culcare, copiilor lor, o carte cu adevarat importanta pentru intreaga familie.

Si acum prezentarea cartii:

O carte pe care copiii o vor indragi de la prima pana la ultima fila. Dar nu doar atat! Ci si o carte ce va reusi performanta de a starni si mentine interesul, de a intriga si mai ales de a apropia de Cer pana si pe cei mai mici copii. Cartea poate fi o revelatie atat pentru cei mici cat si pentru parintii sau educatorii care sunt interesati de apropierea copiilor de Cuvantul lui Dumnezeu.
 
Intr-o perioada in care educarea copiilor in spirit crestin ridica nenumarate intrebari, cartea aceasta ne deschide fereastra spre o lume pe care o cunoastem putin dar pe care o apreciem din plin: lumea in care copiii era invatati, inca din frageda pruncie, tot adevarul Scripturii, despre bine si rau, despre planul lui Dumnezeu cu oamenii, despre pacat si consecintele lui, despre viata si moarte, despre lucrurile cu adevarat importante in viata. 
 
Episcop al Liverpoolului, J. C. Ryle a iubit copiii si a luat foarte in serios formarea lor spirituala. Ryle nu se sfieste sa puna lucrurile in lumina adevarului Scripturii, chiar daca se adreseaza copiilor care poate abia stiu sa citeasca, iar felul in care o face este captivant, edificator si plin de continut, de la un capat la altul.
 
Cuprins:
Capitolul 1 – Cei doi ursi 
Capitolul 2 – Copiii ce umbla in adevar
Capitolul 3 – Mic si intelept
Capitolul 4 – Nu vor mai fi lacrimi
Capitolul 5 – Fetita fericita
Capitolul 6 – Lucruri marunte
Capitolul 7 – Devreme, in cautarea lui Dumnezeu
 
JOHN CHARLES RYLE (1816-1900) s-a nascut in  Cheshire County, Marea Britanie. A urmat cursurile Universitatii Oxford,iar in 1841 Ryle a fost ordinat ca pastor si din 1880 a fost numit primul Episcol de Liverpoool. Cartile sale, cel mai adesea publicatii de mici dimensiuni, au fost si raman indragite de crestinii din toate colturile pamantului.
 
“J. C. Ryle este un adevarat campion al Evangheliei. Este unul dintre cei mai bravi si buni oameni pe care ii cunosc” - Charles Spurgeon

[cartile lunii ianuarie ’14] – preluare gramma.ro

 

[preluare de pe blog.gramma.ro]

Incepand din anul 2014 noi, cei de la gramma.ro, ne-am propus sa va aducem mai multa informatie despre carti si mai ales despre cartile care merita atentie. In fiecare inceput de luna vom incerca sa va prezentam cateva carti care ne-au picat in mana in luna precedenta, carti care ne-au impresionat, pe care le-am citit sau cel putin frunzarit pendelete, carti care ne-au placut, carti pe care le iubim. Stim ca viata este prea scurta ca sa ne pierdem vremea cu carti “subtirele” si de aceea orice recenzie poate sa ajute, orice recomandare poate sa fie cu folos.

Asa ca plecam la drum cu ianuarie 2014. Iata cartile care ne-au facut cu ochiul si ne-au convins:

amintiri din viata

1. 20 de ani in Siberia – amintiri din viata

O carte formidabila cu efect de medicament pentru multe din “supararile” noastre. Cartea, editata intr-o forma de exceptie, este scrisa de Anita, o doamna ce ac terminat doar 3 clase dar care, pe langa talentul extraordinar, poarta cu sine  20 de ani de munca silnica, alaturi de cei trei fii, in Siberia.  Dupa o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastra ca neam ar trebui sa dispara.  Cartea aceasta, care nu numai ca se cere neaparat citita, dar ar merita sa fie asezata, prin biblioteci, intr-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ – Monica Lovinescu.  Cartea se poate comanda aici

„Am eșit afară, am pus piciorul pe ganuc (= cerdac) și m-am mai uitat o dată pe feriastră, căci ardia lampa în casă, să o mai văd pe scumpa mea mamă. Am zărit-o oliacă, cum plângia sărmana, rămasă sângurică, bolnavă, fără nime lângă dânsa… Să las pe o mamă bolnavă în pat, care nu să putia stăpâni singură, fără nime lângă dânsa și să fii răpită, ca de niște fiare crunte, fără suflet și fără nici un pic de milă. Mă gândiam chiar atunci că mult mai bine ar fi să-mi deie un plumb, să nu văd, să nu știu că a rămas scumpa mea mamă, amărâtă, necăjită, străină, între patru pereți, fără nime lângă dânsa.”

O recenzie a cartii gasiti aici  Cartea se poate comanda aici

 

 

Hobbitul

2. Hobbitul

Aici, la gramma.ro, am facut un experiment. Sunt o multitudine de filme si imaginii care pun cartile undeva in urma, la coada si copiii nostrii sunt prinsi, cu si fara voia lor, in aceasta lume, a biruintei imaginii. Ce putem face? Si atunci ne-a venit ideea: am luat hobitul acasa si am promis copiilor ca dupa ce il vom finaliza de citit ne vom uita, impreuna, in cadrul festiv, la ecranizare. Experimentul este in derulare.

Intre timp, am descoperit in Hobbitul, o carte savuroasa, numai buna de zavorat intr-o lume a visarii, serile impreuna cu copiii nostri. Lumea lui Tolkien este fascinantă într-adevăr și cui nu-i plac hobbiții până la urmă? Sunt leneși, bonomi, inteligenți, conservatori, hedoniști, buni bucătari și gazde excelente. În plus, sunt utili când pornești într-o aventură periculoassă, fiindcă știu să se furișeze, știu să răspundă la ghicitori și dacă mai găsesc și inele magice, atunci succesul este garantat.

Cartea The Hobbit a fost vanduta in peste 100 de milioane de copii din 1937 pana in prezent si va ramane pentru totdeauna una din cele mai frumoase carti scrise vreodata.

Cartea poate fi comandata de aici

 

Pledoarie pentru Cristos

3. Pledoarie pentru Cristos – editia a II-a

Cautata si iarasi cautata. Ceruta si iarasi ceruta! Asa a fost cu cartea asta timp de cateva luni, daca nu peste un an, bune. SI pentru cei care se ocupa de evanghelizare, pentru cei care vor sa faca ucenici, pentru cei care sunt nevoiti sa dea socoteala pentru credinta lor, cartea este intradevar un ajutor nepretuit.

Pledoarie pentru Cristos se constituie ca o apologie de mare actualitate a istoricitatii lui Isus Cristos ca persoana si a miracolului invierii Sale.
 
Formatia juridica si jurnalistica a lui Lee Strobel, fost reporter la rubrica judiciara din Chicago Tribune, este un atu ce a dus la producerea unei lucrari antrenante, plina de suspans, dar si riguros stiintifica si de o mare exactitate a faptului istoric. Imbinarea informatiei jurnalistice de senzatie ce deschide fiecare capitol, pe de o parte, cu dovezile istorice prezentate cu multa competenta de savantii intervievati, pe de alta, aduce evenimentele istorice petrecute acum doua mii de ani in realitatea noastra imediata.

Cartea poate fi comandata de aici

Anatomia unei dureri4. Anatomia unei dureri

Orice aparitie din C. S. Lewis este un eveniment. Si iata ca luna ianuarie 2014 ne-a surprins si inca bine. Aparuta la o editura evanghelica, cartea se recomanda atat prin autorul ei cat si prin momentul in care a fost scrisa: dupa moartea tragica a sotiei sale ca o modalitate de a supravietui “momentelor de durere innebunitoare de la miezul noptii.”

Anatomia unei dureri este meditatia onesta a lui C. S. Lewis asupra unor probleme fundamentale precum viata, moartea si credinta in mijlocul pierderii. 

 Cartea aceasta contine gandurile lui concise, nedisimulate din acea perioada: “Nimic nu-l scoate pe un om — sau in orice caz pe unul ca mine — din gandirea sa intru totul verbala si din credinta sa intru totul teoretica. Omul trebuie sa fie lovit naucitor pentru a se trezi la realitate. 

 Numai tortura scoate la iveala adevarul. Si numai sub tortura descopera omul acest adevar pentru el.” Ne aflam in fata unei marturii facute fara nici cea mai mica ezitare, dar si de o mare frumusete, despre felul cum chiar si un credincios de talia lui C. S. Lewis poate ajunge sa nu mai gaseasca niciun sens in univers, dar si cum, apoi, treptat, isi poate regasi directia.

Cartea se poate comanda de aici

Lecturi zilnice din istoria Bisericii

5. Lecturi zilnice din istoria Bisericii

Nu putea lipsi, din prima luna a anului, si o carte de meditatii zilnice. Si inca ce carte!  Exercitiu acesta, de a lua la drum, pentru tot anul, un prieten cu doua coperte, cu care sa te intalnesti zilnic poate sa fie unul cu nebanuite bucurii.

5 minute pe zi îţi sunt suficiente pentru a descoperi personaje şi evenimente fascinante din istoria Bisericii. Dacă eşti gata să le sacrifici, atunci cartea Lecturi zilnice din istoria Bisericii este o alegere foarte potrivită, deoarece îţi oferă posibilitatea să afli mai multe despre „familia ta spirituală”, despre oameni care, alături de eroii Bibliei, fac parte din preţiosul tezaur al creştinătăţii.

 În cele 365 de istorisiri/instantanee vei avea ocazia să întâlneşti mari oameni ai lui Dumnezeu, precum: Billy Graham, Martin Luther, C.S. Lewis, John Wesley, Maica Tereza, Francisc de Assisi, Augustin sau Corrie ten Boom.

 

Cartea poate fi comandata de aici:

Marele inchizitor

Cartile citite pot fi, uneori, zabrelele unei inchisori din care nu poti sau nu mai vrei sa iesi. Alteori pot fi aripile catre rasaritul care se incapataneaza sa se indeparteze sau treptele catre o urmatoare etapa, dorita sau doar intuita. Asa sunt ele, prietenii reci si statornici! Uneori tot ele, cartile, se ivesc in freamatul zilelor si tin neaparat sa semene cu ceea ce tocmai traiesti devenind nu doar izvoare de intelepciune ci si leac pentru zile triste.

Zilele acestea pasi ma purtau, ba chiar ma tarau, spre romanul Fratii Karamazov, in special catre renumitul discurs al marelui inchizitor. „Marele Inchizitor urmează sa demonstreze că Satana are dreptate, că oamenii sunt infantilizabili, că scopul propriei lor vieţi trebuie să le fie indus din afară. Lor nu le trebuie libertatea. Având-o, ea îi încurcă. Deoarece nevoia de libertate e a celor puţini şi aleşi, rezultă că doctrina lui Isus e una de elite, neiubitoare de mulţimi şi neatentă la unica lor nevoie reală: nevoia de pâine. În povestea Marelui Inchizitor se consumă de fapt un nou episod din lupta dintre Diavol şi Dumnezeu.” (Gabriel Liiceanu)

Dostoievski – Fratii Karamazov Discursul Marelui Inchizitor

Preotul, ocnasul si mantuirea

Ce deschide poarta spre mantuire, in viata unui om? Cum poate, un preot sau un credincios, sa isi apropie semenul de acel moment al iluminarii, al descoperirii, al reintregirii, al mantuirii? Ani la randul am crezut ca sfatul apasat, insistent chiar, invatatura repetata la “vreme si la nevreme” cum spuneau unii inaintasi, dojana atenta sa nu ii scape nici o alunecare a subiectului ei, regulile transformate in legi si gardurile, pana la cer, a dogmelor traditionale, acestea si altele asemenea lor pot sa aduca un om in curtile Imparatiei. Si poate ca aveam dreptate, poate ca si asta este o cale.  Simpla putinatate a rezultatelor nu trebuie sa invalideze metoda, nu-i asa?

Am descoperit apoi ca ea, mantuirea, se vede cel mai bine in viata mantuitului si nu in cuvintele sale. Ce rost are sa il crezi, in cele vesnice si importante, pe un om care nu nu vadeste incredere, prin felul de vietuire, in vorbele propovaduite?

Jean Valjean, un tanar sarac si flamand fura o paine pentru a-si astampara foamea. Este prins, judecat si inchis, toate sperantele spulberandu-se in haina de ocnas. Dupa mai multi ani, evadeaza si, dupa ce o multime de oameni si case refuza sa-i dea o bucata de paine, ajunge în cele din urma în casa primitoare a episcopului Bienvenu (sa nu credeti ca este  o poveste ce nu isi poate gasi similitudini in realitatea noastra – si astazi, ocnasii intampina aceeasi reactie din partea noastra, a celor liberi). Episcopul, plin de mila crestineasca, il aseaza pe ocnas la masa sa si ii cere Baptistinei (sora sa)  sa aduca mancaruri bune si sa puna tacamurile cele scumpe folosite la ocazii importante! Aceasta, din priviri isi mustra fratele, insa preotul insista, depasind cu mult standardul bunatatii si a dragostei ce se cuvine aratat.

Dupa felul in care era imbracat si starea lui Jean, preotul stia ca are la masa un evadat cautat de politie. Nu era naivitate si nici neatentie la detaliile din jur. Si asta nu-i atat! Episcolul isi opreste musafirul peste noapte si ii pune acestuia la dispozitie  o camera si un pat bun pentru a se odihni. Neobisnuit cu patul moale se trezeste in plina noapte, buimac, cand – potrivit apucaturilor unui ocnas si a amenintarilor din ziua de maine – pune mana pe argintaria ochita în timpul mesei si se pierde in întunerecul noptii. Curand, insa, este prins de jandarmi, adus în fata domnului Bienvenu, care, la acuzatiile jandarmilor, il declara nevinovat, mustrandu-l pe Jean “– De ce nu ai luat si cele doua sfesnice de argint, doar ti le daruisem si pe ele?”

Restul e istorie! Un preot cu inima deschisa, care face din bunatate nu numai o arta dar si un instrument ce deschide usa mantuirii in viata lui JeanValjean! Un ocnas prins in capcana obiceiurilor proaste, inchis in colivia ruginita a propriei vieti. Un roman ce trebuie sa se gaseasca in biblioteca: Mizerabilii!

… si un concert de exceptie!

Biserică sau …..

Când  m-am aşezat în faţa unui monitor cu gândul de-mi aşterne gândurile pe paginile blogului, m-am temut de fiecare dată ca nu cumva să scriu sub imperiul impresiei de moment. Am crezut multă vreme că astfel de impresie trebuie decantată, trebuie lăsat praful momentului să se aştearnă pentru ca ce m-a marcat să se arate în lumina adevărată, neîntinat de impresii trecătoare. M-am temut apoi de puterea cuvintelor necernute şi prin sita celor care te citesc. Nimeni nu ar trebui să işi permită, fie şi numai prin câteva cuvinte aruncate de la departare, să dărâme unii din micuţii pentru care muri Cristos.

Astăzi însă, aleg să scriu chiar dacă o fac  în umbra impresiilor recente. Aleg să scriu chiar dacă nu am avut timp suficient pentru a cerne cuvintele.  Şi scrisul mi-l apropii ca pe un medicament.  Scriu pentru că mă simt singur şi nu este durere mai mare pentru un om decât să rămână  singur cu certitudinile dărâmate.

Am crezut pentru multa vreme că Biserica  este a Domnului ei şi nu a pământului ce i-a cerut prea de multe ori chirie. Am crezut că Biserica priveşte dincolo de timp,  dincolo de sfera imediatului,  la cununia cu Mirele-i iubit. Aşa am crezut! Şi am mai crezut că ea trebuie să fie lumină în noaptea vremurilor şi că îşi îndeplineşte mandatul acesta prin însăşi existenţa ei.  Spune nu activismului dar este activa, crede în har dar îşi suflecă mânicile, se roagă pentru vindecare în timp ce bandajează rănile şi mângâie sufletele. Mi-e însă din ce în ce mai greu să cred că am crezut bine!

Am participat de atâtea ori la întâlniri ale Bisericii, unde era chemat numele Domnului dar sărutată mâna politicianului încât am trecut de la surpindere la dezgust şi dezgustul mă părăsi în final lăsând loc cumplitului relativism. Dar dacă eu nu am dreptate şi Biserica trebuie să poarte coloratura partidului la putere? Dar dacă mandatul ei de Biserică se realizează prin harul Domnului şi banii statului? Dar dacă este o dovadă de eleganţă şi bună creştere să îi primim de policienii noştri şi să îi salutam cu reverenţa ce niciodată nu ne-a însoţit când ne-am salutat fraţii?  Dar dacă este un gest de înaltă spiritualitate şi înţelegere a condiţiei umane atunci când ne este gura plină de binecuvântări pentru oameni cu reputaţia păstrată în dosare la DNA şi mâinile reţinute în a binecuvânta fraţii întru credinţă (ei poate au păcate ascunse, poate au risipit harul şi de aceea nu ne întindem mâinile cu grabă)? Dar dacă tot ce am crezut eu despre Mireasa lui Cristos a fost greşit, ea între timp fiind….

Ştiu, subiectul acesta al politicii în biserică şi al implicării Bisericii în viaţa cetăţii este atât de discutat şi de controversat iar argumente se pot găsi  şi de o parte şi de alta (până la urmă aici am ajuns şi eu, în marea tulburată a relativismului în care fiecare este purtat de valul argumentelor sale).

Şi cu cu toate acestea, de ce mă  simt, în sânul bisericii ca pe holurile unei case….?… sau poate Cristos şi-a răpit deja Biserica şi noi facem ce vrem cu ce avem!

Citate #2 – poem

În 1831, zugravul Marin Todosie a refăcut pictura bisericii Sf. Mina din Craiova. Pentru a-şi justifica cheltuielile şi plata cuvenită, el a prezentat lista lucrărilor executate:

1. am pus coadă nouă cocoşului lui Sf. Petru şi i-am îndreptat coada.

2. am legat pe cruce pe tâlharul din dreapta şi i-am pus un deget nou.

3. am pus o aripă Arhanghelului Gavriil.

4. am spălat pe servitoarea lui Caiafa şi i-am pus roşu pe obraz.

5. am reînnoit cerul, am adăugat două stele şi am curăţat luna.

6. am înnroşit focul din iad, am pus o coadă lui Lucifer şi i-am ascuţit unghiile.

7. am reparat haina lui Sf. Anton şi i-am pus doi nasturi la antireu.

8. fiului lui Tobias, care călătoreşte cu îngerul Gavriil, i-am pus curea nouă la traistă.

9. am spălat urechile măgarului lui Avesalom şi l-am potcovit.

10. am smolit corabia lui Noe şi i-am pus un petic la fund.

11. am albit barba lui Sf. Nicolae.

12. am ascuţit suliţa Sf. Gheorghe şi am înverzit coada balaurului.

13. am spălat rochia Sfintei Maria.

14. Am pus coada diavolului de l a Sfântul Marina şi am cârpit toaca.

Extraordinar poem mistic-suprarealist, unul din cele mai puternice din literatura română.”

Citat din cartea Singurătatea păsării migratoare de Cristian Bădiliţă.

…cat priveste pacatul

De saptamani bune ma tot gandesc la necesitatea de a sublinia, o data si inca o data, in bisericile noastre puterea devastatoare a pacatului. Gandurile acestea sunt ca  o povara pe care o car cu mine oriunde m-as duce: la lucru sau acasa, in masina sau in vizita. M-am hotarat sa imi vars povara in forma unor predici si de atunci mi se descopera, incetul cu incetul, tot mai multe directii ale acestui subiect dureros. Pacatul nu doar il intristeaza pe Dumnezeu, nu doar distruge viata noastra…

Iata o directie a discutiei:

Citate #1

“Știu acum că singurul lucru pe care i-L pot oferi lui Dumnezeu sunt eu însumi, o ființă în sine întâmpinată cu bucurie și îngăduință; copilul din mine, însă, a vrut întotdeauna să se dovedească îndeajuns de bun. Mi se pare îngrozitor de dificil să accept că Dumnezeu m-a chemat să îi slujesc fiind pe deplin conștient că, mai devreme sau mai târziu, aveam, inevitabil, să-L dezamăgesc și să-l trădez. Cât de greu îți înfrâng mulți dintre noi mândria astfel încât să se lase cunoscuți la un nivel de profunzime – acolo unde simți că ești despuiat, rând pe rând, de justificări, ocolișuri și ipocrizii pentr ca, până la urmă, să-ți contempli condiția reală, în toată sărăcia ei golașă. Ne deplângem falsa demnitate umană, implorând, în același timp, să ne fie luată.”

Citat din cartea Postasul rade cu jumatate de gura – Adrian Plass, Jeff Lucas

Gramma.ro – un vis devenit realitate

În câte feluri am putea măsura înfrângerile? Pentru unii este suficient să primească o privire mai aspră sau un cuvânt ieșit printre dinți, pentru alții e suficient ca o ușă să se închidă cu zgomot înaintea lor și gata, înfrângerea și-a făcut cartier general la ei acasă. Înfrângerile sunt prietene bune cu momentele, vin și pleacă ținându-se de mână, lăsând în urma lor tristeți, dureri dar și maturitate. Uneori înfrângerile, în forma lor cea mai perfidă, se fac partenere cu viața și se ascund sub tot felul de haine: uneori ale succesului temporar, ale binelui gândit doar pe termen scurt, ale egoismului. Iar astfel de înfrângeri rămân, chiar dacă își arată colții târziu în viață. Sunt înfrângerile cele mai dureroase, pentru că se degustă întotdeauna la sfârșit, de fiecare dată până la capăt.

Dar, am învățat că poate cea mai amară înfrângere este renunțarea la vis! Am vrut să facem ceva și am renunțat! Ne-am visat practicând ce ne place și ne-am trezit robi la faraon, am visat că cucerim munții și am devenit vecini cu o baltă. Ele sunt cele mai amare pentru că se servesc zilnic, la pachet cu “ce-ar fi fost dacă”?

Și eu am avut un vis: să fiu înconjurat de cărți, să trăiesc printre ele, să simt mirosul de tipar proaspăt, să le las să mă îmbogățească, să le recomand altora și să-i văd cum cresc sub forța lor veche de milenii. Nu am ajuns încă la capăt dar astăzi fac aici un popas, pun o piatră de temelie: GRAMMA.RO, o parte a visului este deja live.

Ce înseamna acum gramma.ro?

- peste 200 de ore investite în proiectare efectivă, cu foaie și pix, a librăriei;

- peste 300 de ore investite în design de către trei tineri entuziaști;

- peste 400 de ore investite în programare de către  profesioniști;

- un site programat de la 0, fără implicarea nici unui script gratuit sau cumpărat, cu funcționalități unice;

- peste 70 de furnizori de carte, muzica si cadouri;

- peste 900 de carti, 132 de CD-uri disponibile;

- 2 ani de așteptare și maturizare a ideii.

Și dacă cineva se mai întreabă de ce o librărie online și nu orice altceva, vă reamintim mărturisirea de credință a echipei gramma.ro.

Visul capătă primul contur – librăria online gramma.ro

În ce stadiu este visul vostru?