Marturisirea de credinta – echipa gramma.ro

Săptămâna aceasta împreună cu echipa gramma.ro (din care fac şi eu parte) am reuşit să adunăm un fel de mărturisire de credinţă care ne însufleţeşte în ceea ce plănuim să facem în mediul online şi nu numai.

Iată un extras din această mărturisire:

Mărturisirea de credinţă a echipei gramma.ro

  1. Credem că Biblia este cartea de căpătâi a creştinului. Ea trebuie citită cu regularitate, memorată, înţeleasă şi mai ales aplicată. Biblia rămâne cartea de căpătâi a creştinului chiar dacă este prăfuită, într-un colţ din bibliotecă, ne îndoim însă că posesorul acestei biblioteci mai are căpătâi în creştinism.
  2. Credem în supremaţia cuvântului. Chiar dacă trăim din plin epoca imaginii, noi mărturisim că doar cuvântul scris şi citit are putere de transformare în bine a omului, indiferent de cât de posterior modernităţii este acesta. Tocmai de aceea credem că din vremuri străvechi până astăzi, Dumnezeu a ales să se reveleze omului prin Cuvântul scris.
  3. Credem în importanţa cărţilor. Ştim, Biblia este suficientă dar mai ştim şi că cei mai mulţi dintre noi nu îşi dedică studiului ei 8-10 ore pe zi. Din acest motiv (şi din altele câteva mii) credem că un creştin face bine atunci când se lasă îmbogăţit de cuvintele unui om dedicat întru totul studierii Scripturii
  4. Credem că o bibliotecă personală este un semn de umanitate şi maturizare (chiar şi creştină) mai mare decât o plasmă cu o diagonală de n+1cm. De aceea vom încuraja, aprecia şi susţine iniţiativa creării unei biblioteci personale încă din fragedă pruncie.
  5. Credem în puterea formatoare a cărţilor. Da, ştim, unele cărţi sunt dăunătoare iar altele pot otrăvi chiar şi cele mai treze conştiinţe. Tocmai de aceea vrem să vă propunem numai acele cărţi care nu contrazic sau contravin Scripturii. Pe blog.gramma.ro veţi găsi constant liste de cărţi recomandate şi recenzii ale celor mai bune cărţi”

… mai multe (următoarele cinci puncte) puteţi afla de aici: blog.gramma.ro

Voi ce credeţi despre importanţa cărţilor în viaţa unui creştin?

Şi pentru că discutăm despre carte, vă invit la un sondaj cu titlul: 

[poll id=”2″]

Bun venit la noua casa a “ganditorului”

A trecut mult timp de când nu am mai scris nimic. În fiecare seara mă uitam cu jind la tastatură şi imi doream să continui ceea ce m-a înalţat cel mai mult spre cer în ultima perioadă: devoţionalul zilnic. Aş fi pornit din nou la drum dacă oboseala nu îşi cerea tribut şi dacă multişoarele activităţi în care sunt implicat mi-ar fi dat răgaz.

Cu trecerea timpului mi-am dat seama că revenirea nu poate să fie în acelaşi loc şi de aceea v-am pregătit o surpriză: gânditorul se mută în casă nouă, mai exact aici, pe Gânditorul.net.

O casă nouă presupune multe schimbări. Iată câteva dintre ele:

- un design modern, mult mai funcţional;

- predici noi în pagina de predicile mele;

- o parte din emisiunile (în format audio) pe care le realizez la Radio Ciresarii. Printre ele veţi găsi deja interviuri cu: Vladimir Pustan, Danut Mănăstireanu, Laurenţiu Balcan,  Vasile Tomoiaga, Daniela Nădăban, Laura Andreş, etc.

- update imediat din contul de pe twiter: twitter.com/ganditorul

Mai sunt şi alte funţionalităţi dar vă las pe voi să le descoperiţi.

Aşadar vă urez bun venit în noua mea casa virtuală.

Nutresc speranţa că vom parcurge împreună drumul rămas din pribegia noastră.

Ochii care strălucesc

În urmă cu câteva săptămâni am dat peste un link spre un discurs remarcabil. E vorba despre pledoaria lui Benjamin Zander pentru frumuseţea muzicii clasice. Am ascultat discursul cu sufletul la gură sperând că nu se va opri prea curând… la sfârşit aveam ochii în lacrimi şi în suflet se aşternea încă o dată speranţa.

Nu pot să nu mă opresc şi să mă întreb cum ar fi dacă am înceta să numărăm mâinile şi persoanele din biserică şi am număra doar ochii care strălucesc după fiecare cântare sau predică; în definitiv doar ei există cu adevărat.

Aici găsiţi înregistrarea (vestea bună este că puteţi să alegeţi şi subtitrarea în română)

© 2009 ganditorul.wordpress.com Video

E vineri… dar duminica soseste!

Sunt doar câteva versuri care reuşesc să adune în cuvinte firave însemnătatea zilei de vineri din săptămâna mare. E vineri şi sunt atâtea poveri care ne zdrenţuiesc sufletul, atâta întuneric în jur şi atâta durere strânsă în inimi cârpite… dar e doar vineri…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yzto6khRp7w]

Iată versurile:

S.M. Lockridge:

It’s Friday
Jesus is praying
Peter’s a sleeping
Judas is betraying
But Sunday’s comin’

It’s Friday
Pilate’s struggling
The council is conspiring
The crowd is vilifying
They don’t even know
That Sunday’s comin’

It’s Friday
The disciples are running
Like sheep without a shepherd
Mary’s crying
Peter is denying
But they don’t know
That Sunday’s a comin’

It’s Friday
The Romans beat my Jesus
They robe him in scarlet
They crown him with thorns
But they don’t know
That Sunday’s comin’

It’s Friday
See Jesus walking to Calvary
His blood dripping
His body stumbling
And his spirit’s burdened
But you see, it’s only Friday
Sunday’s comin’

It’s Friday
The world’s winning
People are sinning
And evil’s grinning

It’s Friday
The soldiers nail my Savior’s hands
To the cross
They nail my Savior’s feet
To the cross
And then they raise him up
Next to criminals

It’s Friday
But let me tell you something
Sunday’s comin’

It’s Friday
The disciples are questioning
What has happened to their King
And the Pharisees are celebrating
That their scheming
Has been achieved
But they don’t know
It’s only Friday
Sunday’s comin’

It’s Friday
He’s hanging on the cross
Feeling forsaken by his Father
Left alone and dying
Can nobody save him?
Ooooh
It’s Friday
But Sunday’s comin’

It’s Friday
The earth trembles
The sky grows dark
My King yields his spirit

It’s Friday
Hope is lost
Death has won
Sin has conquered
and Satan’s just a laughin’

It’s Friday
Jesus is buried
A soldier stands guard
And a rock is rolled into place

But it’s Friday
It is only Friday
Sunday is a comin’!

Cum şi ce este iubirea?

Cum am putea defini iubirea în societatea manelizată şi hrănită cu dulcegăriile ieftine ale unor relaţii de dughenă?  Se spune că oricine se pricepe să iubească dar multitudinea relaţiilor care ieri îşi declarau cu surle şi trămbiţe iubirea şi care astăzi se îndreaptă spre cimitirul neîncăpător al relaţiilor frânte, ne pune pe gânduri. Oare chiar oricine? Oare chiar oricum?

Şi dacă Dumnezeu este designerul fără cusur al unei iubiri ideale, dacă frumosul se împleteşte armonios în tesătura iubirii ce rămâne şi imnul Apostolului Pavel din 1Corinteni 13 nu este decât o umbră pală dar sublimă a cântecului iubirii ce ne înalţă, atunci cum şi ce este iubirea?

Păstrând proporţiile, iubirea poate să fie şi aşa…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=VzFpg271sm8]

Un nou presedinte, o alta fila a istoriei

O parte dintre noi a ascultat în seara aceasta discursul inaugural al președintelui Barack Obama. Nu îmi place să scriu despre politică dar sunt conştient că aceasta ne influenţează vieţile, că deciziile luate acolo, la vârf ne influenţează pe fiecare dintre noi, atât la nivel social cât şi la nivel bisericesc, din păcate.

Sunt multe polemici stârnite de acest preşedinte, polemici pe care prefer să le ocolesc. Nu pot însă să nu remarc şi să apreciez discursul acestuia, plin de speranţă lipsită de naivitate, plin de încredere chiar şi în mijlocul problemelor mari cu care se confruntă SUA. Cuvintele au putere şi aşezarea potrivită a lor în frază poate să genereze discursuri pline de viaţă, de vitalitate. Nu mă pot opri să nu mă gândesc ce forţă ar avea cuvintele vieţii veşnice în gura unui om cu o asemenea carismă şi capacitate de a organiza discursul încât el să inspire, să dea speranţă şi, cel mai important, să apropie de Dumnezeu.

Legat de Obama sunt două perspective care m-au frământat în ultima vreme, ambele negative: dacă acest om nu reuşeşte să reformuleze America, să se ridice la nivelul aşteptărilor concetăţenilor săi şi să îşi îndeplinească promisiunile, dezamăgirea va fi aşa de puternică şi extinsă la o scară aşa de largă. America este bastionul libertăţii, un exemplu de urmat şi acum această ţară are răni adânci. Dacă rănile nu vor fi bandajate multe locuri şi mulţi oameni din lume vor avea de suferit.

Cealaltă perspectivă este cea a reuşitei. Dacă Obama reuşeşte să salveze America de la prăbuşire, dacă reuşeşte să redea americanilor încrederea, reuşeşte să menţină Statele Unite în topul ţărilor, atunci sentimentele de adeziune pe care le strânge vor creşte exponenţial. Nu de puţine ori este privit ca un Mesia mult aşteptat al Americii, Mesia schimbării în care se poate crede. O reuşită îl va ridica automat pe un piedestal prea periculos pentru orice om.

Oricare ar fi deznodământul, un singur lucru mă încălzeşte şi animă în ultimele zile şi chiar ani. Domnul meu este Domnul istoriei, este Făuritorul şi Întreţinătorul tuturor lucrurilor. Nimic nu Îl ia prin surprindere, nimic nu este deasupra puterilor Sale. Iar viaţa mea este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.

Discursul inaugural il puteți găsi aici: Discursul presedintelui Obama

Povestea ganditorului

Anul 2008 se termina. Este anul in care acest blog a prins viata. A fost un an dificil, un an surprinzator prin extremele lui, incarcat cu semnificatii si sentimente noi.

Exista, ca in mai toate cazurile care tin de viata, o poveste, povestea ganditorului. Nu este foarte diferita de celelalte povesti de viata dar nota personala o face pentru mine importanta.

Blogul ganditorul.wordpress.com a existat inca de la inceputul anului 2008. Stiam ca vreau sa traiesc aceasta noua forma de comunicare dar cuvintele care sa prinda viata aici, nu se lasau usor gasite. Am scris cateva articole care au ramas nepublicate si a fost bine ca am decis asa. Eram prea entuziasmat sau intrigat si aveam nevoie de o experienta de viata care sa ma marcheze si mai tare pentru a putea sa dau forma unor cuvinte drese cu har.

Apoi zilele, saptamanile, lunile au trecut. Cuvintele adunate in articole pe blog ma speriau de fiecare data. Pe 4 aprilie experienta a venit, si a fost una nespus de trista. Atunci, in duminica aceea de 6 aprilie, dupa o sambata a lacrimilor, blogul a prins viata din moarte.

A fost un inceput trist urmat de posturi rare, unele agonizante. Experienta mortii m-a obligat sa fac ceea ce il rugam atat de des pe prietenul meu, Iosif sa faca. Am rupt tacerea si prin cuvinte sarace, incomplete am incercat sa imbogatesc lumea noastra, a emigrantilor in viata.

Au fost 14 posturi in total, care au adunat 59 de comentari si 9.400 de vizualizari. Multumesc pentru fiecare cuvant spus si vizita efectuata.

Va astept si in 2009, cu o noua etapa in istoria ganditorului.

Craciunul in epoca postmoderna (a doua parte)

O sărbătoare a şansei fără discriminare

Un alt lucru cu care oamenii s-au confruntat de-a lungul secolelor şi care şi-a găsit rezolvarea prin exemplul Naşterii Domnului Isus este cel al nedreptăţii. De ce un om se naşte în Somalia şi altul în România, fiecare având acces la două feluri de viaţă diferie? De ce un om se naşte într-o familie înstărită, cu acces direct la tot ceea ce poate oferi mai bun viaţa şi altul se naşte într-o familie de ţărani lipsiţi, fără nici o perspectivă? Aceste întrebări şi multe altele cu care se confruntă omul postmodern ar avea ca răspuns nedreptatea, discriminarea, dacă n-ar exista exemplul Domnului Isus. S-a născut într-un staul, a fost crescut de o familie săracă, a trăit printre oameni simpli, păcătoşi, oameni nebăgaţi în seamă de societate. Cu toate acestea, de două mii de ani încoace, a rămas persoana centrală a omenirii, milioane de oameni au, în fiecare an, viaţa schimbată de El şi puţini sunt cei care nu au auzit încă de Numele Lui.

Naşterea şi Viaţa Lui ne învăţă că nu mediul are ultimul cuvânt în viaţa unui om, ci Dumnezeu care veghează asupra tuturor. El nu este de partea unei categorii sociale sau a alteia, nu este Dumnezeul bogaţilor sau al săracilor, al politicienilor sau al ţăranilor. El dă ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi, oferă har păcătoşilor şi iubire celui căzut. Sărbătoarea naşterii Domnului este una a speranţei, o speranţă care se îndreaptă spre toţi oamenii şi intră în viaţa celor care o acceptă. O speranţă care nu are a face cu mediul în care suntem născuţi, cu calităţile, abilităţile sau orice am avea noi ci o speranţa care plecă de la Dumnezeu.

O sărbătoare a semnificaţiei umane

Puţine sunt elementele cu adevărat necesare omului pentru a supravieţui. Unele sunt elemente generale, care ţin de viaţa în sensul trupului uman: aer, hrană, ceva îmbrăcăminte. Altele însă sunt ceva mai complexe şi ţin de supravieţuirea psihică. Printre acestea, poate cea mai importanta este nevoia omului de semnificaţie. Nu putem suporta, ca oameni, ideea ca nu suntem utili familiei noastre, societaţii, sau nouă înşine, ca trăim degeaba. Ne trebuie un motiv să ne sculăm în fiecare dimineaţă, un motiv pentru care să luptăm. Societatea noastră continuă să refuze această nevoie umană.

De aici şi până la apariţia curentului emo – acei adolescenţi care nu îşi găsesc locul printre noi – nu a fost decât un pas, deja făcut. Numărul mare de sinucideri, ideea multora de a trăi ca să mănânce, să petreacă, înlocuirea fiinţei umane cu un roboţel care munceşte şi banii astfel câştigaţi îi pierde în mall pe lucruri inutile, toate acestea şi multe altele sunt rezultatul lipsei de semnificaţie, oameni care nu mai stiu să răspundă coerent la întrebarea: „tu pentru ce trăieşti?”

Sarbătoarea Naşterii Domnului ne aduce încă o dată aminte că viaţa pe pământ nu este la întamplare, că ne naştem cu un scop bine definit. Ne amintim în aceste zile că El s-a născut cu un scop bine determinat. Naşterea a fost urmată de o viaţă ce ne slujeşte drept exemplu, de o moarte violentă şi o înviere glorioasă. De ce aşa? Pentru că acesta era planul lui Dumnezeu pentru El. Şi Dumnezeu făureşte un plan pentru fiecare dintre noi şi numai acel plan ne asigură sentimentul unui rost în viaţă. Trăirea departe de planul lui Dumnezeu este una goală, lipsită de semnificaţie, prilej de depresie şi încărcată de scopuri inutile.

Sărbătoarea Naşterii Lui este de fapt sărbătoarea sufletului nostru. Nu noi îi aducem Lui daruri ci El ne ne hăruişte cu armonie interioară, speranţă statornică şi sens .

Craciunul in epoca postmoderna (prima parte)

Anul acesta Naşterea Mântuitorului va fi sărbătorită aproape în fiecare colţ al Pământului. Nu ştiu cum o vor face celelalte naţiuni dar ştiu că românii se vor îmbrăca frumos, vor merge la biserică, se vor întoarce acasă şi vor servi o masă copioasă. Se vor întâlni cu cei dragi şi probabil că vor face diverse cadouri celor apropiaţi. Şi, ca în fiecare an, ne vom întreba: oare prindem noi adevăratul sens al sărbătorii? Oare reuşim să înţelegem semnificaţia celor întâmplate la Betleem? De ce, după ce am respectat toată tradiţia sărbătorii, lăsată nouă de părinţi, încă simţim că ceva ne scapă? Nu cumva, în decursul vremurilor, Diavolul a reuşit să ne fure sărbătoarea, lăsăndu-ne în schimb o altă sărbătoare, cu obiceiuri, gesturi, înţelesuri false?

Răspunsurile la aceste întrebări se lasă greu de găsit. În labirintul semnificaţiilor lansate de media (ziare, televiziuni, radio) sau cultivate de noi prin tradiţia moştenită şi perpetuată din generaţie în generaţie, este greu să distingi adevăratele valenţe ale sărbătorii. Iar drumul acesta al cunoaşterii şi valorificării reale a Sărbătorii Naşterii nu poate să fie decât un drum personal. Care ar fi acele aspecte demne de luat în seamă atunci când căutăm să înţelegem cât mai bine Sărbătoarea Naşterii Domnului?

Viaţa dă importanţă naşterii

Momentul naşterii unui om devine un prilej tot mai mare de sărbătoare pe măsură ce viaţa sa devine tot mai importantă. Importantă pentru noi prin legăturile de rudenie, prietenie sau importantă pentru umanitate prin binele pe care l-a făcut. Nu ne aducem aminte şi nu sărbătorim zilele de naştere ale oamenilor care au lăsat în istorie o urmă murdară, plină de sânge aşa cum nu sărbătorim naşterea cuiva care ne-a făcut rău. Însă ziua naşterii unui om care ne-a schimbat în bine viaţa, care ne este prieten, care a luptat pentru un mai bine al umanităţii este întotdeauna un prilej de bucurie şi sărbătoare.

Aşadar, celebrăm Naşterea Domnului Isus pentru că viaţa Lui ne-a îmbogăţit şi continuă să o facă, pentru că moartea şi mai ales învierea Lui ne-a asigurat binele etern: mântuirea.

O sărbătoare a armoniei interioare

Una dintre marile probleme ale fiinţei umane, dezbătută de sociologi şi psihologi, regăsită în cărţile de filosofie, dar încă nerezolvată de milenii este marea prăpastie care se deschide în sufletul fiecărui om prin diferenţa dintre ceea ce el este cu adevărat şi ceea ce pare a fi pentru ceilalţi. Contradicţia dintre ceea ce suntem atunci când am rămas singuri, cu noi înşine şi atunci când suntem înconjuraţi de oameni în societate, este punctul de plecare al unor mari bătălii personale. Este o bătălie de o viaţă întreagă dintre omul spiritual, sincer, onest şi omul firesc, teatral. Dacă pentru multă vreme această problemă a fost una reală a omenirii, încercându-se rezolvarea ei, societatea postmodernă, a cărei martori suntem, a renunţat definitiv la lupta şi a ales teatralul, firescul în detrimentul spiritualului, ipocrizia in locul onestităţii.

O scurtă privire aruncată asupra mediului în care trăim ne face să înţelegem că pentru societatea noastră este mai important felul în care pari a fi decât felul în care eşti. Ni se spune că suntem ceea ce consumăm şi de aceea este mai bine să consumăm acele lucruri pe care oamenii le respectă, in genere. De aici şi până la ceasurile, hainele, maşinile, casele care spun celorlalţi că suntem oameni de succes nu mai este decât un pas, aşa de uşor de făcut. Ne împlineşte ceea ce am cumparat cu bani grei şi în momentele de singurătate? De cele mai multe ori nu, pentru că în singurătate ce suntem cu adevărat iese la iveală. Aflăm atunci încă o dată ceea ce Sărbătoarea Naşterii Domnului ne spune fără cuvinte de fiecare dată: ca Fiul lui Dumnezeu a trăit printre noi cu sinceritate, fără să joace teatru,”plin de har si de adevar”.

Da, această Sărbătoare este una a armoniei. O armonie care se găseşte în primul rând în interiorul nostru. De la El, de la felul în care a trăit învăţăm că ceea ce părem a fi trebuie să coincidă cu ceea ce suntem cu adevarat. Că oricine se îmbracă în poleiala lumii îi minte pe ceilalţi şi sfârşeşte prin a se minţi pe sine.

O pagina noua a blogului!

Am hotarat sa adaug o pagina noua blogului: predicile mele. Am stat mult in cumpana pana sa ajung aici si pana la urma am decis ca este bine asa.

Cred constant ca rolul unui crestin adevarat este sa slujeasca, in toate modalitatile pe care le gaseste potrivite. Cred deasemenea ca un crestin sincer nu ar trebui sa vada, sa caute cu insistenta roadele muncii lui. Tot ce este facut in ascuns este cu adevarat vazut dar nu de noi ci de El si bunul ispravnic al darurilor lui Dumnezeu isi va dori mai curand rasplata Domnului decat aplauzele multimii.

Este cunoscut deja faptul ca internetul ofera sansa unei slujiri, adeseori ascunse dar si generale. Daca slujirea dintr-o biserica se adreseaza comunitatii aceleia slujirea prin intermediul internetului se adreseaza Bisericii, aceea formata din ansamblul tuturor credinciosilor,  si nu numai.

Si toate acestea, pe langa alte argumente, m-au determinat sa adaug aceasta pagina blogului meu. Ma intrebam astazi cat de mult s-ar putea imbogati mediul online evanghelic si prin el  Biserica daca toti cei care ar putea face ceva in domeniul asta ar face.