Scânteia nădejdii ce rămâne

(25 ianuarie, dimineata – Exod 12-13)

Exod 12-13

Atunci când citim capitolele urgiilor pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra Egiptului tindem să trecem repede peste versete. Ştim că acolo erau femei, copii, bătrâni, neajutorați. Ştim vag cam ce au însemnat fizic urgiile, dar haideţi să facem un experiment! Să încercăm să ne imaginăm evenimentele precum scenele unui film. Toate urgiile: apa prefăcută în sânge, broaştele, păduchii, muştele câineşti, moartea turmelor, bubele oamenilor, grindina, lăcustele, întunericul profund erau elemente ale unei realităţi terifiante. Fiecare egiptean era personaj într-un film horror din care nu se putea desprinde. Adormeau şi se trezeau în el iar moartea îi întâmpina la fiecare colţ de stradă.

Însă noaptea cea mai grea abia acum urma. Pentru egipteni era noaptea în care aveau să îşi piardă moştenitorii iar strigătul lor de durere se va auzi până departe. Pentru Israeliţi era noaptea în care, în sfârşit, ei aveau de făcut câte ceva. Aveau să înveţe valoarea sângelui şi a jertfei care îi izbăveşte de la moarte, să mănânce în grabă, pregătiţi pentru un drum pe care nu îl cunoşteau, aflaţi la ordinele unui Dumnezeu care îi uimise zile la rândul şi care acum le promitea, lor, sclavilor, o altfel de ţară, numai a lor.

În noaptea aceea, printre strigătele care se auzeau de la fiecare casă egipteană, Moise şi Aron îşi făceau drum spre palatul lui Faraon. Aveau să găsească un om plâns, temător, îngenuncheat care se recunoştea înfrânt şi le dădea lor bunul cel mai de preţ: libertatea.

Priviţi-i: peste 2.000.000 de oameni (spun cercetătorii) pornesc pe acelaşi drum. Sunt îmbrăcaţi în haine noi dar gârboviţi, au în mâinile crăpate vase de argint şi de aur iar în ochi o scânteie. După 430 de ani la ei venise Dumnezeu şi acum lăsau în urmă o ţară a durerii, fricii, lacrimilor, muncii istovitoare şi robiei pentru o ţară în care curge lapte şi miere, o ţară a libertăţii. Iar scânteia era cea a speranţei care nu piere pentru ca este legată de un Dumnezeu care îşi aduce aminte de promisiunile date.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Oamenii şi regulile

(24 ianuarie, seara – Matei 15:21-39)

Prima parte a acestui pasaj ne pune în încurcătură. Dacă tocmai îi certase pe farisei pentru că ei aplicau regulile spirituale într-un sens extrem de strâns, mai degrabă în favoarea legii decât în favoarea închinătorului, acum Îl găsim pe Domnul Isus într-o ipostază cu totul nouă şi neobişnuită.

Oamenii erau implicaţi şi adesea victime ale războiului spiritual nu numai în Israel. Lupta spirituală se dădea şi pe alte fronturi, străine poporului Legământului şi victima de data aceasta era o copilă. Cu ce greșise?, dacă greşise, care erau implicaţiile genealogice? nu ştim. Ştim doar că era vorba de o fetiţă şi tocmai acest statut era un argument suficient pentru a o aduce în atenţia lui Isus Cristos. Şi povestea ar fi trebuit să se încheie cu o vindecare rapidă şi o învăţătură moralizatoare cu privire la felul, adevărat de altfel, în care Evanghelia va lucra peste granițele Israelului. Dar răspunsul Mântuitorului ne şochează prin duritate, sentiment de nepăsare şi conformism religios. Cum? O fată, poate nevinovată, este muncită de un drac, o mamă disperată îi imploră ajutorul recunoscându-L drept Mesia şi El face apel la superioritatea şi întâietatea evreilor?

Atunci când acuzi puternic formalismul şi legalismul religios rişti să te apropii prea mult de anarhie religioasă. Iar anarhia pare să fie cuvântul de ordine al vremurilor noastre. Aplicăm învăţătura Domnului Isus în fel şi chip, subliniem în extremis o parte a învăţăturii Evangheliei în detrimentul alteia şi ne considerăm, adesea, minunaţi, speciali şi depozitari ai adevărului prin aceasta. Afirmăm că Domnul Isus a acuzat legalismul dar uităm adesea că nu a încurajat niciodată anarhia. Multitudinea de idei şi practici religioase, neacceptarea celuilalt pentru că el crede şi se închină diferit şi multe alte aspecte de genul acesta încurajează un anarhism profund care dezbină trupul lui Cristos.

Da, era doar o fetiţă şi da, era rugăciunea îndurerată a unei mame. Dar existau reguli trasate pe care Domnul Isus vrea să le urmeze, reguli la care El ţine, pe care El nu le înlătură. A eliberat biata fetiţă pentru a ne demonstra, încă o dată, că regulile sunt făcute pentru oameni, nu împotriva lor, dar a ezitat să o facă tocmai pentru a ne spune că regulile există şi ele au adesea un fundament bun.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Efectele urgiilor

(24 ianuarie, dimineata – Exod 9-11)

Exod 9

Poate că la început fusese distractiv şi chiar antrenant. Era interesant să observi de pe margine bătăliile dintre Moise şi Faraon, dintre două ideologii, dintre două sisteme spirituale. Dar deja era prea mult. Erau afectate bogăţiile lor, resursele lor de trai (vitele, recoltele), era afectată sănătatea lor (băşicile fierbinţi). Zi de zi Dumnezeul evreilor ieşea victorios. Zi de zi egiptenii sărăceau şi israeliții prosperau şi creşteau în încredere în Dumnezeul lor. Oare cum se va sfârşi totul?

Poate să fie distractiv să asculţi o idee sau alta, să urmăreşti o dezbatere cu valenţe spirituale sau alta. Dar să se transforme totul într-o afacere personală, acele idei sau discuţii să îţi afecteze profund viaţa, finanţele, sănătatea este pur şi simplu prea mult. Când eşti pe margine nu trebuie să iei nici o decizie dar când vei fi prins în horă tot ce te înconjoară va reclama decizia ta.

Exod 10

Dumnezeu scria cu ei istoria şi acea istorie se va povesti din generaţie în generaţie. Va deveni istoria dragă inimilor israeliţilor, istoria a ceea ce îi face deosebiţi printre noi: însuşi Dumnezeu a intervenit pentru ei, El i-a izbăvit, El   le-a dar un nume şi o ţară.  Dumnezeul cel Adevărat era Dumnezeul lor şi asta îi făcea mai puternici decât cea mai puternică naţiune a vremii.

Exod 11

Acolo, în corturile sclavilor, Dumnezeu avea să pregătească ultima şi cea mai cumplită dintre urgiile care s-au abătut asupra Egiptului. Nu era suficient că ţara le fusese distrusă de diverse evenimente nefaste, nici că au trebuit să convieţuiască zile cu lăcustele, broaştele, păduchii şi nici măcar că trupul lor simţise asprimea loviturilor lui Dumnezeu. Acum aveau să îşi piardă toţi primul născut. Nu poţi înțelege deplin grozăvia acestei urgii până nu eşti părinte. Nu sunt lacrimi mai amare ca acelea care îţi sunt provocate de suferinţa copiilor tăi, nu este încercare mai mare ca aceea prin care trec copii tăi.

De ce toate astea? Pentru că un om, un sistem politic, monarhic se credea suficient de puternic să Îl sfideze şi să Îl refuze pe Dumnezeu. Nu sufereau doar cei din sistem, cei care luau deciziile, suferea întreg poporul.

Oamenii de ştiinţă au analizat evenimentele nefaste care s-au abătut asupra Egiptului acelei perioade şi iată o parte din concluziile lor:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kGACkMBxZNs&hl=en&fs=1]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=o_oreLXrEXg&hl=en&fs=1]

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Cele două împărăţii

(21 ianuarie, seara – Matei 14:1-21)

Acţiunea din Matei 14 se desfăşoară pe două planuri care se diferenţiază net. La începutul capitolului suntem duşi în apartamentele lui Irod unde are loc un praznic. Cred că toţi bogaţii acelui moment s-au adunat în jurul lui Irod, doar era un eveniment monden care nu trebuia ratat. Îmi închipui hainele, machiajul şi strălucirea lor. Aveau nevoie de toată strălucirea pe care o puteau aduna pe ei şi în jurul lor pentru a putea acoperi goliciunea, putrezirea interiorului lor.  Ei erau cei care adunau de la nenorociţii din stradă, ei erau cei care în numele apărării, al binelui şi al dreptăţii asupreau oamenii simpli şi îi jefuiau cu orice ocazie. Aprins de alcool, de senzualitate dar şi orientat mai degrabă spre politică decât spre persoană, Irod acceptă propunerea şi-l ucide pe Ioan Botezătorul.

Trist este însă că astfel de cercuri, astfel de oameni decid lucruri care au repercusiuni asupra celui de-al doilea plan. Aici întâlnim oameni simpli, năpăstuiţi, oameni care încearcă să îşi trăiască viaţa înaintea lui Dumnezeu. Moartea lui Ioan Botezătorul îl întristează pe Domnul Isus, îi pune pe gânduri pe ucenici şi produce o adevărată mişcare socială printre cei care vedeau în Ioan pe unul de-al lor, aproape un izbăvitor. Dar ce le păsa curtenilor ce benchetuiau de aceste aspecte legate de muritorul de rând?

Trăim de multe ori cu dorinţa ca Dumnezeu să împace cele două planuri, sa coboare munţii şi să ridice văile. Ne-ar fi mai uşor aşa, piciorul nu ne-ar mai aluneca, invidia nu ar mai muşca din noi şi nu am trăi fiecare zi cu teama că vor mai inventa ceva care să ne îngreuneze jugul vieţii. Dar rareori Dumnezeu acţionează aşa. Trist, dorind să fie singur cu gândurile şi poate cu lacrimile Lui, Domnul Isus se uită spre gloata care se îndrepta spre El. Erau oameni aşa de simpli, erau bolnavi, erau lipsiţi, erau goi. Le-ar fi putut promite o viaţa mai bună, instaurarea unui împărat căruia să îi pese. S-ar fi putut duce la palatul lui Irod şi să-l tragă la răspundere, să-l jertfească norodului supărat. Ar fi putut răsturna sistemul sau pur şi simplu să le ceară să vină mâine, astăzi este prea trist. Ar fi putut toate astea dar a preferat să-i fie milă, să vindece şi să le dea de mâncare.  Acesta-i Dumnezeul nostru! El ne-a cucerit inima şi ne transformă zi de zi într-un chip tot mai asemănător cu al Său. Ce mare bucurie şi responsabilitate!

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Iertarea deplina

(20 ianuarie, dimineata – Genesa 49-50)

Genesa 49

Un capitol al viitorului în prezent. Scris sub forma unei poezii evreieşti, acest capitol reuşeşte să îmbine elemente stilistice de o frumuseţe aparte cu dezvăluiri extraordinar de precise ale viitorului.

Din vorbele pe care Israel le adresează fiilor săi înţelegem încă o dată că viaţa unui om nu este un destin implacabil, fără putinţă de a intervenii asupra desfăşurării ei, fără capacitate de a-i schimba cursul. Fapta de astăzi este viitorul de mâine, obișnuita zilei este caracterul viitorului. Ruben este pedepsit din cauza desfrânării sale, Simeon şi Levi din cauza mâniei lor greu de stăvilit, Iuda este binecuvântat datorită îndrăznelii sale şi a vitejiei de leu.

Remarcabilă este şi încrederea de care Iacov dă dovadă în ce priveşte promisiunile lui Dumnezeu făcute părinţilor săi sau Lui. Atunci când dă fiilor săi partea de moştenire, Israel împarte ţara care nu era a lui dar care îi era promisa de Dumnezeu. Orice promisiune făcută de El, pentru Iacov este o realitate a zilei in care trăieşte pentru ca atunci când promite Dumnezeu, El cu siguranţă se va ţine de promisiune.

Genesa 50

Israel murise. Fiul său, Iosif i-a asigurat o înmormântare fastuoasă, vrednică de un părinte de rege. Dar moartea lui încheia un capitol în viaţa lui Iosif şi mai ales în cea a fraţilor săi. Descoperim că fraţii lui Iosif au gândit tot timpul că tatăl lor este o pavăză între ei şi răzbunarea legitimă a lui Iosif. Ce va face acesta acum când pavăza nu mai exista? Şi fraţii lui Iosif s-au temut. Împacă-te cu pârâşul tău cât timp eşti cu el pe drum pentru că poate să vină un moment când să fie prea târziu. Cere astăzi iertare, astupă astăzi găurile lăsate de comportamentul sau vorba rea! Iosif acordă încă o dată iertarea fraţilor săi, o iertare deplină care îl lasă să îi ajute în continuare!

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Pilda celor diferiţi

(19 ianuarie, seara – Matei 13:1-30)

Capitolul 13 din Matei pune, pentru prima data în Evanghelie, învăţătura Împărăţiei în termenii noi ai unei pilde. Pilda (parabola) este un instrument deosebit de puternic în învăţătura Domnului Isus. Folosind exemple din viaţa reală, foarte cunoscute oamenilor, Domnul Isus reuşeşte să capteze atenţia şi să realizeze legătura dintre ascultător şi învăţătura pe care doreşte să o transmită, legând adevărul spiritual mai greu de înţeles de realitatea practicilor zilnice, la îndemâna oricui. Punctul forte al unei pilde este concluzia care odată formulată, ia captiv ascultătorul până acesta formulează un răspuns coerent la aplicaţia pildei, pozitiv sau negativ.

Pilda semănătorului, dincolo de orice valenţa teologică îmbrăcată, reuşeşte să sublinieze încă o dată faptul că suntem diferiţi şi că reacţionăm diferit până şi la mesajul Evangheliei. Diferenţele există şi ele nu pot fi nici negate, nici nivelate. Un alt aspect al realităţii umane pe care pilda îl surprinde este cel al influenţei mediului asupra fiinţei umane. Dependent de mediul în care s-a născut, de experienţele pe care le-a avut, de cărţile pe care le-a citit şi de oamenii pe care i-a apreciat, omul, în relaţie cu Vestea Bună, poate să nu înţeleagă sau să creadă, poate să nu fie statornic sau deja pornit pe calea bogăţiilor lumii încât Evanghelia nu găseşte acolo un cămin în care să locuiască şi să poată rodii Din toate cele pe care le trăim de-a lungul unei zile de 24 de ore, câte se constituie într-o barieră în calea Evangheliei, putând să ne pună pe ochi acel văl prin care vedem, dar totuşi nu în lumina Evangheliei?

Cealaltă pildă, a neghinei, ne înspăimântă. Ne descurajează realitatea continuă a supravieţuirii lângă cel pe care îl considerăm neghină, imposibilitatea de a acţiona în forţă şi de a înlătura răul din faşă, locul ocupat ţinut de cel care nu produce nimic ci din contră va căuta tot timpul să consume resursele şi aşa puţine. Şi totuşi stăpânul îl ţine. Am înlocuit adesea, în bisericile noastre, parabola neghinei cu cea a mărului stricat care trebuie aruncat rapid, ca nu cumva să strice şi alte mere. Parabola mărului nu există însă în învățătura  Domnului Isus. Neghina va rămâne printre noi până la seceriş pentru că numai Stăpânul poate decide ce sa facă cu ea.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Formalismul religios

(17 ianuarie, seara – Matei 12:1-21)

Formalismul, legalismul religios. O lupta de secole între formă şi fond. O luptă pentru care oamenii au fost în stare să se ucidă unii pe alţii, să treacă prin ascuţişul sabiei sau focul rugului mii de fraţii de-ai lor care refuzau să respecte aceleaşi lucruri pe care ei le considerau de o importanţă majoră. Cred că această luptă se dă puternic în sufletul fiecărui credincios, imediat cum a fost întâlnit acesta de harul Domnului Isus, cum lupta a început. Creştinul formal va accepta uşor o schimbare vizibilă în ochii oamenilor dar va întâmpina probleme atunci când va trebuie să accepte schimbarea inimii. Creştinul fondului de fiecare dată va fi judecat de cel formal tocmai pentru libertatea în care înţelege să trăiască.

“Fiul Omului este Domn şi al sabatului!” este afirmaţia care ar fi trebuit să pună capăt luptei dintre formalismul religios şi spiritualitatea care transformă interiorul omului. Înţelegerea acestui lucru ne va conduce inevitabil către respectarea celuilalt, către acceptarea lui chiar dacă este diferit nouă. Domnul Isus subliniază aici încă o dată faptul că Împărăţia are ca principiul mila care se revarsă către cei care ne înconjoară şi nu respectarea habotnică a unui set de reguli fixe.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Avraam şi Dumnezeu

(5 ianuarie, dimineata – Genesa 13-15)

Capitolul 13

Ce face farmecul lui Avraam este relaţia pe care el o cultiva cu Dumnezeu. O relaţie care a depăşit momentele cerere-ofertă (atunci când ai o relaţie cu Stăpânitorul lumii eşti înclinat să ceri foarte multe lucruri) şi se bazează mai mult pe închinare. Oriunde ajungea să îşi întindă corturile Avraam făcea şi un altar pentru că  Dumnezeul lui era Dumnezeu prezentului, nu uitat undeva în copilărie, adolescenţă, casa părinţilor sau biserica adesea  nefrecventată. Şi îmi mai place ceva la Avraam. În disputa cu Lot, Avraam alege relaţia în detrimentul câştigului. “Te rog, să nu fie ceartă între tine şi mine” este îndemnul care a străbătut secole ca semn al prieteniei care se jertfeşte. Acest tip de prietenie nu se termina atunci când intervin interesele, sau situaţiile nefavorabile. Ea nici măcar nu ţine cont de vârstă, când este oferită, este oferită cu inimă largă.

Capitolul 14

Unul dintre cele mai misterioase capitole din Sfânta Scriptura. Şi acum, întrebări de genul: cine este Melhisedec? unde era Salemul şi ce era Salemul? şi multe altele încă mai frământă mintea gânditorilor. Prietenia pe care Avraam i-o purta lui Lot îl determină să plece într-o misiune de salvare, îl scoate din zona de confort şi siguranţă şi îl aduce pe un câmp de bătălie. Melhisedec primeşte apoi zeciuială de la Avraam, într-un moment în care acesta era victorios (şi după rigorile războiului el ar fi trebuit să primească tributul celorlalţi împăraţi).

Capitolul 15

De pe ce principii sunt mântuiţi cei din lumea veche? Ei nu îl cunoşteau pe Cristos şi informaţiile despre venirea Lui erau aşa de vagi încât cred ca nimeni nu le-a înţeles. Şi, cu toate astea, nu putem crede ca Avraam, Lot, Isaac, Noe nu sunt oameni mântuiţi. Acest capitol introduce un concept care este posibil să stea la baza salvării lor: legământul cu Dumnezeu. Încă o data Dumnezeu se autolimitează si face cu Avraam un legământ, legământ în care promisiunile şi acţiunile lui Dumnezeu sunt cu mult deasupra cerinţelor Lui. Avraam îl crede pe Dumnezeu şi această credinţă, într-un ocean de idolatrie îl face pe Avraam neprihănit.

Descoperim, tot aici, un Dumnezeu care are în mână nu numai balanţa păcatelor personale, ale individului, ci si pe cele ale unei naţiuni. Există păcate personale dar există şi unele colective. Nelegiuirea amoriţilor nu atinsese vârful de neacceptat. Ei puteau să dea înapoi, să se pocăiască şi Dumnezeu le acordă timp pentru asta. Timp pentru ei, timp pentru noi, ca naţiune. Cât de lung este acest timp nu putem şti, ştim doar că păcatul de astăzi, al societăţii noastre îl scurtează tot mai mult.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Ispitirea Domnului

(4 ianuarie, seara – Matei 4)

Plecat de la Iordan, singur, după 40 de zile de post, de asceză, Domnul Isus primește testul ce vine prin Adversar. Niciodată adevăratele teste nu vin după perioade de victorii spirituale ci în momente de slăbiciune, în momente în care probabilitatea căderii este foarte mare. Sunt trei mari niveluri la care Satan face apel in ispitirea Domnul Isus, niveluri la care suntem atacați şi noi, in fiecare zi:

- nevoile fizice – daca El era Fiul lui Dumnezeu cu siguranța că nu trebuia să piară in pustie din cauza foamei. Dumnezeu ar fi înțeles nevoia de hrana, nu l-ar fi judecat pentru aceasta. Ce alegi: ascultarea de Dumnezeu sau satisfacerea nevoilor umane (adeseori satisfacere care Îl folosește ca scuză pe însuși Dumnezeu)? Oricare ar fi nevoile noastre, acestea nu pot niciodată concura cu voia lui Dumnezeu.

- câștigurile imediate – era cunoscut printre evreii acelei perioade ca Mesia va apărea dintr-o data din cer, coborând de pe streașina templului (Maleahi 3:1). Folosind tendențios pasaje din Scriptura Împotrivitorul îl îndeamnă pe Domnul Isus să facă ceea ce oamenii s-ar fi așteptat: să se prezinte în mod strălucitor. Era voia lui Dumnezeu ca El să fie Mesia? Atunci să se arate oamenilor in așa fel încât ei sa îl accepte imediat. De cate ori nu nesocotim si noi învăţătura unitara a Scripturii si bazându-ne pe un singur pasaj, acționam si acțiunea ne aduce un câştig imediat? Poate să fie un câştig în celebritate, unul material sau multe altele, la fel de vinovate pentru că nu au ţinut cont de întreaga Scriptură.

- putere, glorie – era planul Lui Dumnezeu ca Domnul Isus să stăpânească întreg universul? Dacă da atunci Satan putea să împlinească acest plan mult mai repede. Ai nevoie de glorie, de putere? Toate acestea se pot împlinii la clipeala ochiului cu o singură condiţie: închinare înaintea Împotrivitorului. Dar El a ales Crucea, a ales jertfa. Prin aceasta s-a făcut Domn peste toţi şi toate. Iar domnia Lui va fi veşnică. În lumea noastră de prea multe ori puterea, gloria este asociată cu răul. Satan încă mai dă iluzia puterii, a gloriei oamenilor în schimbul închinării. Vremelnică înșelăciune!

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Avraam, tatal credinciosilor

(4 ianuarie, dimineata – Genesa  10-12 )

Genesa 10
Istoria natiunilor incepe cu Sem, Ham si Iafet. Putem intelege mult mai bine istoria daca o filtram prin faptele lor si ale urmasilor lor. Atunci si acolo se puneau bazele civilizatiei umane si adeseori aceasta s-a facut prin sabie si reguli stricte. Dintr-o data, egalitatea oamenilor disparea, pentru ca atunci cand Dumnezeu nu este un agent activ si foarte prezent in societate astfel incat  sa garanteze libertatea persoanei, ceilalti oameni nu o vor face decat pentru ei, in detrimentul celor asupriti. Nimrod s-a ridicat deasupra celorlalti, avea forta dar avea si viziuni expansioniste. El a reusit sa puna bazele unor cetati care vor exista mult in istorie (Ninive). Nu ni se vorbeste despre vreo relatie intre el si Dumnezeu.
Genesa 11
Noe imbatranea in fiecare zi mai mult si ei erau tot mai multi. Despre Adam doar batranul Noe mai amintea si tot el spunea ca este de datoria oamenilor sa mearga, sa supuna si sa cucereasca pamantul. Dar acestea presupuneau efort, dedicare, primejdii. Iar ei erau ca o mare familie, unita si statornica. Au fost atat de statornici incat au pus bazele arhitecturii si au inaltat prima cetate faimoasa din istorie cu un turn de invidiat. Babelul este prima incercare de sfidare a cerului, primul semn de revolta organizata, prima incercare de stapanire care ignora Stapanitorul.  S-a sfarsit rau si ireversibil, ca orice alte incercari de acelasi gen.
Iata cum a vazut Babelul unul din marii pictori – Pieter Brueghel cel Tanar:

55122

Genesa 12
Intra pe scena istorie semitii, oameni asa de urati de alte natiuni dar care au avut un impact puternic asupra omenirii.  Cu doi dintre ei, Avram si Lot, Dumnezeu mai face un pas in planul sau de rascumparare. Istoria lui Avram cu Dumnezeu este una fascinanta, este istoria apropierii reale a unui om imperfect dar ascultator, batran si intelept de un Dumnezeu iubitor.  Domnul este Dumnezeu si Avram stie ce inseamna asta; cand primeste o promisiune o pune cu drag in camaruta inimii si tace. Nu intreba cand se va intampla, cum se va intampla si de ce se va intampla, o primeste si tace pentru ca stie ca Domnul este Dumnezeu. Avram nu avea timp sa fie un copil rasfatat care tine mortis sa puna intrebari si sa primeasca raspunsuri. El stia sa asculte si sa se inchine aceluiasi Dumnezeu caruia ne inchinam si noi. Si asta da de gandit!

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.
Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:
- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta su