Stăpâni sau slujitori

(2 februarie, seara – Matei 21:23-46)

Marele Vier avea o vie, una bogată şi frumoasă. La începutul vremurilor şi-a ales nişte vieri pe care i-a pregătit intens. I-a scos din robie şi le-a redat libertatea, s-a îngrijit să le lase drept moștenire o ţară în care curge lapte şi miere şi s-a legat să fie Domnul şi Dumnezeul lor. A locuit printre ei, i-a învăţat, călăuzit şi binecuvântat. A avut încredere îi ei şi le-a dat via în grijă şi din timp în timp dorea să primească roadele investiţiei sale.

Vierii au intrat în vie şi s-au bucurat de noua lor poziţie. Din sclavi erau acum liberi, din săraci erau acum bogaţii care puteau beneficia de roadele viei, din şomerii pustiei erau acum ocupaţi cu lucrul pentru Vierul Suprem. Zilele treceau şi se simţeau în vie ca la ei acasă. Încet dar sigur a început să le placă rolul de stăpâni ai viei, parcă le venea ca o mănuşă. Fiecare zi de plată către Stăpânul viei era o zi neagră pentru ei şi după câteva sute de ani de plăţi sistematice au decis că este suficient. Orice emisar al Stăpânului era ucis, nu aveau nevoie nici de profeţi, nici de văzători, de nici un om care venea din partea Marelui Vier. Erau ei între ei, cu picioarele bine înfipte în glia viei, stăpâni hapsâni ai lumii libere care au uitat trecutul şi nu se gândesc la viitor.

Marele Vier nu a vrut să îi considere răi şi pierduţi definitiv. Îi iubea pentru că El nu uitase trecutul şi încă planifica un viitor luminos pentru ei. S-a gândit că dacă Fiul Lui se va coborî la vie lucrurile vor fi altfel; îl vor primi cu cinstea de fiu, cu lacrimi de pocăinţă şi se vor întoarce de la calea lor cea rea. Lucrătorii viei au văzut însă în venirea Fiului o altă etapă în dezvoltarea nivelului lor de proprietari. L-au ucis şi s-au aşteptat să primească automat moştenirea lui.

În via Lui am fost chemaţi şi noi să lucrăm. Aceeaşi vie al cărei pământ a cunoscut sângele martirilor, răutatea primilor vieri, lacrimile profeţilor, moartea şi mai ales învierea glorioasă a Fiului. Cu noi istoria se poate repeta sau poate să intre pe alt făgaş. Fiecare zi este o alegere dintre a fi stăpâni ai viei sau lucrători supuşi. Stăpânii nu dau nimic Vierului, consideră că totul li se cuvine şi că via este partea lor de moştenire; lucrătorii sunt în vie pentru a aduce roadă şi roadele  lor rămân pentru că sunt încredinţate Celui Veşnic.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Sfinţirea unui loc

(2 februarie, dimineata – Exod 29-30)

Au primit în detaliu explicaţii despre cum trebuie să arate cortul întâlnirii, despre ce vase şi unelte să conţină şi mai ales despre cum trebuie să decurgă un ritual acolo, în funcţie de eveniment sau nevoia specifică a poporului de la un moment dat. Am putea spune că toate aceste elemente, care veneau direct de la Dumnezeu, ar trebui să fie suficiente pentru ca acel loc să fie considerat sfânt, pus deoparte şi privit cu sfială de către toţi locuitorii cetăţii.

Dar nu este deloc aşa. Această parte de verset “şi locul acela va fi sfinţit de slava Mea” încurcă toate socotelile. Aşadar sfinţirea unui loc nu vine din numărul şi exactitatea ritualurilor, nici din măiestria locaşului şi a elementelor care îl compun. Sfinţenia unui loc nu vine nici din solemnitatea preoţilor şi nici măcar din hainele lor încărcate de simboluri ci ea vine din prezenţa slavei lui Dumnezeu. Fără această slavă totul este o formă fără fond, un ritual fără esenţă şi cel mai grav fără finalitate, haine doar strălucitoare şi clădiri doar impunătoare.

Nu îl vom putea niciodată obliga pe Dumnezeu să sfinţească un locaş doar pentru că ne-am stabilit şi respectăm ritualuri fixe sau pentru că am construit ceva impunător căreia îi spunem biserică. Sfinţirea vine prin prezenţa lui Dumnezeu în acel loc, o prezenţă incontestabilă, remarcabilă, plină de putere.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Lupta pentru beneficii

(31 ianuarie, seara – Matei 20:17-34)

De cel puţin trei ani mergeau toţi doisprezece pe acelaşi drum, sorbeau cuvintele Mântuitorului, îl vedeau în acţiuni printre bolnavii şi năpăstuiții vieţii şi asistau la predicile care le cercetau inima. Erau împreună la masă, împreună în grădina în care dormeau.  Nenumăratele discuţii avute precum şi prezenţa Domnului Isus îi făcea să creadă că nu mai există lucruri noi pe care le-ar putea descoperi unul despre celălalt, că nu există secrete ascunse sau năzuinţe nerostite. Erau o familie unită, o familie reală.

Însă, într-una din zile Domnul Isus anunţă că pe agenda lor urmează Ierusalimul, judecata, batjocura dar şi învierea. Probabil că Iacov şi Ioan, fiii lui Zebedei nu au auzit toate cuvintele sau poate că au ascultat totul prin prisma ideii că Mesia le va fi rege, un rege ce va înfrânge puterea romană, restaura Împăraţia lui Israel şi va domni la nesfârşit. Au ştiut că vremea mult aşteptată a sosit, că nu mai era nici un moment de pierdut. Dintr-o dată, gânduri ascunse şi năzuinţe egoiste ieşeau pe scena familiei confruntând-o cu o realitate de milenii neschimbată. Împinşi de la spate de mama lor, de orgoliul şi de dorinţa lor de a controla şi de a stăpâni, animaţi puternic de ideea de a fi mari guvernatori sub domnia Domnului Isus, fiii lui Zebedei se apropie şi cer cele mai însemnate locuri ale viitoarei împărăţii, închipuită de ei. La dreapta şi la stânga împăratului vor să stea şi nu ţin cont nici de Petru, de nici un alt ucenic, au uitat prietenia ce-i lega împreună, au uitat învăţătura primită până acum, au uitat ameninţările şi bucuriile cu care s-au împărtăşit toţi. Au uitat, iar acum pentru un loc în faţă calcă prietenii, calcă familie, calcă orice pentru a-l apuca.

Scena care îi are ca protagonişti pe fiii lui Zebedei ne este aşa de cunoscută. O întâlnim la locul de muncă, pe scena politică şi cea a familiei. Oriunde este ceva de împărțit, ceva de pe urma căruia putem beneficia, oriunde este un scaun mai înalt ce trebuie ocupat acolo vor fi şi oameni care să uite tot, să calce în picioare orice pentru a obţine avantajele în detrimentul celorlalţi.

Domnul Isus nu îi ceartă puternic. Deşi scandalul în familia lor lua proporții şi probabil relaţiile nu au mai fost niciodată aceleaşi,  Domnul Isus le spune doar două aspecte pe care nu le-au luat în seamă în calculul lor, aspecte uitate adesea: “voi nu ştiţi ce cereţi” – vă incită poziţia dar uitaţi să vă întrebaţi ce presupune aceasta, ce sacrificii, ce jertfe, ce dureri aduce cu sine; “nu atârnă de mine” şi cu siguranţă nici de voi; nu puteţi cere o poziţie care nu vă este destinată, nu puteţi să alergaţi după un scaun care nu trebuie să fie al vostru.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Matematica Împărăţiei

(30 ianuarie, seara – Matei 20:1-16)

Există oare vreo legătură între anii pribegiei noastre pe cale şi maturitatea spirituală? Ne putem oare lăuda cu vechimea noastră în pocăinţă; vom putea să ne bucurăm în cer de pensie în funcţie de vechimea în luptă sau vom primi o răsplată după cum decide Stăpânul?

Petru primeşte un răspuns satisfăcător la întrebarea cu privire la răsplata pe care o vor primi pentru că au lăsat totul şi L-au urmat pe Cristos. În ziua măririi ei vor fi judecători, iar acum sunt parte a unei familii care creşte în fiecare zi mai mult, familie care îi primeşte cu drag în mijlocul ei. În plus  vor primi şi viaţa veşnică; puteau aşadar să se liniştească, să privească cu încredere în viitor şi chiar să fie un pic infatuaţi, doar lor li se promiseseră toate aceste lucruri iar cei care vor veni mai târziu sunt pur şi simplu la urmă.

Dar Domnul Isus continuă. A existat un gospodar atipic, le spune El într-o pildă, un gospodar care avea o vie ce trebuia lucrată. Nu ştim cât de mult lucru trebuia făcut în vie dar ştim că acest gospodar se va duce de câteva ori la piaţă şi va trimite în via lui pe toţi cei pe care i-a găsit acolo. Nu va alege, nu va ţine cont de vârstă, putere de muncă, handicapuri sau capacităţi. Le va oferi tuturor o pâine care satură! În vie muncitorii au sosit dimineaţa, la prânz şi seara; unii nu au apucat decât o oră de lucru, oră în care munca lor nu a fost cu nimic mai deosebită. Momentul plăţii, la sfârşitul zilei, va stârni cearta printre muncitori. Gospodarul putea să îi cheme la plată în ordinea intrării lor în vie, putea să păstreze confidenţialitatea salariilor şi chiar putea să îi diferenţieze la plată în funcţie de orele lucrate. Era în interesul lui să o facă iar nouă pilda nu ne-ar mai fi dat bătăi de cap. În schimb, Gospodarul Împărăţiei alege să îi plătească pe toţi la fel iar ordinea plăţii este aleasă parcă ostentativ: întâi cei de pe urmă şi apoi ceilalţi.

“Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui.” Ne-ar plăcea ca Marele Gospodar să plătească în funcţie de începuturi: să îşi amintească devotamentul de atunci, iubirea ce ne ardea inima, lacrimile pocăinţei şi dedicarea vieţii. Ne-ar plăcea să ne găsească sfârşitul zilei răspândind încă mireasma dragostei dintâi dar de prea multe ori praful lumii se aşterne  greu peste inimile noastre. Pilda are o matematică pe care nu o putem pricepe, care ne intrigă dar pilda este o veste bună de la un capăt la celălalt. Nu suntem lăsaţi în piaţă, la discreţia celor care au mici munci pentru noi în urma cărora ne plătesc cu vânt ci suntem chemaţi în Marea Vie. Tuturor ni se dă atât cât ni s-a promis şi, de cele mai multe ori, promisiunile nu le putem număra şi sunt mai presus de priceperea noastră iar Gospodar este Dumnezeul harului!

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Cei doi datornici

(28 ianuarie, seara – Matei 18:21-35)

Are iertarea un număr, o barieră peste care nimeni nu poate să mai treacă şi de la care trebuie să se aplice pedeapsa? Până când trebuie să te pleci şi să îţi ierţi semenul? Sunt răni, unele adânci pe care ni le produc semenii noştri, răni care solicită din partea noastră un răspuns al răzbunării sau al iertării. Cât de des putem accepta, într-o zi, să fim loviţi şi noi să răspundem cu celălalt obraz, cu milă, cu iertare? Iertarea este un act dificil pentru că adesea rolurile se inversează, pentru că astăzi suntem victimele iar mâine călăii, astăzi suntem răpuşii iar mâine vânătorii. Domnul Isus răspunde la întrebarea lui Petru cu pilda celor doi datornici:

Unul avea o datorie care îl făcea să adoarmă greu şi numai bunătatea Împăratului îi asigura viaţa şi independenţa. Cei 10.000 de talanţi de aur datoraţi (aproximativ 490.770 kg de aur, 10,7 miliarde de euro) formau o avere mare în vremea aceea, vrednică de un înalt funcţionar, o avere mare chiar şi pentru lumea bogaţilor recenţi. Cum de a îndrăznit Împăratul să îi ofere atâţia bani? Ce fel de afaceri făcea dacă a îndrăznit la un asemenea credit? Cu ce a garantat creditul Împăratului? Nu ştim răspunsurile dar ştim că ziua nedorită venise şi Împăratul cerea talanţii înapoi.

Vine o zi  în care trebuie să plătim datoriile, trebuie să dăm înapoi ceea ce am primit. Uneori sunt valori mari, alteori sunt aspecte pe care nu le putem recupera prin material (bani, pietre scumpe, aur). Unii am primit de la Împăratul o situaţie bună, capacităţi extraordinare,  alţii am primit abilităţi rare sau accesul la o educaţie aleasă, sănătate, lumină în ochii ce privesc, integritatea trupului şi a raţiunii. Cu toţii am primit viaţă! Ne obişnuim cu ele; trec zilele şi uităm că le avem deşi sunt tot timpul prezente, trec anii şi nu vedem în ceea ce am primit nimic extraordinar, ba uneori chiar credem că e normal să avem, să primim, credem că merităm. Dar vine şi ziua în care Împăratul cere plata oricât de îndepărtată ni se pare acea zi acum. Aş vrea ca în acea zi să am soarta acestui rob,  aş vrea să mă întâlnesc cu bunătatea şi mila Celui care deţine hambarele vieţii. Mă rog ca în acea zi să fiu inundat, încă o dată, poate pentru ultima dată, în har.

Celălalt era şi el dator dar nu Împăratului ci primului rob. El trebuia să dea înapoi 100 de dinari, 100 de zile de muncă (în jur de 1.700 euro). Nu era mult dar pentru că îi datora unui om şi nu Împăratului aceşti bani formau o datorie mai mare decât 10 miliarde de euro. Era împovărat, ştia că va trebui să plătească şi într-o zi se întâlneşte pe stradă cu creditorul său. Este luat de guler şi aruncat în închisoare pentru că datoria, oricât de mică, trebuie să fie plătită iar orice întârziere atrage consecinţe. Din punct de vedere legal primul rob a acţionat bine, nu avea nici o obligaţie să ierte, nici o lege nu îl constrângea la milă. Şi cu toate acestea Împăratul găseşte greşit ceea ce a făcut robul său, atât de greşit încât îl condamna pe acesta imediat.

Pilda vorbeşte despre datorii iar acest cuvânt ne este cunoscut; suntem datori celor de lângă noi, nouă înşine şi mai ales Lui Dumnezeu. Dar esenţa pildei este iertarea, o iertare pe care încercăm să o învăţăm zi de zi de la Împăratul milei. De câte ori trebuie să iert? Iertarea nu are limită şi nici măcar reguli, iertarea se revarsă de atâtea ori încât noi nu putem număra.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Să nu-ţi faci nici un rău

(28 ianuarie, dimineata – Exod 19-20)

Exod 19

Făceau parte dintr-un popor diferit de toate celelalte popoare. Asta puteau să înţeleagă limpede din experienţele pe care le-au trăit în ultimele luni, din prezenţa norului de fum şi a stâlpului de foc, din mana şi prepeliţele ce le asigurau un meniu bogat. Dar cât de departe putea să meargă acest diferit? Se va reuşi vreodată transformarea unui popor de sclavi într-unul de sine stătător, care gândeşte şi acţionează liber? Ce speranţe puteau să aibă în faţa oştilor celorlalte popoare care deja se pregăteau împotriva lor? Vor reuşi să-L convingă pe Dumnezeu să rămână de fiecare dată de partea lor sau vor avea, într-un moment de slăbiciune, aceeaşi soarta ca egiptenii? Cine era totuşi acest Moise, ce se putea şti despre trecutul său în ţara aceea îndepărtată şi scopurile ce-l animau?

Mii de întrebări izvorau în mintea evreilor în fiecare zi. Unele dintre ele erau întrebări legitime, altele erau reţinerile realiste. Şi Dumnezeu ştia lucrul acesta şi mai ştia că nu se poate merge înainte decât cu un popor convins, care înţelege şi acceptă istoria pe care El o scrie. Ştia că dacă inima poporului se va întoarce în Egipt ei vor rămâne sclavi chiar şi într-o ţară liberă. Ştia că daca inima poporului se va depărta de El şi de Moise, ei nu vor fi decât un popor dezbinat care nu poate dăinui. Tocmai de aceea era timpul unei întâlniri reale între popor şi Dumnezeul său.

Exod 20

Se pun bazele legii. Evrei primesc cele zece porunci, primul pas în transformarea lor într-o naţiune, esenţa constituţiei pe care o vor respecta veacuri la rând. Cele zece porunci nu numai că au avut un impact major asupra evreilor ci ele au stat şi continuă să stea la baza constituţiei multor naţiuni.

Aceste porunci au stârnit şi continuă să stârnească numeroase controverse. Este suficient ca lângă ele să fie pusă învăţătura Noului Testament pentru ca întrebările grele să apară.

Există numeroase modele care integrează bine cele zece porunci în învăţătura Noului Testament, modele care nu pică nici în extrema legalismului nici în cea a libertinajului. Dintre toate, dictonul “să nu iți faci nici un rău” mi se pare că defineşte foarte bine relaţia pe care cele zece porunci o au cu credinciosul veritabil. Nu văd neapărat în porunci un sistem de distrus distracţia oamenilor şi nici un cod penal care să ne judece şi să ne dea pedeapsa finală: închisoarea (iadul). Păzirea poruncilor nu înseamnă facerea unui bine lui Dumnezeu şi încălcarea lor nu aduce mari deservicii divinităţii. Poruncile au fost date pentru oameni ca să-i păzească de rău, să le ghideze spre bine acţiunile. Poruncile învaţă sclavii să trăiască liber şi libertatea să nu-i rănească.  Nu ne apropiem de învăţătura celor zece porunci cu teamă pentru că ele nu Îl transformă pe Dumnezeu în procurorul planetei ci primim cele zece porunci cu bucurie pentru că respectarea lor ne va face un bine incomensurabil.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Comunitatea celor iubiţi

(27 ianuarie, seara – Matei 18:1-20)

Imaginaţi-vă o comunitate de oameni suficient de matură încât să vadă dincolo de înţelesul imediat al lucrurilor, să priceapă dincolo de o realitatea perisabilă. Oameni suficient de înţelepţi încât să fi cântărit bine viaţa şi să fi ales să trăiască în lumina celei care va să vină, a vieţii adevărate. Oameni a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele de rău . Oameni care iubesc lumina şi umblă în adevăr.

Dar farmecul lor nu este neapărat scânteia din ochi şi nici măcar adevărul, lumina, înţelepciunea, maturitatea sau viaţa ordonată. Nu, ci farmecul lor este inima ce revarsă pe faţă o lumină nepământeană, o linişte adâncă, un zâmbet copilăresc. Farmecul lor constă în capacitatea de a fi rămas încă nişte copii ai Tatălui. Copii la răutate: nu-i vei vedea niciodată îmbrâncindu-se şi călcându-şi în picioare semenul, niciodată violenţi sau acizi, niciodată perverşi ci totdeauna atenţi şi gata să mângâie, să renunţe, să ajute, să sprijine. Copii la vorbă: ei nu cunosc vorba cu dublu înţeles, privirea rea şi vorba amăgitoare, nu cunosc minciuna şi întotdeauna în faţa lor laşi garda jos pentru că vei afla inevitabil adevărul. Copii ai speranţei: ei speră şi atunci când toate variantele s-au epuizat iar speranţa lor este contagioasă. Copii la purtare: lângă iei poţi să stai liniştit pentru că ştii că niciodată nu vei ajunge într-un punct nedorit, prea departe de adevăr, prea departe de lumină. Vorba lor, viaţa şi purtarea cu care te înconjoară te inspiră întotdeauna. Niciodată nu îţi fură zâmbetul prin gesturi egoiste şi necugetate, niciodată nu îţi falimentează speranţa. La ei iertarea este un stil de viaţă iar viaţa miroase a Cer.

Imaginaţi-vă că această comunitate trăieşte lângă noi. Îi avem printre colegii de muncă sau de şcoală, printre vecini şi rude, printre cunoscuţi şi printre parteneri. Unii ne sunt profesori, alţii elevi, unii ne mătură strada, alţii ne sunt şefii cei mari, unii ne servesc în magazine iar pe alţii pur şi simplu îi cunoaştem din copilărie. Este comunitatea copiilor lui Dumnezeu, o comunitate urâtă de unii, apreciată de alţii, iubită de Stăpânul Universului. Ea este sarea pământului, ea este lumina lumii şi ei îi putem aparţine fiecare dintre noi, zi după zi, an după an. O comunitate pe care Domnul o va face moştenitoare a Împărăţiei pe care au crezut-o şi au primit-o ca nişte copii.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

O viaţă risipită

(27 ianuarie, dimineata – Exod 16-18)

Exod 16

Cât durează recunoştinţa omului pentru minunile la care a luat parte? Cât de mult poate să fie o minune, o întâmplare supranaturală baza unei relaţii cu divinitatea? Nu prea mult! Văzură urgiile din Egipt şi felul în care Dumnezeu îi apărase acolo, au fost părtaşi la noaptea neagră a Egiptului şi ei au ieşit victorioşi, au trecut prin Mare Roşie ca pe uscat şi în faţa lor Dumnezeu le-a înfrânt dușmanul. Dar acum le era foame. Atât de foame încât au uitat rapid miracolele prin care trecură şi îşi aminteau, exagerat de frumos, părţile aşa zis bune ale robiei. Aveau nevoie de un nou miracol şi ei credeau că îl merită.  Au strigat împotriva lui Moise şi Aaron, au cârtit, au plâns şi s-au  transformat în copii răsfăţaţi. Aşa sunt toţi copiii care îţi bazează credinţa doar pe minuni.

Au primit atunci, ca semn al harului divin, carne şi pâine. Nu le-au primit cu porţia dar a trebuit ca ei înşişi să-şi fie o porţie. În poporul lui Dumnezeu nu era loc de lăcomie, de goană după a avea mai mult. Fiecare lua doar atât cât putea mânca, restul era oricum nefolositor.

Exod 17

Răsfăţul copiilor lui Israel continuă. Au primit mâncare dar nu mai aveau apă. Pentru ei pustia era grea, aproape de nesuportat şi mai ales nu le oferea prea mult de muncă. În lipsă de altceva găseau de fiecare dată câte un motiv de harţă cu Moise. Motivele mari deveneau adevărate mişcări sociale cărora blândul Moise trebuia să le facă faţă.

Oameni simpli, mai ieri sclavi, se ştiau acum în graţiile lui Dumnezeu. Dar inima lor nu era frântă, nu era cucerită de har şi drept urmare se comportau ca nişte fii de împărat aflaţi în trecere prin pustiu. Împăratul trebuia să le asigure totul şi dacă nu o făcea cum trebuie ei erau acolo pentru a-I atrage atenţia. Erau capricioşi şi îngâmfaţi.

Exod 18

Vremea organizării. Plecat de zile bune din Egipt, poporul era văduvit de întreg aparatul social pe care egiptenii îl aveau pus la punct. Erau totuşi 2.000.000 de oameni care aveau nevoie de sfătuire când nu ştiau cum să facă, aveau nevoie de dreptate când erau loviţi şi batjocoriţi pe nedrept, aveau nevoie de asistenţă în multe din sectoarele vieţii. Formau un popor întreg, un trib puternic şi orice trib care nu este organizat se dezbină repede indiferent de cât de carismatic este conducătorul lui. Le trebuia armată, preoţie, judecători. La sfatul lui Ietro, Moise începe acest proces dificil de organizare.

O viaţa risipită este adesea o viaţa care nu a reuşit să se pună în ordine. O viaţa neordonată este o viaţă în care nevoile nu pot să fie împlinite, stresul şi deprimarea sunt elemente prea prezente iar viitorul nu este niciodată îmbrăcat în culori optimiste. Procesul organizării trebuie să înceapă cât mai repede şi cu el va începe adevărata viaţă.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Ochelarii sparţi ai experienţelor

(26 ianuarie, seara – Matei 17)

Suntem fiinţe limitate. Vedem lumea prin ochelarii sparţi ai experienţelor, învăţăturilor, preconcepţiilor şi tradiţiilor moștenite sau cumulate în timp. Suntem produsul mediului în care ne dezvoltăm, mediu pe care îl depăşim rar şi doar plătind un preţ mare. Felul în care ne-am format determină felul în care vedem şi ne raportăm la realitatea înconjurătoare şi adeseori raportarea şi concluziile noastre sunt tributare limitărilor la care suntem supuşi.

Aşa e acum, aşa era şi atunci, în vremea Domnului Isus. Ceasul lui Dumnezeu bătuse şi după o perioadă de tăcere şi negură grea, pe pământul promisiunii se născuse cel care trebuia să aşeze lucrurile înainte de venirea lui Mesia. Ce bucurie ar fi trebuit să fie, ce veşti pline de încurajare, speranţă ar fi trebuit să circule în Israel. Ilie, prorocul, era din nou printre ei şi venirea lui prevestea venirea lui Mesia. “Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut.” Era posibil? Să fi fost printre ei Ilie şi ei să fi ratat şansa să-i soarbă cuvintele, să-l urmeze? Era posibil ca tocmai ei, cei care aşteptau înfriguraţi schimbarea, să nu o recunoască atunci când ea a venit şi să-l ucidă pe reprezentatul ei? Da, era posibil! Da, o făcuseră. Ochii împăienjeniţi cu care priveau realitatea, punctul obtuz din care analizau realitatea, i-a împiedicat să vadă bine, să recunoască, să se bucure.

Era blestemul lor, un blestem care ne urmăreşte şi astăzi, peste mii de ani. Împovăraţi de obligaţiunile zilnice, de griji şi planuri, de dureri şi probleme, de egoism şi materialism, uităm să ne curăţim privirea pentru a vedea bine, uităm să ne-o limpezim în Soarele Neprihănirii. Trec pe lângă noi sute de ocazii în care Cerul este aproape, în care schimbarea se poate întâmpla, mesajul mult aşteptat a venit şi momentele cercetării ne sunt la îndemână. Trec şi nu suntem capabili să le observăm şi să le fructificăm în folosul nostru veşnic.

O, Doamne, dă-ne capacitatea să vedem limpede realitatea. Să o vedem în lumina Ta. Dă-ne îndrăzneala să privim oamenii, realitatea, situaţiile, pe noi înşine şi viaţa aşa cum le vezi Tu! Şi pe toate să le acordăm voii Tale.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Imnul închinării

(26 ianuarie, dimineata – Exod 14-15)

Exod 14

Trebuie să fi fost greu şi totodată extraordinar să faci parte din Israelul acelui moment. Robia începea să fie undeva tot mai departe în mintea şi inima lor şi acum Dumnezeu scria cu ei una din poveştile istoriei mondiale care va fi cunoscută la scară largă.

Nu erau pregătiţi pentru o asemenea experienţă aşa cum nici noi nu suntem niciodată pregătiţi să luăm parte la lucrările extraordinare pe care Dumnezeu le poate face. Aveau în inimă un sâmbure de curaj, doar ei ieşiră din Egiptul jefuit; aveau şi un sâmbure de încredere, doar au văzut cum natura întreaga şi prin ea Dumnezeu, era de partea lor (ei în lumină, Egiptul în întuneric; ei sănătoşi, egiptenii bolnavi; animalele lor întregi, ale egiptenilor moarte). Dar acum, cu Marea Roşie în faţă şi cu armata egipteană în spate, sâmburii aceştia erau prea mici. Nu ştiau să lupte deşi şi-au încropit o armată, nu ştiau să creadă deşi văzuseră  lucrări mari.

Prima bătălie a lui Israel şi nici un israelit nu ridică arma. Prima victorie şi nici măcar o picătură din sângele lor nu a curs. În coridorul acela din Marea Roşie au păşit temători. Nu ştiau bine ce se întâmplă; norul acela imens din spatele lor de care armata egipteană nu se mai vedea, pereţii aceştia de apă, stăvilar la dreapta şi la stânga, totul parcă era pus în slujba victoriei.

Egiptul rămâne fără sclavi şi fără viteji. Primise o lovitură de moarte iar răzbunarea nu mai era o soluţie viabilă pentru că au aflat cu amar că pentru evrei luptă Dumnezeu. Israel, popor ales, îşi continuă drumul către ţara promisă. Ameninţarea din spate şi obstacolele din faţă nu sunt o barieră pentru cel care Îl are pe Dumnezeu de partea lui.

Exod 15

Tocmai luaseră parte la cea mai mare manifestare de putere a lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Au fost acolo, au văzut cu proprii ochi, au trăit fiecare secundă a evenimentului şi acum, pe malul celălalt, privind spre zare la Egiptul durerilor, la ţara urgiilor, la Marea Roşie care nu numai că nu le-a dat pieirea ci Dumnezeu a transformat-o într-un aliat, acum israeliţii erau muţi de uimire.

În urma acestei izbânzi neegalate în istorie, israeliţii au simţit nevoia să se închine şi să o facă prin cântare. Probabil că este cel mai vechi imn dedicat lui Dumnezeu pe care istoria l-a consemnat. El pune prima cărămidă la edificiul închinării evreieşti, un edificiu cu atât mai frumos cu cât în mijlocul poeziilor şi compoziţiilor lui este însăşi Dumnezeu.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.