Preţul răzvrătirii

(27 februarie, dimineata – Numeri 15-16 )

La uşa cortului aştepta Core, fiul lui Chehat, fiul lui Levi. Venise înainte să se crape de ziuă şi era agitat, nerăbdător să îşi spună vorbele şi să plece. “Ne-am săturat de acest Moise şi de toate pretenţiile lui. Tabăra este sfântă, a primit legea şi o ţine fiecare aşa cum poate. Este timpul să facem ceva, să reacţionăm, să nu ne mai lăsăm duşi de nas. Am vorbit şi cu Datan şi Abiram, şi ei sunt de părere că Moise şi Aaron au îmbătrânit şi trebuie schimbaţi. Apoi suntem de prea mult timp în pustie, când intrăm în acea ţară promisă?” îngână repede Core fără să uite să adauge: “trebuie să te hotărăşti repede de partea cui eşti. Astăzi sau mâine ne vom duce cu petiţia şi numai pentru cei care ne susţin vom avea slujbe de împărţit!” Ochii îi ardeau ca două stele căzătoare, faţa îi era transfigurată de gândul revoluţiei şi nici nu a vrut să audă până la capăt motivele refuzului, a plecat în grabă către alte corturi de el ştiute.

Răscoala pornise, Dumnezeu îţi arătase slava şi pământul înghiţise răsculaţii. În tabără domnea panica şi fiecare evreu, în cortul său, cu familia adunata în juru-i se gândea cu teamă la ce va urma. Core murise, alţi 250 de oameni, cu averi şi familii îl însoţiră pe drumul spre locuinţa morţilor şi din colţurile taberei pornise deja o altă revoltă ce ardea mocnind de mult, de când fuseseră nevoiţi să sape morminte în jurul viţelului de aur. “Moise a ajuns un măcelar, omoară poporul Domnului în pustie” se auzea tot mai des în tabăra sfâşiată de neîncredere şi durere.

De data aceasta Dumnezeu nu a mai aşteptat mijlocirea lui Moise, a pornit urgia ce va devasta efectiv tabăra aşezată în pustie. În afara orelor de curs pe care Moise le preda cu răbdare, evreii au crezut că sunt liberi să acţioneze după cum cred de cuvinţă, dar nu ştiau că afară din clasă îşi dădeau examenele. Picaseră şi de data aceasta iar preţul pe care au trebuit să îl plătească a fost aşa de mare: aproape 15.000 de oameni, femei şi bărbaţi, copii şi bătrâni. Răzvrătirea împotriva cerului fuse scumpă astă dată.

Ne răzvrătim des în drumul pribegiei noastre şi de fiecare dată credem că suntem îndreptăţiţi să o facem. Ne uităm cu jind la cei din jur şi considerăm că este mai bine ca ei şi chiar merităm să fim în locul lor. Alergăm să fim văzuţi şi apreciaţi de oameni, dispreţuim ceea ce avem şi preţuim nespus ceea ce au alţii, luptăm pentru a zmulge ceea ce nu este al nostru ca mai apoi să lăsăm totul în praful drumului pentru o altă luptă. Ne plângem că suntem nedreptăţiţi, ne răsculăm împotriva celor de aproape sau de departe pe care îi considerăm vinovaţi de starea noastră şi îl luăm adesea în lupta răzvrătirii noastre pe Dumnezeu. Dar răzvrătirea, sub orice formă şi din orice motiv, costă. Pe mulţi dintre ei în pustia acelor zile i-a costat viaţa. Pentru noi preţul sunt zilele amare, regresul spiritual, bucuria mântuirii, nădejdea zilei de mâine… ne costă scump!

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Distribuie: