Între predică şi realitate

by 3 Comments

(9 martie, dimineata – Deuteronom 7-9)

De 40 de ani erau în pustie. Ani grei şi frumoşi, ani de răzvrătire dar şi de cunoaştere a Dumnezeului adevărat. Aveau pe ei haine care nu se învechiseră iar praful ţinutului arid nu le afectase picioarele. În fiecare dimineaţă se trezeau şi culegeau mană şi în fiecare seară adormeau cu gândul la finalul călătoriei. Ce final! Ce ţară aveau să moştenească! Erau în clasa lui Dumnezeu de atâta amar de vreme şi lecţiile parcă nu se mai sfârşeau. Au învăţat din teorie cum să se poarte unul cu celălalt, cu Dumnezeu şi fiecare cu el însuşi. Au învăţat cum să trăiască liberi şi libertatea să le fie o binecuvântare, nu un blestem. Iar lecţiile pe care nu le asimilau din teorie le plăteau scump afară din clasă, săpând morminte pentru fraţii lor, tribut al neascultării care nu se lasă frântă. Încet dar sigur aveau să afle că mai bine au urechile ciulite la teorie decât să înveţe cu ochii răvăşiţi de lacrimi şi minte devastată de frică.

Au promovat dar nota abia era una de trecere. 40 de ani de pribegie, o generaţie pierdută prin pustia setoasă de sânge şi multe pietre de aducere aminte săpate în stânca trecutului pe care nimeni nu trebuia să îl uite. Acum, cu Deuteronomul, Moise închide catalogul şi Dumnezeu este gata să îi poarte spre o nouă etapă. O ultimă lecţie, un ultim seminar al cărui examen va fi mai târziu, undeva în viitor.

Şi bătrânul Moise începe să vorbească. Îi purtase până aici ca un tată, îi iubise şi pentru ei riscase totul. De acolo, din Egiptul sclaviei, inima i se lipise de ei. O, de câte ori nu stătuse între ei şi mânia lui Dumnezeu, de câte ori nu negociase viaţa cu Atotputernicul Părinte câştigând prin har de fiecare dată. Acum le vorbeşte pentru ultima oară iar vorba-i domoală, glasul stins. Le aminteşte de trecutul lor zbuciumat încercând să enumere fiecare piatră de aducere aminte, să o şteargă de praf şi să o menţină vie în memoria lor. Le reaminteşte pericolul încuscririi cu neamurile din jur, le dă sfaturi pertinente despre cum să se comporte în ţara în care curge lapte şi miere şi încearcă să-i ferească de mândrie. Moise ştia că omul nu poate smulge prin merite nimic din mâna lui Dumnezeu, că tot ceea ce avem, tot ce primim este venit în dar de la Stăpânul ce alege după bunul plac isprăvnicul vremelnic.

Ce ne determină să ascultăm un mesaj cu atenţie? Care sunt resorturile pe care o predică trebuie să le atingă pentru a ne determina la atenţie? Să fie strigată cu aplomb şi cu degetul arătător ridicat sau să fie lină ca un izvor de apă? Să facă apel la sentimentele noastre şi prin măiestria discursului să ne arunce în melancolie? Să fie perfect argumentată sau să fie rostită de unul dintre ai noştri? Ce trebuie să conţină un mesaj astfel încât să îl ţinem minte ba chiar să ne lăsăm învăţaţi de el?

Evreii ascultau de data aceasta! Ştiau că ceea ce li se predă acum va fi probat acolo, afară, printre vecini şi prieteni, în faţa străinului sau a familiei. Ei ştiau că aceste mesaje nu vin din neant şi se duc în neant ci printre cuvintele simple ale lecţiei poate plictisitoare este strecurată ingenios viaţa şi ascunsă moartea.  Nu, realitatea nu condiţiona mesajul ci mesajul acela plăpând condiţiona realitatea ce putea să fie una binecuvântată prin ascultare sau blestemată prin nepăsare, ignoranţă sau chiar neascultare.

Noi însă ne-am schimbat optica. Alergaţi de viaţă, îmbătrâniţi de ritmul alegerilor care se cer făcute şi obosiţi de greutatea gunoaielor pe care le cărăm zilnic ne prezentăm la lecţie în fiecare duminică sau poate joia, vinerea, lunea, sâmbăta. Ne aşezăm cuminţi în bancă şi suntem gata să tăcem. Nu avem la noi nici pix, nici caiet şi nici măcar o inimă pe care să scriem. Avem în schimb burete cu care să ştergem repede ceea ce nu ne-a convenit, nu s-a potrivit cu concepţiile noastre sau pur şi simplu ne-a ofensat. Şi plecăm mai departe crezând că realitatea şi mesajul sunt două trenuri care nu au gară comună, că viaţa din biserică trebuie să fie diferită de cea de toate zilele.

În gara întâlnirii ne aşteaptă, îmbătrânită de vreme, trezirea!

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Distribuie:

O slujba periculoasa

by Leave a Comment

(10 februarie, dimineaţa – Leviticul 8-10)

Aaron şi fiii lui primiseră cea mai bună dar şi cea mai periculoasă slujbă dintre toate cele ce se desfăşurau în tabăra aleşilor lui Dumnezeu. Era pusă pe picioare o preoţie care avea să reprezinte întreg poporul în faţa Celui Atotputernic, o preoţie care să fie hrănită de popor pentru slujba ei şi care stătea în permanenţă între Focul Mistuitor şi poporul răzvrătit. Hainele deosebite de tot ceea ce purta poporul, desenate de însuşi Dumnezeu, slujba neîntreruptă din pragul celui mai sigur loc din tabără, cortul întâlnirii, relaţia mult mai apropiată cu Salvatorul decât a celor mai mulţi din tabără şi multe alte aspecte ale preoţiei îi făceau să se simtă deosebiţi şi privilegiaţi. Erau spuma lui Israel iar Dumnezeu se lăsa slujit, reprezentat de ei.

Unul dintre slujitorii mărunți ai lăcașului închinării  aleargă spre cortul lui Moise. Lacrimile îi curg pe obraz, faţa îi este crispată de durere şi disperarea i se citeşte în fiecare pas. Moise abia poate să distingă printre vorbele acestui om care este tragedia, ce se întâmplase. În cortul întâlnirii, Nadab şi Abihu erau morţi, carbonizaţi în faţa altarului; lume multă s-a adunat acolo şi întreaga tabără jeleşte şi nu ştie de unde şi de ce a venit tragedia asta peste ei; Aaron şi ceilalţi fii sunt devastaţi şi nu mai îndrăznesc să facă nimic în cort.

Moise se apropie de trupurile carbonizate, vede cădelniţele, simte mirosul tămâii arse şi dintr-o dată ştie: acolo a fost adus foc străin, Nadab şi Abihu nu au ţinut cont de toate indicaţiile primite, s-au simţit stăpâni pe situaţie dar au necinstit pe Dumnezeu. “Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor” sunt cuvintele lui Dumnezeu pe care Moise i le repetă lui Aaron. Slujba preoţiei nu este neapărat importantă prin ritualurile care se fac sau hainele care se îmbracă, slujba proeţiei este importantă pentru că ea Il arată pe Dumnezeu, îl reprezintă pe Dumnezeu. Orice calcare a regulilor, orice act de corupţie sau de nepăsare, de neatenţie sau de indolenţă loveşte direct în Dumnezeu, în imaginea Lui printre oameni. Aaron şi fiii lui aveau să înveţe asta într-un mod dramatic; deşi cei dragi erau duşi afară din tabără şi îngropaţi ei trebuiau să rămână la cort, fără să jelească sau să poarte doliu.

Un neam de preoţi am fost făcuţi şi noi şi fiecare zi a vieţii este o zi în care purtăm imaginea lui Dumnezeu printre oameni. Orice facem, orice spunem sau gândim, orice acţiune sau atitudine este privită de către ceilalţi şi chiar de Dumnezeu prin acest statut de preoţi dat nouă prin Isus Cristos.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.

Distribuie:

Să nu-ţi faci nici un rău

by Leave a Comment

(28 ianuarie, dimineata – Exod 19-20)

Exod 19

Făceau parte dintr-un popor diferit de toate celelalte popoare. Asta puteau să înţeleagă limpede din experienţele pe care le-au trăit în ultimele luni, din prezenţa norului de fum şi a stâlpului de foc, din mana şi prepeliţele ce le asigurau un meniu bogat. Dar cât de departe putea să meargă acest diferit? Se va reuşi vreodată transformarea unui popor de sclavi într-unul de sine stătător, care gândeşte şi acţionează liber? Ce speranţe puteau să aibă în faţa oştilor celorlalte popoare care deja se pregăteau împotriva lor? Vor reuşi să-L convingă pe Dumnezeu să rămână de fiecare dată de partea lor sau vor avea, într-un moment de slăbiciune, aceeaşi soarta ca egiptenii? Cine era totuşi acest Moise, ce se putea şti despre trecutul său în ţara aceea îndepărtată şi scopurile ce-l animau?

Mii de întrebări izvorau în mintea evreilor în fiecare zi. Unele dintre ele erau întrebări legitime, altele erau reţinerile realiste. Şi Dumnezeu ştia lucrul acesta şi mai ştia că nu se poate merge înainte decât cu un popor convins, care înţelege şi acceptă istoria pe care El o scrie. Ştia că dacă inima poporului se va întoarce în Egipt ei vor rămâne sclavi chiar şi într-o ţară liberă. Ştia că daca inima poporului se va depărta de El şi de Moise, ei nu vor fi decât un popor dezbinat care nu poate dăinui. Tocmai de aceea era timpul unei întâlniri reale între popor şi Dumnezeul său.

Exod 20

Se pun bazele legii. Evrei primesc cele zece porunci, primul pas în transformarea lor într-o naţiune, esenţa constituţiei pe care o vor respecta veacuri la rând. Cele zece porunci nu numai că au avut un impact major asupra evreilor ci ele au stat şi continuă să stea la baza constituţiei multor naţiuni.

Aceste porunci au stârnit şi continuă să stârnească numeroase controverse. Este suficient ca lângă ele să fie pusă învăţătura Noului Testament pentru ca întrebările grele să apară.

Există numeroase modele care integrează bine cele zece porunci în învăţătura Noului Testament, modele care nu pică nici în extrema legalismului nici în cea a libertinajului. Dintre toate, dictonul “să nu iți faci nici un rău” mi se pare că defineşte foarte bine relaţia pe care cele zece porunci o au cu credinciosul veritabil. Nu văd neapărat în porunci un sistem de distrus distracţia oamenilor şi nici un cod penal care să ne judece şi să ne dea pedeapsa finală: închisoarea (iadul). Păzirea poruncilor nu înseamnă facerea unui bine lui Dumnezeu şi încălcarea lor nu aduce mari deservicii divinităţii. Poruncile au fost date pentru oameni ca să-i păzească de rău, să le ghideze spre bine acţiunile. Poruncile învaţă sclavii să trăiască liber şi libertatea să nu-i rănească.  Nu ne apropiem de învăţătura celor zece porunci cu teamă pentru că ele nu Îl transformă pe Dumnezeu în procurorul planetei ci primim cele zece porunci cu bucurie pentru că respectarea lor ne va face un bine incomensurabil.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Avraam, tatal credinciosilor

by Leave a Comment

(4 ianuarie, dimineata – Genesa  10-12 )

Genesa 10
Istoria natiunilor incepe cu Sem, Ham si Iafet. Putem intelege mult mai bine istoria daca o filtram prin faptele lor si ale urmasilor lor. Atunci si acolo se puneau bazele civilizatiei umane si adeseori aceasta s-a facut prin sabie si reguli stricte. Dintr-o data, egalitatea oamenilor disparea, pentru ca atunci cand Dumnezeu nu este un agent activ si foarte prezent in societate astfel incat  sa garanteze libertatea persoanei, ceilalti oameni nu o vor face decat pentru ei, in detrimentul celor asupriti. Nimrod s-a ridicat deasupra celorlalti, avea forta dar avea si viziuni expansioniste. El a reusit sa puna bazele unor cetati care vor exista mult in istorie (Ninive). Nu ni se vorbeste despre vreo relatie intre el si Dumnezeu.
Genesa 11
Noe imbatranea in fiecare zi mai mult si ei erau tot mai multi. Despre Adam doar batranul Noe mai amintea si tot el spunea ca este de datoria oamenilor sa mearga, sa supuna si sa cucereasca pamantul. Dar acestea presupuneau efort, dedicare, primejdii. Iar ei erau ca o mare familie, unita si statornica. Au fost atat de statornici incat au pus bazele arhitecturii si au inaltat prima cetate faimoasa din istorie cu un turn de invidiat. Babelul este prima incercare de sfidare a cerului, primul semn de revolta organizata, prima incercare de stapanire care ignora Stapanitorul.  S-a sfarsit rau si ireversibil, ca orice alte incercari de acelasi gen.
Iata cum a vazut Babelul unul din marii pictori – Pieter Brueghel cel Tanar:

55122

Genesa 12
Intra pe scena istorie semitii, oameni asa de urati de alte natiuni dar care au avut un impact puternic asupra omenirii.  Cu doi dintre ei, Avram si Lot, Dumnezeu mai face un pas in planul sau de rascumparare. Istoria lui Avram cu Dumnezeu este una fascinanta, este istoria apropierii reale a unui om imperfect dar ascultator, batran si intelept de un Dumnezeu iubitor.  Domnul este Dumnezeu si Avram stie ce inseamna asta; cand primeste o promisiune o pune cu drag in camaruta inimii si tace. Nu intreba cand se va intampla, cum se va intampla si de ce se va intampla, o primeste si tace pentru ca stie ca Domnul este Dumnezeu. Avram nu avea timp sa fie un copil rasfatat care tine mortis sa puna intrebari si sa primeasca raspunsuri. El stia sa asculte si sa se inchine aceluiasi Dumnezeu caruia ne inchinam si noi. Si asta da de gandit!

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.
Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:
– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta su

Distribuie:

Ioan, ambasadorul cerului

by Leave a Comment

(3 ianuarie, seara – Matei 3)

Unul din telurile importante ale Evanghelistului Matei este de a-L prezenta pe Isus evreilor drept Regele mult asteptat, descendentul lui David, Mesia binecuvantat. Felul in care sunt asezate evenimentele in carte si implicatiile acestora converg catre aceasta concluzie: Isus este Mesia.

In capitolul 1, este prezentata descendenta Regelui, apoi este descrisa venirea Lui in lume, capabila sa corespunda exigentelor profetice (capitoul 2). In capitolul 3 prezentarea Lui se face printr-un ambasador atipic.  Dumnezeu are un mod interasant, uneori hazliu, alteori extrem, de rasturnare a pseudo-valorilor societatii noastre. Uitati-va la Ioan! Nu poate fi descris ca o persoana foarte sociabila, nici ca una care respecta oranduirile legate de hrana, de imbracaminte sau de comunicare. Si cu toate acestea (sau tocmai pentru aceasta) mesajul lui este ascultat, receptionat si determina la actiune.

De  cate ori nu ne facem ganduri negre cu privire la “marketingul” personal. Ne intereseaza profund felul in care ne privesc ceilalti, ne intereseaza felul in care suntem perceputi, dorim aprecierea societatii in care traim si adeseori suntem gata sa sacrificam mult pentru a o obtine. Si cu toate acestea Dumnezeu poate sa foloseasca o persoana chiar daca aceasta se afla pe ultima treapta a ierarhiei sociale sau exclus din societate, inadecvat pregatit sau imbracat.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.
Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:
– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Viata noua, altar nou

by Leave a Comment

(3 ianuarie, dimineata – Genesa 7-9)

Capitolul 7

O oaza de liniste intr-un ocean involburat, un mijloc de scapare dintr-o furtuna devastatoare. Noe si prin el intreaga omenire primea sansa unui nou inceput. Tot ce fusese urat, stricat, murdar era sters de apa ce crestea in fiecare clipa. De atatea ori in viata  ne dorim sa putem da timpul inapoi si sa schimbam ceea ce am facut rau sau sa avem sansa unui nou inceput.  Stim ca prin El, prin Cristos, Dumnezeu este dispus sa adauge o pagina noua  vietii noastre si sa ne lase sa ne rescriem viata, destinul.

Capitolul 8

Orice sansa pe care o primim pretinde din partea noastra actiune. Oare ce-o fi gandit batranul Noe cand a pasit pe pamantul curatat de decadenta? Stim ca a zidit rapid un altar: punctul central al existentei lor, forma fizica a gandului indreptat spre Dumnezeu.  O viata noua incepe cu un altar, cu un punct central. Fara acesta orice sansa primita este o sansa irosita. Altarul inchinarii din viata noastra este elementul echilibrului, punctul fix dintr-o viata agitata.

Capitolul 9

Potopul avea sa schimbe atatea in viata oamenilor. Multe dintre regulile initiale aveau sa fie schimbate sau completate. O viata noua inseamna altar nou, dar inseamna si reguli noi. Oamenii vor incepe sa manance carne. Omorul va fi pedepsit iar raportarea la Dumnezeu se va face pe baza de conventie. Si, ca de fiecare data, primul pas este facut de Dumnezeu: El initiaza un legamant intre El si orice are viata. Daca la creatie Dumnezeu se autolimita dandu-i omului independenta, si de data aceasta o face hotarand sa nu mai distruga lumea prin potop. Semnul acestei limitari il privim adeseori noi si stim ca il priveste si Dumnezeu.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.
Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:
– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Platirea pretului

by Leave a Comment

(1 ianuarie, seara – Matei 1)

Am ales sa studiem seara Noul Testament pentru ca acesta necesita o grija mai mare. Este, de cele mai multe ori, mai dificil de interpretat si de inteles. Desi in general vom citi mai putin seara decat dimineata, conform programului, Noul Testament pretinde o mai mare perioada de meditatie asupra cuvintelor citite.

Matei – consideratii generale

Evanghelia dupa Matei, una din cele 3 Evanghelii sinoptice (asemanatoare: Marcu, Luca, Matei), se adreseaza cu preponderenta evreilor. Pentru o mai buna intelegere a cartii este recomandat ca pe parcusul studierii ei sa nu se piarda din vedere faptul ca aceasta urmareste doua mari teluri: sa prezinte pe Isus Cristos evreilor si sa le dovedeasca Mesianitatea Lui si, de asemenea, sa incurajeze populatia evreiasca deja crestina.  In general este acceptat faptul ca ucenicul Matei este cel care a reusit sa compileze intreg materialul Evangheliei, din surse diferite: Evanghelia dupa Marcu (considerata o sursa de inspiratie puternica pentru celelalte Evanghelii si datata destul de timpuriu), sursa Q (material scris care continea discursurile Domnului Isus), surse orale.  Caracteristic Evangheliei dupa Matei este continutul bogat in discursuri ale Domnului Isus, asezarea logica a pasajelor in detrimentul asezarii cronologice, numarul mare de citate Vechi Testamentale.

Capitolul 1

Evanghelia enunta inca de la inceput concluzia la care vrea sa ajunga. Astfel, Domnul Isus este considerat Fiul lui David si fiul lui Avraam, cu alte cuvinte mostenitorul legamantului Davidic (2Samuel 7) dar si al celui avraamic (Genesa 12, 15). Cu alte cuvinte El este regele mult asteptat precum si cel care va duce binecuvantarea la toate familiile pamantului.

De-a lungul genealogiei Domnului Isus, surprinde aparitia a patru femei: Tamar, Rahab, Rut si Bat-Seba.  Scriptura demonstreaza inca o data, prin aceasta includere, spiritul ei avangardist. Femeia in perioada aceea avea un statut social mult inferior barbatului, de cele mai multe ori casnica sau facand lucruri carora nu li se dadea o importanta prea mare. Includerea lor in genealogia Celui care venea de dincolo de soare transmite secole la rand un mesaj al egalitatii intre sexe, atat in fata lumii cat si in fata lui Dumnezeu.

Un alt element important al acestui capitol pe care as dori sa il vedem acum golit de miturile cu care ne supraincarcam de sarbatorile de iarna este cel suferintei pe care au trebuit sa o accepte parintii umani ai Domnului Isus: Iosif si Maria. In lume se nastea Mantuitorul si cineva trebuia sa simta durerile nasterii unui eveniment atat de maret. Le-au simtit din plin Maria si Iosif.  Cu siguranta ca nu au fost asa de usor acceptati de comunitate, cu siguranta ca a trebuit sa  plateasca un pret pentru nasterea unui copil pe care ceilalti il vedeau nelegitim sau cu semne de intrebare. Au simtit cu siguranta teama de Irod, nu le-a fost foarte confortabil Egiptul, departe de casa.  Viata li se schimba in ritm cu micutul abia nascut si ei erau obligati sa faca fata.

Nimic valoros nu se poate realiza din non-valoare.  Cate planuri marete, teluri inalte, idealuri bune nu am parasit in praful drumului, de-a lungul cararii tocmai din cauza ca nu am fost pregatiti sa platim pretul cerut. Noul an aduce noi promisiuni: fata de noi, fata de ceilalti si fata de cer. Implinirea lor ne va costa iar daca nu vom plati pretul, la sfarsitul anului vom culege roadele amare ale esecului, ale dezamagirii celorlalti. Urcusul pe munte este anevoios, consuma multe dintre resursele cu care am inceput, dar privelistea din varful lui este rezervata doar cuceritorilor, celor care  au mers pana la capat, nu au abadonat ci au platit.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.
Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:
– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Craciunul in epoca postmoderna (a doua parte)

by Leave a Comment

O sărbătoare a şansei fără discriminare

Un alt lucru cu care oamenii s-au confruntat de-a lungul secolelor şi care şi-a găsit rezolvarea prin exemplul Naşterii Domnului Isus este cel al nedreptăţii. De ce un om se naşte în Somalia şi altul în România, fiecare având acces la două feluri de viaţă diferie? De ce un om se naşte într-o familie înstărită, cu acces direct la tot ceea ce poate oferi mai bun viaţa şi altul se naşte într-o familie de ţărani lipsiţi, fără nici o perspectivă? Aceste întrebări şi multe altele cu care se confruntă omul postmodern ar avea ca răspuns nedreptatea, discriminarea, dacă n-ar exista exemplul Domnului Isus. S-a născut într-un staul, a fost crescut de o familie săracă, a trăit printre oameni simpli, păcătoşi, oameni nebăgaţi în seamă de societate. Cu toate acestea, de două mii de ani încoace, a rămas persoana centrală a omenirii, milioane de oameni au, în fiecare an, viaţa schimbată de El şi puţini sunt cei care nu au auzit încă de Numele Lui.

Naşterea şi Viaţa Lui ne învăţă că nu mediul are ultimul cuvânt în viaţa unui om, ci Dumnezeu care veghează asupra tuturor. El nu este de partea unei categorii sociale sau a alteia, nu este Dumnezeul bogaţilor sau al săracilor, al politicienilor sau al ţăranilor. El dă ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi, oferă har păcătoşilor şi iubire celui căzut. Sărbătoarea naşterii Domnului este una a speranţei, o speranţă care se îndreaptă spre toţi oamenii şi intră în viaţa celor care o acceptă. O speranţă care nu are a face cu mediul în care suntem născuţi, cu calităţile, abilităţile sau orice am avea noi ci o speranţa care plecă de la Dumnezeu.

O sărbătoare a semnificaţiei umane

Puţine sunt elementele cu adevărat necesare omului pentru a supravieţui. Unele sunt elemente generale, care ţin de viaţa în sensul trupului uman: aer, hrană, ceva îmbrăcăminte. Altele însă sunt ceva mai complexe şi ţin de supravieţuirea psihică. Printre acestea, poate cea mai importanta este nevoia omului de semnificaţie. Nu putem suporta, ca oameni, ideea ca nu suntem utili familiei noastre, societaţii, sau nouă înşine, ca trăim degeaba. Ne trebuie un motiv să ne sculăm în fiecare dimineaţă, un motiv pentru care să luptăm. Societatea noastră continuă să refuze această nevoie umană.

De aici şi până la apariţia curentului emo – acei adolescenţi care nu îşi găsesc locul printre noi – nu a fost decât un pas, deja făcut. Numărul mare de sinucideri, ideea multora de a trăi ca să mănânce, să petreacă, înlocuirea fiinţei umane cu un roboţel care munceşte şi banii astfel câştigaţi îi pierde în mall pe lucruri inutile, toate acestea şi multe altele sunt rezultatul lipsei de semnificaţie, oameni care nu mai stiu să răspundă coerent la întrebarea: „tu pentru ce trăieşti?”

Sarbătoarea Naşterii Domnului ne aduce încă o dată aminte că viaţa pe pământ nu este la întamplare, că ne naştem cu un scop bine definit. Ne amintim în aceste zile că El s-a născut cu un scop bine determinat. Naşterea a fost urmată de o viaţă ce ne slujeşte drept exemplu, de o moarte violentă şi o înviere glorioasă. De ce aşa? Pentru că acesta era planul lui Dumnezeu pentru El. Şi Dumnezeu făureşte un plan pentru fiecare dintre noi şi numai acel plan ne asigură sentimentul unui rost în viaţă. Trăirea departe de planul lui Dumnezeu este una goală, lipsită de semnificaţie, prilej de depresie şi încărcată de scopuri inutile.

Sărbătoarea Naşterii Lui este de fapt sărbătoarea sufletului nostru. Nu noi îi aducem Lui daruri ci El ne ne hăruişte cu armonie interioară, speranţă statornică şi sens .

Distribuie:

O pagina noua a blogului!

by Leave a Comment

Am hotarat sa adaug o pagina noua blogului: predicile mele. Am stat mult in cumpana pana sa ajung aici si pana la urma am decis ca este bine asa.

Cred constant ca rolul unui crestin adevarat este sa slujeasca, in toate modalitatile pe care le gaseste potrivite. Cred deasemenea ca un crestin sincer nu ar trebui sa vada, sa caute cu insistenta roadele muncii lui. Tot ce este facut in ascuns este cu adevarat vazut dar nu de noi ci de El si bunul ispravnic al darurilor lui Dumnezeu isi va dori mai curand rasplata Domnului decat aplauzele multimii.

Este cunoscut deja faptul ca internetul ofera sansa unei slujiri, adeseori ascunse dar si generale. Daca slujirea dintr-o biserica se adreseaza comunitatii aceleia slujirea prin intermediul internetului se adreseaza Bisericii, aceea formata din ansamblul tuturor credinciosilor,  si nu numai.

Si toate acestea, pe langa alte argumente, m-au determinat sa adaug aceasta pagina blogului meu. Ma intrebam astazi cat de mult s-ar putea imbogati mediul online evanghelic si prin el  Biserica daca toti cei care ar putea face ceva in domeniul asta ar face.

Distribuie: