(14 februarie, dimineaţa – Leviticul 15-16)
Calendarul fiecărie naţiuni este presărat cu date trecute cu roşu, date ale sărbătorilor legale în care, cu mic cu mare, toată suflarea se gândeşte la semnificaţia sărbătorii, rememorează fapte măreţe din trecut sau îşi celebrează eroii. Aşa ar trebui să fie, deşi dezvoltarea fără precedent a individualismului şi a santictăţii vieţii personale în detrimentul celei colective determină doar bucuria unei date libere, a unei zile de odihnă, închinată şi ea pe altarul bunei dispoziţii personale.
Evreii aveau şi ei sărbători specificie. Alături de toate celelalte reguli pe care le primesc în pustie ei sunt învăţaţi ca din timp în timp să se oprească şi să îşi aducă aminte de momente victorioase sau cruciale ale istoriei lor. Spre deosebire de celelalte naţiuni, israeliţii îşi bazau întrega fiinţă naţională pe Dumnezeu şi acţiunile Lui printre ei. Priviţi la poeziile lor (psalmii) – dacă multe dintre naţiunile cunoscute de noi celebrează în versuri măiestre dragostea, vitejia, patriotismul, evreii au compus pentru a-L slăvi pe El. Priviţi la istoria lor care deşi de multe ori arată depravarea umană, are un fir central, cel al acţiunilor lui Dumnezeu. Acelaşi principiu se aplică şi sărbătorilor; fiecare sărbătoare evreiască Îl are în centru pe Dumnezeu şi este o reamintire a lucrărilor puternice pe care Creatorul le-a făcut printre ei, pentru ei.
Cea mai importantă sărbătoare a evreilor era Ziua Ispăşirii (Yom Kippur) când marele preot intra în Sfânta Sfintelor cu sângele jertfei pentru a face ispăşire pentru el însuşi şi pentru popor. Deşi ziua aceasta era parte integrantă a Sărbătorilor lui Iehova, ea era una dedicată sobrietăţii, postului şi penintenţei. Era modul prin care ei îşi aminteau în fiecare an că au nevoie de ispăşire, de izbăvire de sub semnul morţii pe care păcatul lor, al familiei, al naţiunii îl aducea asupra lor.
Dincolo de sărbătorile naţiunii în care trăim şi pe care le respectăm, dincolo chiar şi de sărbătorile religioase de peste an, fiecare dintre noi avem încercuite în calendarele personale date importante, cu un iz aparte pentru noi. Poate că sunt zilele de naştere ale celor apropiaţi, poate că este data căsătoriei, a unui mare succes sau a unui moment foarte trist. Pietre de aducere aminte pe cărarea noastră, întâmpinate cu strigăte de bucurie sau cu haine cernite, aceste sărbători sau comemorări sunt o piedică în calea prafului uitării. Alături de ele cred că în calendarul fiecărui om scăldat în har se regăsesc numeroase date care poartă însemnul regal al Marelui Împărat. Sunt momente în care El s-a atins de noi într-un mod determinant pentru viitor, zile de ispăşire sau de izbăvire, zile în care Marea Roşie a vieţii noastre s-a despicat lăsându-ne să trecem, zidurile Ierihonului au căzut şi ne-am întâlnirii cu Cel Crucificat. De la evrei învăţăm pilda lor; nu vom lăsa să se aştearnă praful peste lucrările Lui din viaţa noastră, vom nota fiecare semn al paşilor Lui şi îi vom celebra fiecare acţiune.
Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009
Comments