Imnul închinării

(26 ianuarie, dimineata – Exod 14-15)

Exod 14

Trebuie să fi fost greu şi totodată extraordinar să faci parte din Israelul acelui moment. Robia începea să fie undeva tot mai departe în mintea şi inima lor şi acum Dumnezeu scria cu ei una din poveştile istoriei mondiale care va fi cunoscută la scară largă.

Nu erau pregătiţi pentru o asemenea experienţă aşa cum nici noi nu suntem niciodată pregătiţi să luăm parte la lucrările extraordinare pe care Dumnezeu le poate face. Aveau în inimă un sâmbure de curaj, doar ei ieşiră din Egiptul jefuit; aveau şi un sâmbure de încredere, doar au văzut cum natura întreaga şi prin ea Dumnezeu, era de partea lor (ei în lumină, Egiptul în întuneric; ei sănătoşi, egiptenii bolnavi; animalele lor întregi, ale egiptenilor moarte). Dar acum, cu Marea Roşie în faţă şi cu armata egipteană în spate, sâmburii aceştia erau prea mici. Nu ştiau să lupte deşi şi-au încropit o armată, nu ştiau să creadă deşi văzuseră  lucrări mari.

Prima bătălie a lui Israel şi nici un israelit nu ridică arma. Prima victorie şi nici măcar o picătură din sângele lor nu a curs. În coridorul acela din Marea Roşie au păşit temători. Nu ştiau bine ce se întâmplă; norul acela imens din spatele lor de care armata egipteană nu se mai vedea, pereţii aceştia de apă, stăvilar la dreapta şi la stânga, totul parcă era pus în slujba victoriei.

Egiptul rămâne fără sclavi şi fără viteji. Primise o lovitură de moarte iar răzbunarea nu mai era o soluţie viabilă pentru că au aflat cu amar că pentru evrei luptă Dumnezeu. Israel, popor ales, îşi continuă drumul către ţara promisă. Ameninţarea din spate şi obstacolele din faţă nu sunt o barieră pentru cel care Îl are pe Dumnezeu de partea lui.

Exod 15

Tocmai luaseră parte la cea mai mare manifestare de putere a lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Au fost acolo, au văzut cu proprii ochi, au trăit fiecare secundă a evenimentului şi acum, pe malul celălalt, privind spre zare la Egiptul durerilor, la ţara urgiilor, la Marea Roşie care nu numai că nu le-a dat pieirea ci Dumnezeu a transformat-o într-un aliat, acum israeliţii erau muţi de uimire.

În urma acestei izbânzi neegalate în istorie, israeliţii au simţit nevoia să se închine şi să o facă prin cântare. Probabil că este cel mai vechi imn dedicat lui Dumnezeu pe care istoria l-a consemnat. El pune prima cărămidă la edificiul închinării evreieşti, un edificiu cu atât mai frumos cu cât în mijlocul poeziilor şi compoziţiilor lui este însăşi Dumnezeu.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie: