In memoriam

by 1 Comment

Se implinesc trei ani de cand un inger a plecat. Cuvintele sunt de prisos…

Articol scris de Lavinia Preda

In fiecare dimineata primim un nou dar, plin de culoare, miscare, armonie, caldura. O noua sansa de a vedea soarele si de a lasa lumina sa isi spuna mesajul. De a simti caldura si de a face din ea o sursa la randul nostru. Bunatatea imbraca diferite forme pentru a ne cuceri cu farmacul ei. Cand suntem prea ocupati pentru a o sesiza se opreste pentru a sopti : “da”, “inca nu”, “m’am gandit la ceva mai bun pentru tine.” Exprimarea ei este uneori incifrata  alteori socanta. Uneori pe lungimea noastra de unda, alteori in cantec de sirena al carui ecou strabate si ne convinge sa pasim pe ape pentru a descoperi izvorul.

Astazi existam pentru ca Cineva a decis, iar in timp ce noi visam pregatea o noua zi astfel incat atunci cand deschidem ochii soarele sa fie pe cer, o vrabiuta sa cante cum stie ea mai frumos, un fluturas sa treaca in zbor si sa ne incante cu delicatetea lui, o floare sa astepte cuminte in iarba sa fie admirata si sa spuna povestea Celui care a creat-o. O furnicuta pe care abia daca o vedem are planuri mari pentru ziua care ii sta in fata, si se gandeste sa investeasca pe termen lung.

Un caine vagabond ratacit intr-o padure, o pisicuta schioapa primesc atentie, si nici o omida macar nu este aparuta la intamplare, Cineva stie de fiecare in parte si le da suflare sa ne insoteasca in “marea trecere”.

Daca exista suflare de viata si loc pe pamant pentru cea mai neinsemnata musca, pentru cele mai neglijate animale, pentru oameni care nu fac in asa fel incat viata lor sa conteze, pentru oameni satui de zile  care abia asteapta sfarsitul, pentru un muribund in chinuri pentru un criminal care isi intocmeste planul malefic poate chiar in aceste momente, DE CE nu a putut fi oferita macar o zi in plus, cateva… un an, cuiva care imbogatea pe cei din jur cu simpla prezenta, care detinea un loc unic in inimile apropiatilor ?…

Care este sensul inlocuirii unei existente cu un semn de intrebare? Care este sensul intrebarii fara un raspuns clar? Oare Cel ce ne-a creat a avut in vedere o parte a existentei noastre  numita Durere si nu poate fi evitata? Valea umbrei mortii este trecuta cu sens unic in traseul uman?

Cine l-a initiat se pare ca asa a intentionat.

A promis ca ne va insoti si va vindeca ceea ce a fost ranit. Nu a intentionat sa se ramana in vale.

Dupa ea urmeaza mangaiere, plinatate, fericire si indurare. Prin credinta.

Sa fie din plin oferite familiei Birau, lui Ciprian, Emiliei, Rozaliei…..si noua restul.

Distribuie:

"Adam si Cristos" – mostenirea lasata de Iosif Birau

by 3 Comments

coperta - Adam-CristosA trecut mai mult de un an de când Soarele Nepihănirii şi-a mai retras de pe pământul ostenit o rază.

Aici, în prezentarea firavă a moştenirii lăsate de Iosif, ar trebui să înşiruim diplome şi să adunăm titluri, experienţe şi performanţe,  să convingem că fiecare cuvânt cuprins între coperte merită citit, gândit, analizat. Despre  Iosif Birău  putem spune însă că „a fost”. Găsise, mai devreme decât atât de mulţi dintre noi, o cale prin care să fie cu adevărat, să existe şi existenţa lui să conteze pentru noi, ceilalţi, să îmbogăţească vieţi şi să aţintească priviri spre Cel ce „este” de-a pururi. Blândeţea fiecărei apropieri, cumpătarea fiecărui cuvânt, frumuseţea fiecărui gând făcură din Iosif un om, unul cu mult mai aproape de Cristos decât de Adam.

Moartea, timpurie am tinde să spunem, l-a răpit mutându-l în veşnicie dar Domnul vieţii ni-l va reda pe deplin în ziua revederii. Până atunci punem stăvilar uitării şi redăm celor mulţi „cântecul de lebădă” al gânditorului Iosif, cuvintele adânci ale teologului îndrăgostit de Sursa studiului său.

Un înger a plecat dar cuvintele lui rămân printre noi.

Cartea “Adam şi Cristos”, apărută cu sprijinul edituri Casa Cărţii, este mărgăritarul pe care Iosif îl lasă posterităţii. Puteţi comanda această carte lăsând un comentariu aici cu toate detaliile de livrare (comentariul nu va apare pe blog) sau prin e-mail la office@gramma.ro. Costul uneia este de 10 RON (la care se adaugă taxele poştale dacă nu sunteţi din Arad) – sumele provenite din vânzarea cărţii se vor direcţiona integral familiei Birău, cea care a susţinut integral apariţia volumului.

Distribuie:

Un an fără Iosif

by 1 Comment

[A apărut cartea Adam şi Cristos scrisă de Iosif Birau. Detalii aici]

A trecut un an de când Soarele Nepihănirii şi-a mai retras de pe pământul ostenit o rază. Un an fără Iosif.. ce mult a trecut şi ce greu a fost. Nu mă întrebaţi dacă am reuşit să accept că nu mai este şi nici dacă am găsit vreun remediu pentru dorul ce-mi arde sufletul aşa de des.  A trecut un an şi parcă ieri se întâmplau toate, parcă ieri ne petreceam nopţile discutând, parcă ieri îmi zâmbea, mă sfătuia, mergeam la cursuri împreuna şi învăţam alfabetul unei prietenii adevărate.  Parcă ieri am discutat ultima dată la telefon, parcă ieri am primit năprasnica veste şi parcă ieri l-am înmormântat în lacrimi.  Atâtea momente frumoase şi  bucurii trăite împreună, îngrămădite în camera inimii alături de lacrimi, durere şi dor.

Astăzi nu mai vreau să plâng, las ca şuvoiul lacrimilor să inunde tăcut nestinsul dor al inimii mele. Nu plâng ci tac, închid ochii şi-aştept “dimineaţa revederii”.

A trecut un an dar ce este el pe lângă veşnicia pe care o vom petrece împreună?!

Alte articole despre Iosif:

– Un inger a plecat

– Mai gol, mai sărac, mai pustiu

– … dar rămâi în mine

Distribuie:

… dar ramai in mine!

by 3 Comments

[A apărut cartea Adam şi Cristos scrisă de Iosif Birau. Detalii aici]

Era deja 31 martie 2008. Plecasem din Brasov de la ora 18 si de atunci am condus intins spre Arad. Se facuse noapte si masinile de pe valea Muresului se imputinasera. Am condus un pic trist, desi motive mari nu erau, si un pic obosit. De fapt ochii imi erau grei si lumina farurilor abia reusea sa strapunga noaptea. O noapte ce se revarsa parca din toate partile, care cauta sa ma inabuse. Sau sa ma imbratiseze…

Unul dintre amicii mei imi facuse un cadou. Era un CD cu muzica folk. In pustietatea noptii, atunci cand eram aproape de Arad, in urechile mele  rasuna cantecul urmator.

E un cantec trist. Foarte trist! Si nici acum nu stiu de ce acest CD a ajuns la mine si nici macar de ce, in noaptea aceea, am ascultat la nesfarsit piesa Tatianei Stepa. Pur si simplu nu ma puteam satura de ea.

10 aprilie 2008.  Tot noaptea si intunericul ma invaluia inca o data. Nu mai eram singur in masina dar rasuna aceeasi cantare. Conduceam spre Vicov si cantecul devenise laitmotiv al zilelor acelea.

De atunci au trecut mai mult de 3 luni si cantecul a rasunat adeseori. Asa cum “o noua zi” era cantecul vietii, “in  noaptea asta” devenise imnul despartirii. Nu al mortii, pentru ca moartea nu poate zmulge nimic din Mainile Domnului meu, ci al unei dureroase despartiri.

Am hotarat sa continui sa scriu pe blog dar eram dator cu un ultim post celui ce va ramane in mintea, inima si sufletul meu atat cat eu voi mai pribegi prin viata. Iosif nu va putea fi niciodata inlocuit! Acum, cand praful durerii s-a asternut greu in mine, acum imi este mai usor. Dorul revine deseori, dor dupa discutiile cu el, dupa blandetea si sfaturile lui, dupa linistea pe care o raspandea prin simpla prezenta. Revine si parerea de rau ca a lasat asa de putine in urma, el cel ce putea sa ne imbogateasca mai mult. Dar poate ca Stapanul a avut trebuinta de el in alta parte…

La final, in dimineata invierii ne vom reintalni. Nu numai cred asta ci o stiu cu siguranta! Ne vom imbratisa si vom povesti. Nu vom plange, pentru ca acolo nu este locul lacrimilor! Ci doar ne vom fi sfarsit amandoi pribegia si adevarata viata abia va avea sa inceapa!

Pana atunci, adio draga Iosif… dar ramai in mine!

Distribuie:

Mai gol, mai sarac, mai pustiu!

by 3 Comments

[A apărut cartea Adam şi Cristos scrisă de Iosif Birau. Detalii aici]

Este luni si este trecut bine de 12. Ma ingan cu munca si ea nu vrea deloc sa se lipeasca de mine. Gandul imi zboara prea des catre Vicov, catre Iosif, dragul meu Iosif si catre tot ce a fost. Sunt ravasit! Incerc sa scriu cate ceva si nu iese mai nimic, incerc sa ma regasesc, sa nu mai plang, sa reincep viata. Si nu pot! Si parca nici nu vreau…
Miile de ganduri cu privire la Iosif se intersecteaza in mintea mea si nici unul nu vrea sa iasa la iveala si sa ma mangaie cu adevarat.
Incuietoarea de la biroul in care stau a fost pusa impreuna cu el. Ne-am cam chinuit…stau si ma uit la ea si imi vine sa zambesc imaginandu-mi-l dar zambetul mi se sterge repede. Ma simt asa de dator fata de el si datoria asta ma incarca si mai mult stiind ca nu o voi putea plati niciodata. Stiu, daca ar fi aici mi-ar spune: “lasa mai Ciprian, nu te mai gandi tu la asta” dar pur si simplu nu ma pot opri sa nu ma gandesc.
A inceput o noua zi…si nici o zi nu va mai fi la fel. Ma tot intreb ce vrea Dumnezeu sa imi transmita prin moartea prietenului meu. Stiu, unii dintre voi si-au pierdut si ei prietenii si … dar parca nu este la fel. Eu imi fac foarte greu prieteni. Dar cu Iosif a fost altfel, a fost o prietenie zidita in timp, o dragoste care se inalta prin vreme…Acum am ramas mai gol, mai sarac, mai pustiu…
Nu mai pot scrie! Nu imi mai gasesc cuvintele, coerenta. Voi incepe sa imi caut nadejdea, pentru ca noi, cei care credem in Datatorul Vietii, nu suntem ca cei fara nadejde cand viata se termina… Cativa tineri din Vicov au cantat la inmormantarea lui despre acea noua zi de care v-am vorbit in postul trecut.. va las si pe voi sa o ascultati!

Mai multe imagini din acea trista zi puteti gasi aici: www.youtube.com/birauiosif

Distribuie:

Un inger a plecat!

by 45 Comments

[A apărut cartea Adam şi Cristos scrisă de Iosif Birau. Detalii aici]

Cochetez de mult cu ideea de a scrie ceva pe blog si nu numai. Dar de fiecare data frica de scris m-a tinut departe. Mi-e frica de ceea ce pot sa spun, mi-e frica sa nu cumva, in epoca superficialitatilor de tot felul, sa fiu si eu unul…dar astazi m-am hotarat. Si bineinteles ca hotararea a primit sprijin, de undeva din exteriorul meu…

L-am cunoscut inca din primul an de facultate. Eram colegi dar eram asa de diferiti, sau cel putin asa credeam eu. Eu veneam dintr-un mediu crestin mai liber, el, de acolo, de unde se agata harta in cui dar de unde si copiii cresc cu Scriptura pe picioare. Eu eram obisnuit cu lauda si inchinarea, ochii inchisi si suflet adesea gol, cu salvarea aparentelor si asa mai departe. Eram mic si nestiutor. El.. hm, el avea in spate experienta intr-o biserica de peste 1000 de membri, traditii si foc, formare si deprinderi crestine. Am crezut ca nu ne potrivim si ca nu ne putem intelege… intr-un final a invins spiritul lui impaciuitor.

Statea singur, ca geniile de odinioara, intr-o casa langa teatru cu un tavan prea inaltat. Era urat la el, si trist si intuneric dar lui ii placea singuratatea. Il suspectez si acum ca in singuratatea aceea cobora intregul Cer sau “macar” Domnul lui. Am insistat de el sa se mute, sa nu mai stea intr-un asemenea loc dar ce stiam eu…

S-a mutat intr-un final. A venit intr-o joi seara sa imi spuna: “maine imi aduc bagajele la tine”. Nu am zis nimic, si le-a adus si a ramas cu mine cativa ani. A venit si cu el a adus maturitatea crestina, obisnuita de a te trezi cu Domnul, de a continua cu El, profunzimea Scripturilor… o si cate altele.

Am facut impreuna o facultate de teologie si am devenit prieteni buni. Incepusem sa il iubesc asa de tare! In toti acesti ani mi-a fost prieten, frate, familie, profesor, psiholog, pastor si …. si sunt atatea de spus despre tot ce a insemnat pentru mine dar lacrimile, multele lacrimi nu vor sa conteneasca…

Nu a vrut sa ramana doar la teologia subtire din tara. Voia mai mult si s-a dus in Graz sa studieze limbile clasice. Era un impatimit al limbii grecesti si evreiesti… ieri dimineata, cand inca era la lucru mi s-a spus ca i-a zambit soarele. Eu cred ca Dumnezeu l-a pus sa o faca. A fost orbit si nu a vazut culoarea rosie de la semaforul de trecere peste calea ferata… atat a fost si a plecat si m-a lasat sarac. Dumnezeu l-a vrut acolo. Nu il intreb de ce pentru ca este Suveran dar plang precum a plans Isus la mormantul lui Lazar sau David la moartea lui Ionatan. Si lacrimile imi sunt amare!!

Avea obiceiul sa se trezeasca in fiecare dimineata cu cantecul urmator:O noua zi

Nu stiu daca in dimineata aceea a ascultat acest cantec. Dar stiu ca Dumnezeu i-a facut o favoare si mai mare… l-a chemat acasa si pribegia lui s-a sfarsit. Nu vor mai urma zile noi pentru el iar cerul nostru va fi mohorat zilele astea. Durerea noastra striga dar se opreste de fiecare data in speranta ca El, Domnul Vietii, a infrant moartea si ca nici macar portile locuintei mortilor nu pot birui Biserica Lui. Si Iosif este parte din Biserica Lui! Traim cu speranta ca intr-o dimineata Luceafarul ne va zambi si noua, ca Soarele Neprihanirii se va intoarce si dupa noi!

Multumesc Iosif pentru ca mi-ai aratat ce inseamna sa umbli cu Dumnezeu, sa fii smerit si sa pretuiesti Scriptura. Iti multumesc pentru nenumaratele ore petrecute alaturi de mine, pentru cuvintele frumoase si sprijinul de netagaduit. Iti raman dator cu atat de multe si am asa de multe de la tine incat cuvintele imi sunt prea sarace! Si viata nu mai e la fel fara tine si…

Am scris repede incercand o evadare din realitate. Am scris reamintindu-mi de el, iubitul meu prieten si fiecare cuvant a fost dureros si insotit de lacrimi. Puteam scrie mult dar doare prea tare iar cuvintele nu pot depasi anumite bariere… ramane durerea, una adanca, ramane locul gol si tristetea!

Bun ramas, drag prieten!

Distribuie: