Marele inchizitor

Cartile citite pot fi, uneori, zabrelele unei inchisori din care nu poti sau nu mai vrei sa iesi. Alteori pot fi aripile catre rasaritul care se incapataneaza sa se indeparteze sau treptele catre o urmatoare etapa, dorita sau doar intuita. Asa sunt ele, prietenii reci si statornici! Uneori tot ele, cartile, se ivesc in freamatul zilelor si tin neaparat sa semene cu ceea ce tocmai traiesti devenind nu doar izvoare de intelepciune ci si leac pentru zile triste.

Zilele acestea pasi ma purtau, ba chiar ma tarau, spre romanul Fratii Karamazov, in special catre renumitul discurs al marelui inchizitor. „Marele Inchizitor urmează sa demonstreze că Satana are dreptate, că oamenii sunt infantilizabili, că scopul propriei lor vieţi trebuie să le fie indus din afară. Lor nu le trebuie libertatea. Având-o, ea îi încurcă. Deoarece nevoia de libertate e a celor puţini şi aleşi, rezultă că doctrina lui Isus e una de elite, neiubitoare de mulţimi şi neatentă la unica lor nevoie reală: nevoia de pâine. În povestea Marelui Inchizitor se consumă de fapt un nou episod din lupta dintre Diavol şi Dumnezeu.” (Gabriel Liiceanu)

Dostoievski – Fratii Karamazov Discursul Marelui Inchizitor