3 carti pentru slujitori

Știți care este scuza cea mai folosită de cei care intră aproape accidental (trași de copii, trimiși să cumpere pentru altcineva etc.) în librărie și dau cu nasul de cărți? „Aș citi și eu mai mult dar … nu am timp”. Acum, cu acest virus care ne trimite în casă, timpul nu mai este o problemă. Acum avem TIMP. Timp să citim cărțile pe care dorim de multă vreme să le citim, timp să studiem acea temă care ne-a dat unele bătăi de cap, timp pentru a ne citi Scriptura (apropo, au apărut luna asta câteva modele de Biblii de studiu pentru doamne și domnițe, extraordinare – le găsiți aici). Și, dacă vom reuși să ne desprindem de media și de telefon, chiar vom citi.

Rolul meu este să vă semnalez acele cărți cu care merită să cheltuți timpul și asta pentru că îmi petrec peste 10 ore pe zi printre cărți, noutăți, apariții și retipăriri. O fac de peste 10 ani și cred că, în ce privește mediul evanghelic de carte, lucrurile îmi sunt cunoscute în detaliu.

Așadar, iată 3 titluri pe care le recomand cu căldură oricărui slujitor (fie că este unul ordinat (pastor, prezbiter, diacon), fie că este unul care predică sau consiliază în mod constat oameni):

  1. Arta predicării – nu cred că ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui slujitor care predică sau care vorbește în public. Ba, aș merge chiar mai departe, și aș spune că este o lectură foarte potrivită pentru oricine din biserică (după cartea asta vei privi predicarea și predicatorul cu totul altfel). Cartea, scrisă de Martyn Lloyd-Jones, nu este una tehnică ci izvorăște din inima pastorală și experiența îndelungată a unuia care a predicat de 3 ori pe săptămână pentru mai mult de 40 de ani. Aruncați un ochi peste cuprins și vă va convinge.
  2. Arta de a muri – împreună cu echipa Gramma.ro am îndrăznit anul trecut să abordăm un subiect despre care aproape nimeni nu vorbește în mediul evanghelic: moartea. Ce înseamnă să mori bine? Ce-i de făcut atunci când cineva drag sau chiar tu ai o boală terminală? Cum se petrec bine ultimele săptămâni sau luni? Care este valoarea priveghiului și a înmormântării și mai ales care este rolul comunității în cadrul lor? Nu, nu sunt întrebări ușoare dar sunt întrebări obligatorii.
  3. Păcate respectabile – am lăsat la urmă o carte ce se potrivește bine atât celor ce predică (în carte sunt mai multe idei de predică) cât mai ales celor care conduc grupuri celulă sau de studiu, prin case. Nu știu dacă este o soluție să se întâlnească în perioada aceasta dar știu că este posibil ca acest fel de a face biserică să cunoască o renaștere neașteptată. Cartea urmărește peste 12 păcate pe care le tolerăm mult mai ușor decât pe altele dar care sunt, indiferent de raportarea noastră la ele, tot păcate. Cartea are un ghid de studiu extins, mai extins decât la orice altă carte care este momentan pe piață și care se adresează grupurilor de studiu.

Vă mai spun doar că toate cărțile de mai sus au reducere pe gramma.ro

Distribuie:

[cartile lunii] – preluare gramma.ro

 

[preluare de pe blog.gramma.ro]

Incepand din anul 2014 noi, cei de la gramma.ro, ne-am propus sa va aducem mai multa informatie despre carti si mai ales despre cartile care merita atentie. In fiecare inceput de luna vom incerca sa va prezentam cateva carti care ne-au picat in mana in luna precedenta, carti care ne-au impresionat, pe care le-am citit sau cel putin frunzarit pendelete, carti care ne-au placut, carti pe care le iubim. Stim ca viata este prea scurta ca sa ne pierdem vremea cu carti “subtirele” si de aceea orice recenzie poate sa ajute, orice recomandare poate sa fie cu folos.

Asa ca plecam la drum cu ianuarie 2014. Iata cartile care ne-au facut cu ochiul si ne-au convins:

amintiri din viata

1. 20 de ani in Siberia – amintiri din viata

O carte formidabila cu efect de medicament pentru multe din “supararile” noastre. Cartea, editata intr-o forma de exceptie, este scrisa de Anita, o doamna ce ac terminat doar 3 clase dar care, pe langa talentul extraordinar, poarta cu sine  20 de ani de munca silnica, alaturi de cei trei fii, in Siberia.  Dupa o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastra ca neam ar trebui sa dispara.  Cartea aceasta, care nu numai ca se cere neaparat citita, dar ar merita sa fie asezata, prin biblioteci, intr-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ – Monica Lovinescu.  Cartea se poate comanda aici

„Am eșit afară, am pus piciorul pe ganuc (= cerdac) și m-am mai uitat o dată pe feriastră, căci ardia lampa în casă, să o mai văd pe scumpa mea mamă. Am zărit-o oliacă, cum plângia sărmana, rămasă sângurică, bolnavă, fără nime lângă dânsa… Să las pe o mamă bolnavă în pat, care nu să putia stăpâni singură, fără nime lângă dânsa și să fii răpită, ca de niște fiare crunte, fără suflet și fără nici un pic de milă. Mă gândiam chiar atunci că mult mai bine ar fi să-mi deie un plumb, să nu văd, să nu știu că a rămas scumpa mea mamă, amărâtă, necăjită, străină, între patru pereți, fără nime lângă dânsa.”

O recenzie a cartii gasiti aici  Cartea se poate comanda aici

 

 

Hobbitul

2. Hobbitul

Aici, la gramma.ro, am facut un experiment. Sunt o multitudine de filme si imaginii care pun cartile undeva in urma, la coada si copiii nostrii sunt prinsi, cu si fara voia lor, in aceasta lume, a biruintei imaginii. Ce putem face? Si atunci ne-a venit ideea: am luat hobitul acasa si am promis copiilor ca dupa ce il vom finaliza de citit ne vom uita, impreuna, in cadrul festiv, la ecranizare. Experimentul este in derulare.

Intre timp, am descoperit in Hobbitul, o carte savuroasa, numai buna de zavorat intr-o lume a visarii, serile impreuna cu copiii nostri. Lumea lui Tolkien este fascinantă într-adevăr și cui nu-i plac hobbiții până la urmă? Sunt leneși, bonomi, inteligenți, conservatori, hedoniști, buni bucătari și gazde excelente. În plus, sunt utili când pornești într-o aventură periculoassă, fiindcă știu să se furișeze, știu să răspundă la ghicitori și dacă mai găsesc și inele magice, atunci succesul este garantat.

Cartea The Hobbit a fost vanduta in peste 100 de milioane de copii din 1937 pana in prezent si va ramane pentru totdeauna una din cele mai frumoase carti scrise vreodata.

Cartea poate fi comandata de aici

 

Pledoarie pentru Cristos

3. Pledoarie pentru Cristos – editia a II-a

Cautata si iarasi cautata. Ceruta si iarasi ceruta! Asa a fost cu cartea asta timp de cateva luni, daca nu peste un an, bune. SI pentru cei care se ocupa de evanghelizare, pentru cei care vor sa faca ucenici, pentru cei care sunt nevoiti sa dea socoteala pentru credinta lor, cartea este intradevar un ajutor nepretuit.

Pledoarie pentru Cristos se constituie ca o apologie de mare actualitate a istoricitatii lui Isus Cristos ca persoana si a miracolului invierii Sale.
 
Formatia juridica si jurnalistica a lui Lee Strobel, fost reporter la rubrica judiciara din Chicago Tribune, este un atu ce a dus la producerea unei lucrari antrenante, plina de suspans, dar si riguros stiintifica si de o mare exactitate a faptului istoric. Imbinarea informatiei jurnalistice de senzatie ce deschide fiecare capitol, pe de o parte, cu dovezile istorice prezentate cu multa competenta de savantii intervievati, pe de alta, aduce evenimentele istorice petrecute acum doua mii de ani in realitatea noastra imediata.

Cartea poate fi comandata de aici

Anatomia unei dureri4. Anatomia unei dureri

Orice aparitie din C. S. Lewis este un eveniment. Si iata ca luna ianuarie 2014 ne-a surprins si inca bine. Aparuta la o editura evanghelica, cartea se recomanda atat prin autorul ei cat si prin momentul in care a fost scrisa: dupa moartea tragica a sotiei sale ca o modalitate de a supravietui “momentelor de durere innebunitoare de la miezul noptii.”

Anatomia unei dureri este meditatia onesta a lui C. S. Lewis asupra unor probleme fundamentale precum viata, moartea si credinta in mijlocul pierderii. 

 Cartea aceasta contine gandurile lui concise, nedisimulate din acea perioada: “Nimic nu-l scoate pe un om — sau in orice caz pe unul ca mine — din gandirea sa intru totul verbala si din credinta sa intru totul teoretica. Omul trebuie sa fie lovit naucitor pentru a se trezi la realitate. 

 Numai tortura scoate la iveala adevarul. Si numai sub tortura descopera omul acest adevar pentru el.” Ne aflam in fata unei marturii facute fara nici cea mai mica ezitare, dar si de o mare frumusete, despre felul cum chiar si un credincios de talia lui C. S. Lewis poate ajunge sa nu mai gaseasca niciun sens in univers, dar si cum, apoi, treptat, isi poate regasi directia.

Cartea se poate comanda de aici

Lecturi zilnice din istoria Bisericii

5. Lecturi zilnice din istoria Bisericii

Nu putea lipsi, din prima luna a anului, si o carte de meditatii zilnice. Si inca ce carte!  Exercitiu acesta, de a lua la drum, pentru tot anul, un prieten cu doua coperte, cu care sa te intalnesti zilnic poate sa fie unul cu nebanuite bucurii.

5 minute pe zi îţi sunt suficiente pentru a descoperi personaje şi evenimente fascinante din istoria Bisericii. Dacă eşti gata să le sacrifici, atunci cartea Lecturi zilnice din istoria Bisericii este o alegere foarte potrivită, deoarece îţi oferă posibilitatea să afli mai multe despre „familia ta spirituală”, despre oameni care, alături de eroii Bibliei, fac parte din preţiosul tezaur al creştinătăţii.

 În cele 365 de istorisiri/instantanee vei avea ocazia să întâlneşti mari oameni ai lui Dumnezeu, precum: Billy Graham, Martin Luther, C.S. Lewis, John Wesley, Maica Tereza, Francisc de Assisi, Augustin sau Corrie ten Boom.

 

Cartea poate fi comandata de aici:

Distribuie: