Speranta in noapte – despre incredere

În seara aceasta ne întâlnim din nou la emisiunea Speranţă în noapte de la ora 22.10. Dacă data trecută am discutat despre frică şi anxietate, pentru această emisiunea  am ales ca temă principală “încrederea”. Nicolae Iorga spunea că “încrederea se pierde o singură dată”,  că odată pierdută drumul spre recucerirea ei este definitiv închis.

Ce ne determină pe noi la încredere? Care este motivul pentru care avem încredere în Dumnezeu? Experienţa personală? Sfânta dar vechea Carte? Teama că neîncrederea ne-ar trăda drept necredincioşi, despărţiţi de har? Avem încredere neţărmuită în El sau sunt domenii în care încrederea noastră este reţinută? Proclamăm încrederea în El dar ne străduim să ţinem toate lucrurile dependente de noi? “Încrederea în Dumnezeu” este doar o expresie dedicată duminicii şi imposibilităţilor sau ajunge un stil de viaţă?

Cum câştigăm încrederea prietenilor noştri? Ne străduim sau ne este un dat firesc? Ne-a fost vreodată trădată încrederea? Am înşelat vreodată încrederea cuiva? Cum rezolvăm crizele de încredere între noi oamenii, astfel încât să nu ajugem la o pierdere definitivă?

Este bine să avem încredere în oameni sau astfel de atitudine este un blestem? Neîncrederea în oameni ne fereşte de capcane iscusit întinse sau ne înstrăinează şi nefericeşte?

Aştept, ca de fiecare dată: gândurile, ideile şi întrebările voastre pe adresa de e-mail: sperantainnoapte@yahoo.com. Puteţi interveni oricând în emisiune folosind ID-ul de messenger sperantainnoapte sau adresa de e-mail sperantainnoapte@yahoo.com.

Vă aştept live la radiociresarii.ro la ora 22.10

speranta_03© 2009 ganditorul.wordpress.com   Radio

Distribuie:

Speranta in noapte – despre frica

Secolul XXI este de departe secolul însingurării şi cu cât metodele de comunicare sunt mai perfecţionate cu atât uşile turnului în care suntem închişi sunt mai bine ferecate. Iar acolo frica şi anxietatea sunt vrăjmaşi care bat des la uşă, care găsesc uşor drum spre noi printre crăpăturile unei vieţii ofilite.

Este frica o experienţă cunoscută şi de creştini? Trece creştinul de la frica temporară, aproape justificabilă, la  anxietate, devenind o persoană devorată de teamă? Este teama ce a pus stăpânire pe mine un păcat? De ce am atacuri de panică deşi cred cu putere în Cristos, Fiul lui Dumnezeu? Ce să fac pentru a scăpa de frică? În ce domeniu se încadrează frica de Domnul? … acestea sunt doar câteva întrebări ce ies repede la iveală atunci când vorbim despre frică.

Le adunăm pe toate în desaga emisiunii, punem alături de ele pe cele venite de la voi pe adresa sperantainnoapte@yahoo.com şi sâmbătă seara, 22 august 2009, la ora 22.10 pornim pe drumul unei noi discuţii, live şi fără inhibiții. Puteţi interveni oricând în emisiune folosind ID-ul de messenger sperantainnoapte sau adresa de e-mail sperantainnoapte@yahoo.com

speranta_03© 2009 ganditorul.wordpress.com   Radio

Distribuie:

Speranta in Noapte – despre ingrijorare

În seara aceasta vă invit la o nouă emisiune Speranţă în Noapte, live din studioul Radio Cireşarii. Dacă data trecută am vorbit despre nevoia de consiliere, de a avea un duhovnic cu care parcurgem drumul aspru al devenirii noastre întru Cristos,  în această seară de sâmbătă, 15 august 2009, la 22.10 vom porni discuţia despre adevăratele obstacole în viaţa de credinţă, despre monştrii ce ne pândesc la răspântiile  vieţii şi am ales drept temă de pornire discuţia despre îngrijorare.

“Motivele pentru care ne îngrijorăm sunt multe şi variate şi am putea ca în fiecare zi, dimineaţa devreme sau seara târziu să ne lăsăm cuprinşi de îngrijorare, devoraţi de acest sentiment care poate pune stăpânire pe întreaga fiinţă, poate fura bucuria şi încrederea şi lăsa în urmă pustiul fără margini al deznădejdii. Uneori ne îngrijorăm cu privire la noi, alteori cu privire la cei dragi. Uneori motivele de îngrijorare vin din realităţile dure, pline de asperităţi care ne înconjoară şi, de ce să nu recunoaştem, uneori îngrijorarea vine din felul obtuz, greşit în care privim realitatea, din felul nostru ciudat de a face planuri care devin monştrii ce pornesc la luptă împotriva noastră.

Vă invit aşadar la o discuţie deschisă, cu măştile jos, despre îngrijorare. Puteţi interveni oricând în emisiune folosind adresa de e-mail sperantainnoapte@radiociresarii.ro sau sperantainnoapte@yahoo.com sau pur şi simpu scriindu-ne pe ID-ul de messenger sperantainnoapte . Haideţi să răspundem împreună la o seamă de întrebări precum: pentru ce se îngrijoreaza creştinul sec. XXI? cum ne ferim de îngrijorare? ce poveşti triste de viaţă avem din momentele în care îngrijorarea ne-a apăsat? ce medicamente luăm împotriva îngrijorării?

Şi pentru ca discuţia să fie cât mai savuroasă şi consistentă, într-un anumit moment al emisiunii voi avea alăuri de mine, în direct din studiul Radio Cireşarii pe pastorul Vladimir Pustan.

Vă aştept aşadar online, pe www.radiociresarii.ro

speranta_03© 2009 ganditorul.wordpress.com   Radio

Distribuie:

Speranta in noapte – nevoia de consiliere (emisiune radio)

În  spatele oricăror doi ochi se ascund drame adânci. Sunt bine baricadate de măşti groase şi zâmbete smulse, îmbrăcate în vorbe de bine şi ascunse de ochii oricărui străin. Le purtăm fiecare, însinguraţi, convinşi că nimănui nu-i pasă sau nu ar trebui să ii pese.

Doar seara târziu, când suntem singuri în cămara sufletului, dam masca jos şi ne uimim de profunzimea dramelor udate cu lacrimi amare. Totuși creștinul este chemat la o viaţă din belșug, la libertate şi plinătate, viaţă la care am renunţat însă de mult în mijlocul vitregiilor de tot felul.

Emisiunea Speranţă în noapte vă invită în fiecare sâmbătă, la radiociresarii.ro, într-o călătorie de regăsire a noastră în faţa lui Dumnezeu şi a planurilor lui Dumnezeu faţă de noi.

Sâmbătă, 8 august la 22.10 vă aştept la o primă emisiune cu măştile jos, emisiune în care vom vorbi despre nevoia de consiliere a noastră şi a celor de lângă noi. Vom pleca de la o poveste de viaţă dramatică şi vom escalada munţii intrebărilor cu privire la rolul pe care mărturisirea, consilierea, sfătuirea şi recunoaşterea le au în vieţile noastre.

Emisiunea se doreşte a fi una interactivă şi de aceea vă aştept pe toţi acei care consideraţi ca aveţi ceva de spus legat de acest domeniu al consilierii creştine, în direct, la Radio Cireşarii, prin e-mail (sperantainnoapte@yahoo.com) sau  prin messenger (sperantainnoaptea).

© 2009 ganditorul.wordpress.com Apel la istorie!

Distribuie: