(21 ianuarie, dimineata – Exod 1-3)

Considerații generale Exod

Exodul este o carte plină de acţiune, nu te lasă nici un moment să te plictiseşti. Când crezi că lucrurile s-au aşezat, atunci apare un alt element care completează scena şi dinamizează acţiunea. Exodul este cartea răscumpărării, evreii de pretutindeni sărbătorind această răscumpărare de mii de ani. Exodul este povestea fascinantă a unui popor care îl are drept împărat pe Dumnezeu, un Împărat prezent care îi conduce militar, social, economic şi spiritual.  Exodul pune bazele unei noi naţiuni, o naţiune ce va stârni cele mai diverse sentimente de-a lungul istoriei. De asemenea, Exodul este o carte a simbolurilor; nenumărate elemente fac referire la Mesia, cel care va veni ca şi conducător al tuturor oamenilor: Moise, mielul pascal, stânca, etc.

Capitolul 1

Erau aproape 430 de ani de la sosirea în Egipt a lui Iacov şi a familiei sale.  Anii trec repede, generaţiile se schimbă fără să bagi de seamă. În 430 de ani poporul lui Israel se înmulţise şi devenise puternic. Despre Iosif, Iacov, Dumnezeu şi promisiunea lui nu mai aminteau decât bătrânii, şi ei doar din vorbele altor bătrâni, seara, la gura focului. Erau poveşti frumoase cu care ei îşi creşteau copiii dar când aceștia deveneau maturi, uitau sau treceau tot ce au auzit de la bătrâni în sfera poveştilor din copilărie, pe care nu le mai crede nimeni. Speranţe de Canaan, de altfel de viaţa nu mai nutreau decât cei prea spirituali.

Ce repede se uită promisiunile lui Dumnezeu! Fără o dorinţă constantă de apropiere de El, dorinţă pe care să o nutrească fiecare generaţie în parte, orice cunoştinţă de Dumnezeu se poate pierde în trecerea anilor. Dincolo de toate cele pe care dorim să le lăsăm moştenire copiilor noştri, generaţiilor care vin după noi, ar trebui să avem o preocupare constantă de a-i duce în sala tronului lui Dumnezeu.

Evreii erau urâţi de Faraon şi de întreg Egiptul. Nu mai erau bineveniţi acolo, nu mai exista un Iosif care să contrabalanseze lucrurile, care să îi reprezinte cumva în faţa împăratului. Şi fiecare zi nouă era mai grea decât cea care trecuse. Noi porunci, noi îndatoriri. Acum mai trebuia să îşi ucidă şi copiii pentru a respecta porunca lui Faraon. Poporul lui Dumnezeu suferea durerile naşterii. Şi, ca o prefigurare a întregii lor istorii, în timp ce Dumnezeu îi iubea, celelalte naţiuni găseau că trebuie urâţi, ameninţaţi, stârpiţi.

Capitolul 2

Când auzim de o lege păgână dată împotriva copiilor lui Dumnezeu ne aşteptăm ca El să intervină în forţă, să răstoarne sisteme, politici, oameni, să înăbuşe totul în sânge ca lumea să rămână înmărmurită şi să nu mai îndrăznească să facă nimeni aşa ceva. Dar modul în care Dumnezeu intervine este adesea tainic. Priviţi, în palatul său Faraon decide ca orice copil de parte bărbătească să piară. Tot în palatul său unul din copiii evreilor, Moise, creşte ca fiu de Faraon, îngrijit de Faraon şi fiica lui, aproape de tronul oamenilor, care, de fiecare dată, va fi mult mai jos decât tronul lui Dumnezeu, aproape de deciziile oamenilor care nu vor putea niciodată suprima deciziile lui Dumnezeu.

Crescut printre egipteni, alături de ei în şcolile lor, la mesele şi sărbătorile lor, având promisiuni măreţe şi respectat de întreg poporul ca un fiu de Faraon, Moise ştie totuşi că este evreu şi ştie aşa de bine lucrul acesta încât acţionează conform lui. Cine l-a învăţat pe Moise despre apartenența lui la poporul evreu, cine l-a făcut părtaş suferinţelor evreilor? Sora lui, mama lui? Poate, dar este fascinant să vezi cum aceste învăţături date copiilor mici şi aparent atât de trecătoare, pot să formeze un caracter atât de puternic, de ales.

Capitolul 3

Moise, departe de luxul şi cinstea din Egipt, slujind ca păstor la oile lui Ietro, preotul Madianului. După 40 de ani de lecţii înalte în academia egiptenilor, 40 de ani de lecţii în pustia aridă, plină de primejdii şi goală de orice speranţă. Poporul lui Israel, după ani în şir în care părinţii săi au crezut în promisiunea lui Dumnezeu, acum, cu generaţii plecate sub jugul Egiptean, departe de Canaan.

În acea pustie, pe muntele lui Dumnezeu, Horeb, Moise îşi recapătă curajul, speranţa, iar Israel primeşte făgăduinţa aproape uitata a unui camin. Dar Moise nu seamănă cu Avraam, Isaac sau Iacov. Moise pune întrebări, se îndoieşte, cere direcţii mult mai clare. Înainte să semneze un contract Moise doreşte să îl citească şi, fără să putem pricepe de ce, Dumnezeu îi permite. Revelaţia se completează astfel; Îl descoperim pe Cel ce Este şi  aflăm  că El nu Îşi uită promisiunile.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.