Slujitorii şi robii

(7 martie, seara – Marcu 10:32-52)

Amvonul unei biserici, dincolo de toate valenţele pe care neîndoit le are, este şi o scenă.  O scenă este şi podiumul dirijorului de cor sau fanfară, al liderului de închinare şi vocii numărul unu a bisericii. O scenă este, adeseori, şi locul rugăciunii cu glas tare, al cântecului solo sau al îndemnului la rugăciune, al mărturiei cutremurătoare sau al poeziei care parcă nu se mai termină. Scena cere sacrificii, un comportament ales cu grijă, grimase bine potrivite, priviri cu înţeles şi vorbe drese; scena tinde să confişte pe cel a cărui greutate o suportă cu stoicism, ordonându-i să se comporte după anumite reguli stricte ale imaginii în public.

Dar cel mai nefast efect al scenelor din biserică este falsa impresie de autoritate. Omul doreşte profund ca cineva să îi ia în calcul poziţia şi autoritatea. Priviţi la multitudinea de părinţi care tocmai când ne aflăm în vizită ordonă copiilor lor un spectacol la care aplauzele sunt obligatorii sau la măreţia portarului care păzeşte cu grijă uşa din dos.  Orice centimetru pătrat pe care omul se simte stăpân în ochii celorlalţi îl va determina să se comporte cu o vădită şi usturătoare autoritate, impunându-şi respectul cu o aroganţă greu de înţeles.

Nu ştiu ce au avut în minte cei doi fii ai lui Zebedei, Iacov şi Ioan! Îl urmau îngroziţi pe Domnul Isus neînţelegând prea bine mesajul Lui aşa de acid la adresa bogaţilor, doar în viitoarea împărăţie toţi vor fi bogaţi, nu? Îl ascultau şi parcă aievea auzeau că va fi bătut, scuipat şi omorât, dar ce mai contau toate acestea pentru că la urmă va învia şi împăraţia mult aşteptată avea să înceapă. Şi împărăţia însemna scene, unele dintre ele extrem de respectabile iar în cursa pentru aceste podiumuri Iacov şi Ioan au vrut să fie primii. Cerinţa lor este cerinţa omului care vrea autoritatea cu orice chip fără să se întrebe ce presupune aceasta, convins că odată ajuns acolo îi va fi bine.

Discursul Domnului Isus continuă şi nici ei, nici noi nu îl pricepem încă prea bine. Sunt atâtea scene în biserică, atâtea locuri din care putem primi aplauze, aşa de multe slujbe pe care le putem face în văzul celorlaţi şi în care carisma personală ne îndreaptă  spre o conducere cu mână de fier! Şi cu toate acestea El ne vorbeşte despre slujirea tuturor, despre robie?! Ne place să afirmăm că Dumnezeu are un mod unic de a întoarce scara de valori a lumii dar parcă nu ne-am dori-o aplicată şi în acest context. Am vrea ca adevăraţii lideri ai bisericilor, liderii de închinare sau staff-ul organizaţiilor ce Îi poartă Numele în lume, să fie primiţi cu respect, trataţi cu mare atenţie şi apreciaţi în mod unanim. Dar El ne vorbeşte despre o slujire a tuturora nu de către toţi, despre o slujbă a robilor şi nu despre o domnie a slujitorilor  şi apoi se atinge de ochii unui orb care ajung să cunoască pentru prima dată adevărata lumină.

Amvonul sau podiumul, biroul directorului de organizaţie creştină sau chiar şi diplomele teologice culese de-a lungul vremii ne pot orbi. Ne orbesc tendinţele noastre de control, orogoliile nemăsurate din poziţiile pe care noi le considerăm cheie, aplauzele mulţimii bezmetice sau laudele apropiaţilor profitori. Dar ochii orbi care primesc lumina reuşesc să vadă că Dumnezeu nu are şefi ci slujitori, nu are conducători ci robi, nu are vedete ci doar ispravnici tocmiţi cu ziua la seceriş.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Lupta pentru beneficii

(31 ianuarie, seara – Matei 20:17-34)

De cel puţin trei ani mergeau toţi doisprezece pe acelaşi drum, sorbeau cuvintele Mântuitorului, îl vedeau în acţiuni printre bolnavii şi năpăstuiții vieţii şi asistau la predicile care le cercetau inima. Erau împreună la masă, împreună în grădina în care dormeau.  Nenumăratele discuţii avute precum şi prezenţa Domnului Isus îi făcea să creadă că nu mai există lucruri noi pe care le-ar putea descoperi unul despre celălalt, că nu există secrete ascunse sau năzuinţe nerostite. Erau o familie unită, o familie reală.

Însă, într-una din zile Domnul Isus anunţă că pe agenda lor urmează Ierusalimul, judecata, batjocura dar şi învierea. Probabil că Iacov şi Ioan, fiii lui Zebedei nu au auzit toate cuvintele sau poate că au ascultat totul prin prisma ideii că Mesia le va fi rege, un rege ce va înfrânge puterea romană, restaura Împăraţia lui Israel şi va domni la nesfârşit. Au ştiut că vremea mult aşteptată a sosit, că nu mai era nici un moment de pierdut. Dintr-o dată, gânduri ascunse şi năzuinţe egoiste ieşeau pe scena familiei confruntând-o cu o realitate de milenii neschimbată. Împinşi de la spate de mama lor, de orgoliul şi de dorinţa lor de a controla şi de a stăpâni, animaţi puternic de ideea de a fi mari guvernatori sub domnia Domnului Isus, fiii lui Zebedei se apropie şi cer cele mai însemnate locuri ale viitoarei împărăţii, închipuită de ei. La dreapta şi la stânga împăratului vor să stea şi nu ţin cont nici de Petru, de nici un alt ucenic, au uitat prietenia ce-i lega împreună, au uitat învăţătura primită până acum, au uitat ameninţările şi bucuriile cu care s-au împărtăşit toţi. Au uitat, iar acum pentru un loc în faţă calcă prietenii, calcă familie, calcă orice pentru a-l apuca.

Scena care îi are ca protagonişti pe fiii lui Zebedei ne este aşa de cunoscută. O întâlnim la locul de muncă, pe scena politică şi cea a familiei. Oriunde este ceva de împărțit, ceva de pe urma căruia putem beneficia, oriunde este un scaun mai înalt ce trebuie ocupat acolo vor fi şi oameni care să uite tot, să calce în picioare orice pentru a obţine avantajele în detrimentul celorlalţi.

Domnul Isus nu îi ceartă puternic. Deşi scandalul în familia lor lua proporții şi probabil relaţiile nu au mai fost niciodată aceleaşi,  Domnul Isus le spune doar două aspecte pe care nu le-au luat în seamă în calculul lor, aspecte uitate adesea: “voi nu ştiţi ce cereţi” – vă incită poziţia dar uitaţi să vă întrebaţi ce presupune aceasta, ce sacrificii, ce jertfe, ce dureri aduce cu sine; “nu atârnă de mine” şi cu siguranţă nici de voi; nu puteţi cere o poziţie care nu vă este destinată, nu puteţi să alergaţi după un scaun care nu trebuie să fie al vostru.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.