Luther si reforma protestanta – 4

Viaţa de călugăr a fost foarte grea. Nu erau decât două mese frugare pe zi, cea de-a doua lipsind in zilele de post (o treime din zilele anului), călugării umblau cu ochii plecaţi şi-şi ţineau mâinile vârâte în mânecile sutanei. Se trezeau la ora trei pentru slujbă, slujbele ţinându-se de şase ori pe zi, nu aveau nici un fel de confort, iar în locurile stabilite se aruncau la pământ, întinşi în formă de cruce pentru a se ruga.

Luther a fost un călugăr sincer; vreme de cincisprezece ani el va practica o asceză severă în mănăstire; aceştia vor fi şi cei mai chinuitori ani ai vieţi sale.

Luther ducea o viaţă extrem de riguroasă, sforţându-se să înfrângă relele firii sale, de care nu-l scăpase viaţa lui monahală, prin postiri, vegheri şi flagelări. Pentru a dobândi curăţia inimi, care să-l facă plăcut înaintea lui Dumnezeu, el nu se dădea înapoi de la nici un sacrificiu. „Întra-devăr” scria el mai târziu „am fost un călugăr evlavios şi am urmat regulile ordinului meu călugăresc cu mai multă severitate decât sunt în stare să mă exprim. Dacă vreodată un călugăr ar putea să câştige cerul prin faptele sale monahale, cu siguranţă că eu aş avea dreptul acesta. Şi de aş fi continuat aşa mai multă vreme, mi-aş fi chinuit trupul până la moarte.” Ca urmare a acestor mortificări chinuitoare, sănătatea sa fu slăbită până într-atât că îi veneau spasmuri de leşin de ale căror urmări nu s-a vindecat niciodată pe deplin. Dar în ciuda acestor sforţări, sufletul său împovărat n-a simţit nici o uşurare, ba dimpotrivă, fu împins până la pragul deznădejdii.

Nimeni nu-l înţelegea pe Luther afară de vicarul general al ordinului Johannes von Staupitz. Izbit de chipul pălit al tânărului său subordonat acesta îi spusese într-o zi: „Pentru ce, dragul meu frate, te chinui cu aceste speculaţii şi gânduri prea înalte? Priveşte la coasta străpunsă a Domnului Isus la cruce, la sângele pe care El la vărsat pentru tine: acolo tu vei întâlni îndurarea lui Dumnezeu. În loc să te frămânţi, gândeşte-te la greşelile pe care le-ai făptuit, aruncă-te în braţele Mântuitorului. Pune-ţi încrederea în El, în dreptatea lui, în jertfa lui ispăşitoare săvârşită prin moartea Lui pe cruce. Nu fugi de El! Dumnezeu nu este împotriva ta. Tu eşti cel care te depărtezi de El. Apleacă-ţi urechea să asculţi pe Fiul lui Dumnezeu. El a coborât aici pe pământ asemenea unui om, pentru ca să te asigure de îndurarea divină…Priveşte la sângele pe care Domnul Isus l-a vărsat pentru tine; acolo vei afla harul lui Dumnezeu. În loc să te chinui să-ţi ispăşeşti păcatele, încrede-te în El, primeşte pentru tine jertfa pe care El a adus-o pe cruce.”

După doi ani de la intrarea în mănăstire, Luther a fost sfinţit ca preot, şi a oficiat prima liturghie, dar inima lui nu era mai împăcată cu Dumnezeu.

Aparent, totul era în regulă: înalta lui cultură teologică şi filozofică, darurile sale intelectuale extraordinare, elocvenţa sa au atras atenţia asupra lui. Nu avea nici douăzeci şi cinci de ani, când universitatea din Wittenberg l-a chemat să ocupe catedra de filosofie. De patru ori pe săptămână Luther ţine cursuri despre dialectica şi filozofia lui Aristotel, mai asistând în alte trei seri şi la discuţiile dintre studenţi.

La 9 mai 1508 îşi dă examenul de licenţă, fiind declarat baccalaureus biblicus al facultăţii de teologie, iar în 18 octombrie 1512 i s-a acordat titlul de Doctor în Teologie, atingând astfel punctul maxim al studiilor sale.

(va urma)

Iti recomand si:

Luther si reforma – 1

Luther si reforma – 2

Luther si reforma protestanta – 3

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi toate noutăţile.

© 2009 ganditorul.wordpress.com Apel la istorie!

John Wycliffe – prima parte

Wycliffe a fost unul dintre cei mai importanţi şi autoritari gânditori din Evul Mediu. Activitatea sa s-a desfăşurat în perioada grea a scolasticismului târziu, când ideile şi doctrinele noi accelerau trecerea la o perioada modernă a gândirii. Pe de o parte el a condus o mişcare de opoziţie împotriva bisericii medievale şi a unora dintre dogmele şi practicile sale fiind un precursor al reformei, iar pe de altă parte a fost cel mai proeminent filosof englez al celei de-a doua părţi a secolului al XIV-lea.

Deşi a trăit cu aproape 200 de ani înainte de Reformă, principiile învăţăturii sale s-au asemănat destul de mult cu cele ale lui Luther, Calvin şi alţi reprezentanţi ai reformei. Istoricii l-au numit pe Wycliffe “Luceafărul de dimineaţă al reformei”.  Avea renume de om pios, ager la minte, învăţat şi curat la inima

Viaţa

Wycliffe s-a născut în Anglia într-un sat mic, Ipreswell, aparţinând de regiunea Yorkshire în anul 1324 (este posibil ca naşterea sa fi avut loc mai devreme). Familia sa era de origine anglo-saxonă, locuitori vechi din Yorkshire. În perioada în care s-a născut, familia sa era numeroasă şi deţinea pământuri întinse, situate în general în jurul Wycliffe-on-Tees, Ipreswell fiind doar un cătun periferic al domeniilor aparţinand familiei sale.

Şi-a petrecut ce-a mai mare parte din viaţă la Oxford  unde a arătat interes fată de ştiinţele naturale şi matematica, dar s-a înscris la studiul teologiei, dreptului bisericesc şi filosofiei. Dialectica sa ascuţită şi scrierile sale dovedesc o bună cunoaştere a dreptului roman şi englez ca şi cunoşţinte solide de istorie. Wycliffe a studiat cu precădere filosofia lui Aristotel şi s-a aplecat asupra teologiei lui Augustin.

A urmat cursurile lui Merton  în 1356, masterul în arte la Balliol iar între 1366 si 1372 a devenit Doctor of Divinity, cea mai înaltă treaptă a doctoratului din Marea Britanie, cu studii în domeniului teologiei sistematice. În 1378 este numit profesor la universitatea Oxford  iar doi ani mai tarziu a fost prezentat de către colegiu parohiei Lutterworth (Leicestershire) unde este numit paroh. Obținând licența în teologie Wycliffe a arătat un viu interes studiului Scripturii.

În 1381 părăseşte definitiv Oxfordul şi se instalează la Lutterworth (Leicestershire) unde moare în 31 decembrie 1384.

Activitatea

Încă din 1360 Wycliffe a luat parte la lupta dintre universitatea Oxford şi ordinele cerşetoare: franciscan şi dominican, care acaparaseră aproape toate demnităţile bisericeşti.

În timpul lui Anglia era vasală încă din vremea regelui Ioan fără Ţară (1215) scaunului papal care îi cerea în fiecare an plata unui impozit. Când papa Urban al V-lea a cerut regelui Edward al III-lea să plătească suma de 1000 de mărci ca parte a datoriei faţă de scaunul papal, parlamentul englez s-a opus cerând regelui să nu accepte o cerere care răpea independenţa statului. Wycliffe devine acuzator sau procurator împotriva papalităţii. Pentru că nemulţumirea faţă de Papa creştea a apărut ideea ca biserica din Anglia să se supună autorităţii de stat, idee pe care Wycliffe a promovat-o cu caldură. Wycliffe slujea în aceasta perioada ca şi consilier teologic al Guvernului şi a compus un tratat polemic în care vorbea despre tribut şi prin care căuta să apere un călugar, fără nume, de conducerea parlamentului şi a guvernului. Acest tratat politic a însemnat intrarea lui  Wycliffe în politică în jurul anilor 1365/1366.

Participarea pregnanta a lui Wycliffe în politică a început odata cu congresul de pace de la Bruges. În 1374 negocierile erau purtate între Franţa şi Anglia şi, în acelasi timp, membri ai comisiei engleze negociau cu trimişi papali asupra problemei bisericeşti iar Wycliffe făcea parte dintre aceştia din urmă ca urmare a unui decret datat în 26 iulie 1374. Opoziţia virulenta împotriva sistemului de la Avignon a pus capăt negocierilor de pace.

În lucrarea De domenio divino, Wycliffe combate cu severitate corupţia şi lăcomia prelaţilor şi a călugărilor, care au pus mâna pe posturile de conducere şi deţineau mari proprietăţi, afirmând că numai Dumnezeu poate avea suveranitate deplină. El susţine ca nu e permis bisericii sa aibă bunuri temporale şi că puterea civilă poate să retragă clerului aceste bunuri de care se abuzează.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi toate noutăţile.

© 2009 ganditorul.wordpress.com Apel la istorie!