Luther si reforma protestanta – 7 (cele 95 de teze)

Secolul al XVI –lea, a fost o epocă ce a ştiut să profite de păcatele sale, iar posibilitatea de a păcătui fără să-ţi faci prea multe griji în legătură cu consecinţele păcatului era extrem de atrăgătoare. Această posibilitate era oferită mai ales de ceea ce se numea Indulgenţă sau „negoţul sfânt”. Indulgenţele erau legate de sacramentul catolic, al confesiunii şi reprezentau: „iertarea totală sau parţială a pedepselor pe care, în urma păcatelor, trebuia să le îndure fiecare pe pământ sau în purgatoriu. Pentru a dobândi această iertare, este indispensabilă starea de graţie iar operele pioase nu sunt decât o ocazie sau, ca să spunem aşa, un ajutor: rugăciuni, posturi, pelerinaje, frecventarea bisericilor şi pomeni”.

Indulgenţa care a provocat izbucnirea de furie a lui Luther, era predicată de cel mai zelos dintre vânzătorii de indulgenţe, călugărul dominican Johannes Tetzel, care făcea parte dintr-o campanie de propagandă de opt ani in Germania. Concepţia acestui program era un amestec de cinism, disimulare şi mizerie comercială ce implica Vaticanul, primatul Germaniei, arhiepiscopul de Mainz Albrecht şi cartelul bancar Fugger din Augsburg. Sumele încasate urmau să fie folosite parţial pentru construirea noii bazilici Sfântul Petru, care părea să înghită toţi mai mulţi bani

La început Luther s-a gândit să scrie o serioasă lucrare teologică în legătură cu comerţul indulgenţelor dar în final s-a hotărât să poarte o dispută  deschisă despre acest subiect. Astfel la 31 octombrie 1517 Luther afişează pe poarta principală a Bisericii Castelului din Wittenberg 95 de teze, referindu-se în special la indulgenţe si la valoarea faptelor bune. Aceste teze au fost bomba care va face catolicismul să explodeze.

Luther continuă să vorbească împotriva discursurilor lui Tetzel prin Predica despre indulgenţe şi îndurare în care foloseşte pentru prima dată de limba germană pentru a le spune oamenilor într-o limbă pe care aceşti o înţeleg, că indulgenţa nu înseamnă decât iertarea de pedepse date de Biserică  nu de Dumnezeu.

Eforturile Papei Leon al X –lea de a-l aduce pe Luther la Roma pentru a-şi repudia doctrina au eşuat datorită refuzului electorului Friederich al Saxoniei de a-i preda papei pentru a fi judecat pe unul dintre supuşii săi.Toată lumea cunoştea incidentul petrecut cu aproape un secol în urmă, când „ereticul” ceh Jan Hus fusese convins să părăsească ţara natală, pentru a-şi sfârşi zilele ars pe rug pentru erezie, condamnat de un conciliu ecleziastic, întrunit intr-o ţară străină. Aşa că Luther trebuie să fie supus unei audieri disciplinare, aceasta trebuia să se petreacă pe pământ german.

Papalitatea a încredinţat această sarcină unui dominican expert în scrierile lui d’Aquino, cardinalul Cajetan. Acesta la convocat pe Luther la o întâlnire la Augsburg, şi a încercat timp de câteva zile să-l convingă ca apucase pe căi greşite. La început, Cajetan îşi ia rolul unui tată binevoitor faţă de un fiu răzvrătit, insistând că Luther pentru a fi iertat, trebuie să dea ascultare celor trei porunci ale Sanctităţii Sale: să se lepede de toate rătăcirile sale; să nu le mai predice în faţa nimănui; să nu mai tulbure niciodată pacea Bisericii.

Ceea ce debutase ca un exerciţiu de înţelepciune, a degenerat rapid intr-o încercare de-a-l constrânge pe Luther prin ameninţări. Dar Luther era de neclintit. El îşi exprimase de la început opiniile şi conştiinţa nu-i permitea să le modifice. El a afirmat că şi-ar fi schimbat punctul de vedere, dacă i s-ar fi arătat în Biblie dovezi cum că greşea.

(va urma)

Iti recomand si:

Luther si reforma – 1

Luther si reforma – 2

Luther si reforma protestanta – 3

Luther si reforma protestanta – 4

Luther si reforma protestanta – 5

Luther si reforma protestanta – 6

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi toate noutăţile.

© 2009 ganditorul.wordpress.com Apel la istorie!

Luther si reforma protestanta – 6 (cauzele reformei)

Nimic printre noi, oamenii, nu se poate schimba la clipeala ochiului. De fiecare dată evenimentele cu adevărat impact asupra umanităţii sunt anunţate de diverse semne, mici şi nebăgate în seamă sau mari şi discutate cu aplomb şi se bazează pe o cauzalitate conturată în timp. Şi reforma protestantă a fost anunţată de astfel de semne şi s-a grefat pe un teren solid a unor cauze ce nu mai puteau fi înlăturate.

Cauzele religioase sunt numeroase. Prea desele frământări, dispute, neînţelegeri şi schimbări din sânul conducerii Bisericii romano-catolice au slăbit mult autoritatea Papei care cumula funcţiile de monarh şi conducător suprem al Bisericii. Viaţa libertină a unor cardinali, episcopi, preoţi, abaţi  scandaliza pe credinciosul de rând, care criticau vehement abaterea clerului de la perceptele creştinismului.

În ce priveşte viaţa monahală, averile şi veniturile mănăstirilor nu erau folosite în acţiunile filantropice, călugării adoptaseră o viaţă mondenă, regulile ordinelor călugăreşti nu mai erau respectate, existând dese litigii între abaţii mănăstirilor, ca şi între călugări şi preoţi. De asemenea persecuţile Inchiziţiei, prin superficialitatea acuzaţiilor şi execuţiile nejustificate, au contribuit la atitudinea de repulsie, ură si îndepărtare faţă de instituţia bisericească.

Cauze politice: pe la mijlocul secolului al VIII-lea, papalitatea reuşeşte cu ajutorul regelui franc, să întemeieze un stat papal sub numele de Republica Romanorum. Devenind  astfel şi şef de stat, papa a fost suspectat  că nu se mai poate ocupa exclusiv de problemele spirituale. Ba chiar, noile state naţionale centralizate din nord-vestul Europei se opuneau conceptului de Biserică Universală, care pretindea jurisdicţie asupra statului naţional şi asupra conducătorului acestuia.

Cauze sociale: schimbările care au avut loc in structura socială accelerau deziluzia omului medieval în legătură cu Biserica Romană. Dezvoltarea oraşelor şi apariţia unei clase de mijloc prospere în oraşe, a creat un nou spirit de individualism. Cetăţenii din clasa de mijloc nu erau aşa de docili cum fuseseră strămoşii lor feudali şi chiar meşteşugari din oraşe şi muncitorii agricoli începeau să-şi de seama că ceva nu era în regulă in această ordine socială în care ei erau asupriţi de cei de deasupra lor în societate.

Cauze economice: occidentul medieval a fost aproape fără întrerupere un univers al foamei şi calamităţilor. Sabia şi focul ferrum et ignis, foametea, molima, catastrofele naturale, tâlhării şi jafurile, sunt câţiva dintre siniştrii protagonişti ai lumii medievale.

Cauze culturale: ceea ce caracterizează societatea premergătoare Reformei, este dorinţa ei de libertate în viaţa de stat, în viaţa religioasă, culturală si artistică şi gustul ei pentru individualism.

Sfârşitul Evului Mediu, în afară de credinţa religioasă, care a produs minunatele catedrale gotice, a fost plin de patimi şi zgomot, de nedreptăţi, de sânge şi de lacrimi. De aceea, întreaga societate medievală, a respirat uşurată la apariţia umanismului când ea a putut să se bucure din plin de surâsul optimist al renaşterii, care a pregătit în istoria lumii epoca modernă.Descoperirea tiparului, revoluţie tehnico-culturală atribuită lui Guthenberg, va oferi oamenilor de cultură posibilitatea răspândirii operelor cultural-stiinţifice, dar şi a numeroaselor satire şi pamflete la adresa Bisericii şi a slujitorilor ei.

În ciuda tuturor acestor cauze, Reforma Protestanta nu s-ar fi produs, dacă nu ar fi apărut omul care i-a dat curs şi a realizat-o, Martin Luther.

(va urma)

Iti recomand si:

Luther si reforma – 1

Luther si reforma – 2

Luther si reforma protestanta – 3

Luther si reforma protestanta – 4

Luther si reforma protestanta – 5

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi toate noutăţile.

© 2009 ganditorul.wordpress.com Apel la istorie!