[A apărut cartea Adam şi Cristos scrisă de Iosif Birau. Detalii aici]

Este luni si este trecut bine de 12. Ma ingan cu munca si ea nu vrea deloc sa se lipeasca de mine. Gandul imi zboara prea des catre Vicov, catre Iosif, dragul meu Iosif si catre tot ce a fost. Sunt ravasit! Incerc sa scriu cate ceva si nu iese mai nimic, incerc sa ma regasesc, sa nu mai plang, sa reincep viata. Si nu pot! Si parca nici nu vreau…
Miile de ganduri cu privire la Iosif se intersecteaza in mintea mea si nici unul nu vrea sa iasa la iveala si sa ma mangaie cu adevarat.
Incuietoarea de la biroul in care stau a fost pusa impreuna cu el. Ne-am cam chinuit…stau si ma uit la ea si imi vine sa zambesc imaginandu-mi-l dar zambetul mi se sterge repede. Ma simt asa de dator fata de el si datoria asta ma incarca si mai mult stiind ca nu o voi putea plati niciodata. Stiu, daca ar fi aici mi-ar spune: “lasa mai Ciprian, nu te mai gandi tu la asta” dar pur si simplu nu ma pot opri sa nu ma gandesc.
A inceput o noua zi…si nici o zi nu va mai fi la fel. Ma tot intreb ce vrea Dumnezeu sa imi transmita prin moartea prietenului meu. Stiu, unii dintre voi si-au pierdut si ei prietenii si … dar parca nu este la fel. Eu imi fac foarte greu prieteni. Dar cu Iosif a fost altfel, a fost o prietenie zidita in timp, o dragoste care se inalta prin vreme…Acum am ramas mai gol, mai sarac, mai pustiu…
Nu mai pot scrie! Nu imi mai gasesc cuvintele, coerenta. Voi incepe sa imi caut nadejdea, pentru ca noi, cei care credem in Datatorul Vietii, nu suntem ca cei fara nadejde cand viata se termina… Cativa tineri din Vicov au cantat la inmormantarea lui despre acea noua zi de care v-am vorbit in postul trecut.. va las si pe voi sa o ascultati!

Mai multe imagini din acea trista zi puteti gasi aici: www.youtube.com/birauiosif