[A apărut cartea Adam şi Cristos scrisă de Iosif Birau. Detalii aici]
A trecut un an de când Soarele Nepihănirii şi-a mai retras de pe pământul ostenit o rază. Un an fără Iosif.. ce mult a trecut şi ce greu a fost. Nu mă întrebaţi dacă am reuşit să accept că nu mai este şi nici dacă am găsit vreun remediu pentru dorul ce-mi arde sufletul aşa de des. A trecut un an şi parcă ieri se întâmplau toate, parcă ieri ne petreceam nopţile discutând, parcă ieri îmi zâmbea, mă sfătuia, mergeam la cursuri împreuna şi învăţam alfabetul unei prietenii adevărate. Parcă ieri am discutat ultima dată la telefon, parcă ieri am primit năprasnica veste şi parcă ieri l-am înmormântat în lacrimi. Atâtea momente frumoase şi bucurii trăite împreună, îngrămădite în camera inimii alături de lacrimi, durere şi dor.
Astăzi nu mai vreau să plâng, las ca şuvoiul lacrimilor să inunde tăcut nestinsul dor al inimii mele. Nu plâng ci tac, închid ochii şi-aştept “dimineaţa revederii”.
A trecut un an dar ce este el pe lângă veşnicia pe care o vom petrece împreună?!
Alte articole despre Iosif:
