Iertarea deplina

(20 ianuarie, dimineata – Genesa 49-50)

Genesa 49

Un capitol al viitorului în prezent. Scris sub forma unei poezii evreieşti, acest capitol reuşeşte să îmbine elemente stilistice de o frumuseţe aparte cu dezvăluiri extraordinar de precise ale viitorului.

Din vorbele pe care Israel le adresează fiilor săi înţelegem încă o dată că viaţa unui om nu este un destin implacabil, fără putinţă de a intervenii asupra desfăşurării ei, fără capacitate de a-i schimba cursul. Fapta de astăzi este viitorul de mâine, obișnuita zilei este caracterul viitorului. Ruben este pedepsit din cauza desfrânării sale, Simeon şi Levi din cauza mâniei lor greu de stăvilit, Iuda este binecuvântat datorită îndrăznelii sale şi a vitejiei de leu.

Remarcabilă este şi încrederea de care Iacov dă dovadă în ce priveşte promisiunile lui Dumnezeu făcute părinţilor săi sau Lui. Atunci când dă fiilor săi partea de moştenire, Israel împarte ţara care nu era a lui dar care îi era promisa de Dumnezeu. Orice promisiune făcută de El, pentru Iacov este o realitate a zilei in care trăieşte pentru ca atunci când promite Dumnezeu, El cu siguranţă se va ţine de promisiune.

Genesa 50

Israel murise. Fiul său, Iosif i-a asigurat o înmormântare fastuoasă, vrednică de un părinte de rege. Dar moartea lui încheia un capitol în viaţa lui Iosif şi mai ales în cea a fraţilor săi. Descoperim că fraţii lui Iosif au gândit tot timpul că tatăl lor este o pavăză între ei şi răzbunarea legitimă a lui Iosif. Ce va face acesta acum când pavăza nu mai exista? Şi fraţii lui Iosif s-au temut. Împacă-te cu pârâşul tău cât timp eşti cu el pe drum pentru că poate să vină un moment când să fie prea târziu. Cere astăzi iertare, astupă astăzi găurile lăsate de comportamentul sau vorba rea! Iosif acordă încă o dată iertarea fraţilor săi, o iertare deplină care îl lasă să îi ajute în continuare!

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Dumnezeul lui Iosif

(19 ianuarie, dimineata – Genesa 46-48)

Genesa 46

Iacov pleca spre Egipt. Pe drum se opreşte să se închine şi primeşte din partea lui Dumnezeu certificarea acţiunii sale. Egiptul va fi casa lor pentru o perioadă, Egiptul va fi locul în care se va naşte o naţiune ce nu va mai putea fi scoasă din istoria omenirii. Egiptul este locul dureros al naşterii Israelului dar Iacov era prea bucuros şi Dumnezeu nu îi strică această bucurie ci îl însoţeşte. Iosif pregătise pentru familia sa atât locul în care să se aşeze, Gosen, cât şi modalitatea prin care aceştia rămâneau netulburaţi de către egipteni – păstorirea trebuia să fie slujba lor de bază.

Genesa 47

În faţa strălucitului faraon se prezintă păstorul Iacov. Unul deţinea bogăţiile acelei părţi de lume şi fiecare zi de foamete îl făcea şi mai bogat, Iacov deţinea promisiunile lui Dumnezeu şi fiecare zi care trecea îl apropia şi mai mult de împlinirea lor. Nu ne naştem egali, unii se nasc în casa lui Faraon, cu toate posibilităţile, îmbrăcaţi în purpură, alţii se nasc în casa lui Iacov având doar o haină pestriţă şi perspectiva turmelor. Şi cu toate acestea diferenţa o poate astupa doar Dumnezeu. Cel născut Faraon va conduce Egiptul ani buni doar onorific pentru că acolo era cel născut între păstori dar care avea de partea lui Cerul întreg.

Genesa 48

Nu ştim cât de mult din religia şi obiceiurile Egiptului a trebuit să accepte şi să practice Iosif, în fond era căpetenie cu mare vază şi sistemul politic de astăzi îşi are rădăcinile şi în cel de atunci. Ştim însă ca Dumnezeul adevărat a rămas tot timpul Dumnezeul său. Israel era pe moarte şi Iosif hotărăşte să îşi ducă copiii născuţi în Egipt înaintea tatălui său pentru binecuvântare. Sunt momente în care Iacov devine profetic şi cuvintele rostite de el în dreptul fiecăruia vor fi o sinteză a secolelor ce vor urma.

Încă o data Dumnezeu schimbă orânduirile oamenilor. Iosif ar fi vrut ca ordinea să se respecte: Manase şi Efraim şi nicidecum altfel dar, oricât de mult ar ţine Iosif, atunci când Dumnezeu alege, alegerea este definitivă: Efraim şi apoi Manase. Decizia Lui şi apoi hotărârile noastre, părerea Lui şi apoi părerile noastre.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Lacrimile iertarii

(18 ianuarie, dimineata – Genesa 43-45)

Capitolul 43

Drama continuă. Treceau zilele, una după alta iar criza era tot mai adâncă în ţară. Iacov nu se putea hotărî ce să facă în privinţa cererii acelui stăpân din Egipt: să îl trimită sau nu pe Beniamin cu fraţii săi. Mai trimisese odată pe Iosif departe de el şi până acum sufletul îi era ars de urmările acelei trimiteri. Dacă se hotăra să îl trimită, atunci trebuia să se pregătească pentru ce era mai rău. În plus stăpânul acela nici nu le era binevoitor. Dar pentru supravieţuirea celorlalţi trebuia să îl decidă, să rămână cu sufletul pustiu.

Şi iată-i din nou în Egipt. Stăpânul le oferea un privilegiu care îi înspăimânta. Sosirea la palatul lui Iosif a fost pentru fraţii lui prilej de mare îngrijorare. La masă au încercat să fie voioşi, să arate bunăvoinţă faţă de acela care îi putea lua robi. În celalalt colţ inima lui Iosif sângera. Paharul dulce al răzbunării îi provoca şi acum lacrimi. Ar fi fost atât de bine să se poată descoperi, dar, printre zâmbetele şi politeţurile aruncate şi de o parte şi de cealaltă Iosif pregătea ultima tranşă a plăţii trecutului său zbuciumat, ultimul test pentru fraţii săi. Ieşind în dimineaţa aceea pe porţile cetăţii fraţii lui Iosif s-au simţit uşuraţi, credeau că au reuşit să plece toţi cu mâncare.

Capitolul 44

La Beniamin este paharul! O veste ca un trăsnet! Aşadar au pierdut totul şi odată cu Beniamin era pierdut şi tatăl lor. Beniamin va fi robul acelui stăpân fără inimă din Egipt, cu siguranţă ca el le înscenase totul. Acolo, la porţile cetăţii, fraţii lui Iosif dădeau ultimul test al familiei care se va transforma în naţiune. Puteau să îl lase pe Beniamin acolo şi să plece, doar aveau experiență în astfel de fapte. Dar nu, de data aceasta toţi se întorc pentru a mijloci pentru cel care era inima tatălui lor. Văzându-l pe Iuda cum mijloceşte pentru Beniamin, pentru tatăl său, Iosif pricepe: testul luase sfârşit, mânia şi răzbunarea nu îşi mai aveau locul.

Capitolul 45

Un capitol emoţionant. Durerea zilelor de temniţă, a acuzării pe nedrept, a depărtării de casa tatălui său, toate acestea deveneau istorie pentru Iosif. Iertarea este un fapt aproape nefiresc dar odată ce ea intervine în vieţile noastre, râul lacrimilor, al dulcilor lacrimi, se dezlănţuie. Relaţiile sfărâmate altă dată, sunt puse laolaltă de lacrimile iertării, evenimentele care altă dată ne răneau acum primesc o altă conotaţie, una pe care o vedem în lumina lui Dumnezeu.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Iosif şi iertarea

(17 ianuarie, dimineata – Genesa 41-42)

Capitolul 41

Ceasul lui Dumnezeu merge greu dar nu întârzie niciodată. Venise vremea lui Iosif. Anii de temniţă se sfârşeau, lecţiile le învăţase, era timpul să păşească la alt nivel. În faţa lui Faraon, bărbat de acum,  Iosif nu se sfieşte să-L recunoască pe Dumnezeu drept autor al viselor, capabil să împlinească ceea ce îşi propune, un Dumnezeu cu o voinţă proprie, independent de dumnezeii Egiptului, un Dumnezeu care conduce cu mână tare istoria naţiunilor. Pentru această îndrăzneală putea să cunoască din nou vitregiile închisorii sau chiar moartea. Dar nimic nu este mai important pentru Iosif decât să rămână de partea Celui care i-a mângâiat inima în pribegia lui.

Faceţi cunoştinţă cu Ţafnat-Paeneah (Descoperitorul de taine). El s-a născut departe de orice posibilitate umană de a fi important în Egipt. A fost urât de fraţii săi, vândut ca sclav, îngrijitor în casa lui Potifar. A refuzat ocazia oferită de soţia lui Potifar, ocazie de a fi un întreţinut cu un cuget murdar şi a preferat puritatea chiar dacă aceasta însemna închisoarea. Îl alege de fiecare dată pe Dumnezeul părinţilor săi chiar dacă este departe de familie, străin într-o ţară străina cu prea multe experienţe care îl puteau determina să fie supărat pe acest Dumnezeu. Iosif evreul ajunge Ţafnat-Paeneah tocmai pentru ca atunci când Dumnezeu este de partea ta nu există uşi pe care să le poată închidă oamenii.

Numele copiilor săi ne vorbesc însă despre inima lui Iosif, o inimă în care tristeţea avea un locaş bun iar dorul creştea nealinat, o inimă în care durerea trădării îşi cânta adesea balada plină de lacrimi. Manase (Uitare) exprimă dorinţa lui Iosif de a scoate din inimă ceea ce îi întrista zilele, Efraim (Rodire) îi aminteşte de fiecare dată că oricât de mare succes ar avea, pentru el Egiptul este o ţară a întristării.

Capitolul 42

Începe cel mai agonizant episod al iertării din Sfânta Scriptura. Iertarea este un act uman aproape nefiresc, iertăm greu, dureros de greu şi Iosif nu face excepţie. Ar fi putut ca acest episod dintre el şi familia sa să se termine în două versete, în câteva cuvinte dar procesul iertării lui Iosif se întinde pe câteva capitole. Îi vede venind şi îi recunoaşte, le vorbeşte aspru şi prin tălmaci deşi le cunoştea graiul, îi acuză de spionaj, îi face să cunoască temniţele egiptene plătindu-le parcă cu aceeaşi monedă. Lacrimile lui Iosif sunt lacrimile stârnite de o rana aşa de veche şi aşa de adâncă. Plângea şi bandajul de pe rană era smuls producându-i  şi mai multă durere. Iertare? O nu, Dumnezeu întorsese şi pentru el roata vieţii! Vorbele lui Iacov de la sfârşitul capitolului măresc şi mai mult dramatismul acestei istorii. Era poate prea mult pentru bătrânul Iacov, durerea intrase în sufletul lui odată cu pierderea lui Iosif şi acum era smuls şi Beniamin.

Iertarea vindecă rănile celui greşit dar mai ales celui căruia i s-a greşit. Dar iertarea este un proces aşa de dificil!

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Iosif Augustin – bucuria de fiecare zi!

Cum este sa fii parinte? Ca si cand ai avea tot timpul o sursa nesecata de bucurie. Te intorci de la lucru – ea este acolo. Vii de la biserica – ea este cu tine. Te duci la piata – este in inima ta. Indraznesc sa spun ca un copilas este modalitatea prin care Dumnezeu a vrut si a reusit din plin sa ne uimeasca pe noi: eu si Emiliuta. Este o scrisoare de dragoste primita din cer pe care o citim in fiecare minut si nu ne mai saturam.

Un copil inseamna bucurie, o bucurie de nedescris… si numai parintii stiu asta.

[slideshow id=2666130979419425297&w=426&h=320]

De ce Iosif? Dar Augustin?

Sunt cateva intrebari care se repeta atunci cand in viata ta a intrat un copilas. Din cate am constatat eu, dupa intrebarea: “Ce este, fata sau baiat?” este cea legata de nume: “… dar cum il cheama?

Numele unui om este important!  Suntem si vom fi chemati pe nume (Isaia 43:1). De multe ori, in Sfanta Scriptura stergerea si uitarea numelui se poate constitui intr-o pedeapsa crunta iar pastrarea numelui pentru vesnicie este o rasplata mult ravnita (Isaia 56:5, Isaia 48:19). Marii scriitori ai lumii, filosofii si oamenii de stiinta au dorit ca numele lor sa ramana cunoscut si astfel, prin intermediul numelui, ei sa dainuiasca peste secole. Spunem Mihai Eminescu si ne gandim la poezie, Caragiale si ne apare in minte “O noapte furtunoasa”, Einstein si ne gandim la geniu, Adolf Hitler si ne infioram la gandul raului devenit lege, Maica Tereza si intelegem ce inseamna o viata dedicata slujirii.

E dificil sa iti alegi nume pentru bebelusul tau. Stai cumva suspendat intre prezent si viitor si te gandesti cum ai vrea, cum ar trebui sa fie strigat el, cel abia nascut. Si nu doar acum ci peste ani si ani. Iti doresti sa legi de acel nume si o poveste, o poveste care sa il inspire cand va fi mare, care sa ii dea curaj dar si sa nu il faca sa se rusineze de numele ce il poarta. Iti doresti muzicalitate in numele lui, vrei sa inlaturi orice posibilitate de diminutivare nepotrivita dar mai presus de toate se inalta rugaciunea ca El sa il cunoasca pe nume. Pe numele dat de tine! Ca El sa dea har si sa innobileze numele ales de o viata aleasa.

De ce Iosif? Pentru ca dintre toti prietenii cu care m-a haruit Tatal, Iosif a avut un rol aparte. El, om linistit si retras, ganditor si studios, discret si placut la vorba, cu o viata ca un mare indicator spre har, el mi-a marcat viata asa cum nimeni nu cred ca o va mai face. A plecat devreme dintre noi, prea devreme imi spun in fiecare zi. Inca ma intreb de ce El, Creatorul, a decis sa intre intai moartea in viata mea si apoi viata. Dar stiu ca atunci cand imi voi stiga fiul, numele prietenului meu si amintirea lui vor reveni la viata. Iosif va dainui prin Iosif. De aceea Iosif!

De ce Augustin? Am vut sa raman la primul nume, sa nu mai adaug nimic dupa el, crezand ca nu voi gasi nimic demn. Am gasit insa. Augustin tradus din latina insemna a creste, mare, venerabil dar si revenit si aceasta din urma traducere ma incanta cel mai mult. Cel care a impodobit acest nume cel mai frumos este recunoscut de catre Biserica Catolica drept sfant, de Biserica Ortodoxa drept fericit si de catre toti drept unul dintre cei patru Parinti ai Bisericii Occidentale. Este vorba de Augustin de Hipona, episcop, filosof si teolog. A cochetat cu retorica, a studiat filosofia iar opera lui teologica a avut un mare impact asupra gandirii europene si l-a influentat pe Luther. Ma impresioneaza la Augustin cautarea lui febrila dupa adevar. Trece prin mai multe etape pana ajunge crestin si niciodata nu se multumeste cu putin, de fiecare data pune intrebari si raspunsurile il determina la actiune. Pledeaza pentru separarea puterii seculare de biserica si pentru libertatea individului calauzit de har. Sinceritatea lui Augustin din Confesiuni (carte autobiografica) este cuceritoare.

De ce Iosif Augustin? Pentru ca inseamna Iosif Revenit! Pentru ca ambele nume au in spate oamenii care le-au infrumusetat, le-au dat sens.

Mai gol, mai sarac, mai pustiu!

[A apărut cartea Adam şi Cristos scrisă de Iosif Birau. Detalii aici]

Este luni si este trecut bine de 12. Ma ingan cu munca si ea nu vrea deloc sa se lipeasca de mine. Gandul imi zboara prea des catre Vicov, catre Iosif, dragul meu Iosif si catre tot ce a fost. Sunt ravasit! Incerc sa scriu cate ceva si nu iese mai nimic, incerc sa ma regasesc, sa nu mai plang, sa reincep viata. Si nu pot! Si parca nici nu vreau…
Miile de ganduri cu privire la Iosif se intersecteaza in mintea mea si nici unul nu vrea sa iasa la iveala si sa ma mangaie cu adevarat.
Incuietoarea de la biroul in care stau a fost pusa impreuna cu el. Ne-am cam chinuit…stau si ma uit la ea si imi vine sa zambesc imaginandu-mi-l dar zambetul mi se sterge repede. Ma simt asa de dator fata de el si datoria asta ma incarca si mai mult stiind ca nu o voi putea plati niciodata. Stiu, daca ar fi aici mi-ar spune: “lasa mai Ciprian, nu te mai gandi tu la asta” dar pur si simplu nu ma pot opri sa nu ma gandesc.
A inceput o noua zi…si nici o zi nu va mai fi la fel. Ma tot intreb ce vrea Dumnezeu sa imi transmita prin moartea prietenului meu. Stiu, unii dintre voi si-au pierdut si ei prietenii si … dar parca nu este la fel. Eu imi fac foarte greu prieteni. Dar cu Iosif a fost altfel, a fost o prietenie zidita in timp, o dragoste care se inalta prin vreme…Acum am ramas mai gol, mai sarac, mai pustiu…
Nu mai pot scrie! Nu imi mai gasesc cuvintele, coerenta. Voi incepe sa imi caut nadejdea, pentru ca noi, cei care credem in Datatorul Vietii, nu suntem ca cei fara nadejde cand viata se termina… Cativa tineri din Vicov au cantat la inmormantarea lui despre acea noua zi de care v-am vorbit in postul trecut.. va las si pe voi sa o ascultati!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=aP1BVjXAU6Y]
Mai multe imagini din acea trista zi puteti gasi aici: www.youtube.com/birauiosif