Ochelarii murdari ai lumii

(17 martie, seara – Marcu 15:1-25)

Erau adunaţi în jurul Pretoriului (odaia de judecată a lui Pilat) încă de la primele ore ale dimineţii. Se strânseseră acolo cu mic şi mare, bărbat şi femeie, tânăr şi bătrân pentru că era rost să se rupă monotonia sărbătorilor cu un eveniment ce făcea să tresalte fiecare suflet. Dinainte de răsăritul soarelui se răspândise vorba prin oraş că preoţii şi cărturarii i-au venit de hac Învăţătorului din Nazaret; se ştia că fusese judecat de însuşi marele preot şi găsit vinovat de blasfemie dar cine ştie câte se vor fi întâmplat la adăpostul întunericului din noaptea trecută? Ziua promitea să devină interesantă şi zdrenţuroşii din Ierusalim alături de oameni cucernici suiţi la praznic, de neamuri interesate de afaceri şi bogaţi blazaţi se îndreptau spre locul judecăţii lui Pilat.

După un interogatoriu fugar, obosit şi trist, neliniştit de mulţimea de afară şi alarmat de veştile rele de la Roma, Pilat iese înaintea evreilor pe care nu îi putea suporta, împreuna cu tăcutul prizonier. Nici nu păşeşte bine în faţa acelei gloate că şi aude cerut cu neruşinare darul de sărbătoare: un prizonier liber. “Voiţi să slobozesc pe Împăratul iudeilor?”. La început  se auzi pe la colţuri numele Baraba, nume  preluat de tot mai multe voci până multimea deveni una: “Nu împăratul ci vagabondul, nu regele ci cerşetorul!”. De aici şi până la dorinţa de a se îmbăta cu sânge nevinovat  mai era doar un pas şi mulţimea setoasă îl făcu fără să stea pe gânduri.

Ştiu că au fost influenţaţi şi ştiu că în acea vreme preoţimea avea un rol împortant în conştiinţa fiecărui individ. Ceea ce este însă şocant este lipsa de ezitare a unei mulţimi care mai ieri asistase la învăţăturile Împăratului, se săturase din pâinea Lui şi se simţise încurajată de cuvântările pline de speranţă. Văzură oameni vindecaţi şi demoni izgoniţi şi nu erau străini nici de posibilitatea ca El să fie Mesia şi cu toate astea strigă: răstigneşte-L! Îi văd parcă aievea, arşi de soare, vlăguiţi de jugul roman, cu ochii numai văpăi şi cu sufletul cârcit. Atunci, acolo ei făceau greşeala care se lipeşte adeseori şi de sufletul omului modern, presupus emancipat: alegeau imediatul în detrimentul viitorului, vizibilul în detrimentul invizibilului glorios, non-valoarea primită rapid în detrimentul comorii ce trebuie aşteaptată.

Fiul tâmplarului din Nazaret avea un discurs frumos, înăltător, diferit de tot ce auzise poporul ales până atunci. Învăţătura lui despre Dumnezeire era atrăgătoare, minunile Lui îl puteau dovedi măcar un mare profet şi puterea Lui putea proveni direct din cer dar El era propovăduitorul unei Împărăţii care vine, al unui viitor care trebuie aşteptat cu răbdare. Baraba? Hm, Baraba era fiul veacului iar veacul îşi iubea mult fiii. El luptase împotriva romanilor, nu promitea nimic pentru viitor dar acum era gata să pună mâna pe cuţit şi să taie jugul greu ce apăsa asupra lor. Sorţi de izbândă nu avea dar pentru că încercase şi era dispus să continue în nebuneasca-i încercare era mai de dorit decât Regele  Împărăţiei de dincolo!

Nu îi judecaţi prea tare pe evrei, acţiunile noastre nu sunt cu nimic mai presus de ale lor. Suntem şi astăzi înclinaţi să ne uităm efemeritatea şi să alegem ceea ce este rapid, uşor de obţinut şi cu avantaje imediate. Alegem să ne îngrijească alţii copiii sau să îi educe televizorul în timp ce noi ne ocupăm de lucruri “cu adevărat importante”: parvenire socială şi economică. Alegem predicile subiective în locul studiului atent, video în locul cărţii, mulţime în locul solitudinii, zgomot în locul liniştii, bani în locul valorilor. O, de câte ori ne sunt orbiţi ochii de neghina pe care o culegem înfriguraţi şi cât de rar mai vedem adevăratele valori.

Oare cum ar arăta lumea din jurul nostru dacă am da jos, încet şi cu emoţie, ochelarii murdari ai veacului şi ne-am lăsa ochii să privească prin prisma Împărăţiei?

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Distribuie:

Şi eu un Pilat?!

(14 februarie, seara – Matei 27: 1 – 26)

Pilat dispreţuia Iudeea şi ura faptul că ajunsese guvernator în acel colţ uitat de lume dar înţesat de probleme, superstiţii ieftine şi ritualuri pe care pur şi simplu nu le înţelegea. Nu de puţine ori cădea pe gânduri cu privirea în zare plimbându-se aievea pe colinele oraşului etern, răsfăţându-se în elegantele băi publice şi participând la frumoasele evenimente mondene. Dar în politică este ca în viaţă, astăzi sus mâine jos, astăzi preferat iar mâine un ingrat . Împăratul nu îl mai avea la inimă şi acum trebuia să putrezească la marginea imperiului printre aceşti păgâni. Îl mai delecta, din când în când, posibilitatea de a ucide cu sânge rece câţiva dintre evreii veşnic puşi pe harţă, întotdeauna gata de revoltă.

Şi în acea dimineaţa evreii aveau chef de ceartă. Îi aduseră la palat un împricinat pe motive religioase şi cereau cu  neruşinare răstignirea lui cât mai rapidă şi neobrăzaţii îl avertizară că dacă nu făptuieşte repede ce vor ei îl vor acuza de lipsă de prietenie cu Cezarul. Multe dureri de cap îi dădea această palmă de pământ!

Ştia că Isus din Nazaret nu este vinovat, ştia că la mijloc sunt maşinaţii politice şi ştia că îi era în putere să oprească acest complot, doar el era guvernatorul, reprezentantul Cezarului, el avea armatele şi el avea puterea. Iar perfidia acestor acuzatori merita o palmă peste obraz dar… se apropie de Prinţul Salvării şi nu văzu îl El decât un om îmbrăcat într-o haină ruptă şi plină de sânge, cu faţa desfigurată de palmele şi pumnii primiţi. “Eşti Tu Împăratul Iudeilor?” întrebă Pilat cu glas răsunător şi aproape distrat. Ce putea răspunde acest oropsit al sorţii, acest neglijat al zeilor, acest bărbat sărman care nu ştia să se pună bine cu partidele politice din ţara lui. Auzi, împărat… “Da, sunt!” veni răspunsul blând dar care nu lăsa nici o urmă de îndoială. Ce siguranţă în glas! Pilat s-a întors către Isus şi a început să îi turuie toate acuzaţiile pe care le auzise dar nu primi nici un alt răspuns. “Stăpâne, stăpâna mea şi soţia ta îţi transmite să nu ai nimic de a face cu neprihanitul ăsta!” “Pleacă, ieşi afară!” urlă Pilat sătul de Iudeea şi de toate superstiţiile ei. El era bărbat de arme, nu credea în vise.

Îl târî pe Isus la locul de judecată, îl aduse şi pe Baraba şi îi supuse alegerii poporului. Nu-i venea să creadă ce scandau evreii: îl doreau pe criminalul de Baraba în locul Celui despre care auzise de bine. Ce putea face, avea o regiune de condus, ura revoltele, nu mai avea nevoie de alte vorbe rele despre el la Cezar. “Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” le strigă spălându-şi cu furie mâinile. Sărmanul Pilat nu ştia că apa nu poate să spele crima şi să înlăture pata de sânge nevinovat de pe sufletul lui.

Îl judecăm pe Pilat dar de câte ori nu suntem în postura lui? Avem puterea, putem decide ce este bine, putem lua apărarea celui care pare slab şi neajutorat, căzut şi fără putere dar propriile interese, propria imagine şi avantajele tăcerii sunt mult mai atrăgătoare. Decidem să rămânem ascunşi, să plecăm şi să pasăm decizia ajutorului în mâinile altuia în timp ce pe mâinele noastre apa spălării încă nu s-a uscat.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

Distribuie: