(18 martie, seara – Marcu 15:26-47)
În dimineaţa răstignirii străzile Ierusalimului erau martore evenimentului crucial al istoriei. Mulţimile care se îmbulzeau călcându-se pe picioare, preoţii care instigau şi ostaşii romani pe jumătate beţi erau cu toţii participanţi la un spectacol grotesc în care răzvrătirea credea că poate săpa mormânt Dumnezeirii. Acolo, în praful Iudeii, Dumnezeu scria cu degetul pe stâncă ultimele cuvinte ale declaraţiei de dragoste către pământenii înstrăinaţi de adevărata casă. Secole la rândul ne-am chinuit să descifrăm aceste cuvinte şi nici astăzi, când citim a mia oară relatările simple şi directe ale evangheliştilor nu putem înţelege pe deplin iubirea-I jertfitoare.
De fiecare dată când se discută de moartea Lui ispăşitoare sunt aduse argumentele de ordin teologic, cele care vin dinspre Dumnezeu spre oameni. Avem o multitudine de motive pe care le putem expune dintr-o răsuflare şi toate ne lasă să dormin liniştiţi gândindu-ne că Dumnezeu L-a trimis pe Cristos să şteargă prin moartea şi învierea Lui glorioasă condamnarea noastră. Dar oare de ce au hotărât să Îl omoare oamenii? De ce au fost mulţimile aşa de pornite împotriva Lui, de ce nu au avut somn preoţii şi pentru fiul unui tâmplar dintr-un sat obscur au tras sfori ce aveau să îi coste, au scos arginţi şi au găsit trădători?
Se ridicase ca un predicator şi începuse să vindece bolnavii, să elibereze îndrăciţii şi să aline suferinţele. Vorbea ca unul care avea putere şi în pustie înmulţise pâinile pentru acei năpăstuiţi ai sorţii. A pătrus în templu şi în loc să tacă şi să stabilească relaţii de prietenie cu marele preot a scos afară pe schimbătorii de bani şi nu s-a temut să vorbească împotriva corupţiei pe care toţi o vedeau dar o treceau sub tăcere. Nu a avut oameni care să se ocupe de imaginea personală, nu a ţintit poziţii înalte şi nu şi-a modificat discursul în funcţie de necesităţile momentului. A fost sincer, direct, iubitor cu cei neiubiţi de nimeni şi neînduplecat cu cei care îşi uitaseră menirea de păstori ai turmei Stăpânului. Nu a avut o agendă spirituală şi una politică, o mască pentru săraci şi una pentru bogaţi, o atitudine faţă de oamenii simpli şi alta faţă de cei care îi puteau aduce avantaje.
Rezultatul? Sistemul a făcut tot posibilul să se descotorosească de El. L-a cumpărat pe Iuda şi ameninţat pe Pilat, a adus martori mincinoşi şi au manipulat mulţimile stârnind în ele violenţa şi dezgustul faţă de Cel ce ieri le părea a fi singura soluţie. Toţi au strigat “răstigneşte-L” pentru că El reprezenta tot ceea ce ei nu puteau şi nu doreau să fie. Schimbarea pe care o aducea El cerea sacrificarea averilor şi a poziţiilor, inimă dedicată şi viaţă nouă.
Am transformat creştinismul într-un sistem în care Evanghelia a devenit forma lucrurilor şi nu fondul lor, formă care acapareaza limbaj şi înfăţişare exterioară dar uită să cuprindă trăire şi principii de viaţă. Am construit un sistem în care, încet dar sigur, ne-am cumpărat măşti de circumstanţă şi avem agende de lucru diferite, un sistem în care Biserica nu mai polarizează viaţa oamenilor ci decât patronează o anumită zi a săptămânii. A început să ne fie teamă să recunoaştem adevărul şi fiecare cuvânt îl cumpănin astfel încât să nu deranjăm pe nimeni, nici măcar pe cel care ne fură zilnic mărturia în lume. Evanghelia nu ne mai transformă pe noi, zi de zi în chipul Lui, ci noi o purtăm de la un pol al interesului la altul.
Sistemul nostru trebuie reformulat dar oare cine va fi gata să calce pe urmele lui Cristos şi să plătească preţul?
Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009
© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!
