Noi, cei prea obositi

by 2 Comments

(15 martie, seara – Marcu 14:27-53)

Noaptea se lăsa uşor peste Ierusalimul vremii. Mulţimile venite la praznic încercau să se liniştească în jurul focurilor de tabără. Undeva departe, la umbra falnicului Templu, Iuda cântărea cei 30 de arginţi şi ochii îi sclipeau de bucurie. Dacă era mult sau puţin nu ştia dar spera ca măcar cu atât să se aleagă după trei ani şi jumătate de însoţire a Celui care refuza cu putere să se încadreze în tiparul lui de mesia.

Ceilalţi ucenici au sfârşit tulburătoarea cină, au cântat cântările de laudă şi au ieşit în muntele Măslinilor alături de Învăţătorul lor. Erau obosiţi şi îl urmau ascultându-L tăcuţi. Doar Petru mai găsea resurse suficiente să vorbească dar era din nou un infatuat care se punea pe sine mai presus de ceilalţi. Hm, impulsivul Petru!

Iar Domnul le vorbea încurcat, cum obişnuia în ultima vreme. De ce ar mai pune întrebări pentru că oricum discursul Lui îi pierduse de mult?! Le vorbise de moartea Lui şi acum le spunea că va veni momentul, chiar în noaptea aceea, în care toţi vor fi scandalizaţi de El. Ce era aşa de diferit la noaptea aceea nu pricepeau prea bine dar El anunţa ca va fi noaptea trădării şi lepădării generalizate. Petru e singurul care mai găseşte resurse să se împotrivească şi spune cuvinte mari, face promisiuni greu de îndeplinit. Ceilalţi tac, prea obosiţi de a mai reacţiona, iar rugămintea Domnului de a veghea împreună cu El i-a prins cu ochii deja împăienjeniţi.

Punctul crucial din istoria omenirii se scria cu ei dar, tragedie, lor le era prea somn. Erau obosiţi după zbuciumul din ultimele zile, obosiţi de prea multă informaţie pe care nu apucară să o digere, să o înţeleagă, obosiţi … s-au aşezat pe pământ cu mâna sub cap şi L-au lăsat să se îndepărteze pentru rugă. Poate că şi-au spus că şi mâine este o zi, că şi mâine pot veghea, poate nu este nimic aşa de grav. Îl vedeau agitat, poate mai agitat decât oricând dar au tăcut şi şi-au văzut de somnul lor.

Oboseala pare să fie şi laitmotivul zilelor noastre. Informaţia ne bombardeaza cu repeziciune şi nu apucăm să înţelegem prea bine ce s-a întâmplat că detaliile problemei au şi fost schimbate. Lupta fină de supravieţuire ne-a vândut deja “faraonilor” moderni şi aceştia au devenit experţi în smulgerea vigorii pentru un pumn de bancnote murdare. Ne-am închis inimile în turnuri de oţel şi îi privim pe ceilalţi prin crăpătura îngustă a unei inimi egoiste şi ochii ne obosesc înainte de a înţelege detaliile despre ei. Îi judecăm, etichetăm şi aruncăm în tomberoanele existenţei nedemne de noi, iar acest sport, alături de neîncrederea cronică, ne oboseşte cumplit.

Alergăm besmetic spre împlinirea ce a devenit o fată morgana ce se arată ademenitoare după fiecare colţ din viaţă obligându-ne să o urmăm. Am obosit tot fugind după ea, nu am prins-o niciodata dar nici nu am încetat să sperăm în ziua în care fericirea ni se va arunca în braţe. În goana aceasta besmetică am uitat să mai intrăm în odihna Lui, se ne mai liniştim ochii în Cuvântul Speranţei şi să ne mai adăpăm sufletul în adevărata comuniune.

Suntem obosiţi deşi istoria se scrie şi cu noi. Nu mai avem ochi pentru comorile de lângă noi şi nici putere pentru a ne lăsa cuprinşi de starea de veghe. Nu mai simţim pericolul ce se cască sub fiecare pas spre lume şi am renunţat de mult să mai luăm în calcul importanţa spirituală a fiecărei zile.

Am obosit! Să ne oprim dar, să închidem telefoanele şi calculatoarele, să  ne lăsăm problemele la uşa locului de muncă, să ne apropiem familia şi să deschidem Cartea…

Nu plânge, citeşte-nainte!

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Noi, cei din noapte

by 2 Comments

(13 februarie, seara – Matei 26: 51-75)

Sunt nopți care parcă nu se mai termină, nopţi în care minutele par zile, orele par ani iar tenebrele te învăluie din toate părțile căpătând chip de monștri. Sunt nopţi în care speranţa se stinge, luptele devin abisale, puterile scad vertiginos şi sarcinile devin tot mai grele. În astfel de nopţi învăţăm să preţuim dimineaţa, ne îndrăgostim de lumină şi devenim admiratori înfocaţi ai oricărei prezenţe umane alături de noi, recunoscători pentru orice sprijin, oricât de mic.

În liniştea şi buna învoire din încăperea în care ucenicii serbau cina, nimic nu părea să anunţa o astfel de noapte. Ritualurile pe care Învăţătorul le făcea erau pline de mister … dar poate că mâine. şi ei ucenicii, vor înţelege tot de la El, despre ce era vorba. Învăţătorul le vorbea şi de trădare: dar care dintre ei să fie? Şi apoi, ce trădare să fie aceea, doar ei nu aveau nimic de ascuns, totul făcuseră în văzul lumii, întotdeauna erau pe uliţă, niciodată departe de oameni. Dacă vinde cineva, fie şi retrasul Iuda, cum să o facă, de ce şi cui? Au cântat cântarea, au ieşit la locul de odihnă şi au fost rugaţi să vegheze cu Domnul Isus dar nici atunci nici unul dintre ei nu pricepuse. Ochii le erau grei şi au adormit.

“Plecăciune, Învăţătorule!” zise Iuda înconjurat de soldaţi înarmaţi, slujitori ai preoţimii cu torţe şi numeroşi indivizi cu bâte. Sărutul lui rece a dat startul uneia dintre cele mai cunplite nopţi cunoscute de umanitate. Mântuitorul i-a întâmpinat paşnic şi s-a lăsat dus. A fost singurul care a controlat, ascuns şi tăcut, noaptea; nimic nu L-a luat prin surpindere. Ştia că venise la ai Săi dar ei l-au respins. Trăia această respingere şi era gata să-şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi; ceasul lui Dumnezeu bătuse şi timpul mântuirii era aproape.

Noaptea aceea va descoperi aspecte ascunse bine în sufletele celor din jur, aspecte ce trebuiau să iasă la iveală. Priviţi la Marele Preot, el, mândria lui Israel, reprezentantul lui Dumnezeu stă şi ascultă la ceas târziu mărturiile oamenilor de nimic doar cu speranţa că va putea să găsească una suficient de bună pentru a-i distruge inamicul. Noaptea aceea va dovedi preoţia lui Israel coruptă, gata să plăteacă vânzători, să se asocieze cu trădători şi să îşi bazeze judecata pe oameni fără valoare.

Noaptea îl va frânge pe impulsivul Petru. El, cel gata să meargă până la moarte cu Mântuitorul, cel gata să păşească pe ape plin de credinţă şi să spună lucruri pe care numai Duhul i le putea descoperi, el este acum înfrânt, capitulează în faţa slujincelor şi dimineaţa îl va găsi înecat în lacrimi.

O, Iuda! Noaptea se arăta promiţătoare: 30 de arginţi formau o sumă frumuşică şi cu ei recupera o parte din timpul pierdut cu Isus din Nazaret. Afundat în noapte, pribegind pe străzile tăcute ca un mormânt ale Ierusalimului, cântărea banii în palmă şi nu putea să îşi şteargă din minte imaginea plină de dragoste a Domnului Isus. Erau  prea puţini bani, prea mult făcuse, poate că El era Mesia, poate că se înşelase…noaptea îl va frânge definitiv.

Astfel de nopţi nu ne ocolesc nici pe noi, ele vin pe nepregătite, apar la orizont şi se năpustesc asupra noastră ca un taifun. Atunci este vremea potrivită să ne ascuţim simţurile şi să ne urmărim pentru că acele nopţi au darul să aducă la iveală ce este ascuns bine în noi, niciodată recunoscut, întotdeauna învelit. În timp de zi, printre succese şi speranţe, imaginea ştim să ne-o creionăm bine, luăm dintr-o parte şi punem în alta, ne studiem vorbirea şi potrivim atitudinea. În noapte însă suntem noi, cei adevăraţi, cei care avem nevoie de îndreptare, de mântuire şi eliberare, noi, cei la care Domnul Isus se gândea în noaptea grea din Ierusalimul Iudeii.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009