Ramai intreg in vremuri tulburi – vegherea!

by Leave a Comment

(8 februarie, seara – Matei 24:29-51 )

De fiecare dată când pe scena istoriei apare câte un element care ne trimite mai aproape de Apocalipsa, câte un lucru ce ne forţează să reconsiderăm această carte, să îi dăm mai multă credibilitate, de fiecare dată apar şi reacţii vecine cu  isteria. Oamenii se tem că vremea sfârşiturilor seamănă cu ceea ce a prezis Duhul prin Ioan, se tem şi încearcă să înlăture inevitabilul. Nu am vrea să vină Anticristul, nu am vrea să trăim vremurile semnelor de pe mână şi frunte, a necazurilor de tot felul, a dragostei răcite şi a slăvirii urâciunii pustiirii. Organizăm marşuri de protest, scriem comunicate şi lansăm discuţii aprinse care doresc să înlăture paşapoartele biometrice şi orice altceva ce seamănă a apocalipsă.

Şi cu toate acestea inevitabilul se va întâmpla şi biserica nu poate şi nici nu trebuie să îl oprească. Vor veni toate şi toate se vor duce pentru ca la final să triumfe Soarele Neprihănirii. Creştini nu sunt doar oamenii care verifică totul şi nu îmbrăţişează sau acceptă nimic imediat; pe ei îi caracterizează şi o stare de veghe neîntreruptă, o lumină aprinsă care luminează şi atunci când noaptea este grea şi aşteptarea deja consumă din îndelunga răbdare. Un spirit viu şi atent la ceea ce se întâmplă în jurul lui dar mai ales cu mare băgare de seamă în privinţa lucrurilor încredinţare este un spirit care rămâne întreg în vremuri tulburi.

Doi robi au intrat în slujba Stăpânului, doi robi care au primit aceleaşi însărcinări şi de la care Stăpânul avea aceleaşi aşteptări. Unul dintre ei a aşteptat ce a aşteptat, a vegheat asupra instrucţiunilor Stăpânului său o perioadă dar vremea înaintată şi întârzierea Stăpânului l-a determinat la schimbare. Nu a mai vegheat ci din contră a ales să batjocorească şi să folosească în interes personal tot ce primise. Viaţa hăruită, preoţia familiei sale, darurile primite, toate au fost date uitării şi au lăsat loc pentru joc şi distracţie, îndestulare şi petreceri.

Celălalt rob a aşteptat şi a vegheat. Chiar dacă Stăpânul întârzia să apară, batjocurile societăţii se înmulţeau, noaptea era tot mai grea şi aşteptarea tot mai apăsătoare, robul a rămas în veghe. Nimic nu îl clintise de la poziţia sa şi de la credinţa că Domnul se va arăta în final. Iar Stăpânul era chiar la uşi.

Nu este de datoria noastră să ştim vremi şi soroace, să încercăm să influenţăm politica coruptă a statelor sau să încercăm o îndepărtare a Apocalipsei. Datoria noastră este să veghem, să stăm cu candele aprinse, “bagajele” făcute, haina curăţită şi urechea ciulită. Paşii Domnului se aud şi nu se aud departe; ceasul vremii bate şi fiecare secundă trecută ne apropie mai mult de El, de zbor, de sfârşitul aşteptării.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.

Ramai intreg în vremuri tulburi – sistemul critic!

by Leave a Comment

(7 februarie, seara – Matei 24:1-28 )

Istoria are o finalitate, un punct terminus în care trebuie să ajungă. Perpetuarea, parcă la nesfârşit a zilelor, lunilor, anilor, ne poate înşela să credem că ceea ce a fost ieri va fi şi astăzi, se va continua şi mâine. Dar Biblia ne spune că va exista un moment în care nu vom  mai putea vorbi despre viitor, în care vom rupe şirul secundelor înlănţuite şi ne vom alătura Domnului. Fiecare generaţie a crezut că acel moment îi este specific ei şi cei sinceri l-au aşteptat cu înfrigurare, precum aşteaptă străjerul dimineaţa.

Dar generaţiile au trecut, una după alta, şi momentul  mult aşteptat a întârziat să apară. S-au făcut tot felul de predicţii si calcule, tot felul de date fixe au fost înaintate. Unii s-au îmbrăcat în haine albe şi s-au suit pe un deal să aştepte plecarea, alţii s-au baricadat în buncăre sau subsolurile caselor înconjuraţi de provizii pentru ani de zile şi exemplele ar putea continua la nesfârșit. În faţa multor atitudini greşite pe care generaţiile din trecut şi cu precădere generaţia noastră le îmbracă faţă de sfârşitul istoriei, oare care este atitudinea potrivită?

Cred ca o atitudine potrivită este în primul rând o atitudine critică. Printre elementele pe care Domnul Isus le găsea caracterizante acestor vremuri era şi ridicarea multor oameni care se vor da drept Cristoşi. Trăim vremea multor sisteme spirituale şi a multor miracole înfăptuite de oameni la care ceilalţi se uită cu respect şi chiar cu veneraţie. Un întreg hățiș de partide religioase ne înconjoară, fiecare pretinzând că deţine adevărul, fiecare susţinându-şi această poziţie prin diverse argumente, uneori şi supranaturale. Suntem înconjuraţi de o mulţime de Cristoşi şi prooroci mincinoşi, oameni care fac multe semne şi minuni, oameni care adună mulţimile, primesc laudele, ne înconjoară cu o aşa zisă bunătate dar a căror viaţa nu este nicidecum una asemenea lui Cristos. A te înşela, în astfel de situaţii, este aşa de uşor şi singura cale de salvare este dezvoltarea, conştientă şi personală, a unui sistem critic. Nu luăm nimic din start ca venind din Cer, nu considerăm pe nimeni un emisar al Cerului până nu îl supunem testului Sfintei Scripturi, al timpului şi al roadelor.

Vremurile sunt tulburi şi dificile. A supravieţui întreg spiritual în această perioadă este un demers greu şi anevoios, pe alocuri dureros. Ne va ajuta în procesul supravieţuirii dacă vom înţelege să ne apropiem de Sfânta Scriptură, să o studiem, să o înţelegem şi să o strângem în inima noastră. Ea va fi punctul de plecare al unui adevărat sistem critic, sistem ce va călăuzi creştinul prin hățișul spiritual ce ne înconjoară.

 

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.