… dar ramai in mine!

[A apărut cartea Adam şi Cristos scrisă de Iosif Birau. Detalii aici]

Era deja 31 martie 2008. Plecasem din Brasov de la ora 18 si de atunci am condus intins spre Arad. Se facuse noapte si masinile de pe valea Muresului se imputinasera. Am condus un pic trist, desi motive mari nu erau, si un pic obosit. De fapt ochii imi erau grei si lumina farurilor abia reusea sa strapunga noaptea. O noapte ce se revarsa parca din toate partile, care cauta sa ma inabuse. Sau sa ma imbratiseze…

Unul dintre amicii mei imi facuse un cadou. Era un CD cu muzica folk. In pustietatea noptii, atunci cand eram aproape de Arad, in urechile mele  rasuna cantecul urmator.

E un cantec trist. Foarte trist! Si nici acum nu stiu de ce acest CD a ajuns la mine si nici macar de ce, in noaptea aceea, am ascultat la nesfarsit piesa Tatianei Stepa. Pur si simplu nu ma puteam satura de ea.

10 aprilie 2008.  Tot noaptea si intunericul ma invaluia inca o data. Nu mai eram singur in masina dar rasuna aceeasi cantare. Conduceam spre Vicov si cantecul devenise laitmotiv al zilelor acelea.

De atunci au trecut mai mult de 3 luni si cantecul a rasunat adeseori. Asa cum “o noua zi” era cantecul vietii, “in  noaptea asta” devenise imnul despartirii. Nu al mortii, pentru ca moartea nu poate zmulge nimic din Mainile Domnului meu, ci al unei dureroase despartiri.

Am hotarat sa continui sa scriu pe blog dar eram dator cu un ultim post celui ce va ramane in mintea, inima si sufletul meu atat cat eu voi mai pribegi prin viata. Iosif nu va putea fi niciodata inlocuit! Acum, cand praful durerii s-a asternut greu in mine, acum imi este mai usor. Dorul revine deseori, dor dupa discutiile cu el, dupa blandetea si sfaturile lui, dupa linistea pe care o raspandea prin simpla prezenta. Revine si parerea de rau ca a lasat asa de putine in urma, el cel ce putea sa ne imbogateasca mai mult. Dar poate ca Stapanul a avut trebuinta de el in alta parte…

La final, in dimineata invierii ne vom reintalni. Nu numai cred asta ci o stiu cu siguranta! Ne vom imbratisa si vom povesti. Nu vom plange, pentru ca acolo nu este locul lacrimilor! Ci doar ne vom fi sfarsit amandoi pribegia si adevarata viata abia va avea sa inceapa!

Pana atunci, adio draga Iosif… dar ramai in mine!

Distribuie: