Studiem Scriptura impreuna

Un an a trecut, altul i-a luat locul. Ne facem planuri, speram, ne rugam si mai presus de toate ne inaltam promisiunile spirituale spre cer. Ne dorim sa fim mai credinciosi, mai atenti la sufletul nostru, mai activi in Trupul lui Cristos. Ne dorim sa renuntam la obiceiurile proaste si sa le maximizam pe cele bune. Dintre toate promisiunile pe care ni le facem, noua si Cerului, parca studierea Scripturii este cenusareasa. In fiecare an dorim sa citim si sa studiem mai mult Biblia si sfarsitul de an ne prinde nepregatiti.

Citim pe apucate si uneori pe furis speriati sa nu ne prindem stand cu o carte in mana in loc sa facem ceva mai antrenant, mai aducator de profit palpabil. Citim cand dintr-o parte, cand din alta, fara a gandi prea mult ceea ce scrie dar nutrim de fiecare data speranta ca am capatat bila alba a citirii Scripturii din partea lui Dumnezeu. Citim la biserica, in timpul predicii sau  cantarii de orice natura cu speranta ca asta este suficient.  Citim si ignoram pasajele pe care nu le intelegem, sarim peste cartile greu de citit si primul eveniment exterior care pare mai interesant ne gaseste cu Cartea deja inchisa.

De fapt nu citim. Nu citim cu gandul de a fi transformati de aceasta carte, nu citim cu gandul ca ea sa ne mai invete cate ceva cu privire la noi, la viata, la Imparatie. Nu citim si oricat am ascunde, acest fapt ne creaza un mare gol interior.

Ganditorul va invita in acest an la o calatorie fascinanta prin Cartea care ne poate schimba vietile definitiv, ne poate ajuta sa traim o viata cu adevarat deplina. O calatorie prin fiecare verset, capitol, fila a Scripturii. Si pentru ca orice calatorie are nevoie de o harta,  iata harta propusa. Este vorba de un plan de citire a Bibliei intr-un an. Dimineata putem citi un pasaj din Vechiul Testament iar seara invatam din Noul Testament. Sau invers.

In plus, in fiecare dimineata si in fiecare seara veti gasi pe acest blog cateva ganduri legate de pasajul pe care tocmai l-ati citit. Facem calatoria impreuna si promit sa fie una fascinanta.

Calatoria incepe pe 5 ianuarie. Sunteti gata?

Povestea ganditorului

Anul 2008 se termina. Este anul in care acest blog a prins viata. A fost un an dificil, un an surprinzator prin extremele lui, incarcat cu semnificatii si sentimente noi.

Exista, ca in mai toate cazurile care tin de viata, o poveste, povestea ganditorului. Nu este foarte diferita de celelalte povesti de viata dar nota personala o face pentru mine importanta.

Blogul ganditorul.wordpress.com a existat inca de la inceputul anului 2008. Stiam ca vreau sa traiesc aceasta noua forma de comunicare dar cuvintele care sa prinda viata aici, nu se lasau usor gasite. Am scris cateva articole care au ramas nepublicate si a fost bine ca am decis asa. Eram prea entuziasmat sau intrigat si aveam nevoie de o experienta de viata care sa ma marcheze si mai tare pentru a putea sa dau forma unor cuvinte drese cu har.

Apoi zilele, saptamanile, lunile au trecut. Cuvintele adunate in articole pe blog ma speriau de fiecare data. Pe 4 aprilie experienta a venit, si a fost una nespus de trista. Atunci, in duminica aceea de 6 aprilie, dupa o sambata a lacrimilor, blogul a prins viata din moarte.

A fost un inceput trist urmat de posturi rare, unele agonizante. Experienta mortii m-a obligat sa fac ceea ce il rugam atat de des pe prietenul meu, Iosif sa faca. Am rupt tacerea si prin cuvinte sarace, incomplete am incercat sa imbogatesc lumea noastra, a emigrantilor in viata.

Au fost 14 posturi in total, care au adunat 59 de comentari si 9.400 de vizualizari. Multumesc pentru fiecare cuvant spus si vizita efectuata.

Va astept si in 2009, cu o noua etapa in istoria ganditorului.

… dar ramai in mine!

[A apărut cartea Adam şi Cristos scrisă de Iosif Birau. Detalii aici]

Era deja 31 martie 2008. Plecasem din Brasov de la ora 18 si de atunci am condus intins spre Arad. Se facuse noapte si masinile de pe valea Muresului se imputinasera. Am condus un pic trist, desi motive mari nu erau, si un pic obosit. De fapt ochii imi erau grei si lumina farurilor abia reusea sa strapunga noaptea. O noapte ce se revarsa parca din toate partile, care cauta sa ma inabuse. Sau sa ma imbratiseze…

Unul dintre amicii mei imi facuse un cadou. Era un CD cu muzica folk. In pustietatea noptii, atunci cand eram aproape de Arad, in urechile mele  rasuna cantecul urmator.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Iwe24YMleag]

E un cantec trist. Foarte trist! Si nici acum nu stiu de ce acest CD a ajuns la mine si nici macar de ce, in noaptea aceea, am ascultat la nesfarsit piesa Tatianei Stepa. Pur si simplu nu ma puteam satura de ea.

10 aprilie 2008.  Tot noaptea si intunericul ma invaluia inca o data. Nu mai eram singur in masina dar rasuna aceeasi cantare. Conduceam spre Vicov si cantecul devenise laitmotiv al zilelor acelea.

De atunci au trecut mai mult de 3 luni si cantecul a rasunat adeseori. Asa cum “o noua zi” era cantecul vietii, “in  noaptea asta” devenise imnul despartirii. Nu al mortii, pentru ca moartea nu poate zmulge nimic din Mainile Domnului meu, ci al unei dureroase despartiri.

Am hotarat sa continui sa scriu pe blog dar eram dator cu un ultim post celui ce va ramane in mintea, inima si sufletul meu atat cat eu voi mai pribegi prin viata. Iosif nu va putea fi niciodata inlocuit! Acum, cand praful durerii s-a asternut greu in mine, acum imi este mai usor. Dorul revine deseori, dor dupa discutiile cu el, dupa blandetea si sfaturile lui, dupa linistea pe care o raspandea prin simpla prezenta. Revine si parerea de rau ca a lasat asa de putine in urma, el cel ce putea sa ne imbogateasca mai mult. Dar poate ca Stapanul a avut trebuinta de el in alta parte…

La final, in dimineata invierii ne vom reintalni. Nu numai cred asta ci o stiu cu siguranta! Ne vom imbratisa si vom povesti. Nu vom plange, pentru ca acolo nu este locul lacrimilor! Ci doar ne vom fi sfarsit amandoi pribegia si adevarata viata abia va avea sa inceapa!

Pana atunci, adio draga Iosif… dar ramai in mine!