Departe de mulţimi

(8 martie, seara – Marcu 11:1-18)

Călare pe un măgăruş venea Cristos spre Ierusalim. Putea alege un armasar pur sânge îmbrăcat în purpură, putea să stea ţanţoş în şaua lui scumpă şi să privească de acolo cu ochi pătrunzători muritorii de rând care îi ieşeau umili în cale. Iar în mâini putea avea frâie poleite cu aur, la brâu sabie de învingător şi pe cap coif de luptător neînfricat. Putea dar Adevăratul Rege a ales hăruita umilinţă şi nu vremelnica mândrie.

Ierusalimul era în fierbere. Mulţimi din cetatea sfântă dar şi din împrejurimi ieşiră să întâmpine un tâmplar şi în praful drumului ei îşi aşterneau hainele semn al unei bucurii debordante. Cu Cristos pe porţile Ierusalimului intra speranţa. După ani buni de tăcere a Sfântului lui Israel  şi de cristoşi care înşelaseră fiece aşteptare, zidurile bătrânei cetăţi auzeau din nou: “Osana! Binecuvântat este cel ce vine în Numele Domnului!” . Osana, un strigăt deznădăjduit al unui popor înfrânt de prea multe ori de propria nimicnicie; Osana! adică “O, salvează-ne acum!” Aud aievea strigătul lor cântat de mulţimile ce Îl conduceau spre tronul închipuit pe Cel ce le hrănise în pustie.  Şi îi aud parcă şi pe cei ce veneau după măgăruş cântând şi ei acelaşi refren.

O, dacă acest stigăt ar fi fost al unei inimii cucerite de har, străpunse de pocăinţă! Dar strigau cei uimiţi de minuni, marcaţi de vindecări, sătui de păine şi peşte, umiliţi de romani şi frânţi de birul prea greu. Strigau mulţimile şi strigătul lor astăzi cânta “Osana!” şi mâine avea să scuipe “răstigneşte-L!” Strigau şi nu ştiau că tronul îi va fi Crucea şi palatul afară din cetate, pe dealul Căpăţânii.

Şi astăzi mulţimile strigă, şi astăzi taie ramuri de finic şi îşi arunca haina în praful drumului pentru că şi astăzi speranţele oarbe le însufleţesc vorbele. Speranţa unei pâini mai albe, a unei vieţi mai bune sau a unui miracol care oricum întârzie are puterea să dea jos de pe mulţime haina şi să-i smulgă din piept strigăte de bucurie. Orice pentru viaţa de aici, pentru ceva ce putem număra, cântări, măsura. Şi astăzi cristosul nevoilor imediate este aclamat de mulţime iar Cristosul adevărat este hulit şi respins.

Departe de strigătul mulţimii, în linişte şi singurătate, undeva, de-a lungul pribegiei vitrege Cristos mai întâlneşte şi azi oameni. Se apropie şi le vorbeşte despre o mântuire personală şi despre o viaţa în doi: Cristos şi mântuit. Iar afară mulţimea încă strigă după pâine ce nu satură, apă ce nu adapă şi minuni ce nu mântuie.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Împăienjeniţii ochi

(1 februarie, seara – Matei 21:1-22)

Era întuneric în Ierusalim deşi soarele îşi făcea bine datoria. Întuneric şi prea multă durere, prea multe speranţe lăsate în praf, prea multe credinţe uitate în cotloanele inimilor. Era şi aşteptare oarbă în Ierusalimul vremii, o aşteptare care se întindea pe sute de ani şi a cărei speranţă de împlinire se stingea în fiecare zi tot mai mult.

Aşteptau un Mesia milităros, un Împărat puternic şi autoritar, un viteaz în lupte şi un maestru al politicii. Unul care să poată elimina imperiul roman, să aducă pacea şi cel mai important, supremaţia Israelului. Dar parcă Dumnezeu uitase de ei; prorociile erau rare şi lipsite de putere, regii lor erau tot mai hapsâni şi birurile romanilor tot mai mari.

“Spuneţi fiicei Sionului: iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.” erau cuvintele pline de dragoste pe care Dumnezeu le rostea prin evenimente celor înfriguraţi de aşteptare. Le-au auzit ei?  Nu, pentru că cel mai adesea răspunsul la întrebările şi aşteptările noastre trebuie să vină doar în modul pe care noi îl proiectăm. Au trăit ani alături de răspuns, de Cel care le putea vindeca rănile aşteptării şi nu au putut să Îl recunoască.

Uneori răspunsurile Lui nu întârzie ci vin mai repede decât ne-am închipui. Numai că ochii noştri nu pot vedea lucrarea Lui, urechea noastră nu prinde susurul blând al vocii Lui, mintea noastră nu pricepe adevărul simplu al rezolvării mult aşteptate.

Şi fă-mi urechea,

Cu dor să Te-asculte

Deschide-mi ochii,

Vreau să Te văd, Isus

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.