Iosua – prezentare generală
În timp ce Dumnezeu săpa adânc în piatră mormântul lui Moise, jos, în vale, poporul ales mijea ochii către o altă etapă a istoriei lor. Se încheiau lecţiile amare şi urma practica, se punea punct Legii şi se scria cu alineat şi literă mare istoria unui popor ce va uimi veacurile prin contrastele sale. Cărţile istorice ale Vechiului Testament sunt un amestec interesant de substanţă, suspans şi sinceritate, o adevărată punte de lumină peste veacuri, o lumină ce arată fiinţa umană înainte de a trece pe la cabina de machiaj. Este mai mult decât istoria unor regi şi conducători, a unui popor mai mult învins decât învingător, a unor binecuvântări măreţe înghiţite în viforul blestemului neascultării; este istoria lucrărilor Lui printre oameni, o istorie care nu uită să-şi binecuvânteze învățăceii şi să-şi pedepsească restanţierii.
Pentru creştini Iosua este prima din cele douăsprezece cărţi istorice (Iosua la Estera) iar pentru evrei este prima din profeţii timpurii. Cartea continuă firul naraţiunii de la moartea lui Moise şi înlocuirea sa cu Iosua şi până la cucerirea Canaanului sfârşită cu împărţirea lui între cele douăsprezece triburi ale lui Israel. Canonul sacru ne prezintă aici un volum de istorie şi de artă istorică de care generaţia noastră nu se poate lipsi.
(19 martie, dimineata – Iosua 1-3)
Iosua privea spre Iordan şi secundele i se păreau ani şi parcă preoţii păşeau înadins cu încetinitorul. De câteva zile Moise plecase pe munte şi Domnul adusese vestea că nu se mai întoarce. Visul lui de atâţia ani era acum realizat, iată-l singurul conducător al întregului popor; în serile înstelate când se gândea la acest moment, îl văzuse îmbrăcat în poleială şi sursă de bucurie fără sfârşit dar acum, aici, cu faţa spre Iordan şi cu întreg poporul în spate poleiala întârzia să apară şi bucuria stătea ascunsă. Se vor opri apele Iordanului? Îi va oferi Domnul şi lui o experienţă a “mării Roşii”?
Nu trebuia să îi spună nimeni gândurile celor din tabără. Le ştia prea bine, le văzuse în ochii comandanţilor săi şi în nesiguranţa oamenilor din tabără. Nu era suficient că umblase cu Moise, autoritatea nu o putea câştiga doar aşa ci trebuia să câştige respectul, să aprindă flacăra în ochii supuşilor săi şi… apele Iordanului să se facă zid în calea lor.
Iosua era însă pregătit pentru a fi lider, un lider iubit şi urmat. Avusese răbdare şi atunci când Moise amâna marşul militar spre Canaan, Iosua nu s-a simţit ofensat şi mai capabil, nu a strâns o armată privată şi nu a încercat să îl îndepărteze pe Moise în forţă. Iosua nu îşi făcuse campanie electorală prin colţurile corturilor din pustie şi nici nu învrăjbise poporul împotriva lui Moise. A aşteptat cu răbdarea şi aşteptarea nu i-a fost zadarnică.
În spatele lui Moise atâta amar de vreme, în prima bancă la cursurile Legii, Iosua avusese timpul necesar să cunoască Legea atât de bine încât să o aplice pentru popor şi mai ales pentru sine. Când Domnul îi spune că soluţia apropierii poporului său este în Carte, Iosua nu întreabă ce carte şi nici nu se consideră reformator. Tace şi recunoaşte în literele săpate de Moise sursa binecuvântărilor sale.
Iosua nu strigă în tabără reformele, ca apoi, în cort, ascuns, să îşi facă planuri de câştig. Nu strică hotarele puse de Moise şi nu se consideră învrednicit să adauge Legii lucrurile la care se gândise ani la rândul. El ştia că venise timpul pentru acţiune şi de aceea îşi încinge sabia, pregăteşte poporul şi pleacă spre Iordan.
România are, şi la nivel evanghelic, nevoie de lideri adevăraţi. Nu lideri crescuţi în sere cu otrăvurile lumii care în faţa publicului prezintă o agendă iar în viaţa particulară urmează o alta. Nu lideri care să înăbuşe în sânge opoziţia şi să detroneze cu răutate bine ascunsă predecesorii, nu buni strategi politici şi nici măcar buni oratori. Nu, nu avem nevoie de reformatori care simt că ceea ce aduc ei este “adevărata şi cea mai bună” cale de urmat ci de oameni zdrobiţi de povara harului, cuceriţi de dragoste şi pregătiţi de răbdare.
Acolo la Iordan, Dumnezeu alege să-şi onoreze alesul şi la primul pas al preoţilor în Iordan apele se retrag. De acum Iosua şi mai ales întreg poporul ştia că Moise nu plecase cu tot cu Dumnezeu din tabără ci Sfântul lui Israel era încă cu ei.
Mulţi doresc astăzi să fie lideri şi, prin diverse tertipuri, ajung să fie urmaţi chiar şi de mulţimile însetate de altceva, mereu altfel. Dar în calea lor apele se învolburează, biserica adevărată suferă şi lumescul triumfă. Diferenţa dintre ei şi cei ce trebuie urmaţi o face Dumnezeu prin apele ce se retrag şi biserica ce se întăreşte, sfinţenia ce propăşeşte şi maturitatea spirituală care ia chip în tot mai mulţi.
Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009
© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!