Comunitatea celor iubiţi

(27 ianuarie, seara – Matei 18:1-20)

Imaginaţi-vă o comunitate de oameni suficient de matură încât să vadă dincolo de înţelesul imediat al lucrurilor, să priceapă dincolo de o realitatea perisabilă. Oameni suficient de înţelepţi încât să fi cântărit bine viaţa şi să fi ales să trăiască în lumina celei care va să vină, a vieţii adevărate. Oameni a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele de rău . Oameni care iubesc lumina şi umblă în adevăr.

Dar farmecul lor nu este neapărat scânteia din ochi şi nici măcar adevărul, lumina, înţelepciunea, maturitatea sau viaţa ordonată. Nu, ci farmecul lor este inima ce revarsă pe faţă o lumină nepământeană, o linişte adâncă, un zâmbet copilăresc. Farmecul lor constă în capacitatea de a fi rămas încă nişte copii ai Tatălui. Copii la răutate: nu-i vei vedea niciodată îmbrâncindu-se şi călcându-şi în picioare semenul, niciodată violenţi sau acizi, niciodată perverşi ci totdeauna atenţi şi gata să mângâie, să renunţe, să ajute, să sprijine. Copii la vorbă: ei nu cunosc vorba cu dublu înţeles, privirea rea şi vorba amăgitoare, nu cunosc minciuna şi întotdeauna în faţa lor laşi garda jos pentru că vei afla inevitabil adevărul. Copii ai speranţei: ei speră şi atunci când toate variantele s-au epuizat iar speranţa lor este contagioasă. Copii la purtare: lângă iei poţi să stai liniştit pentru că ştii că niciodată nu vei ajunge într-un punct nedorit, prea departe de adevăr, prea departe de lumină. Vorba lor, viaţa şi purtarea cu care te înconjoară te inspiră întotdeauna. Niciodată nu îţi fură zâmbetul prin gesturi egoiste şi necugetate, niciodată nu îţi falimentează speranţa. La ei iertarea este un stil de viaţă iar viaţa miroase a Cer.

Imaginaţi-vă că această comunitate trăieşte lângă noi. Îi avem printre colegii de muncă sau de şcoală, printre vecini şi rude, printre cunoscuţi şi printre parteneri. Unii ne sunt profesori, alţii elevi, unii ne mătură strada, alţii ne sunt şefii cei mari, unii ne servesc în magazine iar pe alţii pur şi simplu îi cunoaştem din copilărie. Este comunitatea copiilor lui Dumnezeu, o comunitate urâtă de unii, apreciată de alţii, iubită de Stăpânul Universului. Ea este sarea pământului, ea este lumina lumii şi ei îi putem aparţine fiecare dintre noi, zi după zi, an după an. O comunitate pe care Domnul o va face moştenitoare a Împărăţiei pe care au crezut-o şi au primit-o ca nişte copii.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

O viaţă risipită

(27 ianuarie, dimineata – Exod 16-18)

Exod 16

Cât durează recunoştinţa omului pentru minunile la care a luat parte? Cât de mult poate să fie o minune, o întâmplare supranaturală baza unei relaţii cu divinitatea? Nu prea mult! Văzură urgiile din Egipt şi felul în care Dumnezeu îi apărase acolo, au fost părtaşi la noaptea neagră a Egiptului şi ei au ieşit victorioşi, au trecut prin Mare Roşie ca pe uscat şi în faţa lor Dumnezeu le-a înfrânt dușmanul. Dar acum le era foame. Atât de foame încât au uitat rapid miracolele prin care trecură şi îşi aminteau, exagerat de frumos, părţile aşa zis bune ale robiei. Aveau nevoie de un nou miracol şi ei credeau că îl merită.  Au strigat împotriva lui Moise şi Aaron, au cârtit, au plâns şi s-au  transformat în copii răsfăţaţi. Aşa sunt toţi copiii care îţi bazează credinţa doar pe minuni.

Au primit atunci, ca semn al harului divin, carne şi pâine. Nu le-au primit cu porţia dar a trebuit ca ei înşişi să-şi fie o porţie. În poporul lui Dumnezeu nu era loc de lăcomie, de goană după a avea mai mult. Fiecare lua doar atât cât putea mânca, restul era oricum nefolositor.

Exod 17

Răsfăţul copiilor lui Israel continuă. Au primit mâncare dar nu mai aveau apă. Pentru ei pustia era grea, aproape de nesuportat şi mai ales nu le oferea prea mult de muncă. În lipsă de altceva găseau de fiecare dată câte un motiv de harţă cu Moise. Motivele mari deveneau adevărate mişcări sociale cărora blândul Moise trebuia să le facă faţă.

Oameni simpli, mai ieri sclavi, se ştiau acum în graţiile lui Dumnezeu. Dar inima lor nu era frântă, nu era cucerită de har şi drept urmare se comportau ca nişte fii de împărat aflaţi în trecere prin pustiu. Împăratul trebuia să le asigure totul şi dacă nu o făcea cum trebuie ei erau acolo pentru a-I atrage atenţia. Erau capricioşi şi îngâmfaţi.

Exod 18

Vremea organizării. Plecat de zile bune din Egipt, poporul era văduvit de întreg aparatul social pe care egiptenii îl aveau pus la punct. Erau totuşi 2.000.000 de oameni care aveau nevoie de sfătuire când nu ştiau cum să facă, aveau nevoie de dreptate când erau loviţi şi batjocoriţi pe nedrept, aveau nevoie de asistenţă în multe din sectoarele vieţii. Formau un popor întreg, un trib puternic şi orice trib care nu este organizat se dezbină repede indiferent de cât de carismatic este conducătorul lui. Le trebuia armată, preoţie, judecători. La sfatul lui Ietro, Moise începe acest proces dificil de organizare.

O viaţa risipită este adesea o viaţa care nu a reuşit să se pună în ordine. O viaţa neordonată este o viaţă în care nevoile nu pot să fie împlinite, stresul şi deprimarea sunt elemente prea prezente iar viitorul nu este niciodată îmbrăcat în culori optimiste. Procesul organizării trebuie să înceapă cât mai repede şi cu el va începe adevărata viaţă.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.