Povestea ganditorului

Anul 2008 se termina. Este anul in care acest blog a prins viata. A fost un an dificil, un an surprinzator prin extremele lui, incarcat cu semnificatii si sentimente noi.

Exista, ca in mai toate cazurile care tin de viata, o poveste, povestea ganditorului. Nu este foarte diferita de celelalte povesti de viata dar nota personala o face pentru mine importanta.

Blogul ganditorul.wordpress.com a existat inca de la inceputul anului 2008. Stiam ca vreau sa traiesc aceasta noua forma de comunicare dar cuvintele care sa prinda viata aici, nu se lasau usor gasite. Am scris cateva articole care au ramas nepublicate si a fost bine ca am decis asa. Eram prea entuziasmat sau intrigat si aveam nevoie de o experienta de viata care sa ma marcheze si mai tare pentru a putea sa dau forma unor cuvinte drese cu har.

Apoi zilele, saptamanile, lunile au trecut. Cuvintele adunate in articole pe blog ma speriau de fiecare data. Pe 4 aprilie experienta a venit, si a fost una nespus de trista. Atunci, in duminica aceea de 6 aprilie, dupa o sambata a lacrimilor, blogul a prins viata din moarte.

A fost un inceput trist urmat de posturi rare, unele agonizante. Experienta mortii m-a obligat sa fac ceea ce il rugam atat de des pe prietenul meu, Iosif sa faca. Am rupt tacerea si prin cuvinte sarace, incomplete am incercat sa imbogatesc lumea noastra, a emigrantilor in viata.

Au fost 14 posturi in total, care au adunat 59 de comentari si 9.400 de vizualizari. Multumesc pentru fiecare cuvant spus si vizita efectuata.

Va astept si in 2009, cu o noua etapa in istoria ganditorului.

Craciunul in epoca postmoderna (a doua parte)

O sărbătoare a şansei fără discriminare

Un alt lucru cu care oamenii s-au confruntat de-a lungul secolelor şi care şi-a găsit rezolvarea prin exemplul Naşterii Domnului Isus este cel al nedreptăţii. De ce un om se naşte în Somalia şi altul în România, fiecare având acces la două feluri de viaţă diferie? De ce un om se naşte într-o familie înstărită, cu acces direct la tot ceea ce poate oferi mai bun viaţa şi altul se naşte într-o familie de ţărani lipsiţi, fără nici o perspectivă? Aceste întrebări şi multe altele cu care se confruntă omul postmodern ar avea ca răspuns nedreptatea, discriminarea, dacă n-ar exista exemplul Domnului Isus. S-a născut într-un staul, a fost crescut de o familie săracă, a trăit printre oameni simpli, păcătoşi, oameni nebăgaţi în seamă de societate. Cu toate acestea, de două mii de ani încoace, a rămas persoana centrală a omenirii, milioane de oameni au, în fiecare an, viaţa schimbată de El şi puţini sunt cei care nu au auzit încă de Numele Lui.

Naşterea şi Viaţa Lui ne învăţă că nu mediul are ultimul cuvânt în viaţa unui om, ci Dumnezeu care veghează asupra tuturor. El nu este de partea unei categorii sociale sau a alteia, nu este Dumnezeul bogaţilor sau al săracilor, al politicienilor sau al ţăranilor. El dă ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi, oferă har păcătoşilor şi iubire celui căzut. Sărbătoarea naşterii Domnului este una a speranţei, o speranţă care se îndreaptă spre toţi oamenii şi intră în viaţa celor care o acceptă. O speranţă care nu are a face cu mediul în care suntem născuţi, cu calităţile, abilităţile sau orice am avea noi ci o speranţa care plecă de la Dumnezeu.

O sărbătoare a semnificaţiei umane

Puţine sunt elementele cu adevărat necesare omului pentru a supravieţui. Unele sunt elemente generale, care ţin de viaţa în sensul trupului uman: aer, hrană, ceva îmbrăcăminte. Altele însă sunt ceva mai complexe şi ţin de supravieţuirea psihică. Printre acestea, poate cea mai importanta este nevoia omului de semnificaţie. Nu putem suporta, ca oameni, ideea ca nu suntem utili familiei noastre, societaţii, sau nouă înşine, ca trăim degeaba. Ne trebuie un motiv să ne sculăm în fiecare dimineaţă, un motiv pentru care să luptăm. Societatea noastră continuă să refuze această nevoie umană.

De aici şi până la apariţia curentului emo – acei adolescenţi care nu îşi găsesc locul printre noi – nu a fost decât un pas, deja făcut. Numărul mare de sinucideri, ideea multora de a trăi ca să mănânce, să petreacă, înlocuirea fiinţei umane cu un roboţel care munceşte şi banii astfel câştigaţi îi pierde în mall pe lucruri inutile, toate acestea şi multe altele sunt rezultatul lipsei de semnificaţie, oameni care nu mai stiu să răspundă coerent la întrebarea: „tu pentru ce trăieşti?”

Sarbătoarea Naşterii Domnului ne aduce încă o dată aminte că viaţa pe pământ nu este la întamplare, că ne naştem cu un scop bine definit. Ne amintim în aceste zile că El s-a născut cu un scop bine determinat. Naşterea a fost urmată de o viaţă ce ne slujeşte drept exemplu, de o moarte violentă şi o înviere glorioasă. De ce aşa? Pentru că acesta era planul lui Dumnezeu pentru El. Şi Dumnezeu făureşte un plan pentru fiecare dintre noi şi numai acel plan ne asigură sentimentul unui rost în viaţă. Trăirea departe de planul lui Dumnezeu este una goală, lipsită de semnificaţie, prilej de depresie şi încărcată de scopuri inutile.

Sărbătoarea Naşterii Lui este de fapt sărbătoarea sufletului nostru. Nu noi îi aducem Lui daruri ci El ne ne hăruişte cu armonie interioară, speranţă statornică şi sens .

Craciunul in epoca postmoderna (prima parte)

Anul acesta Naşterea Mântuitorului va fi sărbătorită aproape în fiecare colţ al Pământului. Nu ştiu cum o vor face celelalte naţiuni dar ştiu că românii se vor îmbrăca frumos, vor merge la biserică, se vor întoarce acasă şi vor servi o masă copioasă. Se vor întâlni cu cei dragi şi probabil că vor face diverse cadouri celor apropiaţi. Şi, ca în fiecare an, ne vom întreba: oare prindem noi adevăratul sens al sărbătorii? Oare reuşim să înţelegem semnificaţia celor întâmplate la Betleem? De ce, după ce am respectat toată tradiţia sărbătorii, lăsată nouă de părinţi, încă simţim că ceva ne scapă? Nu cumva, în decursul vremurilor, Diavolul a reuşit să ne fure sărbătoarea, lăsăndu-ne în schimb o altă sărbătoare, cu obiceiuri, gesturi, înţelesuri false?

Răspunsurile la aceste întrebări se lasă greu de găsit. În labirintul semnificaţiilor lansate de media (ziare, televiziuni, radio) sau cultivate de noi prin tradiţia moştenită şi perpetuată din generaţie în generaţie, este greu să distingi adevăratele valenţe ale sărbătorii. Iar drumul acesta al cunoaşterii şi valorificării reale a Sărbătorii Naşterii nu poate să fie decât un drum personal. Care ar fi acele aspecte demne de luat în seamă atunci când căutăm să înţelegem cât mai bine Sărbătoarea Naşterii Domnului?

Viaţa dă importanţă naşterii

Momentul naşterii unui om devine un prilej tot mai mare de sărbătoare pe măsură ce viaţa sa devine tot mai importantă. Importantă pentru noi prin legăturile de rudenie, prietenie sau importantă pentru umanitate prin binele pe care l-a făcut. Nu ne aducem aminte şi nu sărbătorim zilele de naştere ale oamenilor care au lăsat în istorie o urmă murdară, plină de sânge aşa cum nu sărbătorim naşterea cuiva care ne-a făcut rău. Însă ziua naşterii unui om care ne-a schimbat în bine viaţa, care ne este prieten, care a luptat pentru un mai bine al umanităţii este întotdeauna un prilej de bucurie şi sărbătoare.

Aşadar, celebrăm Naşterea Domnului Isus pentru că viaţa Lui ne-a îmbogăţit şi continuă să o facă, pentru că moartea şi mai ales învierea Lui ne-a asigurat binele etern: mântuirea.

O sărbătoare a armoniei interioare

Una dintre marile probleme ale fiinţei umane, dezbătută de sociologi şi psihologi, regăsită în cărţile de filosofie, dar încă nerezolvată de milenii este marea prăpastie care se deschide în sufletul fiecărui om prin diferenţa dintre ceea ce el este cu adevărat şi ceea ce pare a fi pentru ceilalţi. Contradicţia dintre ceea ce suntem atunci când am rămas singuri, cu noi înşine şi atunci când suntem înconjuraţi de oameni în societate, este punctul de plecare al unor mari bătălii personale. Este o bătălie de o viaţă întreagă dintre omul spiritual, sincer, onest şi omul firesc, teatral. Dacă pentru multă vreme această problemă a fost una reală a omenirii, încercându-se rezolvarea ei, societatea postmodernă, a cărei martori suntem, a renunţat definitiv la lupta şi a ales teatralul, firescul în detrimentul spiritualului, ipocrizia in locul onestităţii.

O scurtă privire aruncată asupra mediului în care trăim ne face să înţelegem că pentru societatea noastră este mai important felul în care pari a fi decât felul în care eşti. Ni se spune că suntem ceea ce consumăm şi de aceea este mai bine să consumăm acele lucruri pe care oamenii le respectă, in genere. De aici şi până la ceasurile, hainele, maşinile, casele care spun celorlalţi că suntem oameni de succes nu mai este decât un pas, aşa de uşor de făcut. Ne împlineşte ceea ce am cumparat cu bani grei şi în momentele de singurătate? De cele mai multe ori nu, pentru că în singurătate ce suntem cu adevărat iese la iveală. Aflăm atunci încă o dată ceea ce Sărbătoarea Naşterii Domnului ne spune fără cuvinte de fiecare dată: ca Fiul lui Dumnezeu a trăit printre noi cu sinceritate, fără să joace teatru,”plin de har si de adevar”.

Da, această Sărbătoare este una a armoniei. O armonie care se găseşte în primul rând în interiorul nostru. De la El, de la felul în care a trăit învăţăm că ceea ce părem a fi trebuie să coincidă cu ceea ce suntem cu adevarat. Că oricine se îmbracă în poleiala lumii îi minte pe ceilalţi şi sfârşeşte prin a se minţi pe sine.

O pagina noua a blogului!

Am hotarat sa adaug o pagina noua blogului: predicile mele. Am stat mult in cumpana pana sa ajung aici si pana la urma am decis ca este bine asa.

Cred constant ca rolul unui crestin adevarat este sa slujeasca, in toate modalitatile pe care le gaseste potrivite. Cred deasemenea ca un crestin sincer nu ar trebui sa vada, sa caute cu insistenta roadele muncii lui. Tot ce este facut in ascuns este cu adevarat vazut dar nu de noi ci de El si bunul ispravnic al darurilor lui Dumnezeu isi va dori mai curand rasplata Domnului decat aplauzele multimii.

Este cunoscut deja faptul ca internetul ofera sansa unei slujiri, adeseori ascunse dar si generale. Daca slujirea dintr-o biserica se adreseaza comunitatii aceleia slujirea prin intermediul internetului se adreseaza Bisericii, aceea formata din ansamblul tuturor credinciosilor,  si nu numai.

Si toate acestea, pe langa alte argumente, m-au determinat sa adaug aceasta pagina blogului meu. Ma intrebam astazi cat de mult s-ar putea imbogati mediul online evanghelic si prin el  Biserica daca toti cei care ar putea face ceva in domeniul asta ar face.