Avraam, tatal credinciosilor

(4 ianuarie, dimineata – Genesa  10-12 )

Genesa 10
Istoria natiunilor incepe cu Sem, Ham si Iafet. Putem intelege mult mai bine istoria daca o filtram prin faptele lor si ale urmasilor lor. Atunci si acolo se puneau bazele civilizatiei umane si adeseori aceasta s-a facut prin sabie si reguli stricte. Dintr-o data, egalitatea oamenilor disparea, pentru ca atunci cand Dumnezeu nu este un agent activ si foarte prezent in societate astfel incat  sa garanteze libertatea persoanei, ceilalti oameni nu o vor face decat pentru ei, in detrimentul celor asupriti. Nimrod s-a ridicat deasupra celorlalti, avea forta dar avea si viziuni expansioniste. El a reusit sa puna bazele unor cetati care vor exista mult in istorie (Ninive). Nu ni se vorbeste despre vreo relatie intre el si Dumnezeu.
Genesa 11
Noe imbatranea in fiecare zi mai mult si ei erau tot mai multi. Despre Adam doar batranul Noe mai amintea si tot el spunea ca este de datoria oamenilor sa mearga, sa supuna si sa cucereasca pamantul. Dar acestea presupuneau efort, dedicare, primejdii. Iar ei erau ca o mare familie, unita si statornica. Au fost atat de statornici incat au pus bazele arhitecturii si au inaltat prima cetate faimoasa din istorie cu un turn de invidiat. Babelul este prima incercare de sfidare a cerului, primul semn de revolta organizata, prima incercare de stapanire care ignora Stapanitorul.  S-a sfarsit rau si ireversibil, ca orice alte incercari de acelasi gen.
Iata cum a vazut Babelul unul din marii pictori – Pieter Brueghel cel Tanar:

55122

Genesa 12
Intra pe scena istorie semitii, oameni asa de urati de alte natiuni dar care au avut un impact puternic asupra omenirii.  Cu doi dintre ei, Avram si Lot, Dumnezeu mai face un pas in planul sau de rascumparare. Istoria lui Avram cu Dumnezeu este una fascinanta, este istoria apropierii reale a unui om imperfect dar ascultator, batran si intelept de un Dumnezeu iubitor.  Domnul este Dumnezeu si Avram stie ce inseamna asta; cand primeste o promisiune o pune cu drag in camaruta inimii si tace. Nu intreba cand se va intampla, cum se va intampla si de ce se va intampla, o primeste si tace pentru ca stie ca Domnul este Dumnezeu. Avram nu avea timp sa fie un copil rasfatat care tine mortis sa puna intrebari si sa primeasca raspunsuri. El stia sa asculte si sa se inchine aceluiasi Dumnezeu caruia ne inchinam si noi. Si asta da de gandit!

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.
Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:
- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta su

Ioan, ambasadorul cerului

(3 ianuarie, seara – Matei 3)

Unul din telurile importante ale Evanghelistului Matei este de a-L prezenta pe Isus evreilor drept Regele mult asteptat, descendentul lui David, Mesia binecuvantat. Felul in care sunt asezate evenimentele in carte si implicatiile acestora converg catre aceasta concluzie: Isus este Mesia.

In capitolul 1, este prezentata descendenta Regelui, apoi este descrisa venirea Lui in lume, capabila sa corespunda exigentelor profetice (capitoul 2). In capitolul 3 prezentarea Lui se face printr-un ambasador atipic.  Dumnezeu are un mod interasant, uneori hazliu, alteori extrem, de rasturnare a pseudo-valorilor societatii noastre. Uitati-va la Ioan! Nu poate fi descris ca o persoana foarte sociabila, nici ca una care respecta oranduirile legate de hrana, de imbracaminte sau de comunicare. Si cu toate acestea (sau tocmai pentru aceasta) mesajul lui este ascultat, receptionat si determina la actiune.

De  cate ori nu ne facem ganduri negre cu privire la “marketingul” personal. Ne intereseaza profund felul in care ne privesc ceilalti, ne intereseaza felul in care suntem perceputi, dorim aprecierea societatii in care traim si adeseori suntem gata sa sacrificam mult pentru a o obtine. Si cu toate acestea Dumnezeu poate sa foloseasca o persoana chiar daca aceasta se afla pe ultima treapta a ierarhiei sociale sau exclus din societate, inadecvat pregatit sau imbracat.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.
Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:
- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Viata noua, altar nou

(3 ianuarie, dimineata – Genesa 7-9)

Capitolul 7

O oaza de liniste intr-un ocean involburat, un mijloc de scapare dintr-o furtuna devastatoare. Noe si prin el intreaga omenire primea sansa unui nou inceput. Tot ce fusese urat, stricat, murdar era sters de apa ce crestea in fiecare clipa. De atatea ori in viata  ne dorim sa putem da timpul inapoi si sa schimbam ceea ce am facut rau sau sa avem sansa unui nou inceput.  Stim ca prin El, prin Cristos, Dumnezeu este dispus sa adauge o pagina noua  vietii noastre si sa ne lase sa ne rescriem viata, destinul.

Capitolul 8

Orice sansa pe care o primim pretinde din partea noastra actiune. Oare ce-o fi gandit batranul Noe cand a pasit pe pamantul curatat de decadenta? Stim ca a zidit rapid un altar: punctul central al existentei lor, forma fizica a gandului indreptat spre Dumnezeu.  O viata noua incepe cu un altar, cu un punct central. Fara acesta orice sansa primita este o sansa irosita. Altarul inchinarii din viata noastra este elementul echilibrului, punctul fix dintr-o viata agitata.

Capitolul 9

Potopul avea sa schimbe atatea in viata oamenilor. Multe dintre regulile initiale aveau sa fie schimbate sau completate. O viata noua inseamna altar nou, dar inseamna si reguli noi. Oamenii vor incepe sa manance carne. Omorul va fi pedepsit iar raportarea la Dumnezeu se va face pe baza de conventie. Si, ca de fiecare data, primul pas este facut de Dumnezeu: El initiaza un legamant intre El si orice are viata. Daca la creatie Dumnezeu se autolimita dandu-i omului independenta, si de data aceasta o face hotarand sa nu mai distruga lumea prin potop. Semnul acestei limitari il privim adeseori noi si stim ca il priveste si Dumnezeu.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.
Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:
- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus