Cei doi datornici

(28 ianuarie, seara – Matei 18:21-35)

Are iertarea un număr, o barieră peste care nimeni nu poate să mai treacă şi de la care trebuie să se aplice pedeapsa? Până când trebuie să te pleci şi să îţi ierţi semenul? Sunt răni, unele adânci pe care ni le produc semenii noştri, răni care solicită din partea noastră un răspuns al răzbunării sau al iertării. Cât de des putem accepta, într-o zi, să fim loviţi şi noi să răspundem cu celălalt obraz, cu milă, cu iertare? Iertarea este un act dificil pentru că adesea rolurile se inversează, pentru că astăzi suntem victimele iar mâine călăii, astăzi suntem răpuşii iar mâine vânătorii. Domnul Isus răspunde la întrebarea lui Petru cu pilda celor doi datornici:

Unul avea o datorie care îl făcea să adoarmă greu şi numai bunătatea Împăratului îi asigura viaţa şi independenţa. Cei 10.000 de talanţi de aur datoraţi (aproximativ 490.770 kg de aur, 10,7 miliarde de euro) formau o avere mare în vremea aceea, vrednică de un înalt funcţionar, o avere mare chiar şi pentru lumea bogaţilor recenţi. Cum de a îndrăznit Împăratul să îi ofere atâţia bani? Ce fel de afaceri făcea dacă a îndrăznit la un asemenea credit? Cu ce a garantat creditul Împăratului? Nu ştim răspunsurile dar ştim că ziua nedorită venise şi Împăratul cerea talanţii înapoi.

Vine o zi  în care trebuie să plătim datoriile, trebuie să dăm înapoi ceea ce am primit. Uneori sunt valori mari, alteori sunt aspecte pe care nu le putem recupera prin material (bani, pietre scumpe, aur). Unii am primit de la Împăratul o situaţie bună, capacităţi extraordinare,  alţii am primit abilităţi rare sau accesul la o educaţie aleasă, sănătate, lumină în ochii ce privesc, integritatea trupului şi a raţiunii. Cu toţii am primit viaţă! Ne obişnuim cu ele; trec zilele şi uităm că le avem deşi sunt tot timpul prezente, trec anii şi nu vedem în ceea ce am primit nimic extraordinar, ba uneori chiar credem că e normal să avem, să primim, credem că merităm. Dar vine şi ziua în care Împăratul cere plata oricât de îndepărtată ni se pare acea zi acum. Aş vrea ca în acea zi să am soarta acestui rob,  aş vrea să mă întâlnesc cu bunătatea şi mila Celui care deţine hambarele vieţii. Mă rog ca în acea zi să fiu inundat, încă o dată, poate pentru ultima dată, în har.

Celălalt era şi el dator dar nu Împăratului ci primului rob. El trebuia să dea înapoi 100 de dinari, 100 de zile de muncă (în jur de 1.700 euro). Nu era mult dar pentru că îi datora unui om şi nu Împăratului aceşti bani formau o datorie mai mare decât 10 miliarde de euro. Era împovărat, ştia că va trebui să plătească şi într-o zi se întâlneşte pe stradă cu creditorul său. Este luat de guler şi aruncat în închisoare pentru că datoria, oricât de mică, trebuie să fie plătită iar orice întârziere atrage consecinţe. Din punct de vedere legal primul rob a acţionat bine, nu avea nici o obligaţie să ierte, nici o lege nu îl constrângea la milă. Şi cu toate acestea Împăratul găseşte greşit ceea ce a făcut robul său, atât de greşit încât îl condamna pe acesta imediat.

Pilda vorbeşte despre datorii iar acest cuvânt ne este cunoscut; suntem datori celor de lângă noi, nouă înşine şi mai ales Lui Dumnezeu. Dar esenţa pildei este iertarea, o iertare pe care încercăm să o învăţăm zi de zi de la Împăratul milei. De câte ori trebuie să iert? Iertarea nu are limită şi nici măcar reguli, iertarea se revarsă de atâtea ori încât noi nu putem număra.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Să nu-ţi faci nici un rău

(28 ianuarie, dimineata – Exod 19-20)

Exod 19

Făceau parte dintr-un popor diferit de toate celelalte popoare. Asta puteau să înţeleagă limpede din experienţele pe care le-au trăit în ultimele luni, din prezenţa norului de fum şi a stâlpului de foc, din mana şi prepeliţele ce le asigurau un meniu bogat. Dar cât de departe putea să meargă acest diferit? Se va reuşi vreodată transformarea unui popor de sclavi într-unul de sine stătător, care gândeşte şi acţionează liber? Ce speranţe puteau să aibă în faţa oştilor celorlalte popoare care deja se pregăteau împotriva lor? Vor reuşi să-L convingă pe Dumnezeu să rămână de fiecare dată de partea lor sau vor avea, într-un moment de slăbiciune, aceeaşi soarta ca egiptenii? Cine era totuşi acest Moise, ce se putea şti despre trecutul său în ţara aceea îndepărtată şi scopurile ce-l animau?

Mii de întrebări izvorau în mintea evreilor în fiecare zi. Unele dintre ele erau întrebări legitime, altele erau reţinerile realiste. Şi Dumnezeu ştia lucrul acesta şi mai ştia că nu se poate merge înainte decât cu un popor convins, care înţelege şi acceptă istoria pe care El o scrie. Ştia că dacă inima poporului se va întoarce în Egipt ei vor rămâne sclavi chiar şi într-o ţară liberă. Ştia că daca inima poporului se va depărta de El şi de Moise, ei nu vor fi decât un popor dezbinat care nu poate dăinui. Tocmai de aceea era timpul unei întâlniri reale între popor şi Dumnezeul său.

Exod 20

Se pun bazele legii. Evrei primesc cele zece porunci, primul pas în transformarea lor într-o naţiune, esenţa constituţiei pe care o vor respecta veacuri la rând. Cele zece porunci nu numai că au avut un impact major asupra evreilor ci ele au stat şi continuă să stea la baza constituţiei multor naţiuni.

Aceste porunci au stârnit şi continuă să stârnească numeroase controverse. Este suficient ca lângă ele să fie pusă învăţătura Noului Testament pentru ca întrebările grele să apară.

Există numeroase modele care integrează bine cele zece porunci în învăţătura Noului Testament, modele care nu pică nici în extrema legalismului nici în cea a libertinajului. Dintre toate, dictonul “să nu iți faci nici un rău” mi se pare că defineşte foarte bine relaţia pe care cele zece porunci o au cu credinciosul veritabil. Nu văd neapărat în porunci un sistem de distrus distracţia oamenilor şi nici un cod penal care să ne judece şi să ne dea pedeapsa finală: închisoarea (iadul). Păzirea poruncilor nu înseamnă facerea unui bine lui Dumnezeu şi încălcarea lor nu aduce mari deservicii divinităţii. Poruncile au fost date pentru oameni ca să-i păzească de rău, să le ghideze spre bine acţiunile. Poruncile învaţă sclavii să trăiască liber şi libertatea să nu-i rănească.  Nu ne apropiem de învăţătura celor zece porunci cu teamă pentru că ele nu Îl transformă pe Dumnezeu în procurorul planetei ci primim cele zece porunci cu bucurie pentru că respectarea lor ne va face un bine incomensurabil.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.