Un nou presedinte, o alta fila a istoriei

O parte dintre noi a ascultat în seara aceasta discursul inaugural al președintelui Barack Obama. Nu îmi place să scriu despre politică dar sunt conştient că aceasta ne influenţează vieţile, că deciziile luate acolo, la vârf ne influenţează pe fiecare dintre noi, atât la nivel social cât şi la nivel bisericesc, din păcate.

Sunt multe polemici stârnite de acest preşedinte, polemici pe care prefer să le ocolesc. Nu pot însă să nu remarc şi să apreciez discursul acestuia, plin de speranţă lipsită de naivitate, plin de încredere chiar şi în mijlocul problemelor mari cu care se confruntă SUA. Cuvintele au putere şi aşezarea potrivită a lor în frază poate să genereze discursuri pline de viaţă, de vitalitate. Nu mă pot opri să nu mă gândesc ce forţă ar avea cuvintele vieţii veşnice în gura unui om cu o asemenea carismă şi capacitate de a organiza discursul încât el să inspire, să dea speranţă şi, cel mai important, să apropie de Dumnezeu.

Legat de Obama sunt două perspective care m-au frământat în ultima vreme, ambele negative: dacă acest om nu reuşeşte să reformuleze America, să se ridice la nivelul aşteptărilor concetăţenilor săi şi să îşi îndeplinească promisiunile, dezamăgirea va fi aşa de puternică şi extinsă la o scară aşa de largă. America este bastionul libertăţii, un exemplu de urmat şi acum această ţară are răni adânci. Dacă rănile nu vor fi bandajate multe locuri şi mulţi oameni din lume vor avea de suferit.

Cealaltă perspectivă este cea a reuşitei. Dacă Obama reuşeşte să salveze America de la prăbuşire, dacă reuşeşte să redea americanilor încrederea, reuşeşte să menţină Statele Unite în topul ţărilor, atunci sentimentele de adeziune pe care le strânge vor creşte exponenţial. Nu de puţine ori este privit ca un Mesia mult aşteptat al Americii, Mesia schimbării în care se poate crede. O reuşită îl va ridica automat pe un piedestal prea periculos pentru orice om.

Oricare ar fi deznodământul, un singur lucru mă încălzeşte şi animă în ultimele zile şi chiar ani. Domnul meu este Domnul istoriei, este Făuritorul şi Întreţinătorul tuturor lucrurilor. Nimic nu Îl ia prin surprindere, nimic nu este deasupra puterilor Sale. Iar viaţa mea este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.

Discursul inaugural il puteți găsi aici: Discursul presedintelui Obama

Valoarea Împărăţiei

(20 ianuarie seara – Matei 13:31-50)

Pildele comorii ascunse şi a mărgăritarului de mare preţ ne vorbesc despre valoarea Împărăţiei. Deşi ea este una prezentă şi totodată una care va veni, o Împărăţie din care facem parte acum dar pe care o vom moşteni pe deplin atunci, valoarea acesteia este imensă şi deosebit de captivantă pentru omul care o descoperă. Unii o descoperă întâmplător, săpând prin viaţă (prima pildă), alţi caută cu întreaga fiinţă mărgăritarele şi reuşeşte să îl afle pe cel mai preţios, dar toţi dau pentru această împărăţie totul pentru a rămâne cu ea. Lucrurile valoroase din viaţa noastră au un preţ şi, aproape de fiecare dată, cele extraordinar de valoroase nu se pot cumpăra cu bani. Cât valorează pentru noi Împărăţia şi ce am fi dispuşi să dăm pentru a o avea: averea noastră, timpul nostru, relaţiile şi diplomele, inima noastră? De la fiecare dintre noi, Împărăţia pretinde un preţ pentru a se lăsa cucerită. Este inima noastră de fiecare dată dar vicisitudine vieţii si incompatibilitatea Împărăţiei cu multe aspecte ale societăţii noastre mai pretinde şi alte preţuri adiacente. Care este preţul pe care îl plătesc eu? Dar tu? Cat de scumpă este Împărăţia pentru noi?

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Iertarea deplina

(20 ianuarie, dimineata – Genesa 49-50)

Genesa 49

Un capitol al viitorului în prezent. Scris sub forma unei poezii evreieşti, acest capitol reuşeşte să îmbine elemente stilistice de o frumuseţe aparte cu dezvăluiri extraordinar de precise ale viitorului.

Din vorbele pe care Israel le adresează fiilor săi înţelegem încă o dată că viaţa unui om nu este un destin implacabil, fără putinţă de a intervenii asupra desfăşurării ei, fără capacitate de a-i schimba cursul. Fapta de astăzi este viitorul de mâine, obișnuita zilei este caracterul viitorului. Ruben este pedepsit din cauza desfrânării sale, Simeon şi Levi din cauza mâniei lor greu de stăvilit, Iuda este binecuvântat datorită îndrăznelii sale şi a vitejiei de leu.

Remarcabilă este şi încrederea de care Iacov dă dovadă în ce priveşte promisiunile lui Dumnezeu făcute părinţilor săi sau Lui. Atunci când dă fiilor săi partea de moştenire, Israel împarte ţara care nu era a lui dar care îi era promisa de Dumnezeu. Orice promisiune făcută de El, pentru Iacov este o realitate a zilei in care trăieşte pentru ca atunci când promite Dumnezeu, El cu siguranţă se va ţine de promisiune.

Genesa 50

Israel murise. Fiul său, Iosif i-a asigurat o înmormântare fastuoasă, vrednică de un părinte de rege. Dar moartea lui încheia un capitol în viaţa lui Iosif şi mai ales în cea a fraţilor săi. Descoperim că fraţii lui Iosif au gândit tot timpul că tatăl lor este o pavăză între ei şi răzbunarea legitimă a lui Iosif. Ce va face acesta acum când pavăza nu mai exista? Şi fraţii lui Iosif s-au temut. Împacă-te cu pârâşul tău cât timp eşti cu el pe drum pentru că poate să vină un moment când să fie prea târziu. Cere astăzi iertare, astupă astăzi găurile lăsate de comportamentul sau vorba rea! Iosif acordă încă o dată iertarea fraţilor săi, o iertare deplină care îl lasă să îi ajute în continuare!

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Pilda celor diferiţi

(19 ianuarie, seara – Matei 13:1-30)

Capitolul 13 din Matei pune, pentru prima data în Evanghelie, învăţătura Împărăţiei în termenii noi ai unei pilde. Pilda (parabola) este un instrument deosebit de puternic în învăţătura Domnului Isus. Folosind exemple din viaţa reală, foarte cunoscute oamenilor, Domnul Isus reuşeşte să capteze atenţia şi să realizeze legătura dintre ascultător şi învăţătura pe care doreşte să o transmită, legând adevărul spiritual mai greu de înţeles de realitatea practicilor zilnice, la îndemâna oricui. Punctul forte al unei pilde este concluzia care odată formulată, ia captiv ascultătorul până acesta formulează un răspuns coerent la aplicaţia pildei, pozitiv sau negativ.

Pilda semănătorului, dincolo de orice valenţa teologică îmbrăcată, reuşeşte să sublinieze încă o dată faptul că suntem diferiţi şi că reacţionăm diferit până şi la mesajul Evangheliei. Diferenţele există şi ele nu pot fi nici negate, nici nivelate. Un alt aspect al realităţii umane pe care pilda îl surprinde este cel al influenţei mediului asupra fiinţei umane. Dependent de mediul în care s-a născut, de experienţele pe care le-a avut, de cărţile pe care le-a citit şi de oamenii pe care i-a apreciat, omul, în relaţie cu Vestea Bună, poate să nu înţeleagă sau să creadă, poate să nu fie statornic sau deja pornit pe calea bogăţiilor lumii încât Evanghelia nu găseşte acolo un cămin în care să locuiască şi să poată rodii Din toate cele pe care le trăim de-a lungul unei zile de 24 de ore, câte se constituie într-o barieră în calea Evangheliei, putând să ne pună pe ochi acel văl prin care vedem, dar totuşi nu în lumina Evangheliei?

Cealaltă pildă, a neghinei, ne înspăimântă. Ne descurajează realitatea continuă a supravieţuirii lângă cel pe care îl considerăm neghină, imposibilitatea de a acţiona în forţă şi de a înlătura răul din faşă, locul ocupat ţinut de cel care nu produce nimic ci din contră va căuta tot timpul să consume resursele şi aşa puţine. Şi totuşi stăpânul îl ţine. Am înlocuit adesea, în bisericile noastre, parabola neghinei cu cea a mărului stricat care trebuie aruncat rapid, ca nu cumva să strice şi alte mere. Parabola mărului nu există însă în învățătura  Domnului Isus. Neghina va rămâne printre noi până la seceriş pentru că numai Stăpânul poate decide ce sa facă cu ea.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Dumnezeul lui Iosif

(19 ianuarie, dimineata – Genesa 46-48)

Genesa 46

Iacov pleca spre Egipt. Pe drum se opreşte să se închine şi primeşte din partea lui Dumnezeu certificarea acţiunii sale. Egiptul va fi casa lor pentru o perioadă, Egiptul va fi locul în care se va naşte o naţiune ce nu va mai putea fi scoasă din istoria omenirii. Egiptul este locul dureros al naşterii Israelului dar Iacov era prea bucuros şi Dumnezeu nu îi strică această bucurie ci îl însoţeşte. Iosif pregătise pentru familia sa atât locul în care să se aşeze, Gosen, cât şi modalitatea prin care aceştia rămâneau netulburaţi de către egipteni – păstorirea trebuia să fie slujba lor de bază.

Genesa 47

În faţa strălucitului faraon se prezintă păstorul Iacov. Unul deţinea bogăţiile acelei părţi de lume şi fiecare zi de foamete îl făcea şi mai bogat, Iacov deţinea promisiunile lui Dumnezeu şi fiecare zi care trecea îl apropia şi mai mult de împlinirea lor. Nu ne naştem egali, unii se nasc în casa lui Faraon, cu toate posibilităţile, îmbrăcaţi în purpură, alţii se nasc în casa lui Iacov având doar o haină pestriţă şi perspectiva turmelor. Şi cu toate acestea diferenţa o poate astupa doar Dumnezeu. Cel născut Faraon va conduce Egiptul ani buni doar onorific pentru că acolo era cel născut între păstori dar care avea de partea lui Cerul întreg.

Genesa 48

Nu ştim cât de mult din religia şi obiceiurile Egiptului a trebuit să accepte şi să practice Iosif, în fond era căpetenie cu mare vază şi sistemul politic de astăzi îşi are rădăcinile şi în cel de atunci. Ştim însă ca Dumnezeul adevărat a rămas tot timpul Dumnezeul său. Israel era pe moarte şi Iosif hotărăşte să îşi ducă copiii născuţi în Egipt înaintea tatălui său pentru binecuvântare. Sunt momente în care Iacov devine profetic şi cuvintele rostite de el în dreptul fiecăruia vor fi o sinteză a secolelor ce vor urma.

Încă o data Dumnezeu schimbă orânduirile oamenilor. Iosif ar fi vrut ca ordinea să se respecte: Manase şi Efraim şi nicidecum altfel dar, oricât de mult ar ţine Iosif, atunci când Dumnezeu alege, alegerea este definitivă: Efraim şi apoi Manase. Decizia Lui şi apoi hotărârile noastre, părerea Lui şi apoi părerile noastre.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Visteria inimii

(18 ianuarie, seara – Matei 12:22-50)

Un pasaj cu atât de multe învăţături şi cu atâtea elemente cheie, unele dintre ele greu de înţeles.

Deşi semnele erau clare şi ele îl calificau pe Domnul Isus drept fiul lui David, Mesia cel mult aşteptat, cei care trebuiau să certifice această calitate, preoţii, cărturarii şi fariseii, erau împotrivitori, ba chiar îl legau de Beelzebul. Deşi nu obişnuia, Domnul Isus va căuta să se apere în acest pasaj. După ce le spune că nici o împărăţie (biserică, familie, comunitate) nu va putea dăinui dacă este dezbinată din interior, după ce le arată că existau oamenii printre ei care săvârşeau aceleaşi lucruri cu puterea lui Dumnezeu, Domnul Isus subliniază supremaţia puterii lui asupra lui Satan (vs. 29). Dumnezeu nu îi era şi nu îi este cu nimic dator lui Satan, nu trebuia să îi plătească nimic şi nici nu trebuie să îi demonstreze ceva anume. În plus, creştinii nu cred într-un fel de dualism dintre bine reprezentat de Dumnezeu şi rău reprezentat de Diavolul. Ei ştiu că sunt fii ai Celui Preaînalt, cel care conduce viaţa şi pământul după bunul Său plac şi că nimic nu poate sta împotriva voii sale.

Apoi Domnul Isus vorbeşte despre visteria inimii unui om. Are şi inima o visterie, o trezorerie, un seif unde se pot strânge lucruri? Învăţătura Domnului Isus aşa ne lasă să înţelegem. Acolo punem ceea ce ne este mai drag, acolo adunăm lucrurile din pribegia noastră pe pământ. Tot de acolo porneşte şi felul de a fi al omului, de acolo porneşte vorbirea lui, de acolo pornesc faptele şi intenţiile lui. Ce punem în inima noastră zi de zi, prin alegere constantă, este ceea ce vom deveni.

Pasajului cu privire la hula împotriva Duhului Sfânt va fi tratat într-un post separat.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Lacrimile iertarii

(18 ianuarie, dimineata – Genesa 43-45)

Capitolul 43

Drama continuă. Treceau zilele, una după alta iar criza era tot mai adâncă în ţară. Iacov nu se putea hotărî ce să facă în privinţa cererii acelui stăpân din Egipt: să îl trimită sau nu pe Beniamin cu fraţii săi. Mai trimisese odată pe Iosif departe de el şi până acum sufletul îi era ars de urmările acelei trimiteri. Dacă se hotăra să îl trimită, atunci trebuia să se pregătească pentru ce era mai rău. În plus stăpânul acela nici nu le era binevoitor. Dar pentru supravieţuirea celorlalţi trebuia să îl decidă, să rămână cu sufletul pustiu.

Şi iată-i din nou în Egipt. Stăpânul le oferea un privilegiu care îi înspăimânta. Sosirea la palatul lui Iosif a fost pentru fraţii lui prilej de mare îngrijorare. La masă au încercat să fie voioşi, să arate bunăvoinţă faţă de acela care îi putea lua robi. În celalalt colţ inima lui Iosif sângera. Paharul dulce al răzbunării îi provoca şi acum lacrimi. Ar fi fost atât de bine să se poată descoperi, dar, printre zâmbetele şi politeţurile aruncate şi de o parte şi de cealaltă Iosif pregătea ultima tranşă a plăţii trecutului său zbuciumat, ultimul test pentru fraţii săi. Ieşind în dimineaţa aceea pe porţile cetăţii fraţii lui Iosif s-au simţit uşuraţi, credeau că au reuşit să plece toţi cu mâncare.

Capitolul 44

La Beniamin este paharul! O veste ca un trăsnet! Aşadar au pierdut totul şi odată cu Beniamin era pierdut şi tatăl lor. Beniamin va fi robul acelui stăpân fără inimă din Egipt, cu siguranţă ca el le înscenase totul. Acolo, la porţile cetăţii, fraţii lui Iosif dădeau ultimul test al familiei care se va transforma în naţiune. Puteau să îl lase pe Beniamin acolo şi să plece, doar aveau experiență în astfel de fapte. Dar nu, de data aceasta toţi se întorc pentru a mijloci pentru cel care era inima tatălui lor. Văzându-l pe Iuda cum mijloceşte pentru Beniamin, pentru tatăl său, Iosif pricepe: testul luase sfârşit, mânia şi răzbunarea nu îşi mai aveau locul.

Capitolul 45

Un capitol emoţionant. Durerea zilelor de temniţă, a acuzării pe nedrept, a depărtării de casa tatălui său, toate acestea deveneau istorie pentru Iosif. Iertarea este un fapt aproape nefiresc dar odată ce ea intervine în vieţile noastre, râul lacrimilor, al dulcilor lacrimi, se dezlănţuie. Relaţiile sfărâmate altă dată, sunt puse laolaltă de lacrimile iertării, evenimentele care altă dată ne răneau acum primesc o altă conotaţie, una pe care o vedem în lumina lui Dumnezeu.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Formalismul religios

(17 ianuarie, seara – Matei 12:1-21)

Formalismul, legalismul religios. O lupta de secole între formă şi fond. O luptă pentru care oamenii au fost în stare să se ucidă unii pe alţii, să treacă prin ascuţişul sabiei sau focul rugului mii de fraţii de-ai lor care refuzau să respecte aceleaşi lucruri pe care ei le considerau de o importanţă majoră. Cred că această luptă se dă puternic în sufletul fiecărui credincios, imediat cum a fost întâlnit acesta de harul Domnului Isus, cum lupta a început. Creştinul formal va accepta uşor o schimbare vizibilă în ochii oamenilor dar va întâmpina probleme atunci când va trebuie să accepte schimbarea inimii. Creştinul fondului de fiecare dată va fi judecat de cel formal tocmai pentru libertatea în care înţelege să trăiască.

“Fiul Omului este Domn şi al sabatului!” este afirmaţia care ar fi trebuit să pună capăt luptei dintre formalismul religios şi spiritualitatea care transformă interiorul omului. Înţelegerea acestui lucru ne va conduce inevitabil către respectarea celuilalt, către acceptarea lui chiar dacă este diferit nouă. Domnul Isus subliniază aici încă o dată faptul că Împărăţia are ca principiul mila care se revarsă către cei care ne înconjoară şi nu respectarea habotnică a unui set de reguli fixe.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus