“Daca esti […]”

(Luca 4:1-30)

Cand a plecat spre pustie, plin de Duhul Sfant, El stia ca se duce la examen. Si de data aceasta nu Tatal era examinatorul ci altcineva purta in maini, cu fata rautacioasa si privirile viclene, ciurul, prin care avea sa fie cernut. Ioan vorbise frumos despre El, Ii daduse intaietate si subliniase inca o data ca El este Fiul lui Dumnezeu. Avea dreptate Ioan dar testul abia urma. Si fiecare pas pe care il facea spre pustie era un pas spre dezvaluirea, tot mai adanca, a identitatii Sale. Sita avea sa fie deasa iar momentele acelea de o incarcatura colosala, pentru El si pentru intreaga omenire. Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, s-a asezat in banca, umil, si a primit foaia de examen de la infioratul Inselator.

“Daca esti […]” a inceput examinatorul cu o sclipire in ochi … daca esti… ar fi putut sa inceapa acolo argumentarea! Ar fi putut ca acolo sa fie startul minunilor. Ce usor i-ar fi inchis gura Diavolului! Cel care hranise un popor intreg in pustie, cel care framantase in cer mana, flamanzise. Si pe foaia de examen a scris un singur rand, singura mancare care ii era necesara, singura din care voia sa guste in continuare: Cuvantul lui Dumnezeu. Cerul a izbucnit in urale, iadul a tresarit si pamantul si-a continuat funestul mars.

“Iti voi da […]” a continuat livid talharul. Obisnuia sa dea, de cele mai multe ori doar de pe varful limbii si aproape de fiecare data din ce nu era al lui. I se parea si lui ca ar conduce, ca ar stapani, si imbatat, ca atatia alti ucenici de-ai sai, de propria maretie, mai avea un singur dor: sa primeasca inchinarea. El, maretul Stapanitor, vazand tot ce crease aflat acum sub negura groasa a pacatului, cunoscandu-i durerile de mii de ani si simtind in nari duhoarea grea a unui trup aflat in putrezire ce si-ar fi dorit rascumpararea, putea sa ocoleasca Calvarul. Atunci si acolo putea incepe rascumpararea. Sa ia ce Ii apartine, sa primeasca ca este al Lui. Putea, siret, sa i se inchine celui care isi dorea asa de mult inchinarea. Putea sa arda etapele, putea sa puna capat durerilor, sa salveze pruncii de la moarte, oamenii din boale, popoarele de sub tirania demonilor, natiunile de sub spectrul mortii, putea… dar pe foaia de examen a scris simplu: doar Dumnezeu merita inchinarea! Indiferent de pret si indiferet de ce ti se ofera!

Si apoi un alt “Daca esti […]”. Ultima incercare. Daca Tu esti, atunci Dumnezeu sigur ar… Daca Dumnezeu este cu Tine, atunci sigur s-ar intampla sa… Hai, incearca! Bate la usa Lui si fa-L sa deschida! Ofera-ne un spectacol, da-ne divertisment si te vom crede. Nu conteaza ca Tu si Dumnezeu veti fi actorii, spectacolul este important. Hai, mai in fata, pe scena! Sa vada toti si apoi toti vor crede… sau poate nu! … Si apoi testul se incheie. Mai era un singur drum de facut, cel printre oameni, catre Golgota. 

Identitate! Adevarata identitate se arata abia dupa ce au fost trecute adevaratele teste. Asa de usor se  poate afisa o identitate de paie, netrecuta prin ciur. Dar testele supreme incep cu acel: “Daca esti […]”. Mi-e teama ca noi nu mai auzim aceste cuvinte nu pentru ca Inselatorul s-a schimbat, ci pentru ca identitatea noastra este clara si n-ar rezista unui asemenea test. Ne place sa credem ca suntem, dar devenim cu adevarat pe masura ce completam foi de examen si ne daruim, in mijlocul anchetei dracesti, Singurului care ne face sa fim cu adevarat!

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. 

© 2014 ganditorul.net Meditatii de-a lungul cărării!

Ispitirea Domnului

(4 ianuarie, seara – Matei 4)

Plecat de la Iordan, singur, după 40 de zile de post, de asceză, Domnul Isus primește testul ce vine prin Adversar. Niciodată adevăratele teste nu vin după perioade de victorii spirituale ci în momente de slăbiciune, în momente în care probabilitatea căderii este foarte mare. Sunt trei mari niveluri la care Satan face apel in ispitirea Domnul Isus, niveluri la care suntem atacați şi noi, in fiecare zi:

- nevoile fizice – daca El era Fiul lui Dumnezeu cu siguranța că nu trebuia să piară in pustie din cauza foamei. Dumnezeu ar fi înțeles nevoia de hrana, nu l-ar fi judecat pentru aceasta. Ce alegi: ascultarea de Dumnezeu sau satisfacerea nevoilor umane (adeseori satisfacere care Îl folosește ca scuză pe însuși Dumnezeu)? Oricare ar fi nevoile noastre, acestea nu pot niciodată concura cu voia lui Dumnezeu.

- câștigurile imediate – era cunoscut printre evreii acelei perioade ca Mesia va apărea dintr-o data din cer, coborând de pe streașina templului (Maleahi 3:1). Folosind tendențios pasaje din Scriptura Împotrivitorul îl îndeamnă pe Domnul Isus să facă ceea ce oamenii s-ar fi așteptat: să se prezinte în mod strălucitor. Era voia lui Dumnezeu ca El să fie Mesia? Atunci să se arate oamenilor in așa fel încât ei sa îl accepte imediat. De cate ori nu nesocotim si noi învăţătura unitara a Scripturii si bazându-ne pe un singur pasaj, acționam si acțiunea ne aduce un câştig imediat? Poate să fie un câştig în celebritate, unul material sau multe altele, la fel de vinovate pentru că nu au ţinut cont de întreaga Scriptură.

- putere, glorie – era planul Lui Dumnezeu ca Domnul Isus să stăpânească întreg universul? Dacă da atunci Satan putea să împlinească acest plan mult mai repede. Ai nevoie de glorie, de putere? Toate acestea se pot împlinii la clipeala ochiului cu o singură condiţie: închinare înaintea Împotrivitorului. Dar El a ales Crucea, a ales jertfa. Prin aceasta s-a făcut Domn peste toţi şi toate. Iar domnia Lui va fi veşnică. În lumea noastră de prea multe ori puterea, gloria este asociată cu răul. Satan încă mai dă iluzia puterii, a gloriei oamenilor în schimbul închinării. Vremelnică înșelăciune!

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus