Smochinul blestemat

by 1 Comment

(9 martie, seara – Marcu 11:19-33)

Blestemarea  smochinului care nu avea nici un rod stârneşte şi astăzi controverse. Unii cred că Domnul Isus nu avea nici un drept să acţioneze aşa pentru că nu era vremea roadelor (chiar dacă frunzişul verde abundent era semn cunoscut al prezenţei fructelor timpurii – mugurii care erau comestibili şi care apăreau în Nisan, luna paştelui evreiesc). Alţii cred că a fost un semn de slăbiciune pur umană a Domnului Isus care a blestemat sub efectul puternic al foamei.

Interesant însă este modul în care Marcu alege să amintească  întâmplarea cu smochinul. Putea să o relateze pur şi simplu, cu accent puternic pe acţiune şi în forţă, ca întreaga lui Evanghelie. Putea să cuprindă totul într-un singur cadru, să spună despre căutarea roadelor, blestemarea şi uscarea smochinului într-o singură frază mustind de vitalitate.

Dar Marcu decide să oprească povestirea la jumătate şi să ne  facă martori a unei întâmplări pe care  cu greu o putem  pricepe. Nu era pentru prima dată când Domnul Isus se afla în Ierusalim şi cu siguranţă nu vedea uimit comerţul înfloritor din curtea templului. Mai trecuse pe lângă mesele schimbătorilor de bani şi cred că ştia târgul din staulele curţii Templului: o sumă pentru un miel fără cusur, o monedă pentru un porumbel perfect şi păcatul este curăţit. Se dovedise a fi o afacere bună, templul câştiga, câştigau şi cei cu relaţii la marele preot, câştigau şi oamenii simpli grăbiţi dar în căutare de o împăcare facilă şi rapidă a legii lui Moise.

Nu pot să ştiu exact care au fost resorturile care au determinat acţiunea furibundă a Domnului Isus. Mâna Lui a răsturnat mesele pline de bani, mâna Lui a condus biciul care lovea în dreapta şi stânga, a oprit trecerea călătorilor nepăsători prin curtea Casei Tatălui Său.  Era popular în Ierusalimul acelui an, era plăcut şi apreciat de oameni, era ascultat atunci când predica şi minunile Lui uimeau pe toţi cei care le erau martori.  Ar fi putut să răstoarne o masă şi să o transforme în podium de pe care să ţină o predică fulminantă, ar fi putut face o minune care să îi uimească pe toţi. Şi cu toate astea el preferă biciul, vorbele grele şi acuzatoare, acţiunea violentă.

Întâmplarea cu smochinul ne aduce puţină lumină. Pe pământul pătimirii, în vizită la cei aleşi, era Fiul lui Dumnezeu. Ei nu ştiau şi nici nu erau gata să accepte; ochelarii propriilor păreri erau prea fumurii pentru a le mai permite să vadă realitatea. De departe smochinul (Israel) era verde şi chiar dacă roadele coapte nu îşi aveau vremea atunci, muguri trebuiau să existe. Dar nu erau decât frunze, înveliş, strălucire peste gol, poleială peste putrezire.  De departe Dumnezeu era prezent, ritualurile nu conteneau, jertfele nu se isprăveau, legea era respectată şi literele lui Moise urmate. Dar fructe din care să te hrăneşti nu erau!

Dimineaţa Petru constată cu surprindere că smochinul blestemat s-a uscat. În orele care s-au scurs de la blestemarea lui,  frunzele au căzut, ramurile au îmbătrânit şi târziu şi singur a rămas ceea ce fusese de la început: un smochin fără rod. Blestemul Domnului Isus doar i-a dat jos poleiala şi l-a arătat în adevărata lui lumină, cea de pom înşelător, fără rod şi nefolositor.

Biserica mileniului III îşi continuă ritualurile. Ne este teamă să ne oprim în loc şi să le analizăm.  Tributari pragmatismului am adus piaţa în faţa casei, a sufletului şi a bisericii şi ne schimbăm valorile în funcţie de circumstanţă, ne alegem cu grijă “animalul fără cusur” cu care venim în faţa Domnului şi mai ales a fraţilor. Apoi mergem mai departe. De roade nu putem vorbi dar ce bine că avem frunze multe: haine stălucitoare, clădiri impunătoare, acte de binefacere înfăptuite după reţetar (o dată pe lună sau de două ori) şi programe dese.

Iar orele trec şi frunzele cad, una câte una!

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Distribuie:

Minciuni oficiale

by Leave a Comment

(17 februarie, seara – Matei 28 )

În 2000 de ani de creştinism am reuşit să descifrăm puţin din tainele răstignirii, să înţelegem puţin din importanţa ei pentru omenire, deşi despre acest moment am scris şi vom continua să scriem tomuri întregi. Şi mai puţine lucruri înţelegem despre glorioasa dimineaţă a învierii; încă medităm asupra impactului înfrângerii morţii şi biruinţei răsunătoare a vieţii, a robiei care devine roabă şi a păcătosului care de acum este justficat prin jertfa şi măreaţa înviere a lui Isus Cristos.  Nodul amar al tristeţii şi durerii ce ne copleşeşte adesea pe dealul Golgotei lasă loc bucuriei liniştitoare din grădina cimitir a Ierusalimului şi reuşim să ne redescoperim, o dată şi încă o dată, păcătoşii răscumpăraţi prin jertfă.

Două categorii de oameni au luat startul către două noi destine  în acea dimineaţă a Ierusalimului învăluit în ceaţă . Acolo erau soldaţii, oameni simpli şi aflaţi sub ordine, gata oricând să scoată sabia dar şi să petreacă, gata să asculte ordinele dar şi să jefuiască fără milă. Când preoţii le spun să mintă şi îi mituiesc cu sume de bani derizorii ei sunt gata să ia parte la una dintre cele mai groteşti conspiraţii ale istoriei. Da, omul acela înviase şi ei aveau acum nevoie de o minciună care să devină cumunicat de presă oficial, o minciună care să măture sub preş întreaga mizerie a corupţiei şi răstignirii  şi să  ofere oamenilor simpli şi creduli din Israel o poveste în care să creadă. Scorţoşi, bine îmbrăcaţi şi religioşi au chemat bârfitorii de serviciu care au dus vestea furtului de către ucenici până departe semănând în poporul ales o confuzie care încă nu s-a ridicat, deşi vârtejul vremurilor a tot frământat-o.

Minciuni oficiale sunt şi astăzi şi nu putem să îi judecăm prea tare pe cei care le ticluiesc: ei au sisteme de apărat, religii de păstrat şi interese de urmat. Sunt oameni care trăiesc din asta şi care au făcut din răspândirea minciunilor despre creştinism o filosofie de viaţă. Unii dintre ei sunt respectabili, agăţaţi în spatele catedrelor şi bazându-şi teoriile pe cariere academice, alţii sunt scriitori talentaţi care fructifică foamea de senzaţional şi imoralitatea crasă a cititorilor lor.  Preşedinţi de state, şefi de parlamente, directori de televiziuni, vedete şi filosofi, scriitori sau muncitori de pe şantiere au rămas şi astăzi instrumente ilustre ale minciunilor oficiale. Mai grav şi de judecat sunt cei care le cred şi le iau ca pe un somnifer al sufletului, fără nici o întrebare sau cercetare prealabilă. Ei vor continua să mintă dar noi putem rupe cercul printr-un simplu act al credinţei care cercetează.

Pe de altă parte sunt femeile, exponent sugestiv al acuzaţilor, o categorie de oameni înfricoşaţi de turnura luată de evenimentele din ultimele zile. Bărbaţii erau ascunşi prin diverse locuri, fiecare făcându-şi planul cum să se întoarcă la locurile de baştină şi să reia munca de jos. Ei nu au bani să plătească soldaţii şi nici cuvinte potrivite pentru a se apăra. Loviţi din toate părţile, urmăriţi şi adeseori fără nici o speranţă ei primesc în dimineaţa învierii darul nepreţuit al nădejdii care nu piere.

Trăim în permanenţă înconjuraţi de două împărăţii: cea a minciunilor oficiale, a lumii şi sistemului omenesc ce se clatină din toate închieturile dar care ştie cum să îşi păstreze imaginea intactă în timp ce se prăbușește în gol şi Împărăţia Luminii. Această ultimă împărăţie nu are nimic ascuns sub preş sau în mansardă,  o Împărăţiei a adevărului care eliberează şi a bucuriei fără hotar, a speranţei care nu înşeală şi a viitorului asigurat.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

Distribuie:

A fi versus a face

by 2 Comments

(10 februarie, seara – Matei 25:31-46)

Biserica trăieşte de multe ori o strategie nedreaptă a aprecierilor. Apreciem foarte mult pe cei care sunt în lumina reflectoarelor, pe cei care sunt vizibili în cadrul unui program religios şi trecem aşa de uşor peste oamenii a căror lucrare este ascunsă privirilor superficiale, laudelor febrile sau efectului imediat.

Creştinul postmodern trăieşte adesea sub imperativul verbului “a face”, un verb ce reclamă o acţiune imediată, clară, distinctă. Drama acestui verb s-a extins asupra bisericilor locale ce simt tot mai acut nevoia să se implice în tot felul de acţiuni sociale şi spirituale, să iniţieze tot mai multe programe astfel încât apartenenţa lor la Biserica Unviersală să fie primită şi acceptată unanim. Biserica lui “a face” este una plină ochi de creştini ocupaţi cu a fi vizibili şi acceptaţi în societate, de a fi relevanţi şi totdeauna gata să ofere învăţătură, de a participa la toate programele şi de a bifa toate activitaţile. Este o biserică alertă, tot timpul în viteză, tot timpul prezentă, niciodată relaxată.

Sigur,  verbul “a face” trebuie să existe în viaţa credinciosului şi a comunităţii creştine dar niciodată nu trebuie să devanseze importanţa verbului “a fi”.  Vine un moment, spunea Domnul Isus, când cei adunaţi în faţa scaunului de judecată vor fi împărţiţi în două tabere în funcţie de acţiunile lor de pe pământ. O privire fugară şi superficială asupra textului ne-ar putea determina să credem că baza acestei împărţiri va fi tocmai “a face” dar priviţi ce fel de oameni vor merge la dreapta Mântuitorului:

– ei nu au acţionat neapărat într-un cadru instituţionalizat, în cadrul unei comunităţi sau biserici creştine. Fiecare a acţionat independent, în dreptul său. Nu sunt luaţi din mijloc şi mutaţi la dreapta cu grupul, în funcţie de eticheta purtată sau de domeniul în care s-au implicat;

– ei nu au acţionat cu un scop bine determinat, nu au avut o agendă secretă pe care să o urmărească, scopuri ascunse (fie ele şi nobile) pentru care să acţioneze în acel fel. Pur şi simplu au văzut o nevoie şi au venit în întâmpinarea ei. Când au aflat un om care suferea de sete i-au dăruit un pahar cu apă, fără întrebări şi fără pretenţii, când au întâlnit un străin ce avea nevoie de găzduire au ales să fie gazde bune. Textul nu ne spune că au făcut toate acestea având ca scop evanghelizarea celor pierduţi sau solidarizarea cu cei de-o credinţă cu ei ci din contră ne lasă să înţelegem că atât în momentul acţiunii cât şi după aceea ei nu au ştiut cui acordă ajutorul sau favoarea;

– ei nu au avut în minte nici o eventuală răsplată din partea Cerului. Când dădeau paharul cu apă, găzduire sau de mâncare celor aflaţi în nevoi, când vizitau pe cei uitaţi, ei nu îşi treceau în carneţelul binefacerilor o liniuţă şi nu aşteptau din partea lui Dumnezeu o altă bilă albă. Ideea de răsplată nu a existat în gândirea lor şi nu a ghidat sub nici o formă acţiunile de binefacere;

– ceea ce au făcut nu se încadrează în acţiunile pe care noi le punem astăzi sub reflectoare şi le aplaudăm la scară largă. Nu au predicat, cântat, compus texte sau condus biserici, organizaţii. Toate acestea îşi au partea lor printre noi, dar cei de la dreapta Domnului Isus sunt în primul rând caracterizaţi de acţiuni care niciodată nu au fost apreciate foarte mult pe pământ.

Aceste câteva aspecte ale textului ne determină să credem că acei oameni aleşi pentru dreapta sunt caracterizaţi în primul rând de “a fi” şi nu de “a face”.  Ei acţionau aşa pentru că în acest fel erau construiţi, pentru că asta considerau că este bine şi demn să facă. Tirania verbului “a face” a dus biserica pe cele mai înalte culmi ale implicării sociale şi instituţionale dar a apropiat-o şi de o criză de identitate fără precedent. Între repetiţia de astăzi, acţiunea socială de mâine, programele de biserică de poimâine şi chiar devoţionalul de fiecare zi, trebuie să ne rezervăm timp suficient pentru devenire, pentru existenţă.  Orice acţiune şi implicare, personală sau a comunităţii, nu ne va ajuta niciodată sa fim cu adevărat; pentru că existenţa, fie ea chiar spirituală ca semn al intrării în marele Trup al lui Cristos, trebuie să preceadă orice acţiune.

Ultimele trei semne definitorii ale celor de la dreapta Domnului Isus cred că trebuie să fie testul oricărie acţiuni creştine personale. Nu vom uita niciodată că Domnul nostru nu cunoaşte doar efectul acţiunii noastre ci cunoaşte şi străfundurile făptuitorului împreună cu toate motivaţiile care l-au determinat la implicare.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.

Distribuie:

Pilda celor diferiţi

by Leave a Comment

(19 ianuarie, seara – Matei 13:1-30)

Capitolul 13 din Matei pune, pentru prima data în Evanghelie, învăţătura Împărăţiei în termenii noi ai unei pilde. Pilda (parabola) este un instrument deosebit de puternic în învăţătura Domnului Isus. Folosind exemple din viaţa reală, foarte cunoscute oamenilor, Domnul Isus reuşeşte să capteze atenţia şi să realizeze legătura dintre ascultător şi învăţătura pe care doreşte să o transmită, legând adevărul spiritual mai greu de înţeles de realitatea practicilor zilnice, la îndemâna oricui. Punctul forte al unei pilde este concluzia care odată formulată, ia captiv ascultătorul până acesta formulează un răspuns coerent la aplicaţia pildei, pozitiv sau negativ.

Pilda semănătorului, dincolo de orice valenţa teologică îmbrăcată, reuşeşte să sublinieze încă o dată faptul că suntem diferiţi şi că reacţionăm diferit până şi la mesajul Evangheliei. Diferenţele există şi ele nu pot fi nici negate, nici nivelate. Un alt aspect al realităţii umane pe care pilda îl surprinde este cel al influenţei mediului asupra fiinţei umane. Dependent de mediul în care s-a născut, de experienţele pe care le-a avut, de cărţile pe care le-a citit şi de oamenii pe care i-a apreciat, omul, în relaţie cu Vestea Bună, poate să nu înţeleagă sau să creadă, poate să nu fie statornic sau deja pornit pe calea bogăţiilor lumii încât Evanghelia nu găseşte acolo un cămin în care să locuiască şi să poată rodii Din toate cele pe care le trăim de-a lungul unei zile de 24 de ore, câte se constituie într-o barieră în calea Evangheliei, putând să ne pună pe ochi acel văl prin care vedem, dar totuşi nu în lumina Evangheliei?

Cealaltă pildă, a neghinei, ne înspăimântă. Ne descurajează realitatea continuă a supravieţuirii lângă cel pe care îl considerăm neghină, imposibilitatea de a acţiona în forţă şi de a înlătura răul din faşă, locul ocupat ţinut de cel care nu produce nimic ci din contră va căuta tot timpul să consume resursele şi aşa puţine. Şi totuşi stăpânul îl ţine. Am înlocuit adesea, în bisericile noastre, parabola neghinei cu cea a mărului stricat care trebuie aruncat rapid, ca nu cumva să strice şi alte mere. Parabola mărului nu există însă în învățătura  Domnului Isus. Neghina va rămâne printre noi până la seceriş pentru că numai Stăpânul poate decide ce sa facă cu ea.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Visteria inimii

by Leave a Comment

(18 ianuarie, seara – Matei 12:22-50)

Un pasaj cu atât de multe învăţături şi cu atâtea elemente cheie, unele dintre ele greu de înţeles.

Deşi semnele erau clare şi ele îl calificau pe Domnul Isus drept fiul lui David, Mesia cel mult aşteptat, cei care trebuiau să certifice această calitate, preoţii, cărturarii şi fariseii, erau împotrivitori, ba chiar îl legau de Beelzebul. Deşi nu obişnuia, Domnul Isus va căuta să se apere în acest pasaj. După ce le spune că nici o împărăţie (biserică, familie, comunitate) nu va putea dăinui dacă este dezbinată din interior, după ce le arată că existau oamenii printre ei care săvârşeau aceleaşi lucruri cu puterea lui Dumnezeu, Domnul Isus subliniază supremaţia puterii lui asupra lui Satan (vs. 29). Dumnezeu nu îi era şi nu îi este cu nimic dator lui Satan, nu trebuia să îi plătească nimic şi nici nu trebuie să îi demonstreze ceva anume. În plus, creştinii nu cred într-un fel de dualism dintre bine reprezentat de Dumnezeu şi rău reprezentat de Diavolul. Ei ştiu că sunt fii ai Celui Preaînalt, cel care conduce viaţa şi pământul după bunul Său plac şi că nimic nu poate sta împotriva voii sale.

Apoi Domnul Isus vorbeşte despre visteria inimii unui om. Are şi inima o visterie, o trezorerie, un seif unde se pot strânge lucruri? Învăţătura Domnului Isus aşa ne lasă să înţelegem. Acolo punem ceea ce ne este mai drag, acolo adunăm lucrurile din pribegia noastră pe pământ. Tot de acolo porneşte şi felul de a fi al omului, de acolo porneşte vorbirea lui, de acolo pornesc faptele şi intenţiile lui. Ce punem în inima noastră zi de zi, prin alegere constantă, este ceea ce vom deveni.

Pasajului cu privire la hula împotriva Duhului Sfânt va fi tratat într-un post separat.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Iosif şi iertarea

by Leave a Comment

(17 ianuarie, dimineata – Genesa 41-42)

Capitolul 41

Ceasul lui Dumnezeu merge greu dar nu întârzie niciodată. Venise vremea lui Iosif. Anii de temniţă se sfârşeau, lecţiile le învăţase, era timpul să păşească la alt nivel. În faţa lui Faraon, bărbat de acum,  Iosif nu se sfieşte să-L recunoască pe Dumnezeu drept autor al viselor, capabil să împlinească ceea ce îşi propune, un Dumnezeu cu o voinţă proprie, independent de dumnezeii Egiptului, un Dumnezeu care conduce cu mână tare istoria naţiunilor. Pentru această îndrăzneală putea să cunoască din nou vitregiile închisorii sau chiar moartea. Dar nimic nu este mai important pentru Iosif decât să rămână de partea Celui care i-a mângâiat inima în pribegia lui.

Faceţi cunoştinţă cu Ţafnat-Paeneah (Descoperitorul de taine). El s-a născut departe de orice posibilitate umană de a fi important în Egipt. A fost urât de fraţii săi, vândut ca sclav, îngrijitor în casa lui Potifar. A refuzat ocazia oferită de soţia lui Potifar, ocazie de a fi un întreţinut cu un cuget murdar şi a preferat puritatea chiar dacă aceasta însemna închisoarea. Îl alege de fiecare dată pe Dumnezeul părinţilor săi chiar dacă este departe de familie, străin într-o ţară străina cu prea multe experienţe care îl puteau determina să fie supărat pe acest Dumnezeu. Iosif evreul ajunge Ţafnat-Paeneah tocmai pentru ca atunci când Dumnezeu este de partea ta nu există uşi pe care să le poată închidă oamenii.

Numele copiilor săi ne vorbesc însă despre inima lui Iosif, o inimă în care tristeţea avea un locaş bun iar dorul creştea nealinat, o inimă în care durerea trădării îşi cânta adesea balada plină de lacrimi. Manase (Uitare) exprimă dorinţa lui Iosif de a scoate din inimă ceea ce îi întrista zilele, Efraim (Rodire) îi aminteşte de fiecare dată că oricât de mare succes ar avea, pentru el Egiptul este o ţară a întristării.

Capitolul 42

Începe cel mai agonizant episod al iertării din Sfânta Scriptura. Iertarea este un act uman aproape nefiresc, iertăm greu, dureros de greu şi Iosif nu face excepţie. Ar fi putut ca acest episod dintre el şi familia sa să se termine în două versete, în câteva cuvinte dar procesul iertării lui Iosif se întinde pe câteva capitole. Îi vede venind şi îi recunoaşte, le vorbeşte aspru şi prin tălmaci deşi le cunoştea graiul, îi acuză de spionaj, îi face să cunoască temniţele egiptene plătindu-le parcă cu aceeaşi monedă. Lacrimile lui Iosif sunt lacrimile stârnite de o rana aşa de veche şi aşa de adâncă. Plângea şi bandajul de pe rană era smuls producându-i  şi mai multă durere. Iertare? O nu, Dumnezeu întorsese şi pentru el roata vieţii! Vorbele lui Iacov de la sfârşitul capitolului măresc şi mai mult dramatismul acestei istorii. Era poate prea mult pentru bătrânul Iacov, durerea intrase în sufletul lui odată cu pierderea lui Iosif şi acum era smuls şi Beniamin.

Iertarea vindecă rănile celui greşit dar mai ales celui căruia i s-a greşit. Dar iertarea este un proces aşa de dificil!

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Avraam şi Dumnezeu

by Leave a Comment

(5 ianuarie, dimineata – Genesa 13-15)

Capitolul 13

Ce face farmecul lui Avraam este relaţia pe care el o cultiva cu Dumnezeu. O relaţie care a depăşit momentele cerere-ofertă (atunci când ai o relaţie cu Stăpânitorul lumii eşti înclinat să ceri foarte multe lucruri) şi se bazează mai mult pe închinare. Oriunde ajungea să îşi întindă corturile Avraam făcea şi un altar pentru că  Dumnezeul lui era Dumnezeu prezentului, nu uitat undeva în copilărie, adolescenţă, casa părinţilor sau biserica adesea  nefrecventată. Şi îmi mai place ceva la Avraam. În disputa cu Lot, Avraam alege relaţia în detrimentul câştigului. “Te rog, să nu fie ceartă între tine şi mine” este îndemnul care a străbătut secole ca semn al prieteniei care se jertfeşte. Acest tip de prietenie nu se termina atunci când intervin interesele, sau situaţiile nefavorabile. Ea nici măcar nu ţine cont de vârstă, când este oferită, este oferită cu inimă largă.

Capitolul 14

Unul dintre cele mai misterioase capitole din Sfânta Scriptura. Şi acum, întrebări de genul: cine este Melhisedec? unde era Salemul şi ce era Salemul? şi multe altele încă mai frământă mintea gânditorilor. Prietenia pe care Avraam i-o purta lui Lot îl determină să plece într-o misiune de salvare, îl scoate din zona de confort şi siguranţă şi îl aduce pe un câmp de bătălie. Melhisedec primeşte apoi zeciuială de la Avraam, într-un moment în care acesta era victorios (şi după rigorile războiului el ar fi trebuit să primească tributul celorlalţi împăraţi).

Capitolul 15

De pe ce principii sunt mântuiţi cei din lumea veche? Ei nu îl cunoşteau pe Cristos şi informaţiile despre venirea Lui erau aşa de vagi încât cred ca nimeni nu le-a înţeles. Şi, cu toate astea, nu putem crede ca Avraam, Lot, Isaac, Noe nu sunt oameni mântuiţi. Acest capitol introduce un concept care este posibil să stea la baza salvării lor: legământul cu Dumnezeu. Încă o data Dumnezeu se autolimitează si face cu Avraam un legământ, legământ în care promisiunile şi acţiunile lui Dumnezeu sunt cu mult deasupra cerinţelor Lui. Avraam îl crede pe Dumnezeu şi această credinţă, într-un ocean de idolatrie îl face pe Avraam neprihănit.

Descoperim, tot aici, un Dumnezeu care are în mână nu numai balanţa păcatelor personale, ale individului, ci si pe cele ale unei naţiuni. Există păcate personale dar există şi unele colective. Nelegiuirea amoriţilor nu atinsese vârful de neacceptat. Ei puteau să dea înapoi, să se pocăiască şi Dumnezeu le acordă timp pentru asta. Timp pentru ei, timp pentru noi, ca naţiune. Cât de lung este acest timp nu putem şti, ştim doar că păcatul de astăzi, al societăţii noastre îl scurtează tot mai mult.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Ispitirea Domnului

by Leave a Comment

(4 ianuarie, seara – Matei 4)

Plecat de la Iordan, singur, după 40 de zile de post, de asceză, Domnul Isus primește testul ce vine prin Adversar. Niciodată adevăratele teste nu vin după perioade de victorii spirituale ci în momente de slăbiciune, în momente în care probabilitatea căderii este foarte mare. Sunt trei mari niveluri la care Satan face apel in ispitirea Domnul Isus, niveluri la care suntem atacați şi noi, in fiecare zi:

– nevoile fizice – daca El era Fiul lui Dumnezeu cu siguranța că nu trebuia să piară in pustie din cauza foamei. Dumnezeu ar fi înțeles nevoia de hrana, nu l-ar fi judecat pentru aceasta. Ce alegi: ascultarea de Dumnezeu sau satisfacerea nevoilor umane (adeseori satisfacere care Îl folosește ca scuză pe însuși Dumnezeu)? Oricare ar fi nevoile noastre, acestea nu pot niciodată concura cu voia lui Dumnezeu.

– câștigurile imediate – era cunoscut printre evreii acelei perioade ca Mesia va apărea dintr-o data din cer, coborând de pe streașina templului (Maleahi 3:1). Folosind tendențios pasaje din Scriptura Împotrivitorul îl îndeamnă pe Domnul Isus să facă ceea ce oamenii s-ar fi așteptat: să se prezinte în mod strălucitor. Era voia lui Dumnezeu ca El să fie Mesia? Atunci să se arate oamenilor in așa fel încât ei sa îl accepte imediat. De cate ori nu nesocotim si noi învăţătura unitara a Scripturii si bazându-ne pe un singur pasaj, acționam si acțiunea ne aduce un câştig imediat? Poate să fie un câştig în celebritate, unul material sau multe altele, la fel de vinovate pentru că nu au ţinut cont de întreaga Scriptură.

– putere, glorie – era planul Lui Dumnezeu ca Domnul Isus să stăpânească întreg universul? Dacă da atunci Satan putea să împlinească acest plan mult mai repede. Ai nevoie de glorie, de putere? Toate acestea se pot împlinii la clipeala ochiului cu o singură condiţie: închinare înaintea Împotrivitorului. Dar El a ales Crucea, a ales jertfa. Prin aceasta s-a făcut Domn peste toţi şi toate. Iar domnia Lui va fi veşnică. În lumea noastră de prea multe ori puterea, gloria este asociată cu răul. Satan încă mai dă iluzia puterii, a gloriei oamenilor în schimbul închinării. Vremelnică înșelăciune!

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Avraam, tatal credinciosilor

by Leave a Comment

(4 ianuarie, dimineata – Genesa  10-12 )

Genesa 10
Istoria natiunilor incepe cu Sem, Ham si Iafet. Putem intelege mult mai bine istoria daca o filtram prin faptele lor si ale urmasilor lor. Atunci si acolo se puneau bazele civilizatiei umane si adeseori aceasta s-a facut prin sabie si reguli stricte. Dintr-o data, egalitatea oamenilor disparea, pentru ca atunci cand Dumnezeu nu este un agent activ si foarte prezent in societate astfel incat  sa garanteze libertatea persoanei, ceilalti oameni nu o vor face decat pentru ei, in detrimentul celor asupriti. Nimrod s-a ridicat deasupra celorlalti, avea forta dar avea si viziuni expansioniste. El a reusit sa puna bazele unor cetati care vor exista mult in istorie (Ninive). Nu ni se vorbeste despre vreo relatie intre el si Dumnezeu.
Genesa 11
Noe imbatranea in fiecare zi mai mult si ei erau tot mai multi. Despre Adam doar batranul Noe mai amintea si tot el spunea ca este de datoria oamenilor sa mearga, sa supuna si sa cucereasca pamantul. Dar acestea presupuneau efort, dedicare, primejdii. Iar ei erau ca o mare familie, unita si statornica. Au fost atat de statornici incat au pus bazele arhitecturii si au inaltat prima cetate faimoasa din istorie cu un turn de invidiat. Babelul este prima incercare de sfidare a cerului, primul semn de revolta organizata, prima incercare de stapanire care ignora Stapanitorul.  S-a sfarsit rau si ireversibil, ca orice alte incercari de acelasi gen.
Iata cum a vazut Babelul unul din marii pictori – Pieter Brueghel cel Tanar:

55122

Genesa 12
Intra pe scena istorie semitii, oameni asa de urati de alte natiuni dar care au avut un impact puternic asupra omenirii.  Cu doi dintre ei, Avram si Lot, Dumnezeu mai face un pas in planul sau de rascumparare. Istoria lui Avram cu Dumnezeu este una fascinanta, este istoria apropierii reale a unui om imperfect dar ascultator, batran si intelept de un Dumnezeu iubitor.  Domnul este Dumnezeu si Avram stie ce inseamna asta; cand primeste o promisiune o pune cu drag in camaruta inimii si tace. Nu intreba cand se va intampla, cum se va intampla si de ce se va intampla, o primeste si tace pentru ca stie ca Domnul este Dumnezeu. Avram nu avea timp sa fie un copil rasfatat care tine mortis sa puna intrebari si sa primeasca raspunsuri. El stia sa asculte si sa se inchine aceluiasi Dumnezeu caruia ne inchinam si noi. Si asta da de gandit!

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.
Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:
– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta su

Distribuie:

Ioan, ambasadorul cerului

by Leave a Comment

(3 ianuarie, seara – Matei 3)

Unul din telurile importante ale Evanghelistului Matei este de a-L prezenta pe Isus evreilor drept Regele mult asteptat, descendentul lui David, Mesia binecuvantat. Felul in care sunt asezate evenimentele in carte si implicatiile acestora converg catre aceasta concluzie: Isus este Mesia.

In capitolul 1, este prezentata descendenta Regelui, apoi este descrisa venirea Lui in lume, capabila sa corespunda exigentelor profetice (capitoul 2). In capitolul 3 prezentarea Lui se face printr-un ambasador atipic.  Dumnezeu are un mod interasant, uneori hazliu, alteori extrem, de rasturnare a pseudo-valorilor societatii noastre. Uitati-va la Ioan! Nu poate fi descris ca o persoana foarte sociabila, nici ca una care respecta oranduirile legate de hrana, de imbracaminte sau de comunicare. Si cu toate acestea (sau tocmai pentru aceasta) mesajul lui este ascultat, receptionat si determina la actiune.

De  cate ori nu ne facem ganduri negre cu privire la “marketingul” personal. Ne intereseaza profund felul in care ne privesc ceilalti, ne intereseaza felul in care suntem perceputi, dorim aprecierea societatii in care traim si adeseori suntem gata sa sacrificam mult pentru a o obtine. Si cu toate acestea Dumnezeu poate sa foloseasca o persoana chiar daca aceasta se afla pe ultima treapta a ierarhiei sociale sau exclus din societate, inadecvat pregatit sau imbracat.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.
Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:
– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie: