Să nu-ţi faci nici un rău

by Leave a Comment

(28 ianuarie, dimineata – Exod 19-20)

Exod 19

Făceau parte dintr-un popor diferit de toate celelalte popoare. Asta puteau să înţeleagă limpede din experienţele pe care le-au trăit în ultimele luni, din prezenţa norului de fum şi a stâlpului de foc, din mana şi prepeliţele ce le asigurau un meniu bogat. Dar cât de departe putea să meargă acest diferit? Se va reuşi vreodată transformarea unui popor de sclavi într-unul de sine stătător, care gândeşte şi acţionează liber? Ce speranţe puteau să aibă în faţa oştilor celorlalte popoare care deja se pregăteau împotriva lor? Vor reuşi să-L convingă pe Dumnezeu să rămână de fiecare dată de partea lor sau vor avea, într-un moment de slăbiciune, aceeaşi soarta ca egiptenii? Cine era totuşi acest Moise, ce se putea şti despre trecutul său în ţara aceea îndepărtată şi scopurile ce-l animau?

Mii de întrebări izvorau în mintea evreilor în fiecare zi. Unele dintre ele erau întrebări legitime, altele erau reţinerile realiste. Şi Dumnezeu ştia lucrul acesta şi mai ştia că nu se poate merge înainte decât cu un popor convins, care înţelege şi acceptă istoria pe care El o scrie. Ştia că dacă inima poporului se va întoarce în Egipt ei vor rămâne sclavi chiar şi într-o ţară liberă. Ştia că daca inima poporului se va depărta de El şi de Moise, ei nu vor fi decât un popor dezbinat care nu poate dăinui. Tocmai de aceea era timpul unei întâlniri reale între popor şi Dumnezeul său.

Exod 20

Se pun bazele legii. Evrei primesc cele zece porunci, primul pas în transformarea lor într-o naţiune, esenţa constituţiei pe care o vor respecta veacuri la rând. Cele zece porunci nu numai că au avut un impact major asupra evreilor ci ele au stat şi continuă să stea la baza constituţiei multor naţiuni.

Aceste porunci au stârnit şi continuă să stârnească numeroase controverse. Este suficient ca lângă ele să fie pusă învăţătura Noului Testament pentru ca întrebările grele să apară.

Există numeroase modele care integrează bine cele zece porunci în învăţătura Noului Testament, modele care nu pică nici în extrema legalismului nici în cea a libertinajului. Dintre toate, dictonul “să nu iți faci nici un rău” mi se pare că defineşte foarte bine relaţia pe care cele zece porunci o au cu credinciosul veritabil. Nu văd neapărat în porunci un sistem de distrus distracţia oamenilor şi nici un cod penal care să ne judece şi să ne dea pedeapsa finală: închisoarea (iadul). Păzirea poruncilor nu înseamnă facerea unui bine lui Dumnezeu şi încălcarea lor nu aduce mari deservicii divinităţii. Poruncile au fost date pentru oameni ca să-i păzească de rău, să le ghideze spre bine acţiunile. Poruncile învaţă sclavii să trăiască liber şi libertatea să nu-i rănească.  Nu ne apropiem de învăţătura celor zece porunci cu teamă pentru că ele nu Îl transformă pe Dumnezeu în procurorul planetei ci primim cele zece porunci cu bucurie pentru că respectarea lor ne va face un bine incomensurabil.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

O viaţă risipită

by Leave a Comment

(27 ianuarie, dimineata – Exod 16-18)

Exod 16

Cât durează recunoştinţa omului pentru minunile la care a luat parte? Cât de mult poate să fie o minune, o întâmplare supranaturală baza unei relaţii cu divinitatea? Nu prea mult! Văzură urgiile din Egipt şi felul în care Dumnezeu îi apărase acolo, au fost părtaşi la noaptea neagră a Egiptului şi ei au ieşit victorioşi, au trecut prin Mare Roşie ca pe uscat şi în faţa lor Dumnezeu le-a înfrânt dușmanul. Dar acum le era foame. Atât de foame încât au uitat rapid miracolele prin care trecură şi îşi aminteau, exagerat de frumos, părţile aşa zis bune ale robiei. Aveau nevoie de un nou miracol şi ei credeau că îl merită.  Au strigat împotriva lui Moise şi Aaron, au cârtit, au plâns şi s-au  transformat în copii răsfăţaţi. Aşa sunt toţi copiii care îţi bazează credinţa doar pe minuni.

Au primit atunci, ca semn al harului divin, carne şi pâine. Nu le-au primit cu porţia dar a trebuit ca ei înşişi să-şi fie o porţie. În poporul lui Dumnezeu nu era loc de lăcomie, de goană după a avea mai mult. Fiecare lua doar atât cât putea mânca, restul era oricum nefolositor.

Exod 17

Răsfăţul copiilor lui Israel continuă. Au primit mâncare dar nu mai aveau apă. Pentru ei pustia era grea, aproape de nesuportat şi mai ales nu le oferea prea mult de muncă. În lipsă de altceva găseau de fiecare dată câte un motiv de harţă cu Moise. Motivele mari deveneau adevărate mişcări sociale cărora blândul Moise trebuia să le facă faţă.

Oameni simpli, mai ieri sclavi, se ştiau acum în graţiile lui Dumnezeu. Dar inima lor nu era frântă, nu era cucerită de har şi drept urmare se comportau ca nişte fii de împărat aflaţi în trecere prin pustiu. Împăratul trebuia să le asigure totul şi dacă nu o făcea cum trebuie ei erau acolo pentru a-I atrage atenţia. Erau capricioşi şi îngâmfaţi.

Exod 18

Vremea organizării. Plecat de zile bune din Egipt, poporul era văduvit de întreg aparatul social pe care egiptenii îl aveau pus la punct. Erau totuşi 2.000.000 de oameni care aveau nevoie de sfătuire când nu ştiau cum să facă, aveau nevoie de dreptate când erau loviţi şi batjocoriţi pe nedrept, aveau nevoie de asistenţă în multe din sectoarele vieţii. Formau un popor întreg, un trib puternic şi orice trib care nu este organizat se dezbină repede indiferent de cât de carismatic este conducătorul lui. Le trebuia armată, preoţie, judecători. La sfatul lui Ietro, Moise începe acest proces dificil de organizare.

O viaţa risipită este adesea o viaţa care nu a reuşit să se pună în ordine. O viaţa neordonată este o viaţă în care nevoile nu pot să fie împlinite, stresul şi deprimarea sunt elemente prea prezente iar viitorul nu este niciodată îmbrăcat în culori optimiste. Procesul organizării trebuie să înceapă cât mai repede şi cu el va începe adevărata viaţă.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Imnul închinării

by Leave a Comment

(26 ianuarie, dimineata – Exod 14-15)

Exod 14

Trebuie să fi fost greu şi totodată extraordinar să faci parte din Israelul acelui moment. Robia începea să fie undeva tot mai departe în mintea şi inima lor şi acum Dumnezeu scria cu ei una din poveştile istoriei mondiale care va fi cunoscută la scară largă.

Nu erau pregătiţi pentru o asemenea experienţă aşa cum nici noi nu suntem niciodată pregătiţi să luăm parte la lucrările extraordinare pe care Dumnezeu le poate face. Aveau în inimă un sâmbure de curaj, doar ei ieşiră din Egiptul jefuit; aveau şi un sâmbure de încredere, doar au văzut cum natura întreaga şi prin ea Dumnezeu, era de partea lor (ei în lumină, Egiptul în întuneric; ei sănătoşi, egiptenii bolnavi; animalele lor întregi, ale egiptenilor moarte). Dar acum, cu Marea Roşie în faţă şi cu armata egipteană în spate, sâmburii aceştia erau prea mici. Nu ştiau să lupte deşi şi-au încropit o armată, nu ştiau să creadă deşi văzuseră  lucrări mari.

Prima bătălie a lui Israel şi nici un israelit nu ridică arma. Prima victorie şi nici măcar o picătură din sângele lor nu a curs. În coridorul acela din Marea Roşie au păşit temători. Nu ştiau bine ce se întâmplă; norul acela imens din spatele lor de care armata egipteană nu se mai vedea, pereţii aceştia de apă, stăvilar la dreapta şi la stânga, totul parcă era pus în slujba victoriei.

Egiptul rămâne fără sclavi şi fără viteji. Primise o lovitură de moarte iar răzbunarea nu mai era o soluţie viabilă pentru că au aflat cu amar că pentru evrei luptă Dumnezeu. Israel, popor ales, îşi continuă drumul către ţara promisă. Ameninţarea din spate şi obstacolele din faţă nu sunt o barieră pentru cel care Îl are pe Dumnezeu de partea lui.

Exod 15

Tocmai luaseră parte la cea mai mare manifestare de putere a lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Au fost acolo, au văzut cu proprii ochi, au trăit fiecare secundă a evenimentului şi acum, pe malul celălalt, privind spre zare la Egiptul durerilor, la ţara urgiilor, la Marea Roşie care nu numai că nu le-a dat pieirea ci Dumnezeu a transformat-o într-un aliat, acum israeliţii erau muţi de uimire.

În urma acestei izbânzi neegalate în istorie, israeliţii au simţit nevoia să se închine şi să o facă prin cântare. Probabil că este cel mai vechi imn dedicat lui Dumnezeu pe care istoria l-a consemnat. El pune prima cărămidă la edificiul închinării evreieşti, un edificiu cu atât mai frumos cu cât în mijlocul poeziilor şi compoziţiilor lui este însăşi Dumnezeu.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Scânteia nădejdii ce rămâne

by Leave a Comment

(25 ianuarie, dimineata – Exod 12-13)

Exod 12-13

Atunci când citim capitolele urgiilor pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra Egiptului tindem să trecem repede peste versete. Ştim că acolo erau femei, copii, bătrâni, neajutorați. Ştim vag cam ce au însemnat fizic urgiile, dar haideţi să facem un experiment! Să încercăm să ne imaginăm evenimentele precum scenele unui film. Toate urgiile: apa prefăcută în sânge, broaştele, păduchii, muştele câineşti, moartea turmelor, bubele oamenilor, grindina, lăcustele, întunericul profund erau elemente ale unei realităţi terifiante. Fiecare egiptean era personaj într-un film horror din care nu se putea desprinde. Adormeau şi se trezeau în el iar moartea îi întâmpina la fiecare colţ de stradă.

Însă noaptea cea mai grea abia acum urma. Pentru egipteni era noaptea în care aveau să îşi piardă moştenitorii iar strigătul lor de durere se va auzi până departe. Pentru Israeliţi era noaptea în care, în sfârşit, ei aveau de făcut câte ceva. Aveau să înveţe valoarea sângelui şi a jertfei care îi izbăveşte de la moarte, să mănânce în grabă, pregătiţi pentru un drum pe care nu îl cunoşteau, aflaţi la ordinele unui Dumnezeu care îi uimise zile la rândul şi care acum le promitea, lor, sclavilor, o altfel de ţară, numai a lor.

În noaptea aceea, printre strigătele care se auzeau de la fiecare casă egipteană, Moise şi Aron îşi făceau drum spre palatul lui Faraon. Aveau să găsească un om plâns, temător, îngenuncheat care se recunoştea înfrânt şi le dădea lor bunul cel mai de preţ: libertatea.

Priviţi-i: peste 2.000.000 de oameni (spun cercetătorii) pornesc pe acelaşi drum. Sunt îmbrăcaţi în haine noi dar gârboviţi, au în mâinile crăpate vase de argint şi de aur iar în ochi o scânteie. După 430 de ani la ei venise Dumnezeu şi acum lăsau în urmă o ţară a durerii, fricii, lacrimilor, muncii istovitoare şi robiei pentru o ţară în care curge lapte şi miere, o ţară a libertăţii. Iar scânteia era cea a speranţei care nu piere pentru ca este legată de un Dumnezeu care îşi aduce aminte de promisiunile date.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Efectele urgiilor

by Leave a Comment

(24 ianuarie, dimineata – Exod 9-11)

Exod 9

Poate că la început fusese distractiv şi chiar antrenant. Era interesant să observi de pe margine bătăliile dintre Moise şi Faraon, dintre două ideologii, dintre două sisteme spirituale. Dar deja era prea mult. Erau afectate bogăţiile lor, resursele lor de trai (vitele, recoltele), era afectată sănătatea lor (băşicile fierbinţi). Zi de zi Dumnezeul evreilor ieşea victorios. Zi de zi egiptenii sărăceau şi israeliții prosperau şi creşteau în încredere în Dumnezeul lor. Oare cum se va sfârşi totul?

Poate să fie distractiv să asculţi o idee sau alta, să urmăreşti o dezbatere cu valenţe spirituale sau alta. Dar să se transforme totul într-o afacere personală, acele idei sau discuţii să îţi afecteze profund viaţa, finanţele, sănătatea este pur şi simplu prea mult. Când eşti pe margine nu trebuie să iei nici o decizie dar când vei fi prins în horă tot ce te înconjoară va reclama decizia ta.

Exod 10

Dumnezeu scria cu ei istoria şi acea istorie se va povesti din generaţie în generaţie. Va deveni istoria dragă inimilor israeliţilor, istoria a ceea ce îi face deosebiţi printre noi: însuşi Dumnezeu a intervenit pentru ei, El i-a izbăvit, El   le-a dar un nume şi o ţară.  Dumnezeul cel Adevărat era Dumnezeul lor şi asta îi făcea mai puternici decât cea mai puternică naţiune a vremii.

Exod 11

Acolo, în corturile sclavilor, Dumnezeu avea să pregătească ultima şi cea mai cumplită dintre urgiile care s-au abătut asupra Egiptului. Nu era suficient că ţara le fusese distrusă de diverse evenimente nefaste, nici că au trebuit să convieţuiască zile cu lăcustele, broaştele, păduchii şi nici măcar că trupul lor simţise asprimea loviturilor lui Dumnezeu. Acum aveau să îşi piardă toţi primul născut. Nu poţi înțelege deplin grozăvia acestei urgii până nu eşti părinte. Nu sunt lacrimi mai amare ca acelea care îţi sunt provocate de suferinţa copiilor tăi, nu este încercare mai mare ca aceea prin care trec copii tăi.

De ce toate astea? Pentru că un om, un sistem politic, monarhic se credea suficient de puternic să Îl sfideze şi să Îl refuze pe Dumnezeu. Nu sufereau doar cei din sistem, cei care luau deciziile, suferea întreg poporul.

Oamenii de ştiinţă au analizat evenimentele nefaste care s-au abătut asupra Egiptului acelei perioade şi iată o parte din concluziile lor:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kGACkMBxZNs&hl=en&fs=1]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=o_oreLXrEXg&hl=en&fs=1]

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Zeii Egiptului

by Leave a Comment

(23 ianuarie, dimineata – Exod 7-8)

Exod 7-8

Faraon nu este o persoană uşor de convins . De fiecare dată gusta din asprimea unei urgii, asprime pe care o uita în ziua imediat următoare. Voise să scape de evrei, să îi împuţineze şi acum, când avea oportunitatea, se răzgândise. Parcă totuşi erau buni sclavii aceia în ţară, muncile pe care le făceau ei nu puteau fi înlocuite.

Asistăm încă o dată, ca de multe ori pe parcursul istoriei, la capriciile unui suveran care fac întreg poporul să sufere. Apa prefăcută în sânge, broaştele, păduchii, muştele câineşti  nu îl afectau doar pe Faraon şi pe cei care luau decizii la curtea lui. Ele erau plăgi ce loveau direct şi în omul simplu, în cel care îşi vedea de treabă. Apartenenţa noastră la un sistem ne face părtaşi la bucuriile sistemului dar ne va aduce şi problemele sistemului.

Omul a simţit întotdeauna nevoia să se închine. Fie că s-a născut într-un imperiu cu tradiţie (Egiptul) sau într-un trib uitat de lume, fiinţa umană şi-a conceput o divinitate în faţa căreia s-a închinat şi de la care a cerut ajutor. Şi orice sistem religios ar fi fost conceput, acesta era valid până ce alt sistem sau altă divinitate îl dovedea nesemnificativ şi lipsit de putere.  Aşa este istoria religiilor dar aşa este şi istoria noastră. De câte ori pe drumul vieţii nu suntem nevoiţi să renunţăm la păreri religioase, la opinii pe care le considerăm valide spiritual pentru că Dumnezeu ni le-a invalidat? Viaţa este un continuu proces de cunoaştere, cunoaştere ce poate fi aplicată şi spiritualului. Acum cunoaştem în parte, dispuşi să renunţăm, fără a fi loviţi de urgii, la opiniile pe care Cartea Sfântă ni le arată greşite, pentru a cunoaşte desăvârşit atunci, la capătul cărării.

Preotul Egiptului, Faraon, trebuia să se plece, trebuia să recunoască supremaţia unui Dumnezeu pe care nu îl cunoştea, al cărui mare maestru nu era. Urgie după urgie lovea în sistemul lui religios, zeu după zeu era afectat de urgiile pe care le stârneau Moise şi Aaron. Nu era doar o luptă a evreilor contra egiptenilor, era şi un duel al lui Dumnezeu cu presupusele divinităţi egiptene.

Iată o parte din zeii Egiptului:

Numele zeului Pe cine stăpânea Simbolul puterii
Aker Pământ – ajuta pe morţi Două capete de lei
Aton Zeul soare
Bes Ajuta la naștere – dăruitor de bărbăţie Grup de demoni
Hechet Zeiţa primordială Broască
Isis Zeiţa vieţii şi vindecării Om
Chepri Zeul primordial – Soare răsare Cărăbuş
Knum Dăruitorul Nilului – Făcătorul omenirii Om cu cap de berbec
Mut Ochiul Soarelui Vultur sau om
Nut Zeiţa cerurilor – mama corpurilor cereşti
Osiris Stăpânea peste Faraonii morţi, viaţă, vegetaţie
Ra Zeul soarelui şi al cerului – zeu naţional Om cu cap de uliu
Seichet Păzitorul vieţii – apărătorul morţilor Scorpion
Set Zeul haosului, pustiului, furtunii, recoltei
Sotis Zeul apelor Nilului
Termutis Zeița fertilităţii, recoltei şi a soarelui Şarpe

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Limitele suferinţei

by Leave a Comment

(22 ianuarie, dimineata – Exod 4-6)

Exod 4

Moise cunoştea bine secretele negre ale Egiptului. Ştia cât de aspru sunt trataţi fraţii lui acolo, cunoştea şi mijloacele de asuprire ale egiptenilor. Se pare că atunci când fugise din Egipt, Moise spuse un adio definitiv ţării. Eşecul de a apăra poporul din care provenea cântarea greu în el. Iar acum, când Dumnezeu îl trimite, Moise stă pe gânduri şi este înclinat să refuze. De ce ar mai încerca să facă același lucru ce odată i-a ieşit rău? Şarpele stăpânit (Diavolul), lepra vindecată (păcatul), apa transformată în sânge (mijlocul de salvare) erau toate în puterea Celui care îl trimetea; misiunea lui era acum sub coordonarea directă a lui Dumnezeu şi cu toate acestea Moise refuză.

Ştia că este gângav. Ştia că acest defect l-a urmărit toată viaţa aducându-i multe momente penibile sau dificile. Şi cu toate astea Moise refuză posibila ofertă de vindecare. Pleacă de la întâlnirea cu Dumnezeu tot bâlbâit, dar, de data aceasta, un bâlbâit care avea un mandat extrem de important.

Moise, blândul Moise, învăţa să meargă la porunca lui Dumnezeu chiar şi atunci când nu avea toate informaţiile, chiar şi atunci când eşecul părea doar o chestiune de timp. Moise trebuia să înveţe să se încreadă în Dumnezeu dar procesul acestei învăţări a fost tot timpul unul dureros şi anevoios.

Exod 5

Începe bătălia. Faţă în faţă vor fi puşi acum Faraon, reprezentantul celui mai puternic imperiu al vremii şi Moise, reprezentantul unui popor de sclavi şi al lui Dumnezeu. Faraon se considera mare preot al tuturor dumnezeilor din Egipt, inclusiv al Dumnezeului pe care îl puteau avea sclavii aceia, evreii. Astfel, propunerea cu care a venit Moise nu numai că era una neîntemeiată şi făcută special pentru a-i opri pe oameni de la muncă dar îl şi jignea profund. El, Faraon, ar fi trebuit să ştie de năzuinţa acestui Dumnezeu. Cumva aceşti sclavi îi puneau la îndoială preoţia?

Aşa a început o perioadă şi mai grea pentru evrei. Dar fusese o perioadă ce se anunţa mai uşoară; Moise venise cu speranţa că Dumnezeu îşi adusese aminte de poporul său şi de promisiunile pe care i le făcuse. Moise vorbise despre eliberare, despre o viaţa mai bună, despre acea ţară promisă de mult în care curgea lapte şi miere. Iar acum se alegeau cu un Faraon supărat pe ei, pus să îi distrugă.

De ce a ales şi alege Dumnezeu, adeseori, calea cea mai complicată de rezolvare a unei probleme? Putea să îl ucidă pe Faraon sau să îl determine aşa de uşor să îi lase pe evrei să plece. Putea să intervină aşa de miraculos şi de rapid încât toată lumea să fie mirată. Putea să facă toate semnele dintr-o dată, putea şi putea şi putea. Ştim de cele mai multe ori toate căile prin care Dumnezeu putea să intervină pentru noi şi nu a făcut-o, dar înţelegem greu că pentru Dumnezeu e mai importantă inima şi educarea noastră decât spectacolul care să ne încânte şi să ne rezolve pe moment.

Exod 6

Moise s-a dus să vorbească din nou poporului din cuvintele lui Dumnezeu. Le-a spus din nou aceleaşi promisiuni, întărindu-le dar poporul nu a mai ascultat. Greaua robie, jugul aspru al egiptenilor, deznădejdea cruntă în care se trezeau în fiecare dimineaţă i-a împiedicat să audă. Şi Dumnezeu nu s-a supărat.

Există o limită de la care robia, deznădejdea, lacrimile cântăresc prea mult. O limită pe care nu  o trecem toţi dar unii, poate apropiaţi, o trec. Este limita la care orice judecată trebuie să înceteze, orice vorbă aspră nu îşi are locul. Este limita la care nici promisiunile, nici gândurile despre cât de bine va fi în viitor nu mai pot avea efect. Ce este de făcut atunci, pentru oamenii aflaţi dincolo de limită? O voce caldă, o apropiere plină de dragoste, un umăr dedicat lacrimilor, o slujire a lucrurilor mărunte sau a celor mari pot să fie căi către alinare. Dacă mâinile lor nu se mai pot ridica spre cer, se vor ridica ale noastre, dacă glasurile lor sunt prea stinse pentru a putea fi auzite, se vor auzi ale noastre pentru ei. Şi nu vom uita niciodată, pentru noi, pentru ei, ca Dumnezeul nostru alină dincolo de orice limită.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Cartea răscumpărării

by Leave a Comment

(21 ianuarie, dimineata – Exod 1-3)

Considerații generale Exod

Exodul este o carte plină de acţiune, nu te lasă nici un moment să te plictiseşti. Când crezi că lucrurile s-au aşezat, atunci apare un alt element care completează scena şi dinamizează acţiunea. Exodul este cartea răscumpărării, evreii de pretutindeni sărbătorind această răscumpărare de mii de ani. Exodul este povestea fascinantă a unui popor care îl are drept împărat pe Dumnezeu, un Împărat prezent care îi conduce militar, social, economic şi spiritual.  Exodul pune bazele unei noi naţiuni, o naţiune ce va stârni cele mai diverse sentimente de-a lungul istoriei. De asemenea, Exodul este o carte a simbolurilor; nenumărate elemente fac referire la Mesia, cel care va veni ca şi conducător al tuturor oamenilor: Moise, mielul pascal, stânca, etc.

Capitolul 1

Erau aproape 430 de ani de la sosirea în Egipt a lui Iacov şi a familiei sale.  Anii trec repede, generaţiile se schimbă fără să bagi de seamă. În 430 de ani poporul lui Israel se înmulţise şi devenise puternic. Despre Iosif, Iacov, Dumnezeu şi promisiunea lui nu mai aminteau decât bătrânii, şi ei doar din vorbele altor bătrâni, seara, la gura focului. Erau poveşti frumoase cu care ei îşi creşteau copiii dar când aceștia deveneau maturi, uitau sau treceau tot ce au auzit de la bătrâni în sfera poveştilor din copilărie, pe care nu le mai crede nimeni. Speranţe de Canaan, de altfel de viaţa nu mai nutreau decât cei prea spirituali.

Ce repede se uită promisiunile lui Dumnezeu! Fără o dorinţă constantă de apropiere de El, dorinţă pe care să o nutrească fiecare generaţie în parte, orice cunoştinţă de Dumnezeu se poate pierde în trecerea anilor. Dincolo de toate cele pe care dorim să le lăsăm moştenire copiilor noştri, generaţiilor care vin după noi, ar trebui să avem o preocupare constantă de a-i duce în sala tronului lui Dumnezeu.

Evreii erau urâţi de Faraon şi de întreg Egiptul. Nu mai erau bineveniţi acolo, nu mai exista un Iosif care să contrabalanseze lucrurile, care să îi reprezinte cumva în faţa împăratului. Şi fiecare zi nouă era mai grea decât cea care trecuse. Noi porunci, noi îndatoriri. Acum mai trebuia să îşi ucidă şi copiii pentru a respecta porunca lui Faraon. Poporul lui Dumnezeu suferea durerile naşterii. Şi, ca o prefigurare a întregii lor istorii, în timp ce Dumnezeu îi iubea, celelalte naţiuni găseau că trebuie urâţi, ameninţaţi, stârpiţi.

Capitolul 2

Când auzim de o lege păgână dată împotriva copiilor lui Dumnezeu ne aşteptăm ca El să intervină în forţă, să răstoarne sisteme, politici, oameni, să înăbuşe totul în sânge ca lumea să rămână înmărmurită şi să nu mai îndrăznească să facă nimeni aşa ceva. Dar modul în care Dumnezeu intervine este adesea tainic. Priviţi, în palatul său Faraon decide ca orice copil de parte bărbătească să piară. Tot în palatul său unul din copiii evreilor, Moise, creşte ca fiu de Faraon, îngrijit de Faraon şi fiica lui, aproape de tronul oamenilor, care, de fiecare dată, va fi mult mai jos decât tronul lui Dumnezeu, aproape de deciziile oamenilor care nu vor putea niciodată suprima deciziile lui Dumnezeu.

Crescut printre egipteni, alături de ei în şcolile lor, la mesele şi sărbătorile lor, având promisiuni măreţe şi respectat de întreg poporul ca un fiu de Faraon, Moise ştie totuşi că este evreu şi ştie aşa de bine lucrul acesta încât acţionează conform lui. Cine l-a învăţat pe Moise despre apartenența lui la poporul evreu, cine l-a făcut părtaş suferinţelor evreilor? Sora lui, mama lui? Poate, dar este fascinant să vezi cum aceste învăţături date copiilor mici şi aparent atât de trecătoare, pot să formeze un caracter atât de puternic, de ales.

Capitolul 3

Moise, departe de luxul şi cinstea din Egipt, slujind ca păstor la oile lui Ietro, preotul Madianului. După 40 de ani de lecţii înalte în academia egiptenilor, 40 de ani de lecţii în pustia aridă, plină de primejdii şi goală de orice speranţă. Poporul lui Israel, după ani în şir în care părinţii săi au crezut în promisiunea lui Dumnezeu, acum, cu generaţii plecate sub jugul Egiptean, departe de Canaan.

În acea pustie, pe muntele lui Dumnezeu, Horeb, Moise îşi recapătă curajul, speranţa, iar Israel primeşte făgăduinţa aproape uitata a unui camin. Dar Moise nu seamănă cu Avraam, Isaac sau Iacov. Moise pune întrebări, se îndoieşte, cere direcţii mult mai clare. Înainte să semneze un contract Moise doreşte să îl citească şi, fără să putem pricepe de ce, Dumnezeu îi permite. Revelaţia se completează astfel; Îl descoperim pe Cel ce Este şi  aflăm  că El nu Îşi uită promisiunile.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie: