Frumusetea simplitatii

by Leave a Comment

(24 martie, seara – Luca 2:1-24)

Câte miracole nu ar fi putut face Dumnezeu pentru familia modestă din Nazaret, pentru Iosif şi Maria! Din ziua în care se anunţase marele Dar pe care Părintele îl făcea omenirii, de atunci binecuvântările ar fi trebuit să vină una după alta. O casă nouă, o trăsură robustă, haine valoroase şi merinde pentru câţiva ani, doar acolo avea să se nască Cel ce va aduce mântuirea poporului Său. Familia  avea  să fie fericită, vecinii ar fi crăpat de ciudă, prietenii de invidie şi tot ţinutul ar fi avut motive serioase de bârfă şi de apropiere plină de interese ascunse de Cel ce dădea astfel de binecuvântări.

Cu toate acestea Dumnezeu trimite îngerul, anunţă evenimentul şi apoi se retrage în spatele scenei pentru a regiza în continuare marele plan de salvare al unei omenirii înstrăinate. L-a lăsat pe Iosif să se descurce cu cele necesare traiului, i-a privit cum se pregătesc de o călătorie neprogramată şi primejdioasă şi i-a îndrăgit atunci când I-au moşit Fiul printre paie şi animale, în ieslea săraca a Betleemului.

Ce simplitate orbitoare, ce lipsă sublimă a înconjurat venirea în lume a Stăpânitorului a toate! Şi simplitatea continuă. De zile bune mă chinui să pricep de ce a ales Dumnezeu să trimită îngerul la grupul acela de păstori stingheri, ce îşi privegheau tăcut turmele. De ce la ei, oameni aşa de simpli? De ce nu l-a anunţat în noaptea aceea pe Simeon care aştepta de amar de vreme Izbăvirea lui Israel, sau pe Ana de la Templu? Refuz să cred că “pesterile” din Israel nu mai ascundeau şi în acea perioadă oameni care nu şi-au plecat genunchiul în faţa câştigului murdar şi compromisului roman. Îngerul şi împreună cu el o bună parte din armata cerească se opresc şi se arată oamenilor umili, simpli şi direcţi, capabili să se bucure sincer, să cânte cu dragă inimă şi să primească fără o sumedenie de întrebări.

Există o frumuseţe răpitoare în simplitate! O vezi în ochii copilului de la ţară ce aleargă cu picioarele goale prin colbul drumului, bucuros de libertate şi neobosit de media şi calculator. O vezi în obrazul sănătos, rumen şi zdravăn al bărbatului împăcat cu rodul muncii palmelor sale,  te încântă în blândeţea ochilor acelor femei ce au învăţat să fie în primul rând mame şi te răpeşte prin cuvintele ca pâinea caldă a bunicilor. O astfel de simplitate nu este stricată de nici un fel de “binecuvânare”, ci păstrată în har până la cernerea finală a zilelor.

Simplitatea este ce am pierdut noi, oamenii lumii moderne. Cu mâinile crispate pe căruciorul de alimente, cu mintea burduşită de informaţii veşnic nefolositoare şi prinşi în capcana zilelor ce trec fără bucurie, nouă ni s-a răpit simplitatea.  Am devenit complicaţi cu noi înşine, atât de complicaţi încât dedublarea în om de societate şi om religios este floare la ureche. Am complicat familiile, jocurile din societate, şi, vai nouă!, am complicat şi binecuvântarea proiectând asupra ei mii de dorinţe furibunde.

Ne-am complicat şi în urechi nu ne mai sună cântecul oştii cereşti!

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Distribuie:

Craciunul in epoca postmoderna (a doua parte)

by Leave a Comment

O sărbătoare a şansei fără discriminare

Un alt lucru cu care oamenii s-au confruntat de-a lungul secolelor şi care şi-a găsit rezolvarea prin exemplul Naşterii Domnului Isus este cel al nedreptăţii. De ce un om se naşte în Somalia şi altul în România, fiecare având acces la două feluri de viaţă diferie? De ce un om se naşte într-o familie înstărită, cu acces direct la tot ceea ce poate oferi mai bun viaţa şi altul se naşte într-o familie de ţărani lipsiţi, fără nici o perspectivă? Aceste întrebări şi multe altele cu care se confruntă omul postmodern ar avea ca răspuns nedreptatea, discriminarea, dacă n-ar exista exemplul Domnului Isus. S-a născut într-un staul, a fost crescut de o familie săracă, a trăit printre oameni simpli, păcătoşi, oameni nebăgaţi în seamă de societate. Cu toate acestea, de două mii de ani încoace, a rămas persoana centrală a omenirii, milioane de oameni au, în fiecare an, viaţa schimbată de El şi puţini sunt cei care nu au auzit încă de Numele Lui.

Naşterea şi Viaţa Lui ne învăţă că nu mediul are ultimul cuvânt în viaţa unui om, ci Dumnezeu care veghează asupra tuturor. El nu este de partea unei categorii sociale sau a alteia, nu este Dumnezeul bogaţilor sau al săracilor, al politicienilor sau al ţăranilor. El dă ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi, oferă har păcătoşilor şi iubire celui căzut. Sărbătoarea naşterii Domnului este una a speranţei, o speranţă care se îndreaptă spre toţi oamenii şi intră în viaţa celor care o acceptă. O speranţă care nu are a face cu mediul în care suntem născuţi, cu calităţile, abilităţile sau orice am avea noi ci o speranţa care plecă de la Dumnezeu.

O sărbătoare a semnificaţiei umane

Puţine sunt elementele cu adevărat necesare omului pentru a supravieţui. Unele sunt elemente generale, care ţin de viaţa în sensul trupului uman: aer, hrană, ceva îmbrăcăminte. Altele însă sunt ceva mai complexe şi ţin de supravieţuirea psihică. Printre acestea, poate cea mai importanta este nevoia omului de semnificaţie. Nu putem suporta, ca oameni, ideea ca nu suntem utili familiei noastre, societaţii, sau nouă înşine, ca trăim degeaba. Ne trebuie un motiv să ne sculăm în fiecare dimineaţă, un motiv pentru care să luptăm. Societatea noastră continuă să refuze această nevoie umană.

De aici şi până la apariţia curentului emo – acei adolescenţi care nu îşi găsesc locul printre noi – nu a fost decât un pas, deja făcut. Numărul mare de sinucideri, ideea multora de a trăi ca să mănânce, să petreacă, înlocuirea fiinţei umane cu un roboţel care munceşte şi banii astfel câştigaţi îi pierde în mall pe lucruri inutile, toate acestea şi multe altele sunt rezultatul lipsei de semnificaţie, oameni care nu mai stiu să răspundă coerent la întrebarea: „tu pentru ce trăieşti?”

Sarbătoarea Naşterii Domnului ne aduce încă o dată aminte că viaţa pe pământ nu este la întamplare, că ne naştem cu un scop bine definit. Ne amintim în aceste zile că El s-a născut cu un scop bine determinat. Naşterea a fost urmată de o viaţă ce ne slujeşte drept exemplu, de o moarte violentă şi o înviere glorioasă. De ce aşa? Pentru că acesta era planul lui Dumnezeu pentru El. Şi Dumnezeu făureşte un plan pentru fiecare dintre noi şi numai acel plan ne asigură sentimentul unui rost în viaţă. Trăirea departe de planul lui Dumnezeu este una goală, lipsită de semnificaţie, prilej de depresie şi încărcată de scopuri inutile.

Sărbătoarea Naşterii Lui este de fapt sărbătoarea sufletului nostru. Nu noi îi aducem Lui daruri ci El ne ne hăruişte cu armonie interioară, speranţă statornică şi sens .

Distribuie: