Tradata, Iubirea asteapta!

(17 martie, dimineata – Deuteronom 30-31)

Evreii au primit legea în pustie. Cu spatele spre ţara care fusese cimitir pentru mulţi dintre cei dragi, înconjuraţi de naţiuni ostile şi în gând cu promisiunea unei patrii în care curge lapte şi miere ei nu puteau face altfel: oricât de ciudată şi dificilă ar fi părut legea, aceasta trebuia primită. Au cules-o din vorbele lui Moise, uneori cu lacrimi pe obraz săpând morminte pentru răzvrătiţii familiilor lor, alteori celebrând victoria. Au primit-o şi au tăcut; doar pe la colţuri li se mai făcea câteodată dor de castraveţii din Egipt.

Când citeşti însă capitolele cu care legea se sfârşeşte, dintr-o dată mâna cu care trebuia semnat legământul începe să tremure. Sunt promisiuni frumoase dar şi blesteme greu de imaginat. Capitolele 28 şi 29 din Deuteronom sunt înţesate de astfel de blesteme . O lege fără pedepse pentru călcătorii de lege este invalidă, bună de aruncat în primul coş, dar o lege care se termină cu atâtea pedepse trebuie bine citită, îndelung cântărită şi cu mare teamă semnată.

Dacă Deuteronom nu ar continua cu capitolele 30, 31 aş închide Biblia dezamăgit şi cutremurat. Dar aceste două capitole dezvăluie încă o dată un Dumnezeu de care te îndrăgosteşti, care pur şi simplu te fascinează cu dragostea Lui debordantă şi te cucereşte cu pasiunea-I pentru poporul ales. Ascultaţi: “Chiar dacă ai fi risipit până la marginea cerului, chiar şi acolo te va strânge Domnul, Dumnezeul tău, şi acolo Se va duce să te caute. Vor reuşi evreii să îndeplinească Legea? Istoria holocaustului, a numeroaselor plecări în exil, a risipirii lor pe întreg pământul ne şoptesc: Nu, cu siguranţă nu! Dar ascultaţi din nou: “Domnul, Dumnezeul tău îţi va tăia împrejur inima ta şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău!”

Erau printre ultimele întâlniri între pământeanul Moise şi Măreţul Creator. Acolo, la uşa cortului,  acoperit în stâlpul de nor, Dumnezeu îi vorbea din nou prietenului său Moise şi îi spunea că a venit timpul să părăsească îmbătrânitul cort şi să ducă spre odihnă. Textul nu lasă să se audă nici un suspin, nici o cerere sau tânguire dar ne dezvăluie o dragoste care nu poate fi descrisă de cuvinte, cântată pe note sau ascunsă în poezii.  Susurul blând îi spune trist lui Moise că va pleca dar în urma lui, poporul ales şi prea iubit se va întina, va alerga după idoli, va alege moartea şi blestemul. Îndestularea ţării îl va orbi, atotsuficienţa lor îi va îngenuchea şi inima le va compune balada blestemată a dragostei de idoli.

Ce va face El, Veşnicul Iubit rănit şi înşelat? Îi va căuta, găsi, aduna, le va străpunge inima cu dragoste, le va curăţi păcatele, transforma viaţa şi dărui veşnicia! Generaţii de blestem vor trece, împăraţii străini îi vor robi şi cuptoare încinse îi vor arde dar din cenuşa neascultării lor va răsări triumfător diamantul Iubirii purtat de Leul din Iuda.

Povestea lor e şi povestea noastră. Îmi pare că am crezut de prea multe ori în dumnezeul urgenţei, a nevoii de la miez de noapte sau al crizei din plină stradă, al speculaţiilor de moment sau al catedralelor reci, al intereselor meschine şi al politicilor ascunse. Am crezut că El priveşte cu jind la casele noastre, că are nevoie de portofelul sau maşina noastră, ca este mulţumit cu o duminică pe săptămână şi că este mândru de catastiful de diplome. Am crezut că putem cădea la înţelegere, că îi putem răpi binecuvântarea în schimbul unui bine fugar sau al unui timp dăruit ritualurilor, bine determinat. O, ce amară înşelăciune!

Ce face El, Adevărata Dragoste? Încă străpunge inima noastră cu râuri de har şi îndurare, lasă să strălucească faţa Lui peste noi şi ne dăruieşte pacea. Trist, la fiecare colţ din viaţ[ aşteaptă să ne îndrăgostim de El, să ne dăruim deplin Lui şi să găsim plăcere în El. El încă aşteaptă dragostea noastră dezinteresată!

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Platirea pretului

(1 ianuarie, seara – Matei 1)

Am ales sa studiem seara Noul Testament pentru ca acesta necesita o grija mai mare. Este, de cele mai multe ori, mai dificil de interpretat si de inteles. Desi in general vom citi mai putin seara decat dimineata, conform programului, Noul Testament pretinde o mai mare perioada de meditatie asupra cuvintelor citite.

Matei – consideratii generale

Evanghelia dupa Matei, una din cele 3 Evanghelii sinoptice (asemanatoare: Marcu, Luca, Matei), se adreseaza cu preponderenta evreilor. Pentru o mai buna intelegere a cartii este recomandat ca pe parcusul studierii ei sa nu se piarda din vedere faptul ca aceasta urmareste doua mari teluri: sa prezinte pe Isus Cristos evreilor si sa le dovedeasca Mesianitatea Lui si, de asemenea, sa incurajeze populatia evreiasca deja crestina.  In general este acceptat faptul ca ucenicul Matei este cel care a reusit sa compileze intreg materialul Evangheliei, din surse diferite: Evanghelia dupa Marcu (considerata o sursa de inspiratie puternica pentru celelalte Evanghelii si datata destul de timpuriu), sursa Q (material scris care continea discursurile Domnului Isus), surse orale.  Caracteristic Evangheliei dupa Matei este continutul bogat in discursuri ale Domnului Isus, asezarea logica a pasajelor in detrimentul asezarii cronologice, numarul mare de citate Vechi Testamentale.

Capitolul 1

Evanghelia enunta inca de la inceput concluzia la care vrea sa ajunga. Astfel, Domnul Isus este considerat Fiul lui David si fiul lui Avraam, cu alte cuvinte mostenitorul legamantului Davidic (2Samuel 7) dar si al celui avraamic (Genesa 12, 15). Cu alte cuvinte El este regele mult asteptat precum si cel care va duce binecuvantarea la toate familiile pamantului.

De-a lungul genealogiei Domnului Isus, surprinde aparitia a patru femei: Tamar, Rahab, Rut si Bat-Seba.  Scriptura demonstreaza inca o data, prin aceasta includere, spiritul ei avangardist. Femeia in perioada aceea avea un statut social mult inferior barbatului, de cele mai multe ori casnica sau facand lucruri carora nu li se dadea o importanta prea mare. Includerea lor in genealogia Celui care venea de dincolo de soare transmite secole la rand un mesaj al egalitatii intre sexe, atat in fata lumii cat si in fata lui Dumnezeu.

Un alt element important al acestui capitol pe care as dori sa il vedem acum golit de miturile cu care ne supraincarcam de sarbatorile de iarna este cel suferintei pe care au trebuit sa o accepte parintii umani ai Domnului Isus: Iosif si Maria. In lume se nastea Mantuitorul si cineva trebuia sa simta durerile nasterii unui eveniment atat de maret. Le-au simtit din plin Maria si Iosif.  Cu siguranta ca nu au fost asa de usor acceptati de comunitate, cu siguranta ca a trebuit sa  plateasca un pret pentru nasterea unui copil pe care ceilalti il vedeau nelegitim sau cu semne de intrebare. Au simtit cu siguranta teama de Irod, nu le-a fost foarte confortabil Egiptul, departe de casa.  Viata li se schimba in ritm cu micutul abia nascut si ei erau obligati sa faca fata.

Nimic valoros nu se poate realiza din non-valoare.  Cate planuri marete, teluri inalte, idealuri bune nu am parasit in praful drumului, de-a lungul cararii tocmai din cauza ca nu am fost pregatiti sa platim pretul cerut. Noul an aduce noi promisiuni: fata de noi, fata de ceilalti si fata de cer. Implinirea lor ne va costa iar daca nu vom plati pretul, la sfarsitul anului vom culege roadele amare ale esecului, ale dezamagirii celorlalti. Urcusul pe munte este anevoios, consuma multe dintre resursele cu care am inceput, dar privelistea din varful lui este rezervata doar cuceritorilor, celor care  au mers pana la capat, nu au abadonat ci au platit.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.
Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:
- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Studiem Scriptura impreuna

Un an a trecut, altul i-a luat locul. Ne facem planuri, speram, ne rugam si mai presus de toate ne inaltam promisiunile spirituale spre cer. Ne dorim sa fim mai credinciosi, mai atenti la sufletul nostru, mai activi in Trupul lui Cristos. Ne dorim sa renuntam la obiceiurile proaste si sa le maximizam pe cele bune. Dintre toate promisiunile pe care ni le facem, noua si Cerului, parca studierea Scripturii este cenusareasa. In fiecare an dorim sa citim si sa studiem mai mult Biblia si sfarsitul de an ne prinde nepregatiti.

Citim pe apucate si uneori pe furis speriati sa nu ne prindem stand cu o carte in mana in loc sa facem ceva mai antrenant, mai aducator de profit palpabil. Citim cand dintr-o parte, cand din alta, fara a gandi prea mult ceea ce scrie dar nutrim de fiecare data speranta ca am capatat bila alba a citirii Scripturii din partea lui Dumnezeu. Citim la biserica, in timpul predicii sau  cantarii de orice natura cu speranta ca asta este suficient.  Citim si ignoram pasajele pe care nu le intelegem, sarim peste cartile greu de citit si primul eveniment exterior care pare mai interesant ne gaseste cu Cartea deja inchisa.

De fapt nu citim. Nu citim cu gandul de a fi transformati de aceasta carte, nu citim cu gandul ca ea sa ne mai invete cate ceva cu privire la noi, la viata, la Imparatie. Nu citim si oricat am ascunde, acest fapt ne creaza un mare gol interior.

Ganditorul va invita in acest an la o calatorie fascinanta prin Cartea care ne poate schimba vietile definitiv, ne poate ajuta sa traim o viata cu adevarat deplina. O calatorie prin fiecare verset, capitol, fila a Scripturii. Si pentru ca orice calatorie are nevoie de o harta,  iata harta propusa. Este vorba de un plan de citire a Bibliei intr-un an. Dimineata putem citi un pasaj din Vechiul Testament iar seara invatam din Noul Testament. Sau invers.

In plus, in fiecare dimineata si in fiecare seara veti gasi pe acest blog cateva ganduri legate de pasajul pe care tocmai l-ati citit. Facem calatoria impreuna si promit sa fie una fascinanta.

Calatoria incepe pe 5 ianuarie. Sunteti gata?

Iosif Augustin – bucuria de fiecare zi!

Cum este sa fii parinte? Ca si cand ai avea tot timpul o sursa nesecata de bucurie. Te intorci de la lucru – ea este acolo. Vii de la biserica – ea este cu tine. Te duci la piata – este in inima ta. Indraznesc sa spun ca un copilas este modalitatea prin care Dumnezeu a vrut si a reusit din plin sa ne uimeasca pe noi: eu si Emiliuta. Este o scrisoare de dragoste primita din cer pe care o citim in fiecare minut si nu ne mai saturam.

Un copil inseamna bucurie, o bucurie de nedescris… si numai parintii stiu asta.

[slideshow id=2666130979419425297&w=426&h=320]

Un inger a plecat!

[A apărut cartea Adam şi Cristos scrisă de Iosif Birau. Detalii aici]

Cochetez de mult cu ideea de a scrie ceva pe blog si nu numai. Dar de fiecare data frica de scris m-a tinut departe. Mi-e frica de ceea ce pot sa spun, mi-e frica sa nu cumva, in epoca superficialitatilor de tot felul, sa fiu si eu unul…dar astazi m-am hotarat. Si bineinteles ca hotararea a primit sprijin, de undeva din exteriorul meu…

L-am cunoscut inca din primul an de facultate. Eram colegi dar eram asa de diferiti, sau cel putin asa credeam eu. Eu veneam dintr-un mediu crestin mai liber, el, de acolo, de unde se agata harta in cui dar de unde si copiii cresc cu Scriptura pe picioare. Eu eram obisnuit cu lauda si inchinarea, ochii inchisi si suflet adesea gol, cu salvarea aparentelor si asa mai departe. Eram mic si nestiutor. El.. hm, el avea in spate experienta intr-o biserica de peste 1000 de membri, traditii si foc, formare si deprinderi crestine. Am crezut ca nu ne potrivim si ca nu ne putem intelege… intr-un final a invins spiritul lui impaciuitor.

Statea singur, ca geniile de odinioara, intr-o casa langa teatru cu un tavan prea inaltat. Era urat la el, si trist si intuneric dar lui ii placea singuratatea. Il suspectez si acum ca in singuratatea aceea cobora intregul Cer sau “macar” Domnul lui. Am insistat de el sa se mute, sa nu mai stea intr-un asemenea loc dar ce stiam eu…

S-a mutat intr-un final. A venit intr-o joi seara sa imi spuna: “maine imi aduc bagajele la tine”. Nu am zis nimic, si le-a adus si a ramas cu mine cativa ani. A venit si cu el a adus maturitatea crestina, obisnuita de a te trezi cu Domnul, de a continua cu El, profunzimea Scripturilor… o si cate altele.

Am facut impreuna o facultate de teologie si am devenit prieteni buni. Incepusem sa il iubesc asa de tare! In toti acesti ani mi-a fost prieten, frate, familie, profesor, psiholog, pastor si …. si sunt atatea de spus despre tot ce a insemnat pentru mine dar lacrimile, multele lacrimi nu vor sa conteneasca…

Nu a vrut sa ramana doar la teologia subtire din tara. Voia mai mult si s-a dus in Graz sa studieze limbile clasice. Era un impatimit al limbii grecesti si evreiesti… ieri dimineata, cand inca era la lucru mi s-a spus ca i-a zambit soarele. Eu cred ca Dumnezeu l-a pus sa o faca. A fost orbit si nu a vazut culoarea rosie de la semaforul de trecere peste calea ferata… atat a fost si a plecat si m-a lasat sarac. Dumnezeu l-a vrut acolo. Nu il intreb de ce pentru ca este Suveran dar plang precum a plans Isus la mormantul lui Lazar sau David la moartea lui Ionatan. Si lacrimile imi sunt amare!!

Avea obiceiul sa se trezeasca in fiecare dimineata cu cantecul urmator:O noua zi

Nu stiu daca in dimineata aceea a ascultat acest cantec. Dar stiu ca Dumnezeu i-a facut o favoare si mai mare… l-a chemat acasa si pribegia lui s-a sfarsit. Nu vor mai urma zile noi pentru el iar cerul nostru va fi mohorat zilele astea. Durerea noastra striga dar se opreste de fiecare data in speranta ca El, Domnul Vietii, a infrant moartea si ca nici macar portile locuintei mortilor nu pot birui Biserica Lui. Si Iosif este parte din Biserica Lui! Traim cu speranta ca intr-o dimineata Luceafarul ne va zambi si noua, ca Soarele Neprihanirii se va intoarce si dupa noi!

Multumesc Iosif pentru ca mi-ai aratat ce inseamna sa umbli cu Dumnezeu, sa fii smerit si sa pretuiesti Scriptura. Iti multumesc pentru nenumaratele ore petrecute alaturi de mine, pentru cuvintele frumoase si sprijinul de netagaduit. Iti raman dator cu atat de multe si am asa de multe de la tine incat cuvintele imi sunt prea sarace! Si viata nu mai e la fel fara tine si…

Am scris repede incercand o evadare din realitate. Am scris reamintindu-mi de el, iubitul meu prieten si fiecare cuvant a fost dureros si insotit de lacrimi. Puteam scrie mult dar doare prea tare iar cuvintele nu pot depasi anumite bariere… ramane durerea, una adanca, ramane locul gol si tristetea!

Bun ramas, drag prieten!