O, vai de voi, cărturari şi farisei…

by Leave a Comment

(5 februarie, seara – Matei 23:1-22)

Erau credincioşii respectaţi ai cetăţilor din ţinutul lui Israel. De fiecare dată când rosteau vreo învăţătură rămâneai marcat; puterea cuvintelor, măiestria frazelor, acurateţea învăţăturilor, îmbrăcămintea impecabilă şi fascinanta construcţie a argumentelor te îndemnau de fiecare dată la acţiune şi te motivau să-i respecţi şi mai mult.

Cărturarii şi fariseii erau două dintre cele mai respectate partide iudaice. Ochii tuturor se îndreptau spre ei atunci când era vorba de învăţătură curată, vindecare sufletească şi descoperirea voii Lui Dumnezeu. Templul era reprezentat şi de ei iar templul era semnul prezenţei lui Dumnezeu printre evrei.

Orice întâlnire de sabat cu fariseii şi cărturarii fascina. Orice întâlnire din altă zi a săptămânii putea fi punctul de plecare al unei mari dezamăgiri. Discrepanţa puternică dintre învăţătura lor şi felul în care o aplicau în viaţa personală sau atunci când la mijloc era vreun interes nespiritual aducea în societatea evreiască ultima plagă a decăderii ei: corupţia liderilor spirituali.

Printre evreii de rând devenise proverbială mândria acestor partide. Le plăcea să fie numiţi Rabi, sa fie recunoscuți ca taţi şi dascăli ai naţiunii. Aveau titlurile cele mai înalte, locurile din faţă asigurate şi scaunele rezervate la toate ospeţele de soi. Printre rugăciunile lungi pe care le făceau la colţ de stradă şi plecăciunile pe care le primeau cu o morgă de fier, încântați în interior şi smeriţi în exterior, găseau timp suficient să preţuiască mai mult aurul decât templul, darul decât altarul. Erau adepţii unei teologii prospere, care le umplea în fiecare zi buzunarele, le aducea prietenii profitabile şi respectul societăţii. Templul, altarul, misiunea, toate nu erau decât mijloace spre îndeplinirea unui scop – preamărirea eu-lui alături de bunăstare deplină.

Poate că atitudinea lor nu ar fi fost ţinta cuvintelor grele ale Domnului Isus dacă felul în care acţionau nu ar fi fost o piedică pentru căutătorii sinceri ai Împărăţiei. Stăteau pur şi simplu în uşa Împărăţiei, cu cheile în mână, ademenind oameni către ei dar fără să lase pe cineva să intre. Erau piedica majoră a misiunii pe care o făceau, a slujbei pe care o desfășurau, impedimentul suprem din calea trezirii. Erau preoţi ai morţii ce trăiau la uşa vieţii. Erau albia secată din care oamenii se chinuiau să bea.

Aşa era atunci! Astăzi suntem un neam de preoţi. Astăzi…

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Iscusinţa în slujba Trupului!

by Leave a Comment

Întreaga tabără era în mişcare.  Se construia cortul întâlnirii, semn al prezenţei lui Dumnezeu printre ei şi toţi erau cu ochii aţintiţi înspre acolo. Când Moise a spus că va avea nevoie de materiale din partea lor pentru această construcţie, nu au stat pe gânduri, au adus la cort tot ce aveau ei mai bun; au adus mult şi de fiecare dată când se întorceau acasă tot mai găseau ceva de adus. Doar porunca lui Moise i-a oprit pentru că ar fi fost în stare să dăruiască totul, cu lepădare de sine, cu inima plină de bucurie.

Domnul dăruise pricepere lui Beţaleel, Oholiab şi multor altor bărbaţi din Israel;o  făcuse din abundență aşa cum o face şi astăzi, cu mână largă şi fără părere de rău. Apoi i-a chemat prin Moise la construcţia cortului. Ar fi putut spune nu invitaţiei lui Moise doar aveau mult de lucru, priceperea lor fiind cunoscută printre evrei. Ar fi putut să considere că priceperea vine de la ei, de la studiile din Egipt, de la experienţa cumulată sau de la insistenţa cu care au lucrat şi drept urmare nu sunt tributari nimănui. S-ar fi putut lăsa rugaţi de Moise, rugaţi de întreg poporul astfel încât atunci când se vor duce să fie aplaudaţi de toată lumea, ar fi putut îmbrăca multe atitudini caracteristice oamenilor şi astăzi. Ei însă pleacă şi îşi încep lucrul cu tragere de inimă. Nu îl fac doar să fie făcut, doar să se vadă că se munceşte şi nici măcar cu părere de rău gândindu-se la câte alte lucruri ar fi putut face în acel timp.

Lucrarea lui Dumnezeu are nevoie de oameni iscusiţi, iscusinţă care vine tot de la El. Iscusinţa nu este un motiv al laudei între copiii lui Dumnezeu sau un prilej de categorisire între fraţi ci un element de zidire a Trupului Lui Cristos. Orice iscusinţă din care lipseşte pasiunea dovedeşte o lucrare lipsită de vlagă. Oamenii iscusiţi şi plin de pasiune pot sa schimbe faţa comunităţii în care trăiesc, pot să determine acţiuni măreţe pentru Dumnezeu, pot să aducă Împărăţia mai aproape.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Primirea adevărului

by Leave a Comment

(4 februarie, seara – Matei 22:23-46)

Adevărul poate să îmbrace multe forme şi să fie întâmpinat cu multe atitudini. Există adevăr care schimbă, care dă lumină pe cărare, adevăr care eliberează şi  care mângâie. Există adevăr care doare, ce nu poate fi acceptat, adevăr care indispune şi adevăr care poate aduce moartea. Există adevăr împletit cu dragoste, cu lacrimi şi cu speranţă precum şi adevăr împletit cu violenţa care aprinde ruguri, ucide oameni, porneşte războaie.

Două categorii de oameni au venit la Domnul Isus. Ambele se considerau deţinătoarele adevărului, ambele erau gata să plănuiască moartea celui care le răsturna credinţa, le înjosea dogma şi susţinea un adevăr mai puternic decât ce erau ele în stare să accepte. Au venit la Învăţător nu cu gândul de a se  lăsa învăţate ci cu speranţa de a-L determina să cadă în ispită, să greşească şi să se dovedească astfel neadevărat. Nutreau ascuns şi dorinţa ca acest învăţător să certifice dogma lor şi astfel să îi poziţioneze superiori celorlalţi. Dar atât saducheii cât şi fariseii au plecat cu capul în jos de la întâlnirea cu Adevărul, incapabili de a-l accepta sau demonta.

Nu de puţine ori ni se întâmplă se ne întâlnim cu adevărul de-a lungul cărării. Unele sunt adevăruri simple şi care ţin de pământul acesta, adevăr pentru ziua de azi sau cea de mâine. Altele sunt mai complicate şi pentru a le înţelege ne instruim ani la rândul, pentru a le accepta facem eforturi susţinute. Sunt însă şi adevăruri care transcend viaţa noastră măsurată în minute şi secunde, adevăruri spirituale.  Adeseori aceste adevăruri le aflăm din încercările vieţii, ca şi concluzie la o perioadă dificilă sau fericită sau le extragem de pe paginile Sfintei Scripturi.  Sunt adevărurile care ne dor cel mai tare pentru că ele lovesc în dogmele noastre, în preconcepţiile dobândite de-a lungul anilor. De prea multe ori ne apropiem de Adevăr cu speranţa ca acesta să confirme ceea ce noi credem, să întărească dogmele în care suntem prinşi. Adevărurile spirituale care ne contrazic ne găsesc aflaţi în fugă, ascunşi în spatele tradiţiei, a dogmelor închise, a nepăsării. Singurul care schimbă este Adevărul primit cu o inimă şi o minte deschisă, cu sete de cunoaştere şi drag de cercetare.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Ia-ne în stăpânirea Ta

by Leave a Comment

(4 februarie, dimineata – Exod 34-35)

Un nou test, alte zile de aşteptare. Nu mai îndrăznea nimeni să spună nimic şi singura lor grijă, acolo în vale, era să ferească muntele. Nimeni nu trebuia să urce pe el, nici un animal nu trebuia să se rătăcească pe acolo. Erau trişti şi gândul la viitor îi deprima. Oare ce se va întâmpla în definitiv cu ei, vor cunoaşte şi altceva în afara pustiei?

Bătrânul şi blândul Moise urcă din nou pe munte. Obţinuse bunăvoinţa Domnului pentru popor dar parcă nu era suficient, îi mai trebuia o garanţie în plus. Îi era teamă cu privire la popor, data trecută şederea lui pe munte a adus urgia în tabără. Acum oare cum se va sfârşi? Încă mai simţea mirosul sângelui celor vinovaţi, încă mai avea în urechi bocetul taberei. Ar da orice să nu se mai întâmple aşa ceva. Iar tablele astea noi erau semn al neputinţei sale, a mâniei necontrolate, al durerii ce țâșnește cu forţă.

Plecat în închinare înaintea unui Dumnezeu care se defineşte prin bunătate, îndurare, credincioşie, dragoste, Moise avea să dea glas celei mai adânci cereri a omului care se vede limitat, incapabil de a răspunde coerent bunătăţii care se revarsă din Cer. Plecat şi simţindu-se murdar din cauza păcatului şi fărădelegilor poporului pe care îl reprezenta, Moise strigă: “şi ia-ne în stăpânirea Ta!” Este dorinţa ultimă şi cea mai de seamă  a omului copleşit de har şi sfâşiat de imperfecţiuni, inundat de dragostea divină dar tras în jos de limitările fiinţei sale.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Povestea multora

by Leave a Comment

(3 februarie, seara – Matei 22:1-22)

Venea la biserică doar de gura părinţilor şi când venea căuta colţul cel mai retras al balconului pentru a putea butona telefonul, mesteca gumă şi asculta muzică în linişte. Nu era interesat de nimic din cele ce se petreceau acolo, prea erau în urmă pocăiţii ăștia, parcă trăiau într-un alt secol.

Astăzi însă îţi uitase telefonul acasă şi locurile pe care de obicei le agrea erau deja ocupate de tineri care aveau aceleaşi preocupări ca şi el. A fost nevoit să se aşeze chiar pe mijloc, pe locurile cele mai vizibile de la amvonul bisericii. Ţinea la imaginea lui aşa că a decis să fie cuminte şi să se dea drept un ascultător atent.

Pastorul vorbea despre un Împărat care îi făcea nuntă feciorului său. Un împărat puternic care a chemat oameni de vază la ospăţ. Dar nimeni nu a răspuns chemării Împăratului. Unii erau preocupaţi de holdele şi afacerile lor, alţii s-au dovedit a fi nişte ucigaşi. În final odaia de nuntă s-a umplut de oameni adunaţi de la răspântii, oameni simpli sau complicaţi, răi sau buni.

Cei chemaţi iniţial la nuntă semănau cu el, parcă spunea păstorul. Veneau la biserică, ascultau slujba şi Dumnezeu le dădea de fiecare dată o invitaţie. Dar ei erau interesaţi de cu totul alte lucruri; holdele, afacerile, bucuriile, viaţa era mai interesantă decât o nuntă a viitorului.

A plecat acasă îngândurat. Este oare posibil să fi fost atâta timp la biserică şi să nu fi auzit de invitaţia lui Dumnezeu? Este posibil să fi respins mâna care îi oferea invitaţia? Urmează o nuntă în univers la care era şi el chemat dar lumea şi alte preocupări l-au obligat să fie departe de acest eveniment? O nuntă, o haină nouă, o invitaţie… sunt gândurile cu care a adormit.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Un Dumnezeu ce poate fi înduplecat

by Leave a Comment

(3 februarie, dimineata – Exod 31-33)

Exod 31

Era un om în seminţia lui Iuda, fiul lui Uri, fiul lui Hur. Acest om era departe de promisiunile pe care Dumnezeu le făcuse seminţiei lui Levi, seminţie care era capul de afiş al acelor săptămâni. Un om simplu care probabil îşi vedea de ale sale, de cortul şi familia sa, de copiii şi lucrul său. Fără să primească o revelaţie anume, fără să fie înştiinţat supranatural, omul acesta este chemat într-o zi în prezenţa lui Moise, este primit cu bunăvoinţă şi află că Dumnezeu îl alesese pentru a face lucrări măiestre prin el. Pe unii oameni Dumnezeu îi cheamă cu surle şi trâmbițe la o activitate în lumina reflectoarelor dar pentru cei mai mulţi chemarea este molcomă, vizibilă în capacităţile cu care sunt înzestraţi, în credincioşia şi devotamentul cu care se apleacă asupra unui domeniu sau altul. Aceştia sunt oamenii prin care Dumnezeu ne înnobilează în fiecare zi vieţile în mod tăcut, liniştit dar sigur, oamenii a căror strălucire va fi vizibilă decât în Împărăţia ce stă să vină.

Exod 32

Zilele treceau una după alta şi Aaron era tot mai îngrijorat. Semnele pe care le primea din tabără erau de rău augur, în fiecare zi trebuia să facă faţă câte unei răzmerițe şi  adesea auzea pe la colţuri că Dumnezeul care îi scosese din ţara Egiptului i-a părăsit şi că Moise nu a mai coborât de pe munte. Avea în faţă un popor care vedea în el singurul conducător rămas în viaţă, un popor care şi-a pierdut ţinta pentru că Îl pierduse pe Dumnezeu. Într-o dimineață şi-a luat soarta în mâini şi a decis să meargă mai departe: a  încropit în grabă un dumnezeu din argintul şi aurul evreilor, a construit un altar şi a decretat o sărbătoare.

O, de câte ori răspunsurile la rugăciunile noastre întârzie! Suntem în vale şi răspunsul de pe munte nu vrea să se arate în timpul pe care noi îl considerăm util. Numărăm secundele, minutele, zilele şi uneori anii. Când răbdarea noastră se termină, influenţaţi de evenimentele şi de cei care ne înconjoară hotărâm: fabricăm urgent un dumnezeu al urgenţei şi ne punem încrederea în el. Poate să fie o formă romantică dar eretică a lui Dumnezeu, o decizie pe care o punem în responsabilitatea Lui, un ritual amar şi chiar un adevăr înjumătăţit. Dar întârzierea lui “Moise” nu ar trebui să ne conducă niciodată la un alt dumnezeu.

Exod 33

Greşeala de ieri este tristeţea de astăzi iar păcatul făptuit este nodul amar care aproape ne împiedică să respirăm. Printre mii de cadavre, săpând la gropi în pustie pentru fraţii şi prietenii lor şi regretând jocul şi dezmăţul de ieri, printre lacrimile ce le brăzdau obraji, evreii priveau spre Moise cum intra în cort să vorbească cu Dumnezeu. Se ridicau şi se aruncau cu faţa la pământ înaintea cortului aşteptând un deznodământ firesc în mintea lor: urgiile care îi vor omorî pe toţi. Dar Moise ştia ceea ce am pus şi noi cu drag la inimă: că Dumnezeu îl cunoaşte pe nume şi că acest Dumnezeu poate fi înduplecat, că şi inima Lui este rănită atunci când a noastră sângerează.

Dumnezeu se lasă înduplecat, poporul îşi şterge lacrimile cu mâneca şi ştie că trebuie să meargă înainte. Au mai învăţat o lecţie!… oare?

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Stăpâni sau slujitori

by Leave a Comment

(2 februarie, seara – Matei 21:23-46)

Marele Vier avea o vie, una bogată şi frumoasă. La începutul vremurilor şi-a ales nişte vieri pe care i-a pregătit intens. I-a scos din robie şi le-a redat libertatea, s-a îngrijit să le lase drept moștenire o ţară în care curge lapte şi miere şi s-a legat să fie Domnul şi Dumnezeul lor. A locuit printre ei, i-a învăţat, călăuzit şi binecuvântat. A avut încredere îi ei şi le-a dat via în grijă şi din timp în timp dorea să primească roadele investiţiei sale.

Vierii au intrat în vie şi s-au bucurat de noua lor poziţie. Din sclavi erau acum liberi, din săraci erau acum bogaţii care puteau beneficia de roadele viei, din şomerii pustiei erau acum ocupaţi cu lucrul pentru Vierul Suprem. Zilele treceau şi se simţeau în vie ca la ei acasă. Încet dar sigur a început să le placă rolul de stăpâni ai viei, parcă le venea ca o mănuşă. Fiecare zi de plată către Stăpânul viei era o zi neagră pentru ei şi după câteva sute de ani de plăţi sistematice au decis că este suficient. Orice emisar al Stăpânului era ucis, nu aveau nevoie nici de profeţi, nici de văzători, de nici un om care venea din partea Marelui Vier. Erau ei între ei, cu picioarele bine înfipte în glia viei, stăpâni hapsâni ai lumii libere care au uitat trecutul şi nu se gândesc la viitor.

Marele Vier nu a vrut să îi considere răi şi pierduţi definitiv. Îi iubea pentru că El nu uitase trecutul şi încă planifica un viitor luminos pentru ei. S-a gândit că dacă Fiul Lui se va coborî la vie lucrurile vor fi altfel; îl vor primi cu cinstea de fiu, cu lacrimi de pocăinţă şi se vor întoarce de la calea lor cea rea. Lucrătorii viei au văzut însă în venirea Fiului o altă etapă în dezvoltarea nivelului lor de proprietari. L-au ucis şi s-au aşteptat să primească automat moştenirea lui.

În via Lui am fost chemaţi şi noi să lucrăm. Aceeaşi vie al cărei pământ a cunoscut sângele martirilor, răutatea primilor vieri, lacrimile profeţilor, moartea şi mai ales învierea glorioasă a Fiului. Cu noi istoria se poate repeta sau poate să intre pe alt făgaş. Fiecare zi este o alegere dintre a fi stăpâni ai viei sau lucrători supuşi. Stăpânii nu dau nimic Vierului, consideră că totul li se cuvine şi că via este partea lor de moştenire; lucrătorii sunt în vie pentru a aduce roadă şi roadele  lor rămân pentru că sunt încredinţate Celui Veşnic.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Sfinţirea unui loc

by Leave a Comment

(2 februarie, dimineata – Exod 29-30)

Au primit în detaliu explicaţii despre cum trebuie să arate cortul întâlnirii, despre ce vase şi unelte să conţină şi mai ales despre cum trebuie să decurgă un ritual acolo, în funcţie de eveniment sau nevoia specifică a poporului de la un moment dat. Am putea spune că toate aceste elemente, care veneau direct de la Dumnezeu, ar trebui să fie suficiente pentru ca acel loc să fie considerat sfânt, pus deoparte şi privit cu sfială de către toţi locuitorii cetăţii.

Dar nu este deloc aşa. Această parte de verset “şi locul acela va fi sfinţit de slava Mea” încurcă toate socotelile. Aşadar sfinţirea unui loc nu vine din numărul şi exactitatea ritualurilor, nici din măiestria locaşului şi a elementelor care îl compun. Sfinţenia unui loc nu vine nici din solemnitatea preoţilor şi nici măcar din hainele lor încărcate de simboluri ci ea vine din prezenţa slavei lui Dumnezeu. Fără această slavă totul este o formă fără fond, un ritual fără esenţă şi cel mai grav fără finalitate, haine doar strălucitoare şi clădiri doar impunătoare.

Nu îl vom putea niciodată obliga pe Dumnezeu să sfinţească un locaş doar pentru că ne-am stabilit şi respectăm ritualuri fixe sau pentru că am construit ceva impunător căreia îi spunem biserică. Sfinţirea vine prin prezenţa lui Dumnezeu în acel loc, o prezenţă incontestabilă, remarcabilă, plină de putere.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Împăienjeniţii ochi

by Leave a Comment

(1 februarie, seara – Matei 21:1-22)

Era întuneric în Ierusalim deşi soarele îşi făcea bine datoria. Întuneric şi prea multă durere, prea multe speranţe lăsate în praf, prea multe credinţe uitate în cotloanele inimilor. Era şi aşteptare oarbă în Ierusalimul vremii, o aşteptare care se întindea pe sute de ani şi a cărei speranţă de împlinire se stingea în fiecare zi tot mai mult.

Aşteptau un Mesia milităros, un Împărat puternic şi autoritar, un viteaz în lupte şi un maestru al politicii. Unul care să poată elimina imperiul roman, să aducă pacea şi cel mai important, supremaţia Israelului. Dar parcă Dumnezeu uitase de ei; prorociile erau rare şi lipsite de putere, regii lor erau tot mai hapsâni şi birurile romanilor tot mai mari.

“Spuneţi fiicei Sionului: iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.” erau cuvintele pline de dragoste pe care Dumnezeu le rostea prin evenimente celor înfriguraţi de aşteptare. Le-au auzit ei?  Nu, pentru că cel mai adesea răspunsul la întrebările şi aşteptările noastre trebuie să vină doar în modul pe care noi îl proiectăm. Au trăit ani alături de răspuns, de Cel care le putea vindeca rănile aşteptării şi nu au putut să Îl recunoască.

Uneori răspunsurile Lui nu întârzie ci vin mai repede decât ne-am închipui. Numai că ochii noştri nu pot vedea lucrarea Lui, urechea noastră nu prinde susurul blând al vocii Lui, mintea noastră nu pricepe adevărul simplu al rezolvării mult aşteptate.

Şi fă-mi urechea,

Cu dor să Te-asculte

Deschide-mi ochii,

Vreau să Te văd, Isus

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Cerinţele preoţiei

by Leave a Comment

(1 februarie, dimineata – Exod 27-28)

Până de curând prezenţa lui Dumnezeu în tabăra evreilor era realizată prin stâlpul de foc şi norul de fum. O prezenţă nemijlocită, vizibilă şi care nu lăsa loc de nici o interpretare. Vom asista însă la fenomenul trecerii de la această formă de manifestare a Dumnezeirii la o moderare şi o mijlocire prin preoţie.

Cum sunt aleşi preoţii? Care este legătura dintre preot, comunitate şi Dumnezeu? Ce rol ar trebui să aibă un preot şi care sunt domeniile la care participarea preoţilor ar trebui interzisă?… şi multe alte întrebări au stârnit numeroase controverse de-a lungul secolelor.

Dincolo de învăţătura aparent anostă a acestor capitole legată de aspecte pe care societatea noastră nu le mai practică la scară largă, dincolo chiar şi de profundele implicaţii spirituale care se ascund în spatele acestor elemente de construcţie a cortului sau a îmbrăcămintei preoţeşti, aceste versete ne ajută să distingem câteva învăţături importante legate de sistemul preoţesc. Să le luăm pe rând:

– preoţii sunt aleşi de Dumnezeu, nu de popor, din seminţia lui Levi, puşi deoparte doar pentru slujba aceasta. Autoritatea spirituală nu rezidă dintr-o alegere democratică dintre membrii unei comunităţi ci ea se instituie prin delegare din partea lui Dumnezeu. Singurul rol pe care poporul, comunitatea îl are în această alegere este doar de a recunoaşte şi accepta alegerea lui Dumnezeu.

– sunt câteva funcţii pe care preoţia va trebui să le îndeplinească de-a lungul vremurilor, funcţii specifice lor şi care nu puteau fi atribuite nimănui altcuiva. Astfel, preoţii sunt mijlocitori, ei purtând pe umeri povoara poporului pe care o aduc permanent înaintea lui Dumnezeu. Tot ei sunt aceia care fac ispăşire pentru popor. Întreaga construcţie a cortului, elementele pe care Moise trebuia să le construiască iar preoţii să le folosească vorbesc puternic despre o problemă majora care există între Dumnezeu şi oameni, problema păcatului. Pasul către rezolvarea acestei probleme îl face tot Dumnezeu, prin instituirea elementelor specifice ispăşirii precum şi al întregului sistem de ispăşire.  O altă slujire a preoţilor este judecata. O perioadă întinsă de-a lungul istoriei evreilor, preoţii au fost şi judecătorii poporului ales. Ei sunt cei care pun în aplicare codul lui Dumnezeu, veghează la respectarea lui şi încearcă să păstreze poporul în limitele legământului pe care Dumnezeu l-a iniţiat cu poporul său. Urim şi Tumim, cele două pietre despre care şi astăzi ştim doar puţine lucruri, marchează o altă slujire importantă a preoţilor. Aceasta vizează cunoaşterea, revelaţia şi călăuzirea poporului (Urim înseamnă dezvăluire şi Tumim  adevăr).

Nu putem să ne îndepărtăm de învăţătura Noului Testament care vede în fiecare creştin născut din nou un preot. Preot pentru sine, familia sa şi adeseori preot pentru semenii. Îndeplinim aceste minime cerinţe în preoţia noastră de fiecare zi?

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie: