"Sfinţii" păcătoşi

(20 februarie, seara – Marcu 2 )

Vameşii erau urâţi de toţi evreii chiar dacă şi prin venele lor curgea tot sânge evreiesc, erau şi ei  urmaşi ai lui Avraam şi beneficiari ai promisiunilor poporului ales. Formaseră încet acea pătură ostracizată a societăţii dar beneficiară a momentului istoric pe care îl trăiau; erau priviţi ca spurcaţi, păcătoşi şi trădători pentru că au semnat pact cu romanii în urma căruia ei aveau să adune impozitele pe care Roma le cerea an de an. Strălucirea aurului şi argintului îi făcuse să uite repede că cereau de la fraţii lor şi impozitul romanilor a cunoscut rapid o creştere spectaculoasă prin adăugarea unui impozit personal, ilegal dar tolerat. Erau păcătoşii bogaţi, trădătorii avuţi şi parcă nici nu mai conta pentru ei dacă sunt plăcuţi sau nu, dacă au o imagine bună sau sunt priviţi cu ură la fiecare răspântie. Nimic nu conta din moment ce visteria era tot mai plină.

Într-o zi însă, pe lângă o vamă trece fiul tâmplarului din Nazaret, Învăţătorul. Nu era singur, după el o întreagă mulţime de oameni, gata să îi soarbă cuvintele, să îi măsoare acţiunile, să îi judece atitudinile. Ar fi trebuit să treacă pe lângă vamă cu o căutătură aspră, să îl priveacă pe Matei vameşul cu o privire de gheaţă care să condamne irevocabil toată vina vameşilor. Dacă ar fi făcut aşa, Domnul Isus ar fi trecut drept sfânt în ochii evreilor extrem de religioşi care vedeau în vameşi duşmani de moarte; o predică ad-hoc care să înfiereze acţiunile vameşilor şi să îi dovedească drept marii trădători ai poporului sfânt ar fi transformat din aceşti evrei religioşi un electorat fin şi statornic pentru Marele Domn.  Sau ar fi trebuit să treacă repede, să nu se uite nici în dreapta nici în stânga, să vină mai târziu, neînsoţit şi să vorbească cu Matei. Acum era mai importantă imaginea pe care trebuia să şi-o facă mulţimea despre El şi orice privire duioasă sau cuvânt blând către Matei ar fi afectat puternic această imagine.

Dar El se opreşte, în cheamă pe Matei, intră în casa lui şi se aşează la masă alaturi de alţi vameşi şi păcătoşi. O făcea intenţionat? chiar nu îi păsa de imaginea Lui? O, nu, Marele Medic văzuse rana inimii lui Matei, văzuse condiţia fără nici o scăpare a păcătoşilor recunoscuţi de toţi şi s-a oprit pentru a oferi vindecare, alinare, iertare.

De câte ori în vama vieţii nu trecem victorioşi, cu privirea acuzatoare ce arde tot ce ştim că este păcătos în jurul nostru sau cu capul plecat în speranţa că nimeni nu vede că suntem şi noi, sfinţii, acolo, în preajma elementelor reprobabile ale societăţii. Cristos ne-a dat iertarea la Calvar prin jertfa şi învierea Sa, este zi de zi pentru noi un Soare şi un Scut dar de prea multe ori noi suntem aşa de mândri de sfinţenia noastră încât nimic nu mai contează decât imaginea de credincioşi, haina  strălucitoare şi respectul celorlalţi.

Spunem predici usturătoare la colţ de stradă, în liniştea casei sau gălăgia străzii, curăţia bisericii sau murdăria societăţii. Spunem ce credem şi o facem acid şi dur ca mai apoi să plecăm lăsând rănile şi mai adânci ale păcătoşilor nelegate, sufletele nemângăiate, speranţe nehrănite. Alteori trecem înainte fără ca măcar să privim către păcătoşii căzuţi între tâlhari sau pradă marelui hoţ – Satan. Îi lăsăm acolo pentru că mâna noastră curată s-ar putea murdări de obrazul lor patat, vorba noastră este prea preţioasă pentru urechile obişnuite cu înjurături şi vorbe grele iar parfumul veşniciei pe care sperăm sa-l raspandim  nu trebuie întinat cu cel al morţii care iese din fiecare por al păcătosului.

Dar Cristos s-a oprit, s-a aplecat, a atins, a ridicat, a plâns! Mâinile Lui puteam fi noi, vorba Lui putea fi în gura noastră, hrana Lui putea să vină prin noi… cei răscumpăraţi pentru El, nu pentru noi înşine.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

Pilda celor diferiţi

(19 ianuarie, seara – Matei 13:1-30)

Capitolul 13 din Matei pune, pentru prima data în Evanghelie, învăţătura Împărăţiei în termenii noi ai unei pilde. Pilda (parabola) este un instrument deosebit de puternic în învăţătura Domnului Isus. Folosind exemple din viaţa reală, foarte cunoscute oamenilor, Domnul Isus reuşeşte să capteze atenţia şi să realizeze legătura dintre ascultător şi învăţătura pe care doreşte să o transmită, legând adevărul spiritual mai greu de înţeles de realitatea practicilor zilnice, la îndemâna oricui. Punctul forte al unei pilde este concluzia care odată formulată, ia captiv ascultătorul până acesta formulează un răspuns coerent la aplicaţia pildei, pozitiv sau negativ.

Pilda semănătorului, dincolo de orice valenţa teologică îmbrăcată, reuşeşte să sublinieze încă o dată faptul că suntem diferiţi şi că reacţionăm diferit până şi la mesajul Evangheliei. Diferenţele există şi ele nu pot fi nici negate, nici nivelate. Un alt aspect al realităţii umane pe care pilda îl surprinde este cel al influenţei mediului asupra fiinţei umane. Dependent de mediul în care s-a născut, de experienţele pe care le-a avut, de cărţile pe care le-a citit şi de oamenii pe care i-a apreciat, omul, în relaţie cu Vestea Bună, poate să nu înţeleagă sau să creadă, poate să nu fie statornic sau deja pornit pe calea bogăţiilor lumii încât Evanghelia nu găseşte acolo un cămin în care să locuiască şi să poată rodii Din toate cele pe care le trăim de-a lungul unei zile de 24 de ore, câte se constituie într-o barieră în calea Evangheliei, putând să ne pună pe ochi acel văl prin care vedem, dar totuşi nu în lumina Evangheliei?

Cealaltă pildă, a neghinei, ne înspăimântă. Ne descurajează realitatea continuă a supravieţuirii lângă cel pe care îl considerăm neghină, imposibilitatea de a acţiona în forţă şi de a înlătura răul din faşă, locul ocupat ţinut de cel care nu produce nimic ci din contră va căuta tot timpul să consume resursele şi aşa puţine. Şi totuşi stăpânul îl ţine. Am înlocuit adesea, în bisericile noastre, parabola neghinei cu cea a mărului stricat care trebuie aruncat rapid, ca nu cumva să strice şi alte mere. Parabola mărului nu există însă în învățătura  Domnului Isus. Neghina va rămâne printre noi până la seceriş pentru că numai Stăpânul poate decide ce sa facă cu ea.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Visteria inimii

(18 ianuarie, seara – Matei 12:22-50)

Un pasaj cu atât de multe învăţături şi cu atâtea elemente cheie, unele dintre ele greu de înţeles.

Deşi semnele erau clare şi ele îl calificau pe Domnul Isus drept fiul lui David, Mesia cel mult aşteptat, cei care trebuiau să certifice această calitate, preoţii, cărturarii şi fariseii, erau împotrivitori, ba chiar îl legau de Beelzebul. Deşi nu obişnuia, Domnul Isus va căuta să se apere în acest pasaj. După ce le spune că nici o împărăţie (biserică, familie, comunitate) nu va putea dăinui dacă este dezbinată din interior, după ce le arată că existau oamenii printre ei care săvârşeau aceleaşi lucruri cu puterea lui Dumnezeu, Domnul Isus subliniază supremaţia puterii lui asupra lui Satan (vs. 29). Dumnezeu nu îi era şi nu îi este cu nimic dator lui Satan, nu trebuia să îi plătească nimic şi nici nu trebuie să îi demonstreze ceva anume. În plus, creştinii nu cred într-un fel de dualism dintre bine reprezentat de Dumnezeu şi rău reprezentat de Diavolul. Ei ştiu că sunt fii ai Celui Preaînalt, cel care conduce viaţa şi pământul după bunul Său plac şi că nimic nu poate sta împotriva voii sale.

Apoi Domnul Isus vorbeşte despre visteria inimii unui om. Are şi inima o visterie, o trezorerie, un seif unde se pot strânge lucruri? Învăţătura Domnului Isus aşa ne lasă să înţelegem. Acolo punem ceea ce ne este mai drag, acolo adunăm lucrurile din pribegia noastră pe pământ. Tot de acolo porneşte şi felul de a fi al omului, de acolo porneşte vorbirea lui, de acolo pornesc faptele şi intenţiile lui. Ce punem în inima noastră zi de zi, prin alegere constantă, este ceea ce vom deveni.

Pasajului cu privire la hula împotriva Duhului Sfânt va fi tratat într-un post separat.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Formalismul religios

(17 ianuarie, seara – Matei 12:1-21)

Formalismul, legalismul religios. O lupta de secole între formă şi fond. O luptă pentru care oamenii au fost în stare să se ucidă unii pe alţii, să treacă prin ascuţişul sabiei sau focul rugului mii de fraţii de-ai lor care refuzau să respecte aceleaşi lucruri pe care ei le considerau de o importanţă majoră. Cred că această luptă se dă puternic în sufletul fiecărui credincios, imediat cum a fost întâlnit acesta de harul Domnului Isus, cum lupta a început. Creştinul formal va accepta uşor o schimbare vizibilă în ochii oamenilor dar va întâmpina probleme atunci când va trebuie să accepte schimbarea inimii. Creştinul fondului de fiecare dată va fi judecat de cel formal tocmai pentru libertatea în care înţelege să trăiască.

“Fiul Omului este Domn şi al sabatului!” este afirmaţia care ar fi trebuit să pună capăt luptei dintre formalismul religios şi spiritualitatea care transformă interiorul omului. Înţelegerea acestui lucru ne va conduce inevitabil către respectarea celuilalt, către acceptarea lui chiar dacă este diferit nouă. Domnul Isus subliniază aici încă o dată faptul că Împărăţia are ca principiul mila care se revarsă către cei care ne înconjoară şi nu respectarea habotnică a unui set de reguli fixe.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Platirea pretului

(1 ianuarie, seara – Matei 1)

Am ales sa studiem seara Noul Testament pentru ca acesta necesita o grija mai mare. Este, de cele mai multe ori, mai dificil de interpretat si de inteles. Desi in general vom citi mai putin seara decat dimineata, conform programului, Noul Testament pretinde o mai mare perioada de meditatie asupra cuvintelor citite.

Matei – consideratii generale

Evanghelia dupa Matei, una din cele 3 Evanghelii sinoptice (asemanatoare: Marcu, Luca, Matei), se adreseaza cu preponderenta evreilor. Pentru o mai buna intelegere a cartii este recomandat ca pe parcusul studierii ei sa nu se piarda din vedere faptul ca aceasta urmareste doua mari teluri: sa prezinte pe Isus Cristos evreilor si sa le dovedeasca Mesianitatea Lui si, de asemenea, sa incurajeze populatia evreiasca deja crestina.  In general este acceptat faptul ca ucenicul Matei este cel care a reusit sa compileze intreg materialul Evangheliei, din surse diferite: Evanghelia dupa Marcu (considerata o sursa de inspiratie puternica pentru celelalte Evanghelii si datata destul de timpuriu), sursa Q (material scris care continea discursurile Domnului Isus), surse orale.  Caracteristic Evangheliei dupa Matei este continutul bogat in discursuri ale Domnului Isus, asezarea logica a pasajelor in detrimentul asezarii cronologice, numarul mare de citate Vechi Testamentale.

Capitolul 1

Evanghelia enunta inca de la inceput concluzia la care vrea sa ajunga. Astfel, Domnul Isus este considerat Fiul lui David si fiul lui Avraam, cu alte cuvinte mostenitorul legamantului Davidic (2Samuel 7) dar si al celui avraamic (Genesa 12, 15). Cu alte cuvinte El este regele mult asteptat precum si cel care va duce binecuvantarea la toate familiile pamantului.

De-a lungul genealogiei Domnului Isus, surprinde aparitia a patru femei: Tamar, Rahab, Rut si Bat-Seba.  Scriptura demonstreaza inca o data, prin aceasta includere, spiritul ei avangardist. Femeia in perioada aceea avea un statut social mult inferior barbatului, de cele mai multe ori casnica sau facand lucruri carora nu li se dadea o importanta prea mare. Includerea lor in genealogia Celui care venea de dincolo de soare transmite secole la rand un mesaj al egalitatii intre sexe, atat in fata lumii cat si in fata lui Dumnezeu.

Un alt element important al acestui capitol pe care as dori sa il vedem acum golit de miturile cu care ne supraincarcam de sarbatorile de iarna este cel suferintei pe care au trebuit sa o accepte parintii umani ai Domnului Isus: Iosif si Maria. In lume se nastea Mantuitorul si cineva trebuia sa simta durerile nasterii unui eveniment atat de maret. Le-au simtit din plin Maria si Iosif.  Cu siguranta ca nu au fost asa de usor acceptati de comunitate, cu siguranta ca a trebuit sa  plateasca un pret pentru nasterea unui copil pe care ceilalti il vedeau nelegitim sau cu semne de intrebare. Au simtit cu siguranta teama de Irod, nu le-a fost foarte confortabil Egiptul, departe de casa.  Viata li se schimba in ritm cu micutul abia nascut si ei erau obligati sa faca fata.

Nimic valoros nu se poate realiza din non-valoare.  Cate planuri marete, teluri inalte, idealuri bune nu am parasit in praful drumului, de-a lungul cararii tocmai din cauza ca nu am fost pregatiti sa platim pretul cerut. Noul an aduce noi promisiuni: fata de noi, fata de ceilalti si fata de cer. Implinirea lor ne va costa iar daca nu vom plati pretul, la sfarsitul anului vom culege roadele amare ale esecului, ale dezamagirii celorlalti. Urcusul pe munte este anevoios, consuma multe dintre resursele cu care am inceput, dar privelistea din varful lui este rezervata doar cuceritorilor, celor care  au mers pana la capat, nu au abadonat ci au platit.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.
Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:
- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus