De ce a murit Cristos?

(18 martie, seara – Marcu 15:26-47)

În dimineaţa răstignirii străzile Ierusalimului erau martore evenimentului crucial al istoriei. Mulţimile care se îmbulzeau călcându-se pe picioare, preoţii care instigau şi ostaşii romani pe jumătate beţi erau cu toţii participanţi la un spectacol grotesc în care răzvrătirea credea că poate săpa mormânt Dumnezeirii. Acolo, în praful Iudeii, Dumnezeu scria cu degetul pe stâncă ultimele cuvinte ale declaraţiei de dragoste către pământenii înstrăinaţi de adevărata casă. Secole la rândul ne-am chinuit să descifrăm aceste cuvinte şi nici astăzi, când citim a mia oară relatările simple şi directe ale evangheliştilor nu putem înţelege pe deplin iubirea-I jertfitoare.

De fiecare dată când se discută de moartea Lui ispăşitoare sunt aduse argumentele de ordin teologic, cele care vin dinspre Dumnezeu spre oameni. Avem o multitudine de motive pe care le putem expune dintr-o răsuflare şi toate ne lasă să dormin liniştiţi gândindu-ne că Dumnezeu L-a trimis pe Cristos să şteargă prin moartea şi învierea Lui glorioasă condamnarea noastră. Dar oare de ce au hotărât să Îl omoare oamenii? De ce au fost mulţimile aşa de pornite împotriva Lui, de ce nu au avut somn preoţii şi pentru fiul unui tâmplar dintr-un sat obscur au tras sfori ce aveau să îi coste, au scos arginţi şi au găsit trădători?

Se ridicase ca un predicator şi începuse să vindece bolnavii, să elibereze îndrăciţii şi să aline suferinţele. Vorbea ca unul care avea putere şi în pustie înmulţise pâinile pentru acei năpăstuiţi ai sorţii. A pătrus în templu şi în loc să tacă şi să stabilească relaţii de prietenie cu marele preot a scos afară pe schimbătorii de bani şi nu s-a temut să vorbească împotriva corupţiei pe care toţi o vedeau dar o treceau sub tăcere. Nu a avut oameni care să se ocupe de imaginea personală, nu a ţintit poziţii înalte şi nu şi-a modificat discursul în funcţie de necesităţile  momentului. A fost sincer, direct, iubitor cu cei neiubiţi de nimeni şi neînduplecat cu cei care îşi uitaseră menirea de păstori ai turmei Stăpânului.  Nu a avut o agendă spirituală şi una politică, o mască pentru săraci şi una pentru bogaţi, o atitudine faţă de oamenii simpli şi alta faţă de cei care îi puteau aduce avantaje.

Rezultatul? Sistemul a făcut tot posibilul să se descotorosească de El. L-a cumpărat pe Iuda şi ameninţat pe Pilat, a adus martori mincinoşi şi au manipulat mulţimile stârnind în ele violenţa şi dezgustul faţă de Cel ce ieri le părea a fi singura soluţie. Toţi au strigat “răstigneşte-L” pentru că El reprezenta tot ceea ce ei nu puteau şi nu doreau să fie. Schimbarea pe care o aducea El cerea sacrificarea averilor şi a poziţiilor, inimă dedicată şi viaţă nouă.

Am transformat creştinismul într-un sistem în care Evanghelia a devenit forma lucrurilor şi nu fondul lor, formă care acapareaza limbaj şi înfăţişare exterioară dar uită să cuprindă trăire şi principii de viaţă. Am construit un sistem în care, încet dar sigur, ne-am cumpărat măşti de circumstanţă şi avem agende de lucru diferite, un sistem în care Biserica nu mai polarizează viaţa oamenilor ci decât patronează o anumită zi a săptămânii. A început să ne fie teamă să recunoaştem adevărul şi fiecare cuvânt îl cumpănin astfel încât să nu deranjăm pe nimeni, nici măcar pe cel care ne fură zilnic mărturia în lume. Evanghelia nu ne mai transformă pe noi, zi de zi în chipul Lui, ci noi o purtăm de la un pol al interesului la altul.

Sistemul nostru trebuie reformulat dar oare cine va fi gata să calce pe urmele lui Cristos şi să plătească preţul?

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

De la sublim la ridicol

(25 ianuarie, seara – Matei 16)

Sunt multe implicaţii ale acestui capitol, implicaţii majore şi care ne-au urmărit timp de două milenii (de exemplu afirmaţia pe care Domnul Isus o face în vs. 18-19 a stat şi stă la baza întregii succesiuni apostolice în Biserica Catolică). Dar, dincolo de toate învăţămintele, capitolul 16 din Evanghelia lui Matei este capitolul lui Petru.

Istoria vieţii noastre se reflectă atât de bine în istoria pe care Petru o trăieşte în acest capitol. De la sublim şi aşa de aproape de adevăr, la greşit, departe de adevărata însemnătate a evenimentelor, de la încrezător la deziluzionat, Petru arată aşa de bine spre mersul sinusoidal al vieţii oamenilor, fiinţe limitate în timp, spaţiu şi înţelegere.

Totul pornise de la o întrebare. Era aceeaşi întrebare pe care Matei a pus-o în spatele fiecărui verset din cartea sa, întrebarea la care fiecare evreu trebuia să găsească un răspuns. Cine ziceţi că este Isus Cristos? O întrebare aparent simplă dar de care oamenii continuă să se împiedice.

Răspunsul vine de la impulsivul Petru care avea o sclipire de geniu călăuzit de Duhul Sfânt. În contextul acela, în care Petru trăia, era o întrebare dificilă cu un răspuns pe măsură. Domnul Isus tocmai refuzase să dea vreun semn fariseilor, semn care l-ar fi certificat oarecum. Ucenicii nu reuşesc nici măcar să deslușească dacă Domnul Isus se referea la pâine sau vorbea iar în pilde dar Petru vede şi vede desluşit: “Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”. Sa vezi desluşit ca Petru, în vremuri confuze este un act pe care numai harul îl lucrează în viaţa ta.

Şi când reuşeşti să vezi aşa şi îţi mai dai şi seama de isprava ta, începi să te consideri infailibil. Deja cunoşti detaliile Împărăţiei, ştii cum va acţiona Dumnezeu şi ştii şi de ce o va face aşa. Eşti deja un învăţător iar oamenii şi Însuși Dumnezeu ar trebui să te asculte.  Ce nu şti însă este că deja ai coborât în ţărână, că greşeşti şi doar ai învăţat prima literă iar până la ultima mai este drum lung. Petru urcă pe cele mai înalte trepte ale adevărului ca în minutul imediat următor să se vadă greşit, departe de intenţiile Domnului Lui, departe de adevăr. O lecţie amară! Dar lecţiile amare sunt cele din care învăţăm cel mai mult!

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Subjugarea Evangheliei

(23 ianuarie, seara – Matei 15:1-20)

Ce legătură există între oamenii răscumpăraţi şi Evanghelie? Cum o folosesc aceştia pe parcursul vieţii? Evanghelia îi cucereşte sau ei reuşesc cumva să cucerească Evanghelia? Fariseii şi cărturarii păzeau cele scrise şi cu toate acestea Domnul Isus găseşte atât de multe lucruri de judecat la ei. Cu legea la dreapta lor şi cu realitatea tot timpul în faţa ochilor, fariseii au făcut ceea ce orice creştin legalist, dogmatic face: au subjugat cuvintele vieţii,  realităţii, în loc să lupte astfel încât realitatea să fie înghiţită, transformată de aceste cuvinte.  Făcuseră din legea ce trebuia să arate către Dumnezeu, să deschidă căi către împăcare cu el, o lege care omora, judeca, găsea vinovaţi. O lege care în loc să cucerească inima semăna frica printre cei sinceri şi corupţia prin cei mulţi. Era o lege care sublinia detaliile dar trecea sub preş lucrurile mari, o lege a spălării pe mâini dar şi una care reuşeşte să eludeze respectul părinţilor. O lege a datinilor şi a moştenirilor spirituale decât o lege a apropierii de Dumnezeu.

Nu facem şi noi acelaşi lucru de atâtea ori cu Evanghelia? O subjugăm preconcepţiilor noastre, moştenite şi niciodată verificate, tradiţiilor pe care le care le purtăm cu credincioşie din generaţie în generaţie dar al căror fond l-am uitat de mult, părerilor noastre de bine şi de “aşa ar trebui să fie”. Am făcut adeseori din ea legi, reguli, modalităţi exclusiviste pe care le aplicăm mai repede celorlalți decât nouă,  în loc să O primim şi să O lăsăm aşa cum este: Vestea Bună care ne-a cucerit inimile.

Dincolo de toate regulile şi legile pe care le putem extrage din Sfânta Scriptură ar trebui să înţelegem că ea, Biblia, ne este dată pentru a pune stăvilar lucrurilor întinate care ne pot ieşi din inimă. Ea este un medicament personal, un sirop pe care trebuie să îl bem în fiecare dimineaţa pentru a nu fi otrăviţi de mersul inevitabil prin pustia lumii.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Rolul minunilor

(22 ianuarie, seara – Matei 14:22-36)

Obosiţi, după o zi încărcată ucenicii Domnului Isus treceau de partea cealaltă (spre Ghenazaret). Se luptau cu valurile dar erau obişnuiţi să iasă învingători din această luptă. Maestrul lor rămăsese pe ţărm, urcase pe munte şi probabil se ruga acolo, singur. Trecuseră multe ore, vântul era tot mai primejdios şi ei se gândeau la minunea pe care Domnul Isus o făcuse prin mâinile lor. Oricum ar fi făcut numărătoarea nu ieşeau decât cinci pâini şi doi peşti. Cum este posibil ca din atât de puţin să  hrăneşti cu mult peste 5.000 de oameni şi să rămână 12 coşuri cu firimituri? Şi totul a trecut prin mâinile lor!

Între 3 şi 6 dimineaţa, când lupta cu valurile continua, Domnul Isus a venit la ei umblând pe mare. Petru, impulsivul Petru, pleacă spre Domnul Isus plin de credinţă dar mulţimea valurilor ameninţătoare îi sădeşte îndoială în suflet. După o experienţă aşa de puternică ucenicii simt nevoia să I se închine şi să recunoască în El pe Fiul lui Dumnezeu.

Teologii spun că minunile înfăptuite de Domnul Isus au avut drept rol, pe lângă efectele imediate, să-L dovedească o dată în plus drept Fiu al lui Dumnezeu. Ce rol au minunile în viaţa noastră? Mai avem noi astăzi nevoie de a vedea minune după minune şi vazându-le să credem? Cei care au fost vindecaţi de diferite boli vor sfârşi murind pentru că toţi oamenii mor, cei care au trăit rezolvarea miraculoasă a problemelor lor se vor lovi de altele. Minunile ne pot întări credinţa, da nădejde în viitor şi încredere în promisiunile lui Dumnezeu dar singura minune de care viaţa mea cu adevărat se leagă este cea a salvării propriului suflet, a înfierii în familia lui Dumnezeu.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Platirea pretului

(1 ianuarie, seara – Matei 1)

Am ales sa studiem seara Noul Testament pentru ca acesta necesita o grija mai mare. Este, de cele mai multe ori, mai dificil de interpretat si de inteles. Desi in general vom citi mai putin seara decat dimineata, conform programului, Noul Testament pretinde o mai mare perioada de meditatie asupra cuvintelor citite.

Matei – consideratii generale

Evanghelia dupa Matei, una din cele 3 Evanghelii sinoptice (asemanatoare: Marcu, Luca, Matei), se adreseaza cu preponderenta evreilor. Pentru o mai buna intelegere a cartii este recomandat ca pe parcusul studierii ei sa nu se piarda din vedere faptul ca aceasta urmareste doua mari teluri: sa prezinte pe Isus Cristos evreilor si sa le dovedeasca Mesianitatea Lui si, de asemenea, sa incurajeze populatia evreiasca deja crestina.  In general este acceptat faptul ca ucenicul Matei este cel care a reusit sa compileze intreg materialul Evangheliei, din surse diferite: Evanghelia dupa Marcu (considerata o sursa de inspiratie puternica pentru celelalte Evanghelii si datata destul de timpuriu), sursa Q (material scris care continea discursurile Domnului Isus), surse orale.  Caracteristic Evangheliei dupa Matei este continutul bogat in discursuri ale Domnului Isus, asezarea logica a pasajelor in detrimentul asezarii cronologice, numarul mare de citate Vechi Testamentale.

Capitolul 1

Evanghelia enunta inca de la inceput concluzia la care vrea sa ajunga. Astfel, Domnul Isus este considerat Fiul lui David si fiul lui Avraam, cu alte cuvinte mostenitorul legamantului Davidic (2Samuel 7) dar si al celui avraamic (Genesa 12, 15). Cu alte cuvinte El este regele mult asteptat precum si cel care va duce binecuvantarea la toate familiile pamantului.

De-a lungul genealogiei Domnului Isus, surprinde aparitia a patru femei: Tamar, Rahab, Rut si Bat-Seba.  Scriptura demonstreaza inca o data, prin aceasta includere, spiritul ei avangardist. Femeia in perioada aceea avea un statut social mult inferior barbatului, de cele mai multe ori casnica sau facand lucruri carora nu li se dadea o importanta prea mare. Includerea lor in genealogia Celui care venea de dincolo de soare transmite secole la rand un mesaj al egalitatii intre sexe, atat in fata lumii cat si in fata lui Dumnezeu.

Un alt element important al acestui capitol pe care as dori sa il vedem acum golit de miturile cu care ne supraincarcam de sarbatorile de iarna este cel suferintei pe care au trebuit sa o accepte parintii umani ai Domnului Isus: Iosif si Maria. In lume se nastea Mantuitorul si cineva trebuia sa simta durerile nasterii unui eveniment atat de maret. Le-au simtit din plin Maria si Iosif.  Cu siguranta ca nu au fost asa de usor acceptati de comunitate, cu siguranta ca a trebuit sa  plateasca un pret pentru nasterea unui copil pe care ceilalti il vedeau nelegitim sau cu semne de intrebare. Au simtit cu siguranta teama de Irod, nu le-a fost foarte confortabil Egiptul, departe de casa.  Viata li se schimba in ritm cu micutul abia nascut si ei erau obligati sa faca fata.

Nimic valoros nu se poate realiza din non-valoare.  Cate planuri marete, teluri inalte, idealuri bune nu am parasit in praful drumului, de-a lungul cararii tocmai din cauza ca nu am fost pregatiti sa platim pretul cerut. Noul an aduce noi promisiuni: fata de noi, fata de ceilalti si fata de cer. Implinirea lor ne va costa iar daca nu vom plati pretul, la sfarsitul anului vom culege roadele amare ale esecului, ale dezamagirii celorlalti. Urcusul pe munte este anevoios, consuma multe dintre resursele cu care am inceput, dar privelistea din varful lui este rezervata doar cuceritorilor, celor care  au mers pana la capat, nu au abadonat ci au platit.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.
Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:
- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Un inger a plecat!

[A apărut cartea Adam şi Cristos scrisă de Iosif Birau. Detalii aici]

Cochetez de mult cu ideea de a scrie ceva pe blog si nu numai. Dar de fiecare data frica de scris m-a tinut departe. Mi-e frica de ceea ce pot sa spun, mi-e frica sa nu cumva, in epoca superficialitatilor de tot felul, sa fiu si eu unul…dar astazi m-am hotarat. Si bineinteles ca hotararea a primit sprijin, de undeva din exteriorul meu…

L-am cunoscut inca din primul an de facultate. Eram colegi dar eram asa de diferiti, sau cel putin asa credeam eu. Eu veneam dintr-un mediu crestin mai liber, el, de acolo, de unde se agata harta in cui dar de unde si copiii cresc cu Scriptura pe picioare. Eu eram obisnuit cu lauda si inchinarea, ochii inchisi si suflet adesea gol, cu salvarea aparentelor si asa mai departe. Eram mic si nestiutor. El.. hm, el avea in spate experienta intr-o biserica de peste 1000 de membri, traditii si foc, formare si deprinderi crestine. Am crezut ca nu ne potrivim si ca nu ne putem intelege… intr-un final a invins spiritul lui impaciuitor.

Statea singur, ca geniile de odinioara, intr-o casa langa teatru cu un tavan prea inaltat. Era urat la el, si trist si intuneric dar lui ii placea singuratatea. Il suspectez si acum ca in singuratatea aceea cobora intregul Cer sau “macar” Domnul lui. Am insistat de el sa se mute, sa nu mai stea intr-un asemenea loc dar ce stiam eu…

S-a mutat intr-un final. A venit intr-o joi seara sa imi spuna: “maine imi aduc bagajele la tine”. Nu am zis nimic, si le-a adus si a ramas cu mine cativa ani. A venit si cu el a adus maturitatea crestina, obisnuita de a te trezi cu Domnul, de a continua cu El, profunzimea Scripturilor… o si cate altele.

Am facut impreuna o facultate de teologie si am devenit prieteni buni. Incepusem sa il iubesc asa de tare! In toti acesti ani mi-a fost prieten, frate, familie, profesor, psiholog, pastor si …. si sunt atatea de spus despre tot ce a insemnat pentru mine dar lacrimile, multele lacrimi nu vor sa conteneasca…

Nu a vrut sa ramana doar la teologia subtire din tara. Voia mai mult si s-a dus in Graz sa studieze limbile clasice. Era un impatimit al limbii grecesti si evreiesti… ieri dimineata, cand inca era la lucru mi s-a spus ca i-a zambit soarele. Eu cred ca Dumnezeu l-a pus sa o faca. A fost orbit si nu a vazut culoarea rosie de la semaforul de trecere peste calea ferata… atat a fost si a plecat si m-a lasat sarac. Dumnezeu l-a vrut acolo. Nu il intreb de ce pentru ca este Suveran dar plang precum a plans Isus la mormantul lui Lazar sau David la moartea lui Ionatan. Si lacrimile imi sunt amare!!

Avea obiceiul sa se trezeasca in fiecare dimineata cu cantecul urmator:O noua zi

Nu stiu daca in dimineata aceea a ascultat acest cantec. Dar stiu ca Dumnezeu i-a facut o favoare si mai mare… l-a chemat acasa si pribegia lui s-a sfarsit. Nu vor mai urma zile noi pentru el iar cerul nostru va fi mohorat zilele astea. Durerea noastra striga dar se opreste de fiecare data in speranta ca El, Domnul Vietii, a infrant moartea si ca nici macar portile locuintei mortilor nu pot birui Biserica Lui. Si Iosif este parte din Biserica Lui! Traim cu speranta ca intr-o dimineata Luceafarul ne va zambi si noua, ca Soarele Neprihanirii se va intoarce si dupa noi!

Multumesc Iosif pentru ca mi-ai aratat ce inseamna sa umbli cu Dumnezeu, sa fii smerit si sa pretuiesti Scriptura. Iti multumesc pentru nenumaratele ore petrecute alaturi de mine, pentru cuvintele frumoase si sprijinul de netagaduit. Iti raman dator cu atat de multe si am asa de multe de la tine incat cuvintele imi sunt prea sarace! Si viata nu mai e la fel fara tine si…

Am scris repede incercand o evadare din realitate. Am scris reamintindu-mi de el, iubitul meu prieten si fiecare cuvant a fost dureros si insotit de lacrimi. Puteam scrie mult dar doare prea tare iar cuvintele nu pot depasi anumite bariere… ramane durerea, una adanca, ramane locul gol si tristetea!

Bun ramas, drag prieten!