Un dar fără cusur

by Leave a Comment

(7 februarie, dimineata – Leviticul 1-3)

Consideraţii generale – Leviticul

“Nu există carte, în întreaga suită a Vechiului Testament, care să conţină mai multe din însăşi Cuvintele lui Dumnezeu decât Leviticul. Pe aproape fiecare din filele sale răsună glasul lui Dumnezeu ca vorbitor direct. Acest fapt nu poate decât să ne determine s-o studiem cu toată râvna şi atenţia” – Andrew Bonar

Leviticul este un manual pentru preoţi, cartea oferind în detaliu indicaţii cu privire la sistemul de jertfe, la conduita personală şi felul în care trebuiau prăznuite sărbătorile. Putem cădea uşor în capcana de a considera această carte învechită şi irelevanta pentru societatea şi viaţa noastră dar privind-o prin prisma lucrării şi persoanei Domnului Isus vom descoperi în ea multe izvoare de viaţă. Tema principală a cărţii este sfinţenia, una trăită pe tot parcursul vieţii, o detaşare puternică de întreg păgânismul ce înconjura evreul acelor vremuri.

Levitic 1-3

Cortul era gata şi jertfele pentru popor începuseră să ardă. Era un om simplu, un evreu care voia să aducă şi el un dar Domnului. O făcură şi vecinii lui, şi cel din dreapta şi cel din stânga. De fiecare dată când se întâlnea cu ei pe uliţa dintre corturi simţea parcă privirea lor mândră şi atitudinea superioara: ei au dus un dar Domnului, el încă nu. S-a gândit şi s-a tot răzgândit: ce dar să ducă la cort dintre oile lui?

Acolo, în mijlocul turmei, a cumpănit fiecare animal dacă ar merita să fie dus; trebuia să dăruiască şi el dar nici nu voia să păgubească prea mult, doar să împlinească ritualul şi să coboare nasul vecinilor. Se hotărâse în dreptul mielului născut chior şi puţin beteag; i-a pus sfoara de gât şi a plecat cu El spre cort. Îl durea inima când se gândea la friptura din acest miel dar trebuia să dăruiască şi încrâncenat trăgea mielul după el prin praful pustiei; parcă nici mielul nu se lăsa dus.

Ajuns la uşa cortului îşi umflă pieptul şi îi spuse lui Nadab, unul din fiii lui Aaron, că a venit cu un dar înaintea Domnului, să fie primit şi trecut şi el în catastif. Nadab se apropie şi măsură mielul. Oare nu auzise evreul ăsta că nu aveau voie să aducă animale betege? “Dragă frate, nu îl pot primi pentru că Domnul vrea doar animale fără cusur! Cu siguranţă El ţi-a dăruit în turma dumitale şi animale frumoase, întregi, fără nici un beteşug. Când vei vrea să aduci un dar Domnului alege dintre ele şi vino cu el la cort!”

“Fără cusur? Ce-i mai frumos? Un dar perfect Domnului? Nu îi pot da Lui ce este mai slab din turma mea?” erau întrebări ce frământau mintea evreului în drum spre turma sa.

Cortul este acum în inima noastră şi la intrare stăm noi ca preoţi ai Dumnezeului nostru. Momentele în care vrem să-I dăruim sunt tot mai rare dar oricând am face-o ar trebui să ştim că Domnul primeşte daruri fără cusur.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Şcoala pustiei

by Leave a Comment

(6 februarie, dimineata – Exod 39-40)

Cortul cu toate uneltele lui erau gata. Cu schiţele pe care Moise le primise de la Dumnezeu, oamenii iscusiţi din Israel au reuşit să construiască primul locaş de închinare înaintea Dumnezeului Adevărat.

La un an după ieşirea din Egipt, la un an după miracole şi urgii desfăşurate sub ochii lor iată-i pe evrei tot în pustie punând bazele unui “templu” portabil, semn al prezenţei lui Dumnezeu printre ei. Conduşi cu mână tare spre ieşirea din Egipt, alături de un Dumnezeu care îi ajutase să înfrângă cel mai puternic imperiu al vremii, evreii îşi puteau continua marşul lor armat până în ţara promisă. Puteau continua să înfricoşeze pe oricine s-ar fi opus, puteau să cucerească tot ce le-ar fi stat în cale, doar de partea lor era Dumnezeu iar toate celelalte naţiuni erau înspăimântate. Şi cu toate acestea primul an de la ieşirea din Egipt îi găseşte în pustie ocupaţi cu ceva ce numai a pregătire militară nu semăna.

Înfierbântaţi de victoriile spirituale reputate, încrezători în forţele proprii şi în alianţa cu Dumnezeu suntem gata să ne avântăm spre alte redute, să cucerim alte înălțimi. Suntem însă uimiţi şi deziluzionaţi atunci când Dumnezeu zice stop şi ne ţine mai mult decât ne-am dori în pustiul vieţii. Ne dă coduri de conduită pe care le învăţăm uneori repede, alteori printre lacrimi, ne sfătuieşte cum să construim propriul cort al întâlnirii şi ne ajută să instituim un adevărat proces al închinării. Rămânem multe zile cu privirea spre zările unde ar trebui să ducem bătălia, suntem indignaţi de stagnarea noastră dar răzvrătirea lungeşte procesul învăţării elementelor importante. Aflăm într-un târziu că pentru Dumnezeu sunt mai importante maturitatea noastră spirituală, cămăruţa întâlnirii şi altarul închinării. Descoperim că El vrea să ne înveţe să facem faţa cu bine atât falimentelor cât mai ales succeselor spirituale şi că pentru El, relaţia cu noi este mai importantă decât orice victorie.

 

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Povestea multora

by Leave a Comment

(3 februarie, seara – Matei 22:1-22)

Venea la biserică doar de gura părinţilor şi când venea căuta colţul cel mai retras al balconului pentru a putea butona telefonul, mesteca gumă şi asculta muzică în linişte. Nu era interesat de nimic din cele ce se petreceau acolo, prea erau în urmă pocăiţii ăștia, parcă trăiau într-un alt secol.

Astăzi însă îţi uitase telefonul acasă şi locurile pe care de obicei le agrea erau deja ocupate de tineri care aveau aceleaşi preocupări ca şi el. A fost nevoit să se aşeze chiar pe mijloc, pe locurile cele mai vizibile de la amvonul bisericii. Ţinea la imaginea lui aşa că a decis să fie cuminte şi să se dea drept un ascultător atent.

Pastorul vorbea despre un Împărat care îi făcea nuntă feciorului său. Un împărat puternic care a chemat oameni de vază la ospăţ. Dar nimeni nu a răspuns chemării Împăratului. Unii erau preocupaţi de holdele şi afacerile lor, alţii s-au dovedit a fi nişte ucigaşi. În final odaia de nuntă s-a umplut de oameni adunaţi de la răspântii, oameni simpli sau complicaţi, răi sau buni.

Cei chemaţi iniţial la nuntă semănau cu el, parcă spunea păstorul. Veneau la biserică, ascultau slujba şi Dumnezeu le dădea de fiecare dată o invitaţie. Dar ei erau interesaţi de cu totul alte lucruri; holdele, afacerile, bucuriile, viaţa era mai interesantă decât o nuntă a viitorului.

A plecat acasă îngândurat. Este oare posibil să fi fost atâta timp la biserică şi să nu fi auzit de invitaţia lui Dumnezeu? Este posibil să fi respins mâna care îi oferea invitaţia? Urmează o nuntă în univers la care era şi el chemat dar lumea şi alte preocupări l-au obligat să fie departe de acest eveniment? O nuntă, o haină nouă, o invitaţie… sunt gândurile cu care a adormit.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Stăpâni sau slujitori

by Leave a Comment

(2 februarie, seara – Matei 21:23-46)

Marele Vier avea o vie, una bogată şi frumoasă. La începutul vremurilor şi-a ales nişte vieri pe care i-a pregătit intens. I-a scos din robie şi le-a redat libertatea, s-a îngrijit să le lase drept moștenire o ţară în care curge lapte şi miere şi s-a legat să fie Domnul şi Dumnezeul lor. A locuit printre ei, i-a învăţat, călăuzit şi binecuvântat. A avut încredere îi ei şi le-a dat via în grijă şi din timp în timp dorea să primească roadele investiţiei sale.

Vierii au intrat în vie şi s-au bucurat de noua lor poziţie. Din sclavi erau acum liberi, din săraci erau acum bogaţii care puteau beneficia de roadele viei, din şomerii pustiei erau acum ocupaţi cu lucrul pentru Vierul Suprem. Zilele treceau şi se simţeau în vie ca la ei acasă. Încet dar sigur a început să le placă rolul de stăpâni ai viei, parcă le venea ca o mănuşă. Fiecare zi de plată către Stăpânul viei era o zi neagră pentru ei şi după câteva sute de ani de plăţi sistematice au decis că este suficient. Orice emisar al Stăpânului era ucis, nu aveau nevoie nici de profeţi, nici de văzători, de nici un om care venea din partea Marelui Vier. Erau ei între ei, cu picioarele bine înfipte în glia viei, stăpâni hapsâni ai lumii libere care au uitat trecutul şi nu se gândesc la viitor.

Marele Vier nu a vrut să îi considere răi şi pierduţi definitiv. Îi iubea pentru că El nu uitase trecutul şi încă planifica un viitor luminos pentru ei. S-a gândit că dacă Fiul Lui se va coborî la vie lucrurile vor fi altfel; îl vor primi cu cinstea de fiu, cu lacrimi de pocăinţă şi se vor întoarce de la calea lor cea rea. Lucrătorii viei au văzut însă în venirea Fiului o altă etapă în dezvoltarea nivelului lor de proprietari. L-au ucis şi s-au aşteptat să primească automat moştenirea lui.

În via Lui am fost chemaţi şi noi să lucrăm. Aceeaşi vie al cărei pământ a cunoscut sângele martirilor, răutatea primilor vieri, lacrimile profeţilor, moartea şi mai ales învierea glorioasă a Fiului. Cu noi istoria se poate repeta sau poate să intre pe alt făgaş. Fiecare zi este o alegere dintre a fi stăpâni ai viei sau lucrători supuşi. Stăpânii nu dau nimic Vierului, consideră că totul li se cuvine şi că via este partea lor de moştenire; lucrătorii sunt în vie pentru a aduce roadă şi roadele  lor rămân pentru că sunt încredinţate Celui Veşnic.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Importanţa vieţii

by Leave a Comment

(29 ianuarie, dimineata – Exod 21-22)

Legile unui stat au la baza, printre alte principii şi pe acela al respectării şi apărării celui mai slab element al societăţii respective. Fie că este vorba de femei, copii sau bătrâni, de categorii defavorizate sau de persoane cu diferite grade de handicap vom găsi de fiecare dată, mai ales în societățile avansate, legi croite special pentru a-i proteja în primul rând pe ei. Tindem să credem că pentru a înţelege şi aplica regula protejării celui mai slab societatea umană a trebuit să treacă prin diferite stadii (iluminism, umanism, etc.), stadii care au avut rolul de a educa societatea. Dar priviţi la legile pe care Dumnezeu le dă evreilor în aceste capitole; cele mai multe dintre ele au în vedere apărarea robului, a femeilor, a oamenilor care pot să fie răniţi foarte uşor şi care nu au instrumente de apărare la îndemână. Societăţii umane i-a trebuit multe secole pentru a stabili legi în favoarea celor slabi şi a depăşi barbarismul, dar în pustie Dumnezeu le spune evreilor să nu ţină cu forţa un rob mai mult de şapte ani, să plătească ceea ce au stricat, să dea înapoi ce au împrumutat, să respecte proprietatea semenului său, să nu-l asuprească pe străin şi să poarte de grija văduvei şi orfanului. Prezenţa lui Dumnezeu făcea din societatea evreiască cea mai modernă şi umanistă societate a vremurilor, o societate ridicată cu multe stadii de civilizaţie în faţa societăților ce îi înconjurau şi a multora care vor urma.

Mai este un element deosebit de important în aceste capitole: deşi este dată aici legea talionului (viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte), observăm şi o preocupare intensă a lui Dumnezeu de a transmite evreilor sentimentul importanţei vieţii. Dumnezeu le spune, prin legi care apară existenţa şi pedepsesc crunt omorul, că viaţa este importantă şi ea trebuie respectată. De la geneză şi până astăzi Dumnezeu a păstrat pentru sine capacitatea de a da viaţă şi pe cea de a o lua înapoi. Cu căciula în mână omul nu poate decât să se minuneze atunci când pe lume vine un copilaş şi să se întristeze în prezenţa morţii.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Să nu-ţi faci nici un rău

by Leave a Comment

(28 ianuarie, dimineata – Exod 19-20)

Exod 19

Făceau parte dintr-un popor diferit de toate celelalte popoare. Asta puteau să înţeleagă limpede din experienţele pe care le-au trăit în ultimele luni, din prezenţa norului de fum şi a stâlpului de foc, din mana şi prepeliţele ce le asigurau un meniu bogat. Dar cât de departe putea să meargă acest diferit? Se va reuşi vreodată transformarea unui popor de sclavi într-unul de sine stătător, care gândeşte şi acţionează liber? Ce speranţe puteau să aibă în faţa oştilor celorlalte popoare care deja se pregăteau împotriva lor? Vor reuşi să-L convingă pe Dumnezeu să rămână de fiecare dată de partea lor sau vor avea, într-un moment de slăbiciune, aceeaşi soarta ca egiptenii? Cine era totuşi acest Moise, ce se putea şti despre trecutul său în ţara aceea îndepărtată şi scopurile ce-l animau?

Mii de întrebări izvorau în mintea evreilor în fiecare zi. Unele dintre ele erau întrebări legitime, altele erau reţinerile realiste. Şi Dumnezeu ştia lucrul acesta şi mai ştia că nu se poate merge înainte decât cu un popor convins, care înţelege şi acceptă istoria pe care El o scrie. Ştia că dacă inima poporului se va întoarce în Egipt ei vor rămâne sclavi chiar şi într-o ţară liberă. Ştia că daca inima poporului se va depărta de El şi de Moise, ei nu vor fi decât un popor dezbinat care nu poate dăinui. Tocmai de aceea era timpul unei întâlniri reale între popor şi Dumnezeul său.

Exod 20

Se pun bazele legii. Evrei primesc cele zece porunci, primul pas în transformarea lor într-o naţiune, esenţa constituţiei pe care o vor respecta veacuri la rând. Cele zece porunci nu numai că au avut un impact major asupra evreilor ci ele au stat şi continuă să stea la baza constituţiei multor naţiuni.

Aceste porunci au stârnit şi continuă să stârnească numeroase controverse. Este suficient ca lângă ele să fie pusă învăţătura Noului Testament pentru ca întrebările grele să apară.

Există numeroase modele care integrează bine cele zece porunci în învăţătura Noului Testament, modele care nu pică nici în extrema legalismului nici în cea a libertinajului. Dintre toate, dictonul “să nu iți faci nici un rău” mi se pare că defineşte foarte bine relaţia pe care cele zece porunci o au cu credinciosul veritabil. Nu văd neapărat în porunci un sistem de distrus distracţia oamenilor şi nici un cod penal care să ne judece şi să ne dea pedeapsa finală: închisoarea (iadul). Păzirea poruncilor nu înseamnă facerea unui bine lui Dumnezeu şi încălcarea lor nu aduce mari deservicii divinităţii. Poruncile au fost date pentru oameni ca să-i păzească de rău, să le ghideze spre bine acţiunile. Poruncile învaţă sclavii să trăiască liber şi libertatea să nu-i rănească.  Nu ne apropiem de învăţătura celor zece porunci cu teamă pentru că ele nu Îl transformă pe Dumnezeu în procurorul planetei ci primim cele zece porunci cu bucurie pentru că respectarea lor ne va face un bine incomensurabil.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Subjugarea Evangheliei

by Leave a Comment

(23 ianuarie, seara – Matei 15:1-20)

Ce legătură există între oamenii răscumpăraţi şi Evanghelie? Cum o folosesc aceştia pe parcursul vieţii? Evanghelia îi cucereşte sau ei reuşesc cumva să cucerească Evanghelia? Fariseii şi cărturarii păzeau cele scrise şi cu toate acestea Domnul Isus găseşte atât de multe lucruri de judecat la ei. Cu legea la dreapta lor şi cu realitatea tot timpul în faţa ochilor, fariseii au făcut ceea ce orice creştin legalist, dogmatic face: au subjugat cuvintele vieţii,  realităţii, în loc să lupte astfel încât realitatea să fie înghiţită, transformată de aceste cuvinte.  Făcuseră din legea ce trebuia să arate către Dumnezeu, să deschidă căi către împăcare cu el, o lege care omora, judeca, găsea vinovaţi. O lege care în loc să cucerească inima semăna frica printre cei sinceri şi corupţia prin cei mulţi. Era o lege care sublinia detaliile dar trecea sub preş lucrurile mari, o lege a spălării pe mâini dar şi una care reuşeşte să eludeze respectul părinţilor. O lege a datinilor şi a moştenirilor spirituale decât o lege a apropierii de Dumnezeu.

Nu facem şi noi acelaşi lucru de atâtea ori cu Evanghelia? O subjugăm preconcepţiilor noastre, moştenite şi niciodată verificate, tradiţiilor pe care le care le purtăm cu credincioşie din generaţie în generaţie dar al căror fond l-am uitat de mult, părerilor noastre de bine şi de “aşa ar trebui să fie”. Am făcut adeseori din ea legi, reguli, modalităţi exclusiviste pe care le aplicăm mai repede celorlalți decât nouă,  în loc să O primim şi să O lăsăm aşa cum este: Vestea Bună care ne-a cucerit inimile.

Dincolo de toate regulile şi legile pe care le putem extrage din Sfânta Scriptură ar trebui să înţelegem că ea, Biblia, ne este dată pentru a pune stăvilar lucrurilor întinate care ne pot ieşi din inimă. Ea este un medicament personal, un sirop pe care trebuie să îl bem în fiecare dimineaţa pentru a nu fi otrăviţi de mersul inevitabil prin pustia lumii.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Zeii Egiptului

by Leave a Comment

(23 ianuarie, dimineata – Exod 7-8)

Exod 7-8

Faraon nu este o persoană uşor de convins . De fiecare dată gusta din asprimea unei urgii, asprime pe care o uita în ziua imediat următoare. Voise să scape de evrei, să îi împuţineze şi acum, când avea oportunitatea, se răzgândise. Parcă totuşi erau buni sclavii aceia în ţară, muncile pe care le făceau ei nu puteau fi înlocuite.

Asistăm încă o dată, ca de multe ori pe parcursul istoriei, la capriciile unui suveran care fac întreg poporul să sufere. Apa prefăcută în sânge, broaştele, păduchii, muştele câineşti  nu îl afectau doar pe Faraon şi pe cei care luau decizii la curtea lui. Ele erau plăgi ce loveau direct şi în omul simplu, în cel care îşi vedea de treabă. Apartenenţa noastră la un sistem ne face părtaşi la bucuriile sistemului dar ne va aduce şi problemele sistemului.

Omul a simţit întotdeauna nevoia să se închine. Fie că s-a născut într-un imperiu cu tradiţie (Egiptul) sau într-un trib uitat de lume, fiinţa umană şi-a conceput o divinitate în faţa căreia s-a închinat şi de la care a cerut ajutor. Şi orice sistem religios ar fi fost conceput, acesta era valid până ce alt sistem sau altă divinitate îl dovedea nesemnificativ şi lipsit de putere.  Aşa este istoria religiilor dar aşa este şi istoria noastră. De câte ori pe drumul vieţii nu suntem nevoiţi să renunţăm la păreri religioase, la opinii pe care le considerăm valide spiritual pentru că Dumnezeu ni le-a invalidat? Viaţa este un continuu proces de cunoaştere, cunoaştere ce poate fi aplicată şi spiritualului. Acum cunoaştem în parte, dispuşi să renunţăm, fără a fi loviţi de urgii, la opiniile pe care Cartea Sfântă ni le arată greşite, pentru a cunoaşte desăvârşit atunci, la capătul cărării.

Preotul Egiptului, Faraon, trebuia să se plece, trebuia să recunoască supremaţia unui Dumnezeu pe care nu îl cunoştea, al cărui mare maestru nu era. Urgie după urgie lovea în sistemul lui religios, zeu după zeu era afectat de urgiile pe care le stârneau Moise şi Aaron. Nu era doar o luptă a evreilor contra egiptenilor, era şi un duel al lui Dumnezeu cu presupusele divinităţi egiptene.

Iată o parte din zeii Egiptului:

Numele zeului Pe cine stăpânea Simbolul puterii
Aker Pământ – ajuta pe morţi Două capete de lei
Aton Zeul soare
Bes Ajuta la naștere – dăruitor de bărbăţie Grup de demoni
Hechet Zeiţa primordială Broască
Isis Zeiţa vieţii şi vindecării Om
Chepri Zeul primordial – Soare răsare Cărăbuş
Knum Dăruitorul Nilului – Făcătorul omenirii Om cu cap de berbec
Mut Ochiul Soarelui Vultur sau om
Nut Zeiţa cerurilor – mama corpurilor cereşti
Osiris Stăpânea peste Faraonii morţi, viaţă, vegetaţie
Ra Zeul soarelui şi al cerului – zeu naţional Om cu cap de uliu
Seichet Păzitorul vieţii – apărătorul morţilor Scorpion
Set Zeul haosului, pustiului, furtunii, recoltei
Sotis Zeul apelor Nilului
Termutis Zeița fertilităţii, recoltei şi a soarelui Şarpe

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Studiind devotional

by Leave a Comment

Mi-am petrecut o bună parte a anului trecut printre materiale ale gândirii creştine critice. Am încercat să citesc tot mai multe opinii, să cunosc tot mai multe date legate de cartea de căpătâi a credinciosului. În drumul meu am întâlnit numeroase cărţi scrise bine, cu materiale care îţi tăiau răsuflarea, cărţi care m-au îmbogăţit lucrând la maturitatea credinţei mele.

La sfârşitul anului am simţit nevoia unei contrabalansări. Orice studiu intelectual, critic este un pas important şi aş spune eu obligatoriu în viaţa unui creştin sincer dar nu putem nega că acest studiu tinde să minimalizeze, prin natura sa, multe dintre bucuriile simple ale credinţei. De aceea, în 2009 mi-am propus să realizez un studiu devoţional al Sfintei Scripturi, studiu la care vă fac părtaşi.

De atunci bucuriile uitate şi parcă ascunse undeva în adâncul meu revin la viaţa. Iată una dintre ele:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=riVqgXw2xVQ&hl=en&fs=1]
Distribuie:

Cartea răscumpărării

by Leave a Comment

(21 ianuarie, dimineata – Exod 1-3)

Considerații generale Exod

Exodul este o carte plină de acţiune, nu te lasă nici un moment să te plictiseşti. Când crezi că lucrurile s-au aşezat, atunci apare un alt element care completează scena şi dinamizează acţiunea. Exodul este cartea răscumpărării, evreii de pretutindeni sărbătorind această răscumpărare de mii de ani. Exodul este povestea fascinantă a unui popor care îl are drept împărat pe Dumnezeu, un Împărat prezent care îi conduce militar, social, economic şi spiritual.  Exodul pune bazele unei noi naţiuni, o naţiune ce va stârni cele mai diverse sentimente de-a lungul istoriei. De asemenea, Exodul este o carte a simbolurilor; nenumărate elemente fac referire la Mesia, cel care va veni ca şi conducător al tuturor oamenilor: Moise, mielul pascal, stânca, etc.

Capitolul 1

Erau aproape 430 de ani de la sosirea în Egipt a lui Iacov şi a familiei sale.  Anii trec repede, generaţiile se schimbă fără să bagi de seamă. În 430 de ani poporul lui Israel se înmulţise şi devenise puternic. Despre Iosif, Iacov, Dumnezeu şi promisiunea lui nu mai aminteau decât bătrânii, şi ei doar din vorbele altor bătrâni, seara, la gura focului. Erau poveşti frumoase cu care ei îşi creşteau copiii dar când aceștia deveneau maturi, uitau sau treceau tot ce au auzit de la bătrâni în sfera poveştilor din copilărie, pe care nu le mai crede nimeni. Speranţe de Canaan, de altfel de viaţa nu mai nutreau decât cei prea spirituali.

Ce repede se uită promisiunile lui Dumnezeu! Fără o dorinţă constantă de apropiere de El, dorinţă pe care să o nutrească fiecare generaţie în parte, orice cunoştinţă de Dumnezeu se poate pierde în trecerea anilor. Dincolo de toate cele pe care dorim să le lăsăm moştenire copiilor noştri, generaţiilor care vin după noi, ar trebui să avem o preocupare constantă de a-i duce în sala tronului lui Dumnezeu.

Evreii erau urâţi de Faraon şi de întreg Egiptul. Nu mai erau bineveniţi acolo, nu mai exista un Iosif care să contrabalanseze lucrurile, care să îi reprezinte cumva în faţa împăratului. Şi fiecare zi nouă era mai grea decât cea care trecuse. Noi porunci, noi îndatoriri. Acum mai trebuia să îşi ucidă şi copiii pentru a respecta porunca lui Faraon. Poporul lui Dumnezeu suferea durerile naşterii. Şi, ca o prefigurare a întregii lor istorii, în timp ce Dumnezeu îi iubea, celelalte naţiuni găseau că trebuie urâţi, ameninţaţi, stârpiţi.

Capitolul 2

Când auzim de o lege păgână dată împotriva copiilor lui Dumnezeu ne aşteptăm ca El să intervină în forţă, să răstoarne sisteme, politici, oameni, să înăbuşe totul în sânge ca lumea să rămână înmărmurită şi să nu mai îndrăznească să facă nimeni aşa ceva. Dar modul în care Dumnezeu intervine este adesea tainic. Priviţi, în palatul său Faraon decide ca orice copil de parte bărbătească să piară. Tot în palatul său unul din copiii evreilor, Moise, creşte ca fiu de Faraon, îngrijit de Faraon şi fiica lui, aproape de tronul oamenilor, care, de fiecare dată, va fi mult mai jos decât tronul lui Dumnezeu, aproape de deciziile oamenilor care nu vor putea niciodată suprima deciziile lui Dumnezeu.

Crescut printre egipteni, alături de ei în şcolile lor, la mesele şi sărbătorile lor, având promisiuni măreţe şi respectat de întreg poporul ca un fiu de Faraon, Moise ştie totuşi că este evreu şi ştie aşa de bine lucrul acesta încât acţionează conform lui. Cine l-a învăţat pe Moise despre apartenența lui la poporul evreu, cine l-a făcut părtaş suferinţelor evreilor? Sora lui, mama lui? Poate, dar este fascinant să vezi cum aceste învăţături date copiilor mici şi aparent atât de trecătoare, pot să formeze un caracter atât de puternic, de ales.

Capitolul 3

Moise, departe de luxul şi cinstea din Egipt, slujind ca păstor la oile lui Ietro, preotul Madianului. După 40 de ani de lecţii înalte în academia egiptenilor, 40 de ani de lecţii în pustia aridă, plină de primejdii şi goală de orice speranţă. Poporul lui Israel, după ani în şir în care părinţii săi au crezut în promisiunea lui Dumnezeu, acum, cu generaţii plecate sub jugul Egiptean, departe de Canaan.

În acea pustie, pe muntele lui Dumnezeu, Horeb, Moise îşi recapătă curajul, speranţa, iar Israel primeşte făgăduinţa aproape uitata a unui camin. Dar Moise nu seamănă cu Avraam, Isaac sau Iacov. Moise pune întrebări, se îndoieşte, cere direcţii mult mai clare. Înainte să semneze un contract Moise doreşte să îl citească şi, fără să putem pricepe de ce, Dumnezeu îi permite. Revelaţia se completează astfel; Îl descoperim pe Cel ce Este şi  aflăm  că El nu Îşi uită promisiunile.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie: