Liniştea de după furtună!

(24 februarie, seara – Marcu 4:21-41 )

Scris de Scumpa

După o zi plină în care este asaltat de mulţimea ascultătorilor aşa  încât trebuie să se folosească de acustica apelor pentru a se face auzit, Domnul Isus doreşte să treacă de cealaltă parte a mării, spre a-şi îndeplini ingrata misiune printre gadareni.  Dacă păsările cerului au cuiburi si vulpile  vizuini, Fiul Omului işi odihneste trupul ostenit la cârmă, pe căpătâiul unei corăbii modeste de pescari galileeni, intre doua sesiuni de invătătură şi studiu intensiv. Le vorbise despre lumina care odata pusă în sfeşnic  nu mai lasă nimic tăinuit în jurul ei, despre Împărăţia care creşte şi se dezvoltă fără ca noi să-i putem măsura neaparat fiecare dimensiune. Le vorbea exemplificând cu elemente comune, la indemâna oricărui ascultător iar ucenicilor le oferea explicaţii suplimentare in intimitate.

În noaptea aceea ucenicii începeau să-şi dea primele extemporale în vederea cunoaşterii propriilor limitări  dar mai ales a Celui ce răpus aparent de nevoia de odihnă atât de umană, purta in Sine valenţele Dumnezeirii,  Cel ce-şi rezervă dreptul de a certa vântul şi a vorbi mării iar acestea să asculte în supunere , cu sfială, poruncile Stăpânului. Ce lecţie înfricoşător de dulce pentru ucenicii speriaţi. Stăpânul naturii în umila corabie, atât de aproape de ei, atât de puternic în vulnerabilitatea aparentă.

Se aud tot mai des şi tot mai aproape vuiete care prevestesc apropierea furtunii cu zvonuri şi presupoziţii sumbre legate de viitorul global când criza de orice natură ar putea pune stăpânire pe cei ce se tem.

” Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?”a răsunat in liniştea profundă, de pe marea tăcută întrebarea aproape retorică a Învăţătorului. Ucenicii au învăţat sa Îi cunoască puterea. Simpla cunoaştere i-a schimbat total din fricoşi, oameni simpli cu temeri şi angoase în eroi ai credinţei care în Numele Lui au fost gata să meargă  cu capul sus la moarte  pe arenele romane.

Ce sentimente îţi trezesc veştile rele care fac înconjurul lumii moderne la început de secol XXI? Îl cunoşti suficient aşa încât cunoaşterea Lui să îti asigure liniştea şi încrederea deplină în Cel ce are puterea să poruncească si ce porunceşte să se facă?

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Necesitatea ispăşirii

(24 februarie, dimineata – Numeri 7-8 )

Pustia Sinai avea să îi înveţe pe evrei nu numai modul de închinare şi raportare la Dumnezeu, sistemul jertfelor, legea şi conduita ci şi că Dumnezeu nu se grăbeşte. Zilele treceau una după alta şi parcă erau înţepeniţi acolo, în praful pustiei şi mintea le fugea adesea de la lecţiile pe care Moise se străduia să le predea la viitorul războaielor pe care le vor purta. Auzeau aievea zgomot de arme, se vedeau victorioşi peste mulţimile din jur, stăpâni în ţara lor, curajoşi, temerari. Moise îi învăţa cum să aducă un dar la altar în loc să îi înveţe cum să mânuiască o sabie, să construiască o strategie militară, să învăluie un duşman, să câştige un război.

Dar înainte de războaie, bătălii, urlete şi arme însângerate Dumnezeu voia să îi înveţe necesitatea ispăşirii şi nu se grăbea deloc la această lecţie, fixa fiecare detaliu, lua în calcul multe situaţii. Îi învăţa cu răbdare că nu contează aşa de mult ce fel de inamici vor avea sau ce fel de strategie vor adopta ci contează ca ei să aibă o relaţie bună cu Cerul, să preţuiească această relaţie, să o înţeleagă şi să nu treacă peste ea în funcţie de vicisitudinile vieţii. Iar relaţia aceasta se baza ispăşirea.

Putem pricepe: erau un popor de sclavi, născuţi şi crescuţi în sclavie şi aveau nevoie de unitate iar coeziunea era dată  de ordine în tabără, de existenţa unor legi la care se supun toţi, de o lege sanitară şi una morală, de sistem preoţesc şi de organisme de conducere (căpetenii). Dar toate acestea puteau fi puse rapid pe picioare cu o mână tare ca a lui Moise. Se alegeau toate rudele care la rândul lor aduceau în “aparatul de stat” alte rude şi în cel mai scurt timp erau gata să plece în campanii de cucerire.

Însă Dumnezeu decide să îi oprească în Sinai şi să le dea principii de funcţionare a libertăţii astfel încât trăind liberi ei să nu se rănească. Iar libertatea adevărată include ispăşirea, conştientizarea că nu suntem singuri în “tabăra lumii” şi că tot ceea ce facem este notat şi contabilizat, că haina murdară a pelerinajului nostru trebuie spălată în sângele jertfei care poate curăţi cu adevărat. Evreii învaţă ca înainte de a pune mâna pe armă trebuie să înveţe să-şi ducă animalul de jertfă spre cortul întâlnirii pentru a primi de acolo ispăşirea, calea către o relaţie dreaptă cu Creatorul.

Noi ar trebui să învăţăm că înainte să dăm piept cu luptele vieţii este timpul pentru ispăşire în Sângele Mielului. Numai aşa tentaţiile zilelor nu se vor aduna în puternici stăpâni ai sufletelor noastre, numai aşa vom fi liberi să gândim şi acţionăm, să privim spre Cer şi să nădăjduim.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!