Povestea multora

(3 februarie, seara – Matei 22:1-22)

Venea la biserică doar de gura părinţilor şi când venea căuta colţul cel mai retras al balconului pentru a putea butona telefonul, mesteca gumă şi asculta muzică în linişte. Nu era interesat de nimic din cele ce se petreceau acolo, prea erau în urmă pocăiţii ăștia, parcă trăiau într-un alt secol.

Astăzi însă îţi uitase telefonul acasă şi locurile pe care de obicei le agrea erau deja ocupate de tineri care aveau aceleaşi preocupări ca şi el. A fost nevoit să se aşeze chiar pe mijloc, pe locurile cele mai vizibile de la amvonul bisericii. Ţinea la imaginea lui aşa că a decis să fie cuminte şi să se dea drept un ascultător atent.

Pastorul vorbea despre un Împărat care îi făcea nuntă feciorului său. Un împărat puternic care a chemat oameni de vază la ospăţ. Dar nimeni nu a răspuns chemării Împăratului. Unii erau preocupaţi de holdele şi afacerile lor, alţii s-au dovedit a fi nişte ucigaşi. În final odaia de nuntă s-a umplut de oameni adunaţi de la răspântii, oameni simpli sau complicaţi, răi sau buni.

Cei chemaţi iniţial la nuntă semănau cu el, parcă spunea păstorul. Veneau la biserică, ascultau slujba şi Dumnezeu le dădea de fiecare dată o invitaţie. Dar ei erau interesaţi de cu totul alte lucruri; holdele, afacerile, bucuriile, viaţa era mai interesantă decât o nuntă a viitorului.

A plecat acasă îngândurat. Este oare posibil să fi fost atâta timp la biserică şi să nu fi auzit de invitaţia lui Dumnezeu? Este posibil să fi respins mâna care îi oferea invitaţia? Urmează o nuntă în univers la care era şi el chemat dar lumea şi alte preocupări l-au obligat să fie departe de acest eveniment? O nuntă, o haină nouă, o invitaţie… sunt gândurile cu care a adormit.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Un Dumnezeu ce poate fi înduplecat

(3 februarie, dimineata – Exod 31-33)

Exod 31

Era un om în seminţia lui Iuda, fiul lui Uri, fiul lui Hur. Acest om era departe de promisiunile pe care Dumnezeu le făcuse seminţiei lui Levi, seminţie care era capul de afiş al acelor săptămâni. Un om simplu care probabil îşi vedea de ale sale, de cortul şi familia sa, de copiii şi lucrul său. Fără să primească o revelaţie anume, fără să fie înştiinţat supranatural, omul acesta este chemat într-o zi în prezenţa lui Moise, este primit cu bunăvoinţă şi află că Dumnezeu îl alesese pentru a face lucrări măiestre prin el. Pe unii oameni Dumnezeu îi cheamă cu surle şi trâmbițe la o activitate în lumina reflectoarelor dar pentru cei mai mulţi chemarea este molcomă, vizibilă în capacităţile cu care sunt înzestraţi, în credincioşia şi devotamentul cu care se apleacă asupra unui domeniu sau altul. Aceştia sunt oamenii prin care Dumnezeu ne înnobilează în fiecare zi vieţile în mod tăcut, liniştit dar sigur, oamenii a căror strălucire va fi vizibilă decât în Împărăţia ce stă să vină.

Exod 32

Zilele treceau una după alta şi Aaron era tot mai îngrijorat. Semnele pe care le primea din tabără erau de rău augur, în fiecare zi trebuia să facă faţă câte unei răzmerițe şi  adesea auzea pe la colţuri că Dumnezeul care îi scosese din ţara Egiptului i-a părăsit şi că Moise nu a mai coborât de pe munte. Avea în faţă un popor care vedea în el singurul conducător rămas în viaţă, un popor care şi-a pierdut ţinta pentru că Îl pierduse pe Dumnezeu. Într-o dimineață şi-a luat soarta în mâini şi a decis să meargă mai departe: a  încropit în grabă un dumnezeu din argintul şi aurul evreilor, a construit un altar şi a decretat o sărbătoare.

O, de câte ori răspunsurile la rugăciunile noastre întârzie! Suntem în vale şi răspunsul de pe munte nu vrea să se arate în timpul pe care noi îl considerăm util. Numărăm secundele, minutele, zilele şi uneori anii. Când răbdarea noastră se termină, influenţaţi de evenimentele şi de cei care ne înconjoară hotărâm: fabricăm urgent un dumnezeu al urgenţei şi ne punem încrederea în el. Poate să fie o formă romantică dar eretică a lui Dumnezeu, o decizie pe care o punem în responsabilitatea Lui, un ritual amar şi chiar un adevăr înjumătăţit. Dar întârzierea lui “Moise” nu ar trebui să ne conducă niciodată la un alt dumnezeu.

Exod 33

Greşeala de ieri este tristeţea de astăzi iar păcatul făptuit este nodul amar care aproape ne împiedică să respirăm. Printre mii de cadavre, săpând la gropi în pustie pentru fraţii şi prietenii lor şi regretând jocul şi dezmăţul de ieri, printre lacrimile ce le brăzdau obraji, evreii priveau spre Moise cum intra în cort să vorbească cu Dumnezeu. Se ridicau şi se aruncau cu faţa la pământ înaintea cortului aşteptând un deznodământ firesc în mintea lor: urgiile care îi vor omorî pe toţi. Dar Moise ştia ceea ce am pus şi noi cu drag la inimă: că Dumnezeu îl cunoaşte pe nume şi că acest Dumnezeu poate fi înduplecat, că şi inima Lui este rănită atunci când a noastră sângerează.

Dumnezeu se lasă înduplecat, poporul îşi şterge lacrimile cu mâneca şi ştie că trebuie să meargă înainte. Au mai învăţat o lecţie!… oare?

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.